„Las-o, că măcăie.” „E marfă.” „Fii, moşule, serios.” Uneori copiii noştri vorbesc o limbă pe care la început nu reuşim să o înţelegem pe deplin. Numai că şi atunci când noi le vorbim copiilor se prea poate ca la rândul lor nici ei să nu priceapă pe de-a-ntregul ideile pe care încercăm să le transmitem. Dintre toate modalităţile ratate de comunicare a intenţiilor noastre, cel mai mare potenţial negativ îl are incapacitatea de a ne exprima iubirea faţă de copiii noştri. Oare cunoaşteţi – şi vorbiţi – limbajul în care copilul dvs. îşi exprimă afecţiunea?

Fiecare copil are un limbaj principal de iubire, o modalitate în care el înţelege cel mai bine afecţiunea părintelui. Această carte vă va arăta cum să recunoaşteţi şi cum să vorbiţi acest limbaj principal de iubire al copilului dvs., precum şi alte patru limbaje de iubire des întâlnite, care îl pot ajuta pe copil să înţeleagă faptul că-l iubiţi. Aşa cum vom vedea, copilul dvs., ca şi al meu, trebuie să ştie că este iubit pentru a deveni un adult responsabil. Iubirea este fundamentul unei copilării lipsite de griji, copilul urmând să devină un adult generos şi iubitor la rându-i.

Volumul de faţă vă va prezenta toate cele cinci limbaje ale copiilor şi vă va ajuta să stabiliţi care sunt limbajele principale prin care copilul dvs. vă percepe afecţiunea. Este bine să citiţi toate cele cinci capitole (2-6) care descriu limbajele iubirii, pentru ca astfel copilul dvs. să aibă de câştigat de pe urma tuturor celor cinci feluri în care poate primi iubirea. Credem că orice copil percepe cel mai bine iubirea prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje, dar şi celelalte patru modalităţi prin care vă puteţi manifesta afecţiunea îi vor fi, de asemenea, de folos. Mai există şi posibilitatea ca principalul limbaj de iubire al copilului dvs. să se schimbe în timp.

Din aceste motive, fiecare capitol ce tratează despre unul dintre limbajele iubirii va începe prin a sublinia importanţa acelui limbaj specific în cazul copilului dvs. Chiar dacă respectivul capitol s-ar putea să nu descrie principalul limbaj de iubire al copilului dvs., însuşiţi-vă şi acest limbaj. Puneţi în practică toate cele cinci limbaje de iubire şi puteţi fi încredinţaţi că acest fapt va fi perceput cum se cuvine de copil. Desigur, cel mai important lucru rămâne identificarea şi folosirea principalului limbaj de iubire al copilului dvs.

În această carte vom sublinia importanţa iubirii în creşterea copilului dvs. Scopul cărţii este să vă ajute să creşteţi copilul în aşa fel încât să devină un adult matur. Toate aspectele dezvoltării copilului presupun ca fundament iubirea. De exemplu, sentimentele de mânie ale copilului pot fi canalizate în mod pozitiv atunci când percepe iubirea părintelui. Este mult mai probabil ca el să ia în seamă şi să accepte sugestiile dvs. atunci când vă percepe iubirea ca fiind una sinceră şi consecventă.

Puţini părinţi îşi dau seama că au răspunderea să-şi înveţe copiii să-şi stăpânească mânia cu maturitate. Aşa cum precizăm şi în capitolul zece, cea mai grea misiune a unui părinte este sa-i înveţe pe copii şi pe adolescenţi să-şi stăpânească impulsurile agresive. Reuşita se obţine pornind de la iubire. Interesant este că părinţii care-şi ajută copiii adolescenţi să-şi stăpânească mânia reuşesc să stabilească o relaţie de iubire mai afectuoasă şi mai apropiată.

Având în vedere că această carte este despre cum să învăţaţi să vă iubiţi mai eficient copilul, ea conţine sugestii complexe pentru a vă ajuta să deveniţi un bun părinte. Pe măsură ce veţi aborda aceste zone care sunt şi cele mai importante, veţi constata că relaţiile în familie vor deveni mai puternice, mai destinse şi mai plăcute. De exemplu, din discuţia noastră despre disciplină (capitolul 8) veţi învăţa două cuvinte-cheie pe care trebuie să le aveţi mereu în gând – acestea sunt agreabil şi ferm. Aşa cum iubirea poate vindeca o multitudine de păcate, tot aşa a fi agreabil, dar ferm, reprezintă un permanent refugiu sigur. Vom discuta despre felul în care trebuie menţinută atitudinea de agreabil, dar ferm, în capitolul 8.

Cartea se încheie cu un Plan de Acţiune, ce conţine proiecte şi exerciţii care vă pot ajuta să vorbiţi cu copiii dvs. fiecare dintre cele cinci limbaje ale iubirii. Credem că acest Plan de Acţiune vă va ajuta să aplicaţi ideile din această carte.

Şi acum câteva cuvinte din partea fiecăruia dintre noi, având în vedere că începeţi „cursul de limbaje” cu scopul de a vă îmbunătăţi modalitatea de a vă adresa cu dragoste copiilor dvs.

Câteva cuvinte din partea lui Gary

Succesul cărţii Cele cinci limbaje ale iubirii. Cum să-ţi exprimi faţă de partener implicarea trup şi suflet[1] a fost o adevărată răsplată. Sute de mii de cupluri nu numai că au citit cartea, dar au şi pus în practică principiile expuse aici. Am dosare pline cu scrisori din lumea întreagă în care oamenii îşi exprimă recunoştinţa pentru felul în care limbajele iubirii le-au fost benefice în căsnicie. Majoritatea spun că învăţarea principalului limbaj de iubire al partenerului a adus o schimbare radicală a climatului afectiv în căminul lor, ba unii chiar au considerat că această carte pur şi simplu le-a salvat căsnicia.

Cum continui să ţin seminarii despre căsnicie, trebuie să vă spun că întrebarea care mi-a fost pusă cel mai des a fost „Când aveţi de gând să scrieţi o carte despre cele cinci limbaje de iubire ale copiilor?” Cum cariera mea s-a concentrat asupra sfaturilor şi ameliorării căsniciilor, nu m-am arătat prea doritor să scriu despre copii, deşi am primit sute de relatări din partea părinţilor care au aplicat ideea de limbaje ale iubirii la copiii lor.

Atunci când editura Norfhfield mi-a propus să scriu o asemenea carte, l-am contactat pe vechiul meu prieten Ross Campbell, rugându-l să fie coautor al acestei lucrări. Spre marea mea bucurie, Ross a acceptat. El a petrecut treizeci de ani în domeniul psihiatriei medicale, concentrându-se asupra nevoilor copiilor şi adolescenţilor. Dintotdeauna i-am admirat opera şi am avut de câştigat de pe urma scrierilor sale, fiind foarte mulţumit şi de relaţia noastră personală de-a lungul anilor.

Acum, când cartea noastră este aproape gata, sunt fericit că am combinat experienţa amândurora. Fiecare dintre noi a scris pe cont propriu fiecare capitol în parte, după care editorul nostru Carole Streeter ne-a transformat ideile într-un volum uşor de citit. Sunt extrem de încântat de rezultat.

Sper şi mă rog ca asemenea cărţii iniţiale despre limbajele iubirii, care i-a ajutat pe atât de mulţi oameni în căsnicie, şi aceasta să fie un sprijin pentru cât mai mulţi părinţi, profesori sau alte persoane care iubesc sau lucrează cu copiii. Sper ca ei să satisfacă în mai mare măsură nevoia de iubire a copiilor.

Dr. Gary Chapman

Winston-Salem, Carolina de Nord

ianuarie 1997

Câteva cuvinte din partea lui Ross

De peste douăzeci de ani, eu şi Gary Chapman am scris şi am vorbit despre iubire. Gary a ajutat mii de cupluri să descopere profunzimea relaţiei lor, în vreme ce eu am scris şi am organizat seminarii despre părinţi şi despre misiunea lor extrem de importantă, vitală şi adesea plină de rezultate minunate în creşterea copiilor. Deşi îl cunosc pe Gary de mai bine de două decenii, nu mi-am dat seama că mesajele noastre sunt atât de asemănătoare. Am descoperit această latură pozitivă atunci când am citit cartea sa plină de miez Cele cinci limbaje ale iubirii. Paralela între aceasta şi cărţile mele How to Really Love Your Child (Cum să-ţi iubeşti cu adevărat copilul) şi How to Really Love Your Teenager (Cum să-ţi iubeşti cu adevărat copilul adolescent) mi-a fost sprijin şi încurajare.

Accentul care mi-a plăcut cel mai mult în cartea lui Gary a fost acela pus asupra faptului că fiecare om are un limbaj principal de iubire. Dacă reuşim să identificăm acest limbaj principal al partenerului de viaţă, dar şi al nostru, atunci putem folosi aceste informaţii nepreţuite pentru a ne îmbunătăţi căsnicia. Această idee poate fi aplicată în mod fericit şi la copiii noştri, pentru că fiecare copil are propria sa modalitate de a oferi şi de a primi iubirea. Pe măsură ce Gary a devenit conştient de acest lucru, cartea de faţă a fost un rezultat firesc al asemănării studiilor noastre.

Sunt recunoscător pentru privilegiul de a fi lucrat cu Gary la această carte de o mare importanţă. Cred sincer că îi va ajuta pe părinţi, dar şi pe alte persoane, care iubesc copiii, să vină în sprijinul nevoii lor de iubire. Veniţi cu noi în această călătorie, în care vom explora cele cinci limbaje de iubire ale copiilor.

Doctor în medicină Ross Campbell

Signal Mountain, Tennessee

ianuarie 1997

1
IUBIREA ESTE FUNDAMENTUL

Dennis şi Brenda nu înţelegeau ce are Ben, fiul lor de opt ani. El se dovedise a fi un şcolar peste medie şi îşi făcea temele, dar în acel an se descurcase tare prost la şcoală. După ce învăţătoarea le dădea să rezolve un exerciţiu, el mergea să o roage să i-l mai explice o dată. Era în stare să meargă la catedră şi de opt ori pe zi, cerând mereu alte lămuriri. Oare avea probleme cu auzul sau nu înţelegea bine? Dennis şi Brenda l-au dus pe Ben la doctor pentru a-i verifica auzul şi consilierul şcolar l-a supus unui test de comunicare; auzul lui Ben s-a dovedit a fi normal, iar înţelegerea, la nivelul unui copil de clasa a treia.

Mai erau şi alte lucruri care îi nedumereau în privinţa lui. Uneori, comportamentul lui Ben părea de-a dreptul antisocial. Învăţătoarea mânca pe rând cu fiecare dintre elevii de clasa a treia la masa de prânz, dar Ben era în stare să-i împingă pe ceilalţi copii astfel încât să fie el mai aproape de ea. În timpul recreaţiei, îşi părăsea brusc colegii de câte ori apărea învăţătoarea pe terenul de joacă; se ducea şi o întreba despre orice fleac şi fugea de ceilalţi. Dacă învăţătoarea se juca cu ei în recreaţie, Ben încerca să o ia de mână cu orice preţ.

Părinţii lui merseseră deja de trei ori la învăţătoare, dar nici ei, nici ea nu reuşiseră să descopere care e problema, în clasele întâi şi a doua Ben fusese independent şi fericit, iar acum, dintr-odată, avea un „comportament de plantă agăţătoare” lipsit de orice logică. Se certa mult mai des cu sora lui mai mare, deşi Dennis şi Brenda considerau că este doar o fază trecătoare.

Când acest cuplu a venit la seminarul meu „Spre o căsnicie mereu înfloritoare” şi mi-a povestit despre Ben, cei doi păreau foarte îngrijoraţi şi se întrebau dacă nu cumva puştiul se va transforma într-un adevărat rebel. „Dr. Chapman, ştim că acesta este un seminar pentru căsnicii şi că poate întrebarea noastră este deplasată”, mi-a spus Brenda, „dar eu şi Dennis ne-am gândit că poate ne veţi ajuta cu nişte sfaturi.” După care mi-a descris schimbarea de comportament a lui Ben.

I-am întrebat pe aceşti părinţi dacă stilul lor de viaţă se schimbase în acest ultim an. Dennis mi-a spus că este agent de vânzări şi că două seri pe săptămână merge pe teren, dar că în celelalte zile ale săptămânii este acasă între 6:00 şi 7:30 p.m. În aceste seri îşi petrecea timpul rezolvând nişte hârtii de la birou şi se uita puţin la televizor. La sfârşitul săptămânii, mergea la meciurile de fotbal, adesea luându-l şi pe Ben cu el. În ultimul an însă nu mai făcuse asta. „Este prea obositor, prefer să le văd la televizor.”

„Dar tu, Brenda?”, am întrebat eu. „Şi în stilul tău de viaţă s-au produs schimbări în ultimele luni?”

„A, da”, mi-a spus ea. „Am lucrat cu o jumătate de normă în ultimii trei ani, de când Ben a intrat la grădiniţă, dar anul acesta mi-am luat o normă întreagă, prin urmare ajung acasă mai târziu decât până acum. De fapt, tatăl meu îl ia pe Ben de la şcoală şi băieţelul rămâne cu bunicii cam o oră şi jumătate, după care vin eu şi îl iau. În serile în care Dennis nu este acasă, mâncăm de obicei cu părinţii mei, după care ne întoarcem acasă.”

Tocmai trebuia să înceapă seminarul, dar mi-am dat seama că încep să înţeleg ce se întâmpla în sufletul lui Ben. De aceea le-am făcut o sugestie. „Eu am să vorbesc despre căsnicie, dar aş vrea ca fiecare dintre voi să se gândească la felul în care principiile pe care vi le împărtăşesc s-ar putea aplica în cazul relaţiei voastre cu Ben. La sfârşitul seminarului aş vrea să ştiu la ce concluzie aţi ajuns.” Au părut puţin miraţi pentru că încheiasem conversaţia fără să le fac niciun fel de sugestii, dar amândoi erau dispuşi să se supună cerinţei mele.

La sfârşitul zilei, în vreme ce ceilalţi participanţi la seminarul din Racine, Wisconsin, tocmai ieşeau din sală, Dennis şi Brenda au venit repede la mine, pe faţă citindu-li-se expresia aceea entuziastă, ce apare atunci când faci o descoperire nebănuită. „Dle dr. Chapman, cred că am înţeles ce se întâmplă cu Ben”, mi-a spus Brenda. „Atunci când ne-aţi vorbit despre cele cinci limbaje ale iubirii, amândoi am fost de acord că principalul limbaj de iubire al lui Ben este timpul acordat. Analizând ultimele patru sau cinci luni ne-am dat seama că i-am acordat lui Ben mai puţin timp decât înainte.

Când lucram cu jumătate de normă, îl luam pe Ben de la şcoală în fiecare zi şi de obicei mai făceam câte ceva împreună înainte de a ajunge acasă – fie mergeam la cumpărături, fie ne opream în parc sau luam o gustare împreună. Când ajungeam acasă, Ben îşi făcea lecţiile. După cină jucam ceva împreună, mai ales în serile în care Dennis era de serviciu. Toate acestea s-au modificat de când mi-am luat normă întreagă şi mi-am dat seama că petrec mult mai puţin timp cu Ben.”

M-am uitat spre Dennis şi el mi-a spus: „În ceea ce mă priveşte, mi-am dat seama că îl luam pe Ben cu mine la meciurile de fotbal, dar cum eu nu mai merg, nu am înlocuit cu nimic acest timp pe care îl acordam relaţiei tată-fiu… N-am petrecut prea multă vreme împreună în ultimele luni.”

„Cred că aţi descoperit câteva informaţii foarte utile în privinţa necesităţilor afective ale lui Ben”, le-am spus. „Dacă veţi reuşi să-i satisfaceţi această nevoie, cred că există toate şansele să-i schimbaţi comportamentul.” Le-am sugerat câteva modele-cheie de exprimare a iubirii prin timpul acordat şi i-am propus lui Dennis să îşi includă în program şi câteva ore pentru Ben. Am încurajat-o pe Brenda să caute unele căi astfel încât ea şi Ben să facă din nou ceea ce înainte făceau împreună, până să-şi ia ea normă întreagă. Amândoi au părut nerăbdători să traducă în fapte informaţiile pe care le primiseră.

„S-ar putea să mai fie şi alţi factori implicaţi”, am spus. „Dar dacă îi veţi acorda lui Ben doze mai mari de timp şi apoi veţi lărgi raza de acţiune în funcţie de celelalte patru limbaje ale iubirii, cred că veţi constata o schimbare majoră în comportamentul său.”

Ne-am luat rămas-bun. Nu am primit nicio scrisoare de la Dennis şi Brenda şi, să vă spun drept, am uitat de ei. Doi ani mai târziu, m-am întors la Wisconsin pentru un alt seminar, au venit şi ei şi mi-au amintit de conversaţia noastră. Erau numai zâmbete; ne-am îmbrăţişat, după care m-au prezentat unor prieteni pe care îi invitaseră la seminar.

„Spuneţi-mi ce-i cu Ben”, i-am întrebat.

Au zâmbit amândoi şi mi-au spus: „Ben se descurcă minunat. De multe ori am vrut să vă scriem, dar n-am apucat. Ne-am dus acasă şi am făcut ce ne-aţi învăţat. I-am acordat mult mai mult timp lui Ben în lunile imediat următoare. În două sau trei săptămâni, a avut loc o schimbare majoră în comportamentul său de la şcoală. Învăţătoarea ne-a chemat şi chiar ne-am speriat, numai că de data asta dorea să afle ce făcuserăm pentru a determina această schimbare benefică în cazul lui Ben.”

Învăţătoarea le-a spus că acel comportament negativ al lui Ben nu se mai manifesta: nu-i mai îmbrâncea pe ceilalţi copii la prânz, la masă; nu mai venea la ea la catedră să pună întrebări peste întrebări. Atunci Brenda i-a explicat că ea şi soţul său au început să i se adreseze lui Ben prin „limbajul iubirii” după ce au participat la un seminar. „I-am zis cum am început să îi acordăm mai mult timp lui Ben, chiar în doze foarte mari”, mi-a spus Brenda.

Aceşti părinţi au învăţat să vorbească limbajul de iubire al fiului lor, să-i spună „te iubesc” într-un fel pe care Ben să-l priceapă. Povestea lui Ben m-a încurajat să scriu această carte. Prima lucrare despre limbajele iubirii se ocupă de felul în care îi putem face pe partenerii noştri de viaţă să se simtă iubiţi folosind principalul lor limbaj de iubire. În Cele cinci limbaje ale iubirii există un capitol dedicat principalului limbaj de iubire în cazul copilului. În lucrarea de faţă, împreună cu Ross Campbell vom analiza felul în care aceste cinci limbaje ale iubirii îl pot ajuta pe copilul dvs. să se simtă iubit.

Faptul că vă veţi adresa copilului dvs. prin intermediul principalului său limbaj de iubire nu înseamnă că ulterior el nu va mai da semne de nesupunere. Înseamnă doar că acest copil va şti că îl iubiţi şi că îi puteţi da siguranţă şi speranţă; vă va ajuta să îl creşteţi pentru a deveni un adult responsabil. Iubirea este fundamentul.

În creşterea copiilor totul depinde de relaţia de iubire dintre părinte şi copil. Nimic nu funcţionează cum trebuie dacă nevoia de iubire a copilului nu este satisfăcută. Numai copilul care se simte cu adevărat iubit şi înconjurat de afecţiune se poate dezvolta la un potenţial maxim. Se prea poate să vă iubiţi sincer copilul, dar dacă el nu simte asta – dacă nu vorbiţi acel limbaj al iubirii prin care într-adevăr să vă comunicaţi dragostea – el nu se va simţi iubit.

Umplerea rezervorului emoţional

Vorbindu-i copilului dvs. în propriul său limbaj de iubire, îi puteţi umple „rezervorul emoţional” cu iubire. Când copilul se simte iubit, este mai uşor de disciplinat şi de format decât atunci când simte că „rezervorul său emoţional” e aproape gol.

Fiecare copil are un rezervor pentru iubire, un loc ce este puterea sa şi de unde se poate alimenta în zilele dificile ale copilăriei şi adolescenţei. Aşa cum maşinile merg cu o rezervă de carburant, şi copiii noştri se alimentează din rezervorul emoţional. Trebuie să umplem acest rezervor emoţional al copiilor noştri pentru ca ei să se manifeste aşa cum se cuvine şi să-şi atingă întregul potenţial.

Dar cu ce putem umple aceste rezervoare? Evident – cu iubire. Dar cu acel gen de iubire care îi va face pe copiii noştri să crească şi să funcţioneze cum trebuie.

Trebuie să umplem rezervorul emoţional al copiilor noştri cu o iubire necondiţionată, pentru că iubirea adevărată este întotdeauna necondiţionată. Iubirea necondiţionată este iubirea totală care acceptă şi confirmă existenţa copilului aşa cum este el şi nu datorită a ceea ce face el. Orice ar face (sau n-ar face), părinţii tot îl iubesc. Din păcate, părinţii îşi afişează adesea iubirea în mod condiţionat; ea depinde de altceva decât de simpla existenţă a copiilor. Iubirea condiţionată se bazează pe ceea ce face copilul şi adesea este asociată unor tehnici de tipul oferirii de daruri, recompense şi privilegii pentru copiii care s-au comportat sau au acţionat în modul dorit de părinţi.

Desigur, copiii noştri trebuie formaţi şi/sau disciplinaţi – dar numai după ce rezervorul lor emoţional a fost umplut. Aceste rezervoare pot fi alimentate numai cu carburant premium: cu iubire necondiţionată. Copiii noştri au „rezervoare ale iubirii” ce aşteaptă să fie umplute (iar şi iar… ele se pot goli din când în când). Doar iubirea necondiţionată poate preveni probleme ca resentimentele, senzaţia că n-ar fi iubiţi, sentimentul de vinovăţie, de teamă şi de nesiguranţă. Doar oferindu-le copiilor noştri o iubire necondiţionată vom reuşi să-i înţelegem profund şi să le abordăm în mod potrivit comportamentul, fie el bun sau rău.

Molly crescuse într-o familie modestă din punct de vedere financiar. Tatăl ei avea un serviciu în apropiere de casă, iar mama ei o slujbă măruntă cu jumătate de normă. Ambii părinţi erau persoane foarte harnice, care se lăudau cu casa şi familia lor. Tatăl lui Molly pregătea cina în fiecare seară, apoi spălau şi ştergeau vasele împreună. Sâmbăta era ziua corvezilor săptămânale, iar seara mergeau împreună să mănânce cremvurşti sau hamburgheri. Duminica dimineaţă familia se ducea la biserică, iar seara era petrecută cu rudele.

Când Molly şi fratele său erau mici, părinţii le citeau câte ceva aproape în fiecare zi. Ajungând la şcoală, mama şi tata îi încurajau în ceea ce privea studiile. Îşi doreau ca ambii copii să urmeze o facultate, chiar dacă ei nu avuseseră o asemenea şansă.

În primii ani de liceu, una dintre prietenele lui Molly era Stephanie. Cele două fete urmau aproape toate cursurile împreună şi adesea luau împreună şi prânzul. Însă nu-şi făceau vizite acasă. Dacă ar fi făcut-o, s-ar fi constatat enorme diferenţe. Tatăl lui Stephanie era un agent de vânzări care câştiga foarte bine şi reuşea să îşi întreţină familia cu mare generozitate. De asemenea, el era mai mult plecat de acasă. Mama Stephaniei era asistentă medicală. Fratele ei locuia la internat, la o şcoală particulară. Şi Stephanie fusese la pension trei ani de zile, până ce se rugase cu cerul şi cu pământul să fie mutată la şcoala publică locală. Cum tatăl ei era plecat şi mama ei lucra foarte mult, adesea familia ieşea în oraş ca să mănânce.

Cele două fete au fost bune prietene până în clasa a noua, când Stephanie s-a mutat la o altă şcoală, mai aproape de bunici. În primul an, fetele şi-au mai scris; după care Stephanie şi-a găsit un prieten şi scrisorile au fost tot mai rare, până când la un moment dat au încetat să mai vină. Molly şi-a făcut alte prietene şi şi-a găsit şi ea un prieten, care tocmai se transferase la şcoala sa. După ce familia lui Stephanie s-a mutat din oraş, Molly n-a mai auzit de ea niciodată.

Dacă ar mai fi auzit, probabil că tare s-ar mai fi întristat aflând că după ce s-a măritat şi a făcut un copil, Stephanie a fost arestată ca vânzător de droguri şi a petrecut mai mulţi ani în închisoare, timp în care soţul ei a părăsit-o. În schimb, Molly era fericită în căsnicie şi avea doi copii.

În ce consta diferenţa în privinţa reuşitei în viaţă în cazul celor două prietene din copilărie? Deşi nu există un unic răspuns, motivul poate fi desluşit, în parte, din ceea ce Stephanie i-a spus terapeutului său: „Niciodată nu m-am simţit iubită de părinţii mei. M-am băgat în povestea cu drogurile pentru că mi-am dorit să fiu pe placul prietenilor.” Spunând acestea, ea nu încerca atât să dea vina pe părinţi, cât să se facă înţeleasă mai bine.

Aţi observat ce a spus Stephanie? Nu că părinţii ei n-ar fi iubit-o, dar nu se simţea iubită. Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii şi vor ca aceştia să se simtă iubiţi, dar puţini sunt cei care reuşesc să transmită acest sentiment aşa cum se cuvine. Doar atunci când vor învăţa să iubească necondiţionat, copiii lor vor şti cât de mult şi cât de sincer sunt iubiţi.

Cum simte un copil că e iubit

În societatea modernă, este tot mai greu să creşti copii sănătoşi din punct de vedere emoţional. Majoritatea părinţilor sunt speriaţi de afluenţa crescândă a drogurilor. Sistemul educaţional i-a determinat pe mulţi dintre ei să îşi ţină copiii acasă pentru a studia individual sau să-i înscrie în şcoli particulare. Violenţa existentă în atât de multe oraşe, mici sau mari, îi face pe părinţi să se întrebe dacă vor reuşi vreodată copiii lor să ajungă la vârsta maturităţii.

În ciuda unei asemenea realităţi dezolante, vrem totuşi să dăm speranţe părinţilor. Am vrea să vă bucuraţi de o relaţie plină de afecţiune cu copiii dvs. În această carte ne concentrăm asupra aspectului tot mai important al rolului părinţilor în satisfacerea nevoii de iubire a copiilor. Dacă aceşti copii se simt cu adevărat iubiţi sincer de către părinţi, ei vor fi mai receptivi la sfaturile mamei şi ale tatălui lor în toate privinţele. Am scris această carte pentru a vă ajuta să-i faceţi pe copiii dvs. să trăiască o experienţă mai profundă. Acest lucru se va întâmpla în momentul în care veţi vorbi acele limbaje ale iubirii pe care ei le pot înţelege şi la care pot răspunde.

Pentru ca un copil să se simtă iubit trebuie să învăţăm să vorbim limbajul său unic de iubire. Fiecare copil are un fel special de a percepe iubirea. Există, de fapt, cinci modalităţi în care copiii (oamenii, în general) exprimă şi înţeleg iubirea. Acestea sunt: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile şi serviciile. Dacă aveţi mai mulţi copii în familie, se prea poate ca ei să vorbească limbaje diferite, pentru că adesea au personalităţi diferite şi pot percepe diferit limbajele iubirii. În general, doi copii trebuie iubiţi diferit.

Iubirea de tipul „orice-ar fi”

Indiferent care ar fi limbajul de iubire pe care copilul dvs. îl înţelege cel mai bine, el trebuie exprimat într-un singur fel şi necondiţionat. Iubirea necondiţionată este o lumină călăuzitoare care străluceşte în întuneric şi care ne ajută pe noi, părinţii, să ne dăm seama unde ne aflăm şi ce trebuie să facem ca să ne creştem copilul. Fără acest fel de iubire, părinţii sunt rătăciţi şi confuzi. Înainte de a explora cele cinci limbaje ale iubirii, să ne gândim la natura şi importanţa iubirii necondiţionate.

Cel mai bine putem să definim iubirea necondiţionată arătând care sunt de fapt rezultatele ei. Iubirea necondiţionată înseamnă a-ţi iubi copilul orice-ar fi. Noi iubim copilul indiferent de cum arată; indiferent de ce talente manifestă sau sunt în devenire, ori ce handicapuri are; indiferent de cum am vrea să fie; şi ceea ce este cel mai greu, indiferent de ceea ce face. Asta nu înseamnă că ne convine orice tip de comportament ar afişa. Asta nu înseamnă că îi vom acorda şi arăta iubirea noastră tot timpul, chiar şi când se comportă inadecvat.

Vi se pare că sună a îngăduinţă? Nu este. De fapt, e doar un început. Rezervorul emoţional al copilului trebuie umplut înainte să aibă loc o formare eficientă sau o disciplinare a sa. Un copil cu un rezervor de iubire plin poate reacţiona fără resentimente la sfaturile părinţilor.

Unii se tem că asta ar putea duce la „răsfăţarea” copilului, dar este o idee greşită. Niciun copil nu poate primi prea multă iubire necondiţionată. Copilul poate fi „răsfăţat exagerat” prin lipsa formării sau printr-o iubire inadecvată, care duce la o personalitate incorectă. Adevărata iubire necondiţionată nu va „strica” niciodată un copil, pentru că este imposibil ca părinţii să ofere vreodată prea multă iubire.

Aceste principii s-ar putea să vi se pară dificile, pentru că ele pot intra în contradicţie cu ceea ce înainte aţi gândit că ar fi adevărat. Dacă aşa stau lucrurile, nu vă va fi uşor să oferiţi o iubire necondiţionată copiilor dvs. Totuşi, pe măsură ce o veţi face şi veţi constata care sunt avantajele ei, veţi descoperi că nu e greu deloc. Încercaţi să faceţi tot ceea ce este mai bun pentru copiii dvs., ştiind că iubirea va conta enorm în formarea unor copii bine adaptaţi şi fericiţi, spre deosebire de cei nesiguri, supăraţi pe viaţă, inaccesibili sau imaturi.

Dacă nu v-aţi iubit copiii astfel, la început o să vi se pară greu. Dar pe măsură ce veţi practica iubirea necondiţionată, veţi constata că are un efect minunat, pentru că veţi deveni o persoană mai generoasă şi mai iubitoare în toate tipurile de relaţii. Sigur că nimeni nu este perfect. Şi nu vă puteţi aştepta să iubiţi necondiţionat în orice moment. Dar pe măsură ce vă veţi îndrepta spre acest ţel, veţi constata că sunteţi mult mai capabili să iubiţi orice-ar fi.

Vă va fi poate de ajutor să vă amintiţi cât mai des câteva dintre lucrurile clare care vă definesc copiii:

1. Sunt copii.

2. Vor avea tendinţa să se comporte ca nişte copii.

3. Comportamentul copiilor este în mare parte nesuferit.

4. Dacă eu îmi îndeplinesc rolul de părinte şi îi iubesc în ciuda comportamentului lor copilăresc, ei se vor maturiza şi vor renunţa la această modalitate de exprimare.

5. Dacă îi iubesc doar când îmi fac pe plac (iubire condiţionată) şi îmi exprim iubirea faţă de ei doar în acele momente, ei nu se vor simţi iubiţi sincer. Asta îi va face să aibă o proastă părere despre sine, să se simtă nesiguri, practic nereuşind să ajungă la acel comportament de autocontrol, care presupune o mai mare maturitate. De aceea, dezvoltarea şi comportamentul lor reprezintă în egală măsură răspunderea mea şi a lor.

6. Dacă îi iubesc doar când îmi îndeplinesc dorinţele sau aşteptările, se vor simţi neputincioşi şi vor considera că nu are rost să se mai străduiască, de vreme ce niciodată nu este de ajuns. Vor fi pentru totdeauna măcinaţi de nesiguranţă, nelinişte, o proastă părere despre sine şi mânie. Pentru a mă păzi de aşa ceva trebuie să îmi amintesc cât mai des de răspunderea ce trebuie să mi-o asum în privinţa dezvoltării lor complete. (Pentru mai multe amănunte ar fi bine să citiţi How to Really Love Your Child de Ross Campbell.)

7. Dacă îi voi iubi necondiţionat ei se vor simţi în largul lor şi vor reuşi să-şi stăpânească neliniştea şi comportamentul pe măsură ce încep să se maturizeze.

Desigur că există comportamente specifice vârstei atât pentru fiii, cât şi pentru fiicele noastre. Adolescenţii se comportă diferit faţă de copiii mici, iar copiii de treisprezece ani vor reacţiona altfel decât cei de şapte. Dar trebuie să ne amintim că sunt încă minori şi nu adulţi, aşa încât trebuie să ne aşteptăm ca uneori să mai dea greş. Arătaţi-vă răbdători cu ei pe măsură ce învaţă să se maturizeze.

[1] Apărută la Curtea Veche Publishing în colecţia Familia la Curtea Veche, în anul 2008.

Attachments

Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor de Gary Chapman.doc 989.5 Kb . 356 Views

PDF Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor de Gary Chapman

INTRODUCERE Cum puteţi vorbi pe înţelesul copiilor dumneavoastră

1 IUBIREA ESTE FUNDAMENTUL

INTRODUCERE
Cum puteţi vorbi pe înţelesul copiilor dumneavoastră

1
IUBIREA ESTE FUNDAMENTUL