Alexandru Lapusneanul de C. Negruzzi
Tema si viziunea despre lume
Costache Negruzzi a fost un mare om politic si scriitor roman din perioada pasoptista, opera literara “Alexandru Lapusneanul” scrisa de el fiind prima nuvela romantica de inspiratie istorica din literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru autorii care au cultivat-o ulterior. Publicata pentru prima data in perioada pasoptista in primul numar al revistei “Dacia literara”, in 1840, ea a fost ulterior inclusa in ciclul “Fragmente istorice” din volumul “Pacatele tineretii”.
Opera este o nuvela, fiind o specie a genului epic, in proza, de mai mare intindere decat schita, cu o actiune mai complexa decat a acesteia, cu un numar mai mare de personaje si cu un conflict mai pronuntat. Aceasta are o structura riguroasa, cu un singur fir narativ central si dezvolta un puternic conflict. Personajele sunt relativ putine si graviteaza in jurul personajului principal.
De asemenea, este o nuvela romantica, prin tema, conflict, naratiune lineara, personaje exceptionale puse in situatii exceptionale, personaje construite in antiteza, dar si prin culoarea epocii in descrieri cu valoare documentara. Este nuvela istorica, deoarece principala sursa de inspiratie este trecutul istoric, respectiv Evul Mediu.
Viziunea despre lume a autorului se concretizeaza prin tema, specificul secventelor narative, prin constructia personajelor. Costache Negruzzi este primul sciitor roman, care valorifica intr-o creatie literara cronicile moldovenesti “Letopisetul Tarii Moldoveii”, de Grigore Ureche si Miron Costin.
Din cronicile lui G. Ureche si Miron Costin, Negruzzi preia imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanul, precum si anumite fapte, replici. Cu toate acestea, el se distanteaza de realitatea istorica, prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica asupra istoriei, influentata de ideologia perioadei pasoptiste. Astfel, autorul apeleaza la cateva licente istorice, boierii Motoc, Stroici si Spancioc, desi apar in nuvela, ei nu mai traiau in timpul celei de-a doua domnii ale lui Alexandru Lapusneanul. Motoc este folosit pentru a ilustra tipul boierului intrigant, las, in timp ce Spancioc si Stroici reprezinta boierimea tinereasca cu dragoste de tara.
Nuvela are ca tema lupta pentru putere in epoca medievala, fiind prezentata artistic o perioada sangeroasa din istoria Moldovei, fixata temporal la mijlocul secolului al XVI-lea, sub puterea unui domnitor tiran. Domnia lui Alexandru Lapusneanul evidentiaza lupta pentru impunerea autoritatii si consecintele detinerii puterii de catre un domnitor crud.
Tema este sustinuta prin diferite secvente si citate regasite in cadrul nuvelei. Unul dintre cele mai sugestive citate este titlul primului capitol: “Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”. El este un raspuns pe care Lapusneanul il da boierilor care ii cerusera sa se intoarca de unde a venit, fiindca norodul nu il vrea. Cu toate acestea, Lapusneanul este hotarat sa isi reia tronul si sa se razbune pe boierii tradatori.
Un alt citat sugestiv este titlul capitolului al doilea “Ai sa dai sama doamna!”, ce reprezinta avertismentul pe care vaduva unui boier il da doamnei Ruxandra pentru ca nu ia atitudine in fata crimelor sotului ei.
Semnificative pentru tema si viziunea despre lume sunt elementele de limbaj si continut ale textului narativ.
Astfel, titlul aduce in prim plan personalitatea puternica a personajului principal, ramas in istorie mai ales pentru cea de-a doua domnie a sa, considerate a fi o perioada extrem de sangeroasa. Articularea numelui il singuralizeaza printre celelalte personaje, evidentiindu-I, totodata, si caracterul sau puternic.
Intamplarile sunt prezentate la persoana a treia, din perspectiva unui narator obiectiv, sobru, detasat, care intervine totusi prin anumite marci ale subiectivitatii, precum epitetele de caracterizare, “tiran”, “misel”, “curtezan”. Naratorul este omniscient, stie mai multe decat personajele sale si omniprezent, stapan absolut asupra evolutiei personajelor si a actiunii.
La nivel formal, naratiunea se desfasoara linear, prin inlantuirea cronologica a secventelor si episoadelor. Nuvela are o structura riguros sustinuta, fiind organizata in patru capitole, marcate prin motto-uri sugestive si urmarind un singur fir narativ.
Actiunea este bine fixata in timp si spatiu, coordonatele spatio-temporale avand astfel rolul de a orienta cititorul si de a crea impresia veridicitatii, a realitatii. Evenimentele se desfasoara in Moldova, in a doua jumatate a secolului al-XVI-lea, prezentand intoarcerea lui Lapusneanul la tron, in a doua sa domnie. Primele trei capitole prezinta evenimente ce au loc imediat dupa intoarcerea lui la tron, iar ultimul rezuma evenimente intamplate patru ani mai tarziu, precum si secventa mortii domnitorului.
Incipitul si finalul se remarca prin sobritatea auctoriala. Astfel, paragraful initial rezuma evenimente care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui vindicativa, in timp ce finalul prezinta sfarsitul tiranului, in mod concis, obiectiv, amintind de stilul cronicarilor: “Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei.”
Conflictul nuvelei este unul complex si pune in lumina puternica personalitate a domnitorului. Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscata intre domnitor si boieri. Mijloacele alese de Lapusneanul pentru impunerea autoritatii sunt dure, sangeroarse, dar sunt motivate psihologic, cruzimea sa devenind expresia dorintei de razbunare pentru tradarea boierilor din prima domnie.
Conflictul secundar, cel dintre domnitor si Motoc, boierul tradator, particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, anuntata inca din primul capitol.
Conflictul social dintre boieri si popor se limiteaza doar la revolta multimii din capitolul al treilea, in care Motoc are un sfarsit tragic.
Personajele sunt relativ putine si sunt construite conform esteticii romantice : personaje exceptionale puse in situatii exceptionale, antiteza fiind principalul mod de constructie, alaturi de replicile memorabile.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al operei, prezentat in toate scenele nuvelei, in jurul caruia se polarizeaza intreaga actiune si personajele operei. El este un personaj romantic, exceptional, ce actioneaza in situatii extraordinare.
Personaj memorabil, el este bine individualizat inca din titlu, fiind o figura inconfundabila in galeria portretelor masculine ale literaturii romane.
El intruchipeaza tipul domnitorului sangeros, tiran, crud, cu o psihologie complexa, plin de defecte si calitati puse in slujba raului.
Statutul sau social precum si evolutia sa sunt prezentate pe parcursul romanului, explicand anumite atitudini si comportamente. Alexandru Lapusneanul este surprins in intoarcerea sa in Moldova, cu gandul de a-si relua tronul pierdut in urma uneltirii boieresti. Inca din primul capitol sunt reliefate trasaturile sale: crud, hotarat, viclean, disimulat, intelligent, bun cunoscator al psihologiei umane. El isi pastraza aceeasi atitudine pe tot parcursul romanului, de la venirea sa pana la moartea sa inevitabila.(liniaritate psihologica).
Portretul personajului principal prinde contur prin lumini si umbre, atat prin caracterizare directa realizata de autor si personaje, cat si prin caracterizare indirecta, prin anumite atitudini, replici, prin relatia sa cu celelalte personaje. Naratorul realizeaza primul portret fizic al domnitorului prin caracterizare directa “Purta coroana paleologilor si peste dulama poloneza de catifea stacojie, avea cabanita turceasc”. Vestimentatia si podoabele reflecta conditia sa sociala si sustine culoarea epocii.
Prin replicile sale memorabile si prin faptele sale este evidentiata in maniera romantica puternica personalitate a domnitorului, dominata de dorinta de razbunare, precum si factorul irational al sumbrului sau caracter: uciderea boierilor si construirea unei piramide din capetele lor, trimiterea la moarte a lui Motoc, pedeapsa data propriei sotii.
In complexitatea sa, personajul detine o serie de calitati si defecte, dintre care, cea mai pregnanta trasatura a sa este vointa sa neabatuta, generata de setea pentru putere, dublata de dorinta de razbunare pe boierii care l-au privat de pozitia sociala pe care considera ca o merita cu prisosinta. Sugestive in acest sens sunt diferitele scene de pe parcursul nuvelei.
Una dintre acestea este prezentata inca de la inceput prin raspunsul pe care Lapusneanul Il da soldei de boieri , care venisera sa ii spuna sa se intoarca de unde a venit, fiindca poporul nu il doreste. Foarte hotarat, domnitorul le spune: “ Daca voi nu ma vreti, eu va vreau, si daca voi nu ma iubiti , eu va iubesc pre voi si voi merge cu voia ori fara voia voastra”.
O alta scena sugestiva este cea din ultimul capitol, unde este infatisata moartea sa prin otravire. Bolnav de friguri, domnitorul refuza sa fie calugarit, deoarece, acest lucru ar fi insemnat pierderea puterii domnesti. Chiar si pe patul de moarte, el striga “De ma voi scula, pre multi am sa popesc”. Striga acest lucru inclusiv fiului sau, ceea ce o determina pe doamna Ruxanda sa accepte sfatul boierilor de a-l otravi.
Profilul eroului nuvelei prinde contur si prin relatiile pe care acesta le stabileste cu celelalte personaje. Una dintre relatiile de o vitala importanta in formarea portretului sau este relatia sa cu doamna Ruxanda. Aceasta relatie este construita pe baza antitezei romantice: angelic-demonic. Domnisoara Ruxanda, personaj secundar de tip romantic, este un personaj cu un caracter slab. Ea nu actioneaza din propria initiativa nici cand ii cere sotului ei sa inceteze cu omorurile, nici cand il otraveste. Ea este influentata in prima etapa de aversiunea vaduvei : “Ai sa dai sama, doamna!”, iar in a doua etapa, ceea ce o determina sa isi otraveasca sotul, sunt insistentele boierilor si mai ales iubirea pentru fiul ei. Doamna Ruxanda este menita sa puna in evidenta, prin contrast, vointa puternica a personajului principal si defectele acestuia. Lapusneanul s-a casatorit cu ea ca sa “atraga inimile norodului”, insa mimica si gesturile lui evidentiaza falsitatea lui in relatia sot-sotie.
In opinia mea, prin impletirea armonioasa a elementelor clasice si romantice, prin echilibrul compozitional, prin constructia riguroasa, aspectul verosimil, credibil al faptelor, nuvela “Alexandru Lapusneanul” reuseste sa ilustreze principalele trasaturi ale ideologiei pasoptiste. Monumentalitatea personajului, vointa sa nestavilita de a-si duce planurile la bun sfarsit indiferent de mijloace, fac din personajul nuvelei cu acelasi nume, un personaj memorabil.
