Viewing Single Post
AnnaE
#0

Introducere

 

Cine suntem? de ce ne aflăm aici? Încotro ne îndreptăm? M-am străduit să răspund la aceste întrebări vechi de când lumea cu prilejul primei mele cărţi, Călătoria sufletelor, publicată în 1994 la Editura Llewellyn. Mulţi oameni mi-au spus că lectura acestei cărţi le-a provocat trezirea spirituală a sinelui lor interior, pentru că nu avuseseră niciodată până atunci posibilitatea de a citi o relatare atât de detaliată despre viaţa din lumea spiritelor. Tot ei mi-au mai zis că citirea acestei lucrări le-a adus certitudinea că sen­timentele lor adânci, intuitive, referitoare la viaţa sufletului după moartea fizică şi la scopul întoarcerii acestuia pe Pământ, vorbeau despre o realitate.

După ce cartea a fost publicată şi apoi tradusă în alte limbi, am primit o mulţime de apeluri de la cititori din toată lumea care mă întrebau dacă va mai exista şi un al doilea volum. Am rezistat acestor sugestii o perioadă lungă de timp. Era dificil să organizez toate datele adunate în cursul anilor mei de cercetări pentru ca, în cele din urmă, să aştern pe hârtie un studiu comprehensiv asupra vieţii noastre de după moarte. Simţeam că făcusem destul.

În introducerea cărţii mele, Călătoria Sufletelor, am explicat deopotrivă istoricul meu ca hipnoterapeut tradiţional şi cât eram de sceptic în ceea ce priveşte folosirea hipnozei în scopul regresiei metafizice. Am hipnotizat pentru prima oară pe cineva în 1947, la vârsta de cincisprezece ani, aşadar făceam în mod cert parte din cercul adepţilor practicilor tradiţionale şi nu ale celor New Age. Am fost, aşadar, copleşit atunci când, în timpul şedinţei cu un client, am deschis în mod accidental poarta lumii spiritelor. Mi se părea că majoritatea practicanţilor regresiei în viaţa anterioară con­siderau că viaţa dintre vieţi era un loc ceţos de abandon şi de uitare, ce servea doar ca punte între o viaţă trecută şi următoarea. Mi-a fost apoi, în scurtă vreme, evident că trebuia să descopăr sin­gur treptele necesare atingerii şi deblocării memoriei unui subiect asupra acestui loc plin de mistere. După mai mulţi ani de cercetări solitare, am putut construi, în sfârşit, un model funcţional al struc­turii lumii spiritelor şi am înţeles cât de benefic, din punct de vedere terapeutic, poate fi acest procedeu pentru client. Am aflat totodată că nu are nici o importanţă dacă o persoană este atee, pro­fund religioasă sau adepta vreunei credinţe filosofice - indiferent de credinţele lor, o dată aflaţi în starea de hipnoză supraconştientă, toţi clienţii mei relatau lucruri asemănătoare. Din acest motiv am devenit ceea ce am numit un regresionist spiritual, adică un hipnoterapeut specializat în viaţa de după moarte.

Am scris Călătoria Sufletelor spre a oferi publicului, într-un mod ordonat şi concis, informaţii referitoare la ceea ce înseamnă moartea şi trecerea dincolo de ea - cine anume ne întâmpină, încotro ne îndreptăm şi ce anume facem în lumea spiritelor, în ca­litatea noastră de suflete, înainte de a ne alege noul trup pentru reîncarnare. Am gândit formatul acestei cărţi ca pe un periplu prin timp, folosindu-mă de relatările clienţilor mei despre experienţele trăite de ei în perioada dintre vieţile lor trecute. Astfel, Călătoria Sufletelor nu a fost doar o carte în plus despre reîncarnare, ci a deschis noi perspective în domeniul cercetării metafizice, neexplo­rat până atunci cu ajutorul hipnozei.

În timpul anilor '80, pe când îmi formam un model asupra lumii de dintre vieţi, am încetat să practic orice altă formă a hipnoterapiei. Pe măsură ce avansam în studiul cazurilor mele, deve­neam tot mai obsedat de descoperirea secretelor lumii spiritelor, dar, în acelaşi timp, şi mai convins de validitatea şi autenticitatea consideraţiilor mele iniţiale. De-a lungul acestor ani de cercetări asupra lumii spiritelor am lucrat, practic, în singurătate, numai clienţii mei implicaţi direct în munca de cercetare având cunoştiinţă de aceasta, şi chiar şi aceştia, doar la ceea ce se referea în mod direct la ei şi la prietenii lor. M-am ţinut departe şi de librăriile specializate în cărţi de metafizică, pentru că am vrut să beneficiez de libertate absolută faţă de orice influenţe exterioare. Astăzi ştiu că izolarea şi rămânerea în afara publicităţii pe care mi le-am impus au fost o decizie corectă.

Când am plecat din Los Angeles în munţii Sierra Nevada pentru a scrie Călătoria Sufletelor, mă aşteptam la un anonimat liniştit, lucru care s-a dovedit a fi o amăgire. Cea mai mare parte a materialului prezentat în carte nu fusese publicat niciodată înainte, astfel că am început să primesc o mulţime de scrisori din partea editorului meu. Datorez Editurii Llewellyn recunoştinţă pentru că a avut curajul şi intuiţia de a oferi publicului cercetările mele. Am început să fac lungi călătorii pentru a-mi ţine conferinţele, dând totodată o serie de interviuri la radio şi la televiziune.

Dar oamenii au vrut mai multe detalii despre lumea spiritelor şi continuau să întrebe dacă mai am şi alte materiale pe această temă. A trebuit să le răspund că da. De fapt, aveam încă o mare varietate de informaţii, dar pe care am considerat că ar fi mai bine să nu le ofer publicului, fiind totuşi un autor necunoscut. În ciuda faptului că oamenii au găsit Călătoria Sufletelor ca fiind foarte inspirată, am rezistat ideii de a scrie o continuare. M-am decis, apoi, să fac un compromis. În timp ce a cincea ediţie se afla sub tipar, a fost adăugat un index, alături de o nouă copertă şi de câte­va paragrafe noi, în speranţa unei mai bune clarificări a unor pro­bleme specifice. Nu a fost însă de ajuns. Numărul de scrisori pe care îl primeam în fiecare săptămână continua să crească, cu tot felul de întrebări despre viaţa de după moarte.

Oamenii începuseră să mă solicite şi m-am decis să încep din nou să-mi practic meseria, pe o bază limitată însă. Am observat un procent mai mare de suflete mai dezvoltate. Clienţii trebuia să aştepte multă vreme pentru a mă vedea, din cauza semi-izolării mele, astfel că s-a redus mult numărul lor. Drept rezultat, am avut mai puţine cazuri de suflete tinere în crize psihologice şi mai multe cazuri cu clienţi care aveau puterea de a fi răbdători. Aceşti oameni îşi doresc să descifreze înţelesul ascuns al anumitor pro­bleme, prin sondări în memoria lor spirituală, pentru a-şi putea identifica propriile scopuri în viaţă. Mulţi dintre ei sunt vindecă­tori şi autodidacţi, care se simt confortabil încredinţându-mi infor­maţii despre experienţele sufletului lor în viaţa dintre vieţi. La rân­dul meu, sper că i-am ajutat în identificarea adevăratului lor drum.

În tot acest timp percepţia publicului a fost că nu am spus chiar toate secretele pe care le ştiam. În cele din urmă, în mintea mea a început să se nască ideea de a scrie o a doua carte. Consider prima mea carte, Călătoria Sufletelor, un pelerinaj spre lumea spiritelor, pe marele fluviu al eternităţii. Voiajul a început la gurile râului, o dată cu momentul morţii fizice, şi s-a sfârşit în locul în care ne-am întors într-un trup nou. Am urcat, în Călătoria Sufletelor, în susul râului, spre Sursă, atât cât am putut. Acest lucru nu s-a schimbat. Cu toate că amintirea acestei excursii revine în mintea fiecărui om de nenumărate ori, nimeni dintre cei încă încarnaţi nu pare că ar avea capacitatea de a mă conduce mai departe.

Destinul Sufletelor are intenţia de a conduce călătorii într-o a doua expediţie pe acelaşi râu, în scopul unei explorări mai detali­ate, în timpul călătoriei noastre din această a doua expediţie, vreau să descopăr mai mult din aspectele ascunse ale acestui drum, pen­tru a oferi oamenilor o perspectivă mai largă asupra întregului. Am proiectat această carte mai degrabă pe categorii precise decât în funcţie de locaţii temporale sau de spaţiu. Am încercat, de aseme­nea, să ofer cititorilor o privire asupra câtorva elemente ale vieţii sufletului din perspectiva câtorva cazuri (concrete). Destinul Sufletelor are intenţia de a extinde înţelegerea noastră asupra incredibilei semnificaţii a ordinii şi a planificării ce există în folo­sul fiinţei umane.

În acelaşi timp intenţionez ca acest al doilea tur prin minunile lumii spiritelor să fie unul proaspăt şi plăcut şi pentru călătorul novice. Pentru cei ce citesc pentru prima dată o lucrare despre munca mea, capitolul de deschidere va oferi o privire de ansamblu asupra celor descoperite de mine despre viaţa noastră dintre vieţi. Sper ca acest cuprins va ajuta înţelegerii dumneavoastră asupra a ceea ce urmează şi vă va încuraja, poate, să citiţi şi cartea mea de început.

Aşadar, pentru că tocmai suntem pe punctul de a începe această a doua călătorie a noastră, vreau să mulţumesc tuturor acelora care mi-au fost de ajutor în greaua misiune de a deschide uşile spirituale ale minţii. Aceste asocieri, combinate cu indulgenţa multor ghizi, mai ales a celui personal, mi-au dat energia de a con­ţină acesta sarcină. Mă simt cu adevărat binecuvântat că am fost ales să fiu unul dintre mesagerii acestei lucrări semnificative.

 

 

1

Lumea spiritelor

 

În momentul morţii sufletul nostru se desprinde de corpul-gazdă. Dacă sufletul este bătrân şi are experienţe din mai multe vieţi anterioare, va şti negreşit că a fost eliberat şi se va întoarce acasă.

Nu e nevoie ca o persoană anume să întâmpine aceste suflete avansate. Cu toate acestea, cele mai multe suflete cu care lucrez sunt întâmpinate de călăuze în afara planului astral al Pământului. Un suflet tânăr sau un copil care a murit ar putea fi puţin dezo­rientat până când ar apărea cineva mai aproape de nivelul de bază pentru a-l întâmpina. Există suflete care preferă să rămână pentru un timp la locul unde le-a surprins moartea. Cele mai multe pleacă imediat. Timpul nu are sens în lumea spiritelor. Desprinse de trupul în care s-au aflat, spiritele care vor să aducă alinare cuiva aflat în suferinţă sau au alte motive pentru a rămâne o vreme în apropierea locului în care a survenit moartea nu resimt timpul ca pe o pierdere. Pentru suflet timpul devine timpul Acum, care e diferit de timpul linear.

Pe măsură ce se îndepărtează de Pământ, sufletele se învăluie într-o lumină din ce în ce mai strălucitoare. Unele dintre ele vor vedea pentru câteva momente o întunecime cenuşie şi vor simţi cum trec printr-un tunel sau printr-o poartă. Diferenţele dintre aceste două fenomene depind de viteza de ieşire a sufletului din corp, care, la rândul său, se află în strânsă legătură cu experienţele sufletului. Senzaţia de a fi condus de călăuze poate fi plăcută sau forţată, în funcţie de maturitatea sufletului şi de capacitatea lui de a se adapta repede. La începutul perioadei de desprindere, toate sufletele văd „fâşii de nori” în jurul lor care, la scurt timp, se limpezesc, permiţându-le să se avânte în infinitul depărtărilor. Este momentul în care sufletul obişnuit zăreşte o formă fantomatică de energie venind spre el. Această apariţie poate să fie unul sau chiar două suflete pereche, dar în mod sigur este călăuza. În situaţiile în care suntem întâmpinaţi de un soţ sau de un prieten care ne-a părăsit înaintea morţii noastre, călăuza noastră se află şi ea în apropiere, astfel încât să poată prelua procesul de transformare. În lunga mea activitate de cercetare nu am întâlnit nici un suflet care să fi fost întâmpinat de o personalitate religioasă marcantă cum ar fi Iisus sau Buddha. Totuşi esenţa plină de iubire a marilor învăţaţi de pe Pământ se află, cu siguranţă, în călăuzele noastre personale, destinate fiecăruia dintre noi, în parte.

În momentul în care sufletele se îndreaptă spre locul numit „acasă”, trăsătura lor „pământească” deja s-a schimbat. Ele nu mai pot fi numite umane în sensul pe care-l atribuim unei fiinţe omeneşti cu laturile ei, emoţională, temperamentală şi fizică. De exemplu, sufletul nu îşi deplânge moartea corpului fizic în felul în care o fac cei apropiaţi lui. Sufletul e cel care ne face umani pe Pământ, însă, fără corpul nostru, nu am mai fi ceea ce suntem, Homo Sapiens. Sufletul are o măreţie care nu poate fi redată în cuvinte, aflându-se dincolo de orice descriere. Tind să cred că sufletele sunt forme inteligente de energie luminoasă subtilă. După moarte, sufletele simt imediat schimbarea, pentru că nu mai sunt împovărate de un trup-gazdă temporar, cu creier şi sistem nervos central. Unele suflete au nevoie de o perioadă mai îndelungată de acomodare decât altele.

Energia sufletului este capabilă să se dividă în părţi egale, ase­meni unei holograme. Energia sufletului poate avea vieţi paralele în alte corpuri, cu toate că acest lucru este mult mai rar decât ne-am putea aştepta. Totuşi, datorită naturii duale a tuturor sufletelor, o parte din energia noastră subtilă rămâne întotdeauna, ca o constantă, în lumea spiritelor. Astfel, se poate să îţi vezi mama, la întoarcerea ei dintr-una din vieţile de pe Pământ, chiar dacă ca, probabil, a murit cu treizeci de ani în urmă şi sufletul său s-a reîn­carnat.

Perioada de orientare petrecută alături de călăuzele noastre, care se desfăşoară chiar înainte de a ne alătura grupului matcă, variază de la suflet la suflet atât în funcţie de diferitele vieţi trăite de acesta, cât şi de diferitele vieţi ale aceluiaşi suflet. Aceasta este o perioadă de linişte şi acalmie şi oferă oportunitatea de a scăpa de orice frustrări legate de viaţa pe care tocmai am încheiat-o. Perioada de orientare are intenţia de a fi o sesiune uşoară de informare şi de testare făcută cu grijă de ghizii-profesor, care poate fi mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de ceea ce am realizat sau nu din contractul vieţii noastre.

Problemele karmice speciale sunt la rândul lor revăzute, cu toate că vor fi discutate detaliat mai târziu în cadrul grupului matcă al sufletului nostru. Energia cu care unele dintre suflete se întorc nu va fi trimisă imediat în grupul lor. Este vorba de acele suflete care au fost contaminate de trupurile lor fizice şi s-au impli­cat în acţiuni malefice. Însă trebuie făcută distincţia între a face un rău fară intenţia de a răni pe cineva şi răul săvârşit intenţionat. Răul făcut altora este evaluat cu grijă, pe diferite grade, de la înşelătorie la rea-voinţă.

Acele suflete care au fost asociate cu răul sunt duse în centre speciale pe care unii clienţi le numesc „unităţi intensive de ajutor”.în acel loc, mi s-a spus, energia lor este remodelată pentru a fi reîntregită. Aceste suflete pot fi retrimise pe Pământ în scurt timp, în funcţie de natura trangresiunilor lor. În acest fel, aceste suflete vor avea posibilitatea de a alege să servească drept victime ale unor alte acţiuni rele în viaţa viitoare. Cu toate acestea, dacă manifestările lor au fost crude şi s-au repetat de-a lungul unui număr de vieţi, înseamnă că avem de-a face cu un mod de com­portament reprobabil. Sufletele de acest fel pot petrece o lungă perioadă - chiar mai mult de o mic de ani pământeni - într-o expe­rienţă spirituală solitară. Un principiu de bază al lumii spiritelor este că săvârşirea unui rău, intenţionat sau nu, va necesita să fie redresat într-un fel sau altul într-o viaţă viitoare. Acest fapt nu este considerat ca o pedeapsă, nici măcar ca o penitenţă, ci ca o posibi­litate de creştere karmică. Nu există iad pentru suflete, exceptând, poate, viaţa pământească.

Unele vieţi sunt atât de dificile, încât sufletul ajunge acasă foarte obosit. Astfel, în locul unei energii întinerite de ghizii noştri, care-şi combină propria energie cu a noastră la intrarea în lumea spiritelor, se poate întâmpla totuşi ca energia noastră să fie foarte scăzută. În aceste cazuri, în loc de a sărbători acest eveniment (întoarcerea acasă), sufletele au nevoie mai degrabă de repaos şi de singurătate. Într-adevăr, multe suflete care au nevoie de odihnă o primesc după reunificarea cu grupurile lor. Grupul nostru de suflete poate fi violent, furtunos sau supus şi docil, în concordanţă cu ceea ce am făcut în timpul unei încarnări. Toate grupurile îşi întâmpină prietenii în felul propriu, dar întotdeauna cu sentimente de adâncă dragoste şi camaraderie.

Întoarcerea acasă este un interludiu plin de bucurie, mai ales dacă urmează unei vieţi fizice în care nu am avut prea multe con­tacte cu rudele apropiate de suflet. Majoritatea subiecţilor mei mi­au spus că au fost întâmpinaţi cu îmbrăţişări, zâmbete şi cu mult umor, ceea ce consider că este un mod de comportament definito­riu al vieţii în lumea spiritelor. Grupurile entuziaste care au plănuit sărbătoarea în cinstea sufletului care s-a întors îşi pot suspenda, în acest scop, orice altă activitate. Iată ce a relatat unul dintre subiecţii mei despre întoarcerea sa:

 

După ultima mea viaţă, grupul meu mi-a organizat o petre­cere grozavă, cu muzică, dans, vin şi cântece. Ei au aranjat ca totul să arate ca un festival clasic roman, cu holuri de mar­mură, togi şi toate acele accesorii exotice existente în numeroasele noastre vieţi petrecute împreună în lumea antică. Melissa (o rudă primară de suflet) mă aştepta chiar în faţa casei, recreând vârsta la care mi-o aminteam cel mai bine şi arătând mai fericită ca oricând.

 

Grupurile de suflete variază între trei şi douăzeci şi cinci de membri, având în medie cincisprezece. Există momente când sufletele dintr-un grup alăturat vor să intre în contact unele cu celelalte. Această activitate implică cel mai adesea sufletele mai bătrâne care şi-au făcut mulţi prieteni în alte grupuri, de-a lungul sutelor de vieţi anterioare. Aproape zece milioane de telespectatori din Statele Unite au urmărit emisiunea SIGHTINGS, produsă de Paramount în 1995, în cadrul căreia a fost transmis un fragment referitor la munca mea. Aceia care au văzut această emisiune (despre viaţă şi moarte) îşi pot aminti de una dintre clientele mele, pe nume Colleen, care vorbea despre una dintre şedinţele noastre. Ea descria că, la întoarcerea în lumea spiritelor după o viaţă ante­rioară, a nimerit în toiul unui bal din secolul al XVII- lea. Subiectul meu a văzut peste o sută de persoane care au venit să-i sărbăto­rească întoarcerea. Au fost reproduse cu generozitate un timp şi un spaţiu pe care ea le-a iubit, astfel încât Colleen a putut să înceapă procesul de înnoire a stilului.

Astfel, întoarcerea acasă poate avea loc în două moduri. Un suflet poate fi întâmpinat la intrarea în lumea spiritelor de câteva suflete, pentru ca apoi acestea să renunţe în favoarea unui ghid, care îl va conduce într-un tur orientativ. De obicei, comitetul de întâmpinare aşteaptă până în momentul în care sufletul se întoarce în grup. Acest grup poate fi izolat într-o clasă, adunat în jurul treptelor unui templu sau aşezat într-o grădină; se mai poate întâmpla ca sufletul reîntors să dea peste mai multe grupuri reunite într-o atmosferă de bibliotecă. Sufletele care trec pe lângă alte grupuri în drumul spre propriul grup remarcă, adesea, că alte suflete, cu care au intrat cândva în contact în vieţile trecute, le caută şi le recunosc cu un zâmbet sau cu un salut amical.

Modul în care un subiect vede alcătuirea grupului matcă e direct proporţional cu nivelul de dezvoltare al acestuia, cu toate că amintirile atmosferei unei săli de clasă sunt întotdeauna foarte clare. În lumea spiritelor plasarea într-o clasă educaţională sau alta depinde de nivelul de dezvoltare al sufletului. Simplul fapt că un suflet s-a încarnat pe Pământ încă din timpul epocii de piatră nu e o garanţie a unei plasări superioare. La conferinţele mele remarc adesea un client care a totalizat patru mii de ani de vieţi anterioare pentru a depăşi sentimentul de gelozie. Pot să confirm că acesta nu mai e astăzi o persoană geloasă, dar deocamdată nu a făcut decât mici progrese în ceea ce priveşte intoleranţa sa. Unora dintre stu­denţi le ia mai multă vreme să asimileze şi să depăşească anumite lecţii, la fel ca şi în clasele de pe Pământ. Pe de altă parte, toate sufletele avansate sunt bătrâne, atât în ceea ce priveşte nivelul cunoaşterii, cât şi acela al experienţei.

În Journey of Souls (Călătoria sufletelor), am clasificat în linii mari sufletele drept începătoare, medii şi avansate şi am dat exem­ple concrete pentru fiecare dintre acestea, explicând că există nuanţe fine de dezvoltare între aceste categorii. În general, compo­nenţa unui grup de suflete este dată de fiinţe aflate la acelaşi nivel de dezvoltare, cu toate creşterile şi scăderile lor individuale.

Aceste atribute formează echilibrul grupului. Sufletele se ajută unele pe altele în însuşirea aspectelor cognitive ale absorbţiei informaţiilor din experienţele de viaţă şi în revederea felului în care au fost folosite sentimentele şi emoţiile trupurilor lor gazdă, trăiri aflate în legătură directă cu experienţele lor de viaţă. Fiecare aspect al unei vieţi este disecat, mergând până la inversarea rolurilor, un joc în cadrul grupului, cu scopul creşterii gradului de conştientizare al propriilor acţiuni. Când sufletele ating nivelele medii de dezvoltare, încep să se specializeze în acele domenii pen­tru care au demonstrat că au aptitudini specifice. Voi discuta mai pe larg aceste ipostaze în capitolele următoare.

Un aspect semnificativ al cercetărilor mele este identificarea culorilor energiei în care sunt învestmântate sufletele în cadrul lumii spiritelor. Culorile reliefează nivelul de avansare al unui suflet sau altul. Aceste informaţii, strânse încetul cu încetul, de-a lungul a mai mulţi ani, reprezintă un indicator al progresului în timpul evaluării clientului şi servesc, de asemenea, la identificarea celorlalte suflete pe care la văd în jurul lor clienţii mei aflaţi în stare de transă.

Sunt de părere că albul pur denotă un suflet mai tânăr, în vreme ce energia unui suflet avansat, devenind mai densă, îşi schimbă culoarea în portocaliu, apoi în galben, verde şi în cele din urmă în nuanţe de albastru. Pe lângă aceste aure esenţiale, există amestecuri subtile de culori ale haloului în cadrul fiecărui grup, în funcţie de aspectele caracteristice fiecărui suflet.

Din dorinţa obţinerii unui sistem cât mai bun, am clasificat dezvoltarea sufletului pe o scară ce începe la nivelul I - începă­tor, şi traversează diferite nivele de învăţare, până la nivelul VI, corespunzător stadiului de avansat. Aceste suflete foarte avansate apar ca având o culoare profund violetă. Nu mă îndoiesc că există şi nivele mai înalte, dar cunoştinţele mele referitoare la acestea sunt limitate, pentru că tot ceea ce pot să fac este să iau notă de relatările unor oameni încă încarnaţi. Sincer vorbind, nu sunt încântat de folosirea termenului „nivel” pentru ierarhizarea sufletelor, pentru că această etichetare ascunde privirii diversi­tatea dezvoltării sufletelor în oricare dintre stadii în parte. Cu toate aceste neajunsuri, subiecţii mei folosesc termenul „nivel” pentru a descrie exact unde anume se află pe scara învăţării. În ciuda evaluărilor mele, nici unul dintre clienţii mei nu se arată înclinat să certifice că este un suflet avansat, dând dovadă de modestie faţă de realizările obţinute. Însă, odată ieşiţi de sub hip­noză, având sub control o minte pe deplin conştientă şi mul­ţumită de sine, ei devin mai puţin reticenţi.

În starea supraconştientă din timpul hipnozei adânci, subiecţii mei îmi spun că în lumea spiritelor nici un suflet nu este descon­siderat pentru că ar avea mai puţină valoare decât oricare alt suflet. Ne aflăm cu toţii într-un proces de transformare ce tinde către ceva mai înalt decât starea noastră actuală de iluminare. Fiecare (dintre noi este considerat ca fiind unic, calificat să-şi aducă propria contribuţie la acest întreg, neavând prea mare importanţă cât de mult ne străduim cu lecţiile noastre. Dacă acest fapt n-ar fi ade­vărat, în primul rând nici măcar n-am fi fost creaţi.

Din afirmaţiile mele referitoare la culorile specifice celor avansaţi, nivele de dezvoltare, clase, profesori şi studenţi, ar fi uşor de presupus că ambianţa lumii spiritelor este una bazată pe ie­rarhie. Această concluzie ar fi destul de departe de adevăr, din punctul de vedere al tuturor clienţilor mei. Dacă ar fi totuşi ceva de spus despre acest lucru, atunci lumea spiritelor este ierarhică din punct de vedere al gradului de conştienţă mentală. Noi tindem să gândim organizarea autorităţii pe Pământ ca fiind reprezentată de lupte pentru putere, războaie şi de folosirea unui întreg şir de reguli rigide în cadrul diferitelor structuri. Un sistem există, fără îndoială, şi în lumea spiritelor, dar acesta se situează în cadrul unei matrici sublime a compasiunii, armonici, eticii şi a moralităţii, cu mult diferită de ceea ce se practică la noi, pe Pământ. Din expe­rienţa mea, lumea spiritelor are şi un departament de personal centralizat având menirea de a atribui sarcini sufletelor. Acolo există încă un sistem de valori centrat pe toleranţă, amabilitate, răbdare şi iubire absolută. În timp ce îmi relatează aceste lucruri, subiecţii mei sunt smeriţi.

Am un vechi prieten din colegiu, aflat în Tucson, un iconoclast ce a opus rezistenţă autorităţii de-a lungul întregii sale vieţi, o ati­tudine cu care pot empatiza. Prietenul meu presupune că sufletele clienţilor mei au suferit o „spălare a creierului” pentru a crede că-şi pot controla destinul. El consideră că nici un fel de autoritate - chiar şi cea spirituală - nu poate exista în lipsa corupţiei şi a abuzului de privilegii. Cercetarea mea, revelând existenţa unei ordini atât de desăvârşite acolo sus, nu poate fi pe placul său.

În acelaşi timp, toţi subiecţii mei sunt încredinţaţi că au avut posibilitatea unei multitudini de alegeri în trecutul lor şi că această stare de fapt va continua şi în viitor. Un stadiu avansat în asumarea propriei responsabilităţi nu include dominaţia sau ierarhia statutelor, ci recunoaşterea unui potenţial. Pretutindeni în viaţa lor de dintre vieţile pe Pământ, subiecţii mei au avut integritate şi li­bertate personală.

Nimeni, în lumea spiritelor, nu ne obligă să ne reîncarnăm sau să participăm la proiecte de grup. Dacă sufletele doresc solitudine, o pot avea. Dacă nu vor să avanseze în rezolvarea sarcinilor lor, pot să nu o facă. Un subiect mi-a zis: „Am trecut prin multe vieţi uşoare şi mi-a plăcut pentru că nu voiam să muncesc prea mult. Acum lucrurile se vor schimba. Ghidul meu spune - noi suntem gata atunci când eşti şi tu pregătit”. De fapt, acolo există atât de multă libertate a voinţei, încât, dacă nu suntem gata, din diferite motive personale, să părăsim planul astral al Pământului după moarte, ghizii noştri ne vor permite să rămânem câtă vreme avem nevoie pentru a fi pregătiţi să mergem acasă.

Sper ca această carte va arăta că avem o mulţime de posibi­lităţi de alegere atât în cadrul lumii spiritelor, cât şi în afara aces­teia. Ceea ce este foarte evident pentru mine, referitor la aceste posibilităţi de alegere, dorinţa intensă a celor mai multe dintre suflete de a se dovedi la înălţimea încrederii investite în ele. E de aşteptat ca noi să facem şi greşeli în acest proces. Motivaţia primor­dială a sufletelor este tocmai efortul de a avansa către o mai mare bunătate pentru a intra în conjuncţie cu Sursa care ne-a creat. Atunci când li se oferă posibilitatea de a se încarna în forme fizice, sufletele cunosc sentimentul umilinţei.

Am fost întrebat adesea dacă subiecţii mei vizualizează Sursa creaţiei în timpul sesiunilor noastre. În introducerea acestei cărţi am afirmat că mă pot apropia de această Sursă numai în cadrul limitelor impuse de faptul că lucrez cu oameni încă încarnaţi. Subiecţii avansaţi vorbesc despre timpul conjuncţiei, despre momentul când se alătură „Celei Mai Sacre Dintre Toate”. În această sferă de lumină densă, roşie, există o Prezenţă atotcunoscătoare. Nu pot să spun exact ce înseamnă toate acestea, dar ştiu că este simţită o prezenţă atunci când mergem în faţa Consiliului Bătrânilor. O dată sau de două ori, în timpul de dintre vieţi, vi­zităm acest grup de fiinţe superioare, aflate cu o treaptă sau două mai sus decât ghizii/profesorii noştri. În prima mea carte am prezentat o serie de studii de caz referitoare la aceste întâlniri. Cu prilejul acestei lucrări voi detalia şi mai mult domeniul vizitelor la aceşti maeştri, aflaţi foarte aproape de Creator, pentru că aici sufle­tul experimentează o sursă mai înaltă a cunoaşterii divine. Clienţii mei numesc această forţă energetică „Prezenţa”.

Consiliul Bătrânilor nu este nici un tribunal al judecătorilor, nici o curte unde sufletele se înfăţişează spre a fi triate şi pedepsite pentru faptele rele comise, deşi trebuie să recunosc că, uneori, cineva îmi va spune că a apărea în faţa Consiliului induce un sen­timent asemănător cu acela în care un elev este chemat în biroul directorului. Membrii Consiliului doresc să discute cu noi despre greşelile noastre şi despre ceea ce putem face pentru a ne corecta comportamentele negative în viaţa viitoare.

Acesta este locul în care încep consideraţiile asupra trupului optim din viaţa noastră viitoare. Pe măsură ce se apropie timpul renaşterii noastre, mergem într-un spaţiu unde putem vedea/încer­ca o serie de trupuri, pentru a observa dacă se potrivesc cu cerinţele şi nevoile noastre. Avem astfel şansa de a privi în viitor şi de a testa diferitele noastre trupuri înainte de a face o alegere. Sufletele aleg în mod voit corpuri imperfecte şi vieţi dificile, în scopul de a-şi plăti datoriile karmice sau de a lucra la acele aspecte ale unei lecţii la care au avut probleme în trecut. Cele mai multe dintre suflete acceptă corpurile care le sunt oferite în camera de selecţie, însă un suflet poate refuza atât ceea ce i se oferă, cât şi să se reîncarneze. De asemenea, un suflet poate cere să meargă pen­tru o vreme pe o planetă fizică, alta decât Pământul. Dacă accep­tăm noua sarcină, suntem trimişi de regulă într-o clasă de pregătire, spre a ne reaminti principalele semnificaţii şi indicii ale vieţii ce va urma, în special acelea în care rudele noastre primare de suflet ne intră în viaţă.

În cele din urmă, când vine timpul reîntoarcerii, ne luăm la revedere de la prietenii noştri şi suntem escortaţi spre un loc de îmbarcare pentru excursia pe Pământ. Adesea, sufletele se alătură gazdelor lor desemnate abia după cea de-a treia lună a sarcinii, având, astfel, la dispoziţie un creier suficient de evoluat pentru a putea lucra cu el înainte de naştere. În timpul sarcinii ele sunt încă în stare să gândească în calitate de suflete nemuritoare până se obişnuiesc cu circuitele creierului şi cu alter-egoul gazdei lor. După naştere, o memorie amnezică se declanşează şi sufletele înlocuiesc caracterul lor nemuritor cu temporara minte ome­nească, pentru a produce o combinaţie de trăsături necesare unei noi personalităţi.

Pentru a atinge mintea sufletului celor aflaţi în stadiile inci­piente ale regresiei hipnotice, folosesc o apropiere sistematică, printr-o serie de exerciţii pregătitoare. Această procedură este des­tinată atât ascuţirii graduale a memoriei subiecţilor mei cu privire la trecut, cât şi pregătirii acestora pentru analiza critică a ima­ginilor pe care le vor vedea din viaţa din lumea spiritelor. După obişnuitul interviu, hipnotizez foarte repede clientul, secretul meu constând în gradul de intensitate al hipnozei. În urma unor lungi perioade de experimentare, am conştientizat că aducerea unui client în stadiul normal de hipnoză - alpha nu este suficientă pen­tru a atinge starea supraconştientă a minţii sufletului. Pentru aceas­ta trebuie să aduc subiectul într-o stare mai avansată de hipnoză -şi anume starea theta.

În termeni metodologici, este indicat să petrec peste o oră vizualizând îndelung imagini ale pădurii sau ale ţărmului mării, după care aduc subiectul în anii copilăriei sale. Pun întrebări deta­liate referitoare la lucruri ca: stilul mobilei din casă la vârsta de doisprezece ani, articolul vestimentar favorit la vârsta de zece ani, jucăria preferată la vârsta de şapte ani şi fac apel la cele mai tim­purii amintiri ale copilăriei, de la vârsta de doi sau trei ani. Trec prin toate acestea înainte de a cobori subiectul în perioada sa pre­natală, pentru a răspunde la alte întrebări, iar apoi să facem o scurtă trecere în revistă a vieţii sale trecute. Podul pe care l-am construit este complet în momentul în care clientul a trecut pra­gul morţii din acea viaţă şi a ajuns la porţile lumii spiritelor. Hipnoza continuă, devenită profundă în cursul primei ore, pro­duce ruptura subiectului de mediul său iniţial; urmează ca subiec­tul să răspundă detaliat, în următoarele două ore, la un interviu referitor la viaţa sa spirituală.

Subiecţii care ies din transă după ce, din punct de vedere mental, s-au întors acasă, afişează o atitudine de teamă respec­tuoasă, de departe mai profundă decât dacă ar fi experimentat o simplă regresie a unei vieţi trecute. De exemplu, un client mi-a spus: „Asemeni unui râu, spiritul, graţie calităţilor sale complexe şi curgătoare, are capacitatea de a scăpa oricărei încercări de a-l determina, explica, în mod adecvat”. Mulţi dintre foştii mei clienţi îmi scriu despre cum s-a schimbat viaţa lor după ce au vizualizat nemurirea. Iată o mostră a unei scrisori:

 

Am câştigat o senzaţie indescriptibilă de fericire şi de libertate din aflarea adevăratei mele identităţi. Faptul cu adevărat uluitor este că această cunoştinţă se afla în mintea mea dintotdeauna. Vederea profesorilor mei m-a lăsat într-o stare plină de entu­ziasm. Am înţeles că singurul lucru care are cu adevărat impor­tanţă în această viaţă materială este modul în care trăim şi ne comportăm faţă de ceilalţi oameni. Circumstanţele vieţii noastre nu înseamnă nimic în comparaţie cu compasiunea şi acceptarea dăruite celorlalţi. Am acum o cunoaştere, mai curând decât un sentiment, despre motivul pentru care sunt aici şi despre locul în care voi merge după moarte.

 

Prezint constatările mele în această carte - care include şaizeci şi şapte de cazuri şi numeroase citate - ca un reporter şi ca un mesager. Înainte de a începe orice conferinţă, explic audienţei că ceea ce voi spune reprezintă adevărurile mele despre viaţa noastră spirituală. Există multe drumuri spre adevăr. Adevărurile mele izvorăsc din marea înţelepciune primită de la multitudinea de per­soane care mi-au luminat viaţa de-a lungul anilor, în calitate de clienţi ai mei. Dacă fac afirmaţii care contravin concepţiilor, credinţei sau filosofiei dumneavoastră de viaţă, vă rog să reţineţi doar ceea ce vi se potriveşte şi să lăsaţi la o parte restul.

 

 

2

Moarte, durere şi alinare

 

 

Negaţie şi acceptare

 

A supravieţui unei persoane iubite reprezintă unul dintre cele mai dificile momente ale vieţii. Este bine cunoscut faptul că pro­cesul supravieţuirii unei astfel de dureri presupune traversarea şocului iniţial, apoi lupta cu negarea, mânia, depresia, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem să ne împăcăm cu gândul. Fiecare din­tre aceste stadii de dezechilibru emoţional variază, în durată şi în intensitate, de la câteva luni la câţiva ani. Pierderea cuiva de care am fost strâns legaţi ne poate aduce într-o asemenea disperare, încât simţim că ne aflăm într-o groapă fără fund, moartea părând atât de definitivă.

Credinţa în finalitatea morţii reprezintă pentru societatea, cultura occidentală un obstacol în calea alinării. Avem o cultură dinamică, în care posibilitatea de a ne pierde personalitatea este de neînchipuit. Dinamica morţii într-o familie ai căror membri sunt apropiaţi, se aseamănă cu aceea a unei piese de succes, căzută pradă dezordinii din pricina morţii unuia dintre staruri. Interpreţii rămaşi se zbat în jurul nevoii de a schimba scenariul. Confruntarea cu acest uriaş gol în economia textului, produs de cel dispărut prin însăşi dispariţia sa, afectează rolurile viitoare ale actorilor rămaşi. Avem de a face în acest caz cu o dihotomie, pentru că sufletele, pe când se află în lumea spiritelor, pregătindu-se pentru o nouă viaţă, zâmbesc la ideea că ar face repetiţii pentru urmă­toarea lor piesă de pe Pământ. Ele ştiu că toate rolurile sunt tem­porare.

În cultura noastră, nu ne pregătim pentru trecerea în nefiinţă în mod adecvat încă din timpul vieţii, pentru că moartea nu este ceva pe care să-l putem schimba sau determina. Aprehensiunea Dispariţiei fizice începe să ne frământe pe măsură ce înaintăm în vârstă, mereu prezentă, pândind în umbre, nepăsătoare la tot ceea ce credem că se întâmplă în acel moment sau după moarte. Discutând în timpul conferinţelor mele despre viaţa de apoi, am fost surprins să descopăr că tocmai oamenii care aveau puternice opinii religioase tradiţionale păreau să se teamă de moarte cel mai mult.

Pentru cei mai mulţi dintre noi această frică vine din necunoştinţă. În afară de cazul în care am văzut moartea cu ochii sau am trăit o regresie a vieţii anterioare, graţie căreia ne-am putut aminti ce a însemnat, de fapt, acest moment, trecerea în lumea umbrelor e un mister. A avea de-a face cu moartea, fie ca partici­panţi sau ca observatori, poate fi dureros, trist sau înspăimântător. Cel sănătos nu doreşte să vorbească despre aceasta şi nici cei foarte bolnavi nu o fac prea adesea. Astfel, cultura noastră priveşte sfârşitul vieţii ca pe o oroare.

În secolul al XX-lea s-au produs multe schimbări în ati­tudinea publicului faţă de viaţa de după moarte. Dacă în primele decenii ale secolului cei mai mulţi dintre oameni şi-au păstrat ve­derile tradiţionaliste, considerând că le este dat să trăiască doar o singură viaţă, în ultima treime a secolului al XX-lea, în Statele Unite s-a estimat că aproximativ 40% dintre cetăţeni cred în reîn­carnare. Această schimbare de atitudine a făcut ca acceptarea fenomenului morţii să devină mai uşoară pentru aceia care, devenind mai spirituali, se îndepărtează de acea credinţă ce pos­tulează că după moarte urmează doar uitarea.

Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale cercetărilor pe care le-am efectuat referitor la lumea spiritelor este posibilitatea de a afla, din perspectiva sufletului desprins, ce se petrece când murim şi cum se străduiesc sufletele să-i aline pe cei rămaşi pe Pământ. Sper ca în acest capitol să reuşesc să vă dau certitudinea că acel sentiment pe care-l simţiţi în adâncul fiinţei după o astfel de pierdere este mai mult decât o simplă dorinţă. Persoana pe care o iubiţi nu s-a dus cu adevărat. Aveţi în vedere şi ceea ce am spus în ultimul capitol, referitor la dualitatea sufletelor. O parte a energiei v-a fost lăsată în lumea spiritelor în momentul încarnării. Când cel pe care-l iubiţi ajunge din nou înapoi acasă, voi veţi fi deja acolo, aşteptându-l cu acea parte a energiei voastre care a fost lăsată în urmă. Această energie similară (cu aceea care v-a însoţit în viaţa pământească) este ţinută în rezervă pentru a se uni cu sufletul care se întoarce. O altă revelaţie semnificativă desprinsă din cercetările mele a fost aceasta: că rudele-de-suflet nu sunt niciodată separate cu adevărat una de alta.

Secţiunile care urmează ilustrează metodele concrete pe care le folosesc sufletele pentru a comunica cu aceia pe care îi iubesc. Aceste tehnici pot începe chiar imediat după moartea fizică şi pot fi foarte intense. Cu toate acestea, sufletul care se desprinde poate li îngrijorat cu privire la pornirea spre casă, căci densitatea pămân­tului îl goleşte de energie. Sufletul este despovărat şi eliberat pe neaşteptate prin moarte. Dacă simţim nevoia, sufletele desprinse ne pot contacta din lumea spiritelor în mod regulat.

Contemplaţia tăcută şi meditaţia pot crea o receptivitate mai mare faţă de cel plecat şi, totodată, de-a vă înzestra conştiinţa cu un sens mai înalt al conştientei, mesajele verbale din cealaltă parte nefiind necesare. În procesul de revenire după o atare durere, ne poate fi de ajutor să înlăturăm obstacolul propriei nesiguranţe şi să ne deschidem mintea măcar către posibilitatea prezenţei cuiva pe care-l iubeşti.

 

Tehnici/modalităţi terapeutice ale sufletelor

Cazul cu care încep această carte este acela al unui suflet avansat, numit Tammano, care se pregăteşte să devină ghid-student. El mi-a spus: „M-am încarnat şi am murit pe Pământ timp de mii de ani şi abia în ultimele secole am înţeles cu adevărat cum să schimb gândurile negative şi să liniştesc oamenii”. Acest caz începe în timpul sesiunii noastre, în punctul în care Tammano descrie momentele imediat următoare morţii lui după o viaţă trecută.

 

Cazul 1

S (Subiectul): Soţia mea nu-mi simte prezenţa. Nu pot să ajung la ea.

Dr. N: De ce? Care e problema?

S.: Prea multă durere. E atât de copleşitoare. Alice e într-o asemenea stare de şoc în urma morţii mele, încât este prea stupefiată ca să-mi simtă energia.

Dr. N: Tammano, această problemă a existat şi în cazul celor­lalte vieţi anterioare sau se întâmplă doar cu Alice?

S.: Imediat după moarte, oamenii care te iubesc sunt ori foarte agitaţi, ori complet paralizaţi. În oricare dintre situaţii, mintea lor se poate opri. Sarcina mea este să încerc să obţin un echili­bru între trup şi minte.

Dr. N: Unde se află sufletul tău în acest moment?

S.: Pe tavanul dormitorului nostru.

Dr. N: Ce ai vrea să facă Alice?

S.: Să nu mai plângă şi să-şi concentreze gândurile. Crede că mai pot fi totuşi în viaţă, astfel că toate rezervele ei de energie sunt prea înlănţuite în planul material. E aşa de frustrant. Sunt chiar lângă ca şi totuşi nu ştie asta!

Dr. N: Vei renunţa, aşadar, pentru moment şi vei pleca în lumea spiritelor, având în vedere că mintea ei este blocată?

S.: Aceasta ar fi cea mai uşoară calc pentru mine, nu însă şi pentru ea. Îmi pasă prea mult de ea pentru a renunţa acum. Nu voi pleca până când nu va simţi măcar faptul că cineva din această încăpere este alături de ea. Acesta este primul pas. Pe urmă, voi putea să fac mai mult.

Dr. N: Cât a trecut de la moartea ta?

S.: Câteva zile. Înmormântarea s-a sfârşit şi acum e momentul în care mă liniştesc încercând s-o alin pe Alice.

Dr. N: Presupun că propriul tău ghid aşteaptă să te conducă acasă?

S.: (râde) I-am spus ghidei mele, Eaan, că va trebui să mă aştepte un timp... ceea ce, oricum, nu era necesar. Ştie toate acestea, pentru că ea m-a învăţat şi pe mine!

 

Acest caz ilustrează un punct comun pe care mi-l relatează sufletele proaspăt desprinse. Multe dintre ele nu sunt atât de pri­cepute şi de determinate ca Tammano. Cu toate acestea, cele mai multe dintre sufletele care se simt îngrijorate de gândul plecării în lumea spiritelor nu vor părăsi planul astral al Pământului până ce nu iau câteva măsuri în scopul de a-i alina pe aceia care i-au iubit şi suferă în urma morţii lor. Am rezumat relatarea clientului, în scopul de a accentua efectele pe care le poate avea energia sufletelor asupra energiei umane slăbite.

 

Dr. N:Tammano, ţi aş li îndatorat dacă mi-ai preciza câte ceva despre tehnicile pe care le foloseşti pentru a o ajuta pe Alice să depăşească această durere.

S.: Bine, mai întâi îţi spun că Alice nu m-a pierdut (respiră adânc). Încep suflând energia mea asupra soţiei mele, Alice, din dreptul capului ei până la mijloc, oarecum asemănător unei umbrele.

Dr. N: Dacă aş fi un spirit, aşezat chiar înaintea ta, cum ar arăta acesta?

S.: (zâmbeşte). Ca un nor de vată de zahăr.

Dr. N: Cu ce o ajută aceasta?

S.: Îi oferă un înveliş de căldură mentală, care o calmează. Trebuie însă să-ţi spun că nu sunt încă pe de-a-ntregul expert în această procedură, dar că am plasat asupra ei, în aceste ultime trei zile de la moartea mea, un nor protectiv de energie, spre a o face mai receptivă.

Dr. N: Văd că ai început deja să te ocupi serios de Alice. Bine, Tammano, ce faci acum?

S.: Încep să filtrez norul de energie din jurul ei, până voi simţi punctul unde este cel mai mic blocaj (pauză). L-am găsit în partea stângă a capului ei, în spatele urechii.

Dr. N: Are vreo semnificaţie acest punct?

S.: Când eram în viaţă, Alice adora să-i sărut urechile (aminti­rile punctelor sensibile sunt pline de semnificaţii). Când văd deschiderea din partea stângă a capului ei îmi transform ener­gia într-o rază concentrată şi o canalizez spre acel punct.

Dr. N: Soţia ta simte acest flux chiar acum?

S.: La început, Alice conştientizează o atingere tandră, dar această senzaţie îi e fragmentată de durere. Atunci, cresc intensitatea razei mele trimiţându-i gânduri de iubire.

Dr. N: Vezi vreun semn că această sporire ar funcţiona?

S.: (fericit) Da, detectez venind de la Alice noi mostre de energie care nu mai sunt atât de întunecate. Se produc schim­bări în emoţiile ei... nu mai plânge... se uită în jurul său... mă simte. Zâmbeşte.

Dr. N: Ai terminat?

S.: Ea va fi bine. E timpul să plec. Voi veghea asupra ei, dar ştiu că va trece peste asta, ceea ce e bine, pentru că voi fi ocupat o vreme.

Dr. N: Înseamnă că nu o vei mai contacta mai târziu?

S.: (ofensat) Sigur că nu] Voi rămâne în contact cu ea oricând va avea nevoie. Ea e iubirea vieţii mele.

 

Chiar şi cel mai novice dintre ghizii-studenţi este mai îndemânatic în ceea ce priveşte folosirea acestor proceduri decât majoritatea sufletelor aflate la un nivel mediu de dezvoltare; dar asupra acestor aspecte voi insista mai târziu, în capitolul 4, în cadrul secţiunilor referitoare la reabilitarea energiei. Cu toate aces­tea, majoritatea sufletelor cu care am lucrat reuşesc să obţină efectele dorite atunci când acţionează din lumea spiritelor asupra unui trup fizic. Una dintre modalităţile caracteristice alese de suflete este efectul unei raze de energie concentrată descris mai sus de Tammano. Aceste proiecţii de energie plină de iubire pot avea efecte foarte puternice asupra oamenilor aflaţi în stări de traume emoţionale, chiar şi atunci când sunt folosite de suflete mai puţin experimentate.

Practicanţii orientali de yoga şi meditaţie folosesc chakrele în moduri comparabile acelora prin care sufletele împart corpul uman când aplică energia tămăduitoare. Cei care practică tămă­duirea chakrelor spun că, din moment ce avem un trup eteric, care există în conjuncţie cu cel fizic, vindecarea trebuie să ţină seama de ambele elemente. A lucra asupra Chakrei presupune deblo­carea energiilor noastre spirituale şi emoţionale, prin diferite puncte ale corpului, aflate în şira spinării, inimă, gât, frunte şi aşa mai departe, pentru a deschide şi a armoniza corpul.

 

 

Modalităţi în care spiritele iau legătura cu cei încarnaţi

 

Atingerea somatică

Am combinat termenii clinici de „legătură somatică” şi, respectiv, „atingere terapeutică” pentru a descrie metoda pe care o folosesc sufletele neîncarnate, direcţionând razele de energie către diferitele părţi ale unui trup încarnat. Vindecarea nu se limitează la punctele de pe corp unde sunt reprezentate chakrele la care am făcut referire mai sus. Sufletele care se întorc spre a-i alina pe cei rămaşi în viaţă caută locurile cele mai receptive la energia lor. Am văzut o exemplificare a acestui fapt în cazul 1 (Tammano insistând asupra unui punct situat în spatele urechii stângi a soţiei sale). Energia transmisă de emiţător devine terapeutică în momentul în care se formează o punte între mintea acestuia şi cea a receptoru­lui prin transmisia telepatică.

Formarea unei astfel de punţi, prin intermediul gândurilor, către un trup ce suferă este somatică în măsura în care metodele sunt fiziologice; fapt care presupune atingerea subtilă a organelor trupului, obţinându-se anumite reacţii emoţionale, care pot include şi folosirea simţurilor. Aplicate cu pricepere, razele de energie pot evoca recunoaşterea prin vedere, sunet, gust şi miros. Ideea principală a recunoaşterii este de a convinge persoana îndu­rerată de faptul că acela pe care îl iubeşte şi pe care îl consideră pierdut pentru totdeauna se află încă în viaţă. Scopul atingerii somatice este de a permite persoanei zdrobite de durere să accepte situaţia în sensul că absenţa celui dispărut reprezintă doar o schim­bare de realitate, şi nu un final. Într-un mod fericit, aceasta va per­mite îndoliatului să meargă mai departe şi să-şi continue viaţa în mod constructiv.

De asemenea, sufletele sunt capabile să se deprindă cu atin­gerea somatică. Următorul caz, al unui bărbat de patruzeci şi nouă de ani care a murit de cancer, este un exemplu în acest sens. Deşi sufletul acestui om nu se dovedeşte a fi prea îndemânatic, intenţiile sale sunt totuşi bune.

 

Cazul 2

Dr. N: Ce tehnică foloseşti pentru a intra în legătură cu soţia ta?

S.: Oh, tot vechea mea metodă - insist asupra porţiunii din mijlocul pieptului.

Dr. N: De ce tocmai acolo?

S.: Îmi direcţionez raza de energie chiar spre inimă. Dacă mă abat puţin, nu contează prea mult.

Dr. N: Şi de ce consideri că această metodă este cea mai potrivită?

S.: Sunt în tavan, ea e aplecată şi plânge. Când am atins-o prima dată cu raza mea, s-a ridicat. Suspină adânc şi simte ceva, se uită în sus. Apoi îmi folosesc tehnica de împrăştiere.

Dr. N: Despre ce e vorba?

S.: (zâmbeşte) Oh, ştii, împrăştii energie în toate direcţiile dintr-un punct central din tavan. De obicei, unul dintre aces­te fascicule ajunge în locul potrivit - capul - sau oriunde altundeva.

Dr. N: Cum determini locul potrivit?

S.: E cel care nu este blocat de energie negativă.

 

Faceţi comparaţia între acest al doilea caz şi următorul client, care îşi împrăştie energia cu atenţie, concentrându-se pe un anu­mit loc, ca şi cum ar aplica glazura pe o prăjitură.

 

Cazul 3

Dr. N: Descrie-mi, te rog, cum procedezi pentru a-ţi ajuta soţul cu energia ta.

S.: Voi lucra asupra bazei capului, chiar deasupra şirei spinării. Doamne, Kevin suferă prea mult. Nu voi pleca până când nu se va simţi mai bine.

Dr. N: De ce te concentrezi anume pe acest loc?

S.: Pentru că ştiu că îi plăcea să-i masez ceafa, aşadar este o porţiune în care este mai receptiv la atingeri vibraţionale. Apoi mă joc în această zonă ca şi cum i-aş face masaj – ceea ce şi fac, de fapt.

Dr.N: Te joci?

S.: (subiectul meu chicoteşte şi-şi întinde mâna în faţă, deschizând complet palma) Da, îmi împrăştii energia şi rezonez şi eu la atingere. Apoi folosesc ambele mâini, în jurul fiecărei părţi a capului lui Kevin, pentru a obţine efectul maxim.

Dr. N: Ştie că eşti tu?

S.: (cu un zâmbet pervers) Oh, bănuieşte că trebuie să fiu eu. Nimeni altcineva nu-i putea face ceea ce îi fac eu, şi îmi ia numai un minut.

Dr. N: Nu-i va fi dor de astfel de mângâieri după ce te vei întoarce în lumea spiritelor?

S.: Credeam că ştii aceste lucruri. Mă pot întoarce oricând va fi cuprins de deprimare şi va tânji după mine.

Dr. N: Întrebam doar. Nu vreau să fiu insensibil, dar ce va fi dacă Kevin va cunoaşte o altă femeie în această viaţă?

S.: Aş fi încântată dacă va fi din nou fericit. Acest fapt stă măr­turie despre cât de bine ne-a fost împreună. Viaţa noastră împreună - fiecare moment al acesteia - nu este pierdută, chiar va putea fi recuperată şi jucată din nou în lumea spiritelor.

 

Tocmai când credeam că dobândisem o înţelegere completă asupra capacităţilor şi limitelor sufletelor, avea să apară un client care să risipească aceste noţiuni imperfecte. Multă vreme am spus oamenilor că toate sufletele par să întâmpine probleme în a trece peste suspinele de durere, înainte de a începe să lucreze cu ener­gia tămăduitoare. Avem, în cele ce urmează, un scurt citat din experienţa unui reprezentant al nivelului III, a cărui tactică de apropiere, chiar din timpul apogeului durerii, a dovedit că mă înşelam.

 

Nu sunt inhibat de oamenii care plâng în hohote. Tehnica mea e de a-mi coordona rezonanţa vibraţională cu variaţiile tonale ale corzilor lor vocale şi apoi de a sări direct în creier. În acest fel îmi pot alinia energia pentru a realiza o contopire mai rapidă a esenţei mele cu trupul lor. În curând ei se vor opri din plâns fără să ştie de ce.

 

Personificări prin intermediul obiectelor

Mi-a fost dat să aud nişte poveşti absolut fascinante, referi­toare la folosirea unor obiecte familiare, de genul celei care urmează. De vreme ce bărbaţii mor, de obicei, înaintea soţiilor, aflu despre tehnicile de folosire a energiei mai mult din perspectiva lor. Aceasta nu înseamnă că sufletele bărbaţilor sunt mai prolifice în vindecări, graţie faptului că au mai des posibilitatea de a o practi­ca. Sufletul despre care e vorba în cazul 4 a fost la fel de eficient în vieţile sale anterioare - când a fost femeie şi a murit înaintea soţului ei - ca şi în cea actuală, când este bărbat.

 

 

Cazul 4

Dr. N: Ce faci dacă, imediat după moarte, eforturile tale nu-şi ating efectul dorit, în nici un punct al trupului?

S.: Dacă văd că Helen, soţia mea, nu îmi simte apropierea în mod direct, mă voi ajuta de un obiect familiar.

Dr. N: Te referi la un animal, un câine sau o pisică?

S.: Am folosit asta înainte... dar nu, nu de data asta. Am hotărât să mă folosesc de un obiect personal, la care soţia mea ştia că ţin foarte mult. Am ales inelul meu.

 

În acest punct subiectul mi-a explicat că, în timpul vieţii ce tocmai trecuse, a purtat întotdeauna un inel cu model indian, cu o piatră turcoaz în mijloc. Deseori, pe când stătea împreună cu soţia sa în faţa focului, discutând despre ziua care se încheiase, avea obi­ceiul să se joace cu piatra de la inel. Soţia sa îl tachina adesea că, în acest fel, va sfârşi prin a toci piatra cu totul. Odată, Helen i-a spus că observase acest tic nervos chiar din seara în care se cunoscuseră.

 

Dr. N: Cred că am înţeles cum stau lucrurile cu inelul, totuşi, ce vei face cu el ca spirit?

S.: Atunci când lucrez cu obiecte şi cu oameni trebuie să aştept până ce ambianţa devine foarte liniştită. La trei săp­tămâni după moartea mea, Helen a aprins un foc în care a privit cu lacrimi în ochi. Am început să-mi învelesc energia în cadrul focului, folosindu-l ca pe un conductor de căldură şi de elasticitate.

Dr. N: Scuză-mi întreruperea, dar ce înţelegi prin elasticitate?

S.: Mi-a luat secole să învăţ asta. Energia elastică este fluidă. Pentru ca energia sufletului meu să devină fluidă trebuie să mă concentrez intens şi să exersez, deoarece aceasta trebuie să fie subţire şi moale. Focul serveşte ca un catalizator în acest procedeu.

Dr. N: Ceea ce este exact opusul unei raze puternice, înguste de energie?

S.: Exact. Pot să fiu foarte eficient prin schimbarea rapidă a energiei mele din stare fluidă în stare solidă şi invers. Această modificare este subtilă, dar trezeşte mintea umană.

 

Notă: Alţi clienţi mi-au spus despre această tehnică a modificării energiei că „gâdilă mintea umană”.

 

Dr. N: Interesant, te rog, continuă.

S.: Helen intrase în conexiune cu focul şi, aşadar, şi cu mine. Pentru un moment durerea i-a fost mai puţin copleşitoare, aşa că m-am îndreptat direct spre vârful capului ei. Mi-a simţit slab prezenţa. Nu era de ajuns. Am început apoi să-mi modi­fic energia, după cum ţi-am spus, alternând de la solid la fluid, bifurcând-o.

Dr. N: Ce faci, de fapt, atunci când „bifurci” energia?

S.: O divid. În vreme ce păstrez un fluid uşor de energie pe capul său, spre a menţine contactul, bifurc o rază puternică spre cutia în care se află inelul meu, în sertarul mesei. Intenţia mea e să deschid o cale directă şi netedă, dinspre mintea ei spre inel, pentru a o direcţiona într-acolo; pentru aceasta folosesc o rază de energie cu intensitate constantă.

Dr. N: Ce face Helen?

S.: Cu ajutorul îndrumării mele, se ridică încet, fără să ştie prea bine de ce. Se îndreaptă, ca şi cum ar fi somnambulă, spre masă şi ezită. Apoi deschide sertarul. Continuu să bifurc raza de energie, focalizând-o înainte şi înapoi, de la mintea ei la capacul cutiei. Helen deschide cutia (cu un oftat adânc) şi scoate inelul, ţinându-l în mâna stângă. Atunci ştiu că am reuşit.

Dr. N: De ce?

S.: Pentru că inelul încă îmi mai păstrează o parte din energie. Nu vezi? Ea simte energia mea în amândouă părţile în care am direcţionat-o. Acesta este un semnal bidirecţional foarte eficient.

Dr. N: Da, înţeleg - ce faci apoi cu Helen?

S.: Acum construiesc un pod, între mine, care stau în dreapta ei şi inelul aflat în stânga sa, suprasolicitându-mă din punct de vedere energetic. Helen sărută apoi inelul meu şi spune: „Mulţumesc, dragul meu, ştiu acum că eşti cu mine. Voi încer­ca să trec peste asta şi să fiu mai curajoasă”. Vreau să încura­jez pe oricine se află într-un stadiu de durere profundă prici­nuită de dispariţia cuiva drag, să ia exemplu de la mediumii talentaţi care doresc să găsească persoane dispărute. Luaţi o bijuterie, un articol vestimentar - orice a aparţinut celui dis­părut - şi ţineţi-l pentru o vreme într-un loc familiar, apoi deschideţi-vă mintea, eliminând orice alte gânduri neimpor­tante.

 

Înainte de a încheia secţiunea aceasta vreau să vă relatez isto­ria mea favorită referitoare la contactul energetic pe care îl pot realiza fiinţele discarnate cu ajutorul obiectelor.

Soţia mea, Peggy, este asistentă medicală la secţia de oncolo­gic, are o licenţă în consiliere, şi având în vedere că se ocupă de chimioterapie în spital, intră adesea în contact cu bolnavii de can­cer şi cu familiile acestora, cât şi cu personalul azilului. Câteva din­tre aceste femei şi soţia mea sunt prietene apropiate şi se întâlnesc cu regularitate într-un grup de ajutorare. Una dintre membrele grupului este o proaspătă văduvă al cărui soţ, Clay, a murit de can­cer. Lui Clay îi plăceau trupele de dans, aşa că el şi soţia lui mergeau adesea în excursii în locurile unde aveau spectacole cele mai mari trupe de acest gen.

Într-o noapte, după moartea lui Clay, soţia mea şi restul mem­brelor grupului de ajutor se aflau acasă la văduva acestuia, aşezate în formă de cerc în mijlocul podelei din sufragerie, discutând despre teoriile mele referitoare la întoarcerea sufletelor pentru a aduce alinare persoanelor iubite rămase în viaţa pământească. Văduva a exclamat frustrată: „De ce Clay nu mi-a dat nici un semn, spre a mă consola?”. După un moment de tăcere, s-a auzit deodată muzica dintr-o combină muzicală aşezată pe un raft de cărţi, cântând piesa lui Glenn Miller “În the mood”. Din câte am înţeles, s-a lăsat o linişte împietrită, urmată de un hohot nervos de râs. Tot ce a mai putut spune văduva a fost: „Această combină n-a mai fost atinsă de doi anii”. Dar acest fapt are mai puţină impor­tanţă, important e că a primit şi a înţeles mesajul lui Clay.

Energia luminoasă are câteva proprietăţi de forţă electro­magnetică, putând influenţa în mod misterios obiectele. Joann şi Jim sunt doi foşti clienţi ai mei al căror mariaj este unul foarte bun, fiind foarte apropiaţi. După sesiunile lor, am început să discutăm despre folosirea razelor de energie de către oamenii încarnaţi. Ruşinaţi, ei mi-au spus că atunci când se grăbesc îşi combină energia pe autostrăzile din California pentru a împinge maşinile din faţa lor pe o bandă alăturată. Când i-am întrebat dacă merg chiar bară la bară, mi-au răspuns: „nu, nu facem decât să direcţionăm o rază combinată de energie spre spatele capului şoferului şi apoi să o bifurcăm spre banda din dreapta, şi tot aşa”. Ei pretind că în mai mult de 50 % dintre cazuri acest procedeu le reuşeşte. Le-am spus, mai în glumă, mai în serios, că împinsul maşinilor pe autostradă poate fi o risipă de putere şi de energie şi că ar face mai bine să-şi folosească abilităţile într-un mod mai con­structiv din punct de vedere al exigenţelor lumii spiritelor, altfel, acest procedeu va rămâne un obicei greu de schimbat.


Attachments