Viewing Single Post
AnnaE
#0

Baltagul de M. Sadoveanu

-roman mitic

-tema şi viziunea despre lume

Romanul  este o construcţie epică în proză, de mare întindere, cu o acţiune complexă  la care participă un număr mare de personaje, supuse unor conflicte puternice, şi care  îşi găseşte exprimarea plenară odată cu realismul.

Încă de la apariţie, în noiembrie 1930, romanul “Baltagul” a fost considerat una dintre cele mai reuşite scrieri ale lui Mihail Sadoveanu, deşi a fost scris în numai 17 zile, fiind interpretat ca roman mitic, monografic, de dragoste, al iniţierii, al familiei şi, nu în ultimul rând, ca roman cu intrigă poliţistă. Redus ca dimensiuni, “Baltagul” ilustrează o caracteristică importantă: forţa de concentrare.  

Roman interbelic tradiţional datorită stratificării planurilor sale narative şi datorită spaţiilor ample de gesticulaţie conflictuală, “Baltagul” se grefează pe atmosfera lumii arhaice a satului românesc şi pe sufletul ţăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi, al tradiţiilor şi al specificului naţional, cu un mod propriu de a gândi, de a simţi şi de a reacţiona în faţa problemelor cruciale ale vieţii, apărând principii fundamentale. De asemenea, “Baltagul” ilustrează realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o manifestare vizibilă a unor legi invizibile, pe care scriitorul le revelează cititorului, spre o mai bună înţelegere a sensurilor existenţei.

Tema romanului este tema vieţii şi a morţii, a iubirii, a datoriei şi a iniţierii, care permite totodată realizarea monografiei satului moldovenesc de munte. Tema se evidenţiază prin tipul ţăranului păstrător al lumii vechi, arhaice şi patriarhale. “Baltagul” prezintă şi tema familiei, dintr-o perspectivă aproape mitică, situând relaţiile dintre membrii familiei sub un clopot cosmic. Rânduiala, viaţa şi moartea fac obiectul unei iniţieri a fiului ajuns în situaţia de a-şi asuma rolul tatălui şi de a prelua responsabilitatea familiei, după cum se cuvine într-o societate tradiţională, patriarhală. Iniţierea în tainele existenţei este realizată de mamă, singura capabilă – prin dragoste, dăruire şi înţelepciune – să transforme fiul într-un matur demn.

Viziunea despre lume prezentată în acest roman face parte din ampla perspectivă pe care o oferă Sadoveanu în toata creţia lui. Omul arhaic, desprins din mijlocul naturii autohtone, se confruntă cu lumea modernă şi oscilează indecis între a rămâne legat de izvorul care l-a creat sau a se rupe de el. De aceea, scriitorul evocă această lume, pentru a o salva.

Perspectiva narativă este specifică romanului realist. Naratorul prezintă faptele, fără a se implica, ci lăsând personajele să se prezinte. Acest narator neutru, cu focalizare zero, alternează cu notaţia în stil indirect liber. Vitoria preia rolul de personaj-reflector, prin intermediul căruia se realizează portretul lui Nechifor, dar şi unele etape ale acţiunii.

Titlul romanului – “Baltagul” – este simbolic, întrucât în mitologia autohtonă baltagul este arma menită să îndeplinească dreptatea, este o unealtă justiţiară. Astfel, atunci când este folosit pentru înfăptuirea dreptăţii, acesta nu se pătează de sânge. De asemenea, în roman, baltagul se constitue ca un simbol al labirintului, ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului, atât un labirint interior, al frământărilor sale, cât şi un labirint exterior, al drumului săpat în stâncile munţilor pe care îl parcursese Nechifor Lipan.

Romanul Baltagul este alcatuit din 16 capitole, deschise de un prolog. Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic: ,, Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială şi semn fiecarui neam”. În ceea ce priveşte rânduiala şi semnul, se conturează de la început o viziune clară asupra lumii: existenţa presupune ordine şi semnificaţie. Un Dumnezeu atotputernic a distribuit fiecărui neam darurile cuvenite. Când la tronul dumnezeiesc s-au înfăţişat cu întârziere moldovenii, călători prin munţi cu oile şi cu asinii, lor nu le-au mai rămas bunuri de împarţit:  “ decât o inimă uşoară “.

     Finalul operei prezintă ieşirea personajului principal din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor fireşti ale existenţei. Mandatul justiţiar al Vitoriei s-a împlinit, ritualul integrării cosmice a celui dispărut s-a finalizat, deci viaţa poate să meargă înainte în familia Lipanilor, condusă acum de Gheorghiţă. Putem observa că finalul intră în raport de simetrie cu incipitul, prin destinul exponentului exemplar al oamenilor de la munte, Vitoria.

Din cele şaisprezece capitole ale romanului, primele cinci dezvoltă o expoziţiune amplă, necesară prezentării timpului, spaţiului şi personajelor. Gospodăria Lipanilor, sosirea lui Mitrea argatul, pregătirile pentru iarnă, alcătuiesc un plan al expoziţiunii, care conturează aspectul monografic. Celălalt plan este centrat asupra Vitoriei, care face drumuri în cercul satului între preotul Daniil Milieş şi baba Maranda, vrăjitoarea.

    Intriga este redată de întârzierea nejustificată a bărbatului şi decizia Vitoriei de a începe căutările.

     Desfăşurarea acţiunii prezintă pregătirile de plecare şi reconstituie cronologic drumul nevestei şi al feciorului, în disperata încercare de a construi traseul celui dispărut şi de a înnoda firul cunoaşterii.

    Capitolul final, concentrează punctul culminant şi deznodământul. La praznic, Bogza şi Cuţui, aduşi la exasperare de jocul Vitoriei, cedează nervos, şi sunt demascaţi. Câinele Lupu sare la beregata ucigaşului, iar Cuţui ajunge în mâna autorităţilor. Gheorghiţă dovedeşte că poate folosi baltagul şi intră în rândul maturilor.

     Replica finală a romanului revine Vitoriei. Ea fixează etapele traseului de întoarcere acasă, subliniind importanţa respectării rânduielilor. Gândul nu i se mai întoarce spre trecut, cu care a încheiat socotelile, ci se proiecteză în viitor.

În romanul “Baltagul”, limbajul are, în primul rând, o motivaţie realistă, pentru că reconstitue, în datele ei esenţiale, o lume în care s-a săvârşit o crimă. Un ton ceremonios străbate opera în cele mai multe pagini ale ei, fie că se aude vocea naratorului, fie a personajelor. Limbajul impresionează nu neapărat prin redarea fidelă a particularităţilor dulcelui grai moldovenesc, deloc de neglijat, ci prin nivelul la care ajunge acest limbaj. Timbrul grav, alături de elemente arhaice şi populare, care se conjugă armonios cu neologismele, trădează ceremonia unei culturi vechi şi nobile.

În opinia mea, romanul “Baltagul” este unul tradiţional, pentru că recompune imaginea unei societăţi arhaice, păstrătoare a unor tradiţii care au supravieţuit în vârful muntelui. Totodată, prin complexitate, prin polimorfism şi prin semnificaţii, scrierea depăşeşte graniţele tradiţionalismului şi intră în categoria romanului mitic.

Attachments