Aveam uneori senzația că e împins de o forță nevăzută, fără ajutorul căreia ar înțepeni, zâmbind foarte stins, în fața noastră. „Mai mult, deși acesta a anunțat de trei ori că li se pregătesc camerele pentru găzduire, casa era cuprinsă de liniște și nemișcare.
Senzația de teamă îl năpăstuiește pe narator, sințindu-se cuprins de o vrajă nedefinită și amintindu-și de țipetele auzite în pădure. Ceilalți doi tovarăși de drum par a avea aceeasi revelație, iar Van Manen începe să-i povestească gazdei întâmplarea ciudată din pădure, declanșând o suferință puternică, manifestată din plin prin gemete și cuvinte de neîțeles. Reușesc să distongă doar un nume „Lila”, pe care stăpânul casei îl repetă obsesiv. Călătorii înțeleg cu greu că era vorba de fiica și soția acestuia, care fusese ucisă în pădure. Astfel, curtea se umple de „umbre”, care par că participă la un ritual de îngropăciune, iar cei trei se hotăresc să plece pentru a nu tulbura suferința gazdei; îndreptându-se spre poartă, își dau seama că nu își pot lua rămas-bun, deoarece cu toții dispăruseră.
Sleiți de puteri, călătorii nu bănuiesc ceea ce petrecuse cu ei; ajung în zori la Serampore, la vila cunoștinței lor, fiind propulsați înapoi, în realitatea căreia, îi aparțineau și cu care erau, implicit, familiarizați. Ulterior, află cu stupefacție că nici ei, nici șoferul nu plecaseră nicăieri noaptea anterioară. Mai mult, Budge adânci dilema, căci le spuse că nu există o casă în junglă, iar faptele la care asistaseră ei se petrecuseră cu o sută cincizeci de ani în urmă.
Imposibilitatea formulării unei explicații logice pentru seria evenimentelor din noaptea respectivă, îl macină obsesiv pe narator, care nu încetează să caute răspunsuri. După câteva luni, într-o mănăstire din Himalaya, acesta îl întâlnește pe Swami Shivananda, un inițiat al practicilor magice, căruia îi relateaza ciudata întâmplare. Cei doi au opinii diferite. Tânărul crede că au fost victimele unui ritual inițiat de Suren Bose, fiind determinați să pătrundă într-un spațiu sacru, prin ieșirea din timpul obiectiv și spațiul real. Shivananda are o altă opinie, considerând că realitatea e doar o iluzie, „un joc de aparențe”.
Pentru că tânărul pare a nu înțelege aventura inițiatică la care a luat parte, învățatul îi propune o nouă probă, proiectându-l din realitate din nou dincolo de ea. Ieșirea repetată din timp este percepută mai întâi organic:„În acea clipă simtii brusc dogorindu-și obrajii, și răsuflarea aproape mi se opri în piept.”, ulterior, trezirea la o altă realitate e din ce în ce mai evidentă: „Mi se părea că mă trezesc în altă lume.(...) Am pălit văzând în împrejurimile, și am zărit jăraticul în cetrele părăsite, și am văzut, nu prea departe în fața noastră, casa lui Nilamvara.”
Repetarea experientei stranii, punctul cxulminant al nuvelei, se constituie ca un șoc pentru tânăr, care imploră revenirea la lumea pe care o cunoaște, conștient fiind, de această dată, de caracterul ei iluzoriu. Somnul rezolvă pe deplin frământările conștiinței și readuce liniștea benefica a spiritului într-un mediu prielnic, cunoscut.
Finalul nuvelei restabilește astfel pacea interioară prin luarea în stăpânire a universului familiar:„Când m-am deșteptat, a doua zi, în kutiarul meu, soarele se înălțase de mult, și apele verzi ale gamgelui mi s-au părut nespus de blânde, fără asemănare de limpezi și odihnitoare”.
Relația dintre incipit și final se axează pe ideea de liniște sufletească a tânărului care a traversat o aventură inițiatică, în raport cu omul matur, care își amintește nostalgic aventura spre a edifica asupra tuturor detaliilor sale.
Naratorul subiectului nuvelei este si personajul ei principal. Faptele sunt prezentate din perspectiva omului matur, dornic de a se edifica, prin intermediul confesiunii nostalgice, asupra unor întâmplări cu rol inițiatic, petrecute pe când era un tânăr student în India.
Această ipostază autorială se fundamentează pe date din biografia lui Eliade, care, în tinerețe, a studiat la Calcutta, rămânând impresionat de magia exercitată de cultura și civilizația indiană. datele reale se împletesc cu cele imaginare într-o operă literară dominată de fanatic.
Perspectiva narativă este subiectivă, iar personajul principal relatează, la persoana întâi, o întâmplare stranie petrecută în trecut, în timpul studenției sale pe meleagurile Indiei.
Încă de la începutul nuvelei, naratorul, prin confesiune încărcată de nostalgie, precizează că memoria sa esențială păstrează întipărite pentru totdeauna nopțile petrecute la Serampore, cu prietenii săi, Bogdanof și Van Manen. Toți trei sunt europeni erudiți, care se confruntă cu misterul indian, acționând, de cele mai multe ori, ca un personaj colectiv, în raport cu aventura inițiatică pe care o traversează împreună.
Pe parcursul scrierii, tânărul novice se dovedește a fi inteligent, rațional, preocupat de amănunte, un fin observator al spațiului fascinant în care se află și un bun cunoscător al psihologiei umane. El întruchipează astfel tipul intelectualului lucid, însetat de cunoaștere. Fiind puternic ancorat în realitatea căreia îi aparține, se confruntă, la un moment dat, cu fenomene inexplicabile, pe care încearcă totuși să le explice rațional, dovedind naivitate specifică vârstei.
Reacția sa perfect întemeiată în raport cu straniul este de teamă, iar rezolvarea situației dilematice este pusă pe seama visului, negăsind altă explicație posibilă. El acționează ca un om obișnuit, care cunoaște doar „legile naturale”, cum spunea Todorov, și care încearcă din răsputeri să le folosească de zestrea cunoștințelor anterioare în confruntarea cu provocarea existențială.
Aventura inițiatică debutează noaptea, timp prielnic al deșteptării spiritului, printr-un semnal auditiv; atât naratorul, cât și prietenii săi se dovedesc a fi curajoși și omenoși, dorind să ajute o ființă umană aflată în primejdie. Disponibilitatea lor sufletească sporită îi determină să pornească la miez de noapte în căutarea celei care solicită ajutor, fără a se gândi la pericolele care îi așteaptă la tot pasul. Natura lor rațională îi determină să se încreadă doar în ceea ce le comunică simțurile, dar naratorul nu acceptă varianta că au cu toții „halucinații”.
Cei trei călători se dovedesc a fi perseverenți, urmărind de fiecare dată semnele sacrului și depășind teama firească de pericolele nopții în pădure. Aceste semne sunt ca o chemare pe care o urmează cu o „îndărătnicie oarbă”, neglijând oboseala firească, de care ființa fiecăruia dintre ei era mistuită.
Rațiunea naratorului conferă permanent soluții, acesta gândindu-se că visează, că a ieșit din timp și spațiu sau că este vrăjit; este evidentă însă imposibilitatea formulării unei explicații logice.
Naratorul prezintă detaliat portretul gazdei ciudate de la marginea pădurii, dovedind un puternic spirit de observație. În raport cu Nilamvara Dasa, el trece printr-o stre ciudată de teamă și curiozitate de a-i descifra enigma. Eșecul înțelegerii noii realități derivă din faptul că acesta este mult prea diferită de cea cărora călătorii îi aparțin.
Aventura inițiatică se sfârșește brusc, la fel cum începuse, dar tânărul este frământat în continuare de imposibilitatea formulării unei soluții pentru toate amănuntele ei. Dorința sa de comunicare, de împărtașire a experienței stranii, îl determină să caute răspunsuri, sfătuindu-ze cu un inițiat. Cu toate că varianta acestuia contrazice ceea ce gândea naratorul, acesta din urmă regăsește echilibrul spiritual în realitatea familiară, singura în care are încredere și care îi conferă starea de siguranță.
Pe parcursul nuvelei, personajul-narator înregistrează o dublă evoluție; de la statutul de tânăr novice la cel inițiat în tainele sacre, de la vârsta naivității către cea a senectuții.
Ca modalități de caracterizare, predomină caracterizarea indirectă, rezultată din fapte, vorbe, atitudini ale acestuia. La începutul scrierii, naratorul folosește autocaracterizarea, spunând despre sine că era „un foarte tânăr învățăcel”.
În relațiile cu celelalte personaje, el se dovedește un prieten de nădejde cu cei doi europeni. Cei trei protagoniști ai nuvelei aparțin unei elite intelectuale; deși naratorul este încă foarte tânăr, se remarcă prin capacittaea intelectuală de a susține o frumoasă prietenie cu oameni maturi, cu o bogată experiență de viață, ambii inițiați în tainele indiene..