Johnny1
#0

INGREDIENTE
smântână și sos salsa iute
450 g carne de vită friptă
1 ardei mare
1 ceapă medie
1 salată verde
1 conservă de fasole
250 g cașcaval ras
6 lipii de tortilla
MOD DE PREPARARE
În primul rând, tăiați în fâșii carnea de vită și o puneți într-o tigaie, cu condimente după alegere, la fript, la foc mediu, pentru aproximativ 5 minute. Cât timp carnea e pe foc, tăiați julien ceapa, salata și ardeiul. Adăugați ceapa și ardeiul peste carne, în tigaie, amestecați și lăsați la călit cam 8 minute.
Încălziți lipia de tortilla într-o altă tigaie. Ungeți-o cu salsa, adăugați fasole, amestecul de carne din tigaie, presărați cașcaval deasupra, turnați smântână și presărați salata. Împăturiți astel: o dată pe latura din dreapta, apoi pe cea dinspre dvs. (astfel încât să îi faceți un fund ca un portofel, să nu vă curgă umplutura) și apoi încă o dată pe cealaltă latură. Întoarceți cu gura în jos și lăsați burrito-ul așa aproximativ 20 de secunde.
Puneți pe farfurie și serviți, dacă mai doriți, cu extra salsa și smântână.