Introducere
„Dispoziţiile umane şi reacţiile la întâlnirea cu Nimicul variază considerabil de la persoană la persoană şi de la o cultură la alta.
Taoiştii chinezi au considerat Marele Vid ca fiind liniştitor, odihnitor şi aducător de bucurie. Pentru budiştii din India, ideea de Nimic evoca o atmosferă de compasiune universală inerentă aspectelor unei existenţe care, până la urmă, nu are fundament material.
În cultura japoneză, ideea de Nimic oferă tonalităţi încântătoare ale unui sentiment estetic care se regăseşte în pictură, arhitectură şi chiar şi în ritualurile cotidiene. Occidentalul se afundă însă în posesiuni până la gât, are bunuri şi afaceri de întreţinut şi se foloseşte de ele ca să se apere de posibila întâlnire cu Nimicul.”
WILLIAM BARRETT (1913–1992), Studiu despre Nimic
Într-o dimineaţă, ne trezim şi ne dăm seama că avem prea multe pe cap: obiecte în dezordine prin casă, de făcut menajul, scrisori încă nescrise, cărţi pe care trebuie să le terminăm de citit, angajamente exterioare, stres, oboseală, anxietate… Am încercat o mie de remedii (lecturi şi conferinţe pe tema stresului sau a stării de bine, talasoterapie, parfumuri ambientale, uleiuri de baie relaxante, vacanţe la soare…), dar nimic n-a funcţionat.
Suntem obosiţi? Stresaţi? Lipsiţi de energie? Sfatul pe care-l primim este întotdeauna acelaşi: „Încercaţi, cumpăraţi, adăugaţi, folosiţi…”
Dar de ce nu ni se spune pur şi simplu „Lăsaţi totul baltă, abandonaţi, încetaţi, opriţi, refuzaţi, eliminaţi, renunţaţi la dorinţa de a avea, lăsaţi un gol în jurul vostru şi în voi înşivă”?
Cauza oboselii noastre, a apatiei, a lipsei de entuziasm este deseori preaplinul de lucruri care ne goleşte, ne uzează, ne aruncă în vârtejul nesfârşit al încercărilor din ce în ce mai istovitoare de a ne regăsi energia. Toate aceste „remedii” nu fac decât să ne înveţe cum să gestionăm prea multul în loc să-l eliminăm… pur şi simplu!
Iată de unde ne vine starea de nemulţumire: dintr-o supraîncărcare, dintr-un exces care, lăsat aşa cum e, va acţiona asupra noastră încet, dar sigur, concret şi pe deplin.
Aşadar, ceea ce trebuie să faceţi este să atacaţi direct miezul problemei. Renunţaţi la tot ce nu este esenţial, la tot ce nu mai are nici utilitate, nici sens. Fără acest „prea mult din toate”, veţi putea fi cu adevărat voi înşivă.
La prima vedere, să arunci un lucru pare ceva uşor, dar puţine persoane sunt capabile s-o facă. Şi asta, deoarece pentru a-ţi face curăţenie în viaţă trebuie să te cunoşti foarte bine pe tine însuţi! Trebuie să ştii cine eşti, ce-ţi place cu adevărat, de ce ai nevoie şi de ce te poţi lipsi. Fie că vorbim despre viaţa materială, de planul mental sau de cel spiritual, trebuie să ştim ce ne face într-adevăr fericiţi şi împliniţi, ce ne ajută să progresăm, ce stă în puterea noastră pentru a proteja mediul şi pentru a ne apăra pe noi înşine de tot ceea ce este artificiu.
Gestul de a arunca lucrurile inutile funcţionează nu doar ca o veritabilă terapie (una dintre cele mai eficiente), dar este totodată o filosofie şi o artă. După ce veţi fi făcut asta veţi descoperi o nouă formă de lejeritate, o nouă calitate a vieţii şi mai mult spaţiu în toate domeniile existenţei.
Partea întâi
ELIXIRUL SIMPLIFICĂRII
1
LA NIVEL COTIDIAN
O EXTRAORDINARĂ LEJERITATE
Mai mult timp
„Cu puţin putem trăi prezentul la infinit.”
Maxima mea preferată
Ce este viaţa dacă nu orele, zilele şi anii pe care îi avem la dispoziţie? Atunci când ai puţine posesiuni, câştigi un timp preţios: să ai mai puţine lucruri înseamnă să aloci mai puţin timp întreţinerii lor şi celorlalte sarcini menajere (să ştergi praful, să speli, să ceruieşti, să lustruieşti, să mişti obiectele din loc pentru curăţenie), înseamnă să pierzi mai puţin timp ca să cauţi, să scotoceşti prin dulapuri, prin genţi, prin poduri sau prin dosare ca să „găseşti”. Iar când ai mai mult timp, ritmul vieţii se poate domoli, poţi să trăieşti liniştit, poţi să-ţi păstrezi concentrarea, nu mai eşti în mod constant presat şi surmenat, nu trebuie să duci o viaţă care se rezumă la o succesiune de activităţi notate într-o agendă.
Fie că suntem în casă sau în exterior, deseori se întâmplă să facem ceva care are legătură cu obiectele din jur. Aţi calculat vreodată cât timp pierdeţi gândindu-vă la obiecte, vorbind despre ele, dorindu-le, cumpărându-le, transportându-le, întreţinându-le şi apoi aruncându-le? Faptul că renunţi la ceea ce este superfluu, că îţi restrângi posesiunile la cele de care ai cu adevărat nevoie, îţi permite să duci o viaţă plină de sens, de plăcere şi de momente senine: să petreci timp cu ai tăi, să faci totul temeinic şi pe îndelete, fie că mănânci, te plimbi, mergi la cinema, citeşti, faci baie, trăieşti conform propriului ritm… Asta înseamnă să nu laşi viaţa să treacă pe lângă tine! Înseamnă să nu-ţi pierzi viaţa pentru ceea ce… nu trăieşte!
În „casa vidului”, care nu conţine decât foarte puţine lucruri, existenţa voastră va fi mult mai intensă.
„Dacă am puţine bunuri, am şi puţine griji, iar Dumnezeu ştie că sunt mai tulburată atunci când în viaţa mea există un exces, decât când se manifestă o lipsă.”
SFÂNTA TEREZA DE AVILA
Mai mult decât orice altceva, posesiunile sunt cele care ne provoacă neplăceri. Să te eliberezi de posesiunile inutile înseamnă să te eliberezi de probleme. Cafetiera care trebuie reparată, imprimanta care s-a blocat, datoriile sau împrumuturile făcute pentru a plăti achiziţii nechibzuite şi inutile, taxele, asigurările, divorţurile costisitoare (cauzate deseori de problemele materiale), garajele care trebuie închiriate, reparaţiile, operaţiunile de întreţinere, demersurile care trebuie făcute ca să ne ocupăm de toate aceste „lucruri”: nu aţi obosit să vă petreceţi viaţa rezolvând problemele pricinuite de obiectele pe care le deţineţi, să aveţi în mod constant necazuri care, în lipsa acestor posesiuni, ar putea fi evitate?
Dacă stăm să ne gândim, obiectele pe care le avem ne costă mult mai mult decât preţul plătit la cumpărarea lor, nu doar din punct de vedere financiar, ci şi emoţional, psihologic şi mental. Ca să nu mai spunem că, fără ele, am avea mai mulţi bani în bancă, mai mult timp să mergem la picnicuri, în parc, să visăm cu ochii deschişi relaxându-ne la soare sau pe balcon.
Din clipa în care veţi decide să renunţaţi la tot ce nu vă este strict necesar, să vă faceţi curat în viaţă la nivel material şi mental, multe probleme vor dispărea.
„Nu-ţi irosi energia! Pune-o în valoare!”
WILHELM OSWALD (1853–1932)
Acumulările inutile sunt, în egală măsură, sursa şi consecinţa stării noastre de letargie.
Înainte de orice, fiinţa umană este energie. Investind energie în ceea ce ţine de domeniul material, ne limităm. Exerciţiul de a privi viaţa în ansamblul ei, nu dintr-o perspectivă parţială, poate să transforme complet o persoană în ceea ce priveşte atitudinile ei, emoţiile, intelectul, psihicul, spiritualitatea, ba chiar şi fizicul. Dacă vrem să schimbăm lumea din jurul nostru, nu trebuie decât să schimbăm calitatea propriilor vibraţii. Pe măsură ce acestea se vor transforma, calitatea mediului din jurul nostru se va modifica şi ea. Circumstanţele, situaţiile, evenimentele şi persoanele pe care le întâlnim în viaţă sunt reflectarea stării noastre de conştiinţă. Lumea este o oglindă. Dacă suntem ancoraţi în „sinele superior”, lumea întreagă ne va sta la dispoziţie. Vom fi astfel capabili să conştientizăm, din ce în ce mai limpede, că noi şi numai noi suntem responsabili pentru ceea ce ni se întâmplă şi că tot ce se află în jurul nostru exprimă această energie.
Simplificarea mediului în care trăim ne permite să descătuşăm energia care se află deja în noi. Faptul că nu ne mai ataşăm, că nu ne mai agăţăm de nimic generează energie, adică viaţă. Iar acesta este singurul lucru de care putem dispune cu adevărat. Dar pentru asta, trebuie să retezăm de la rădăcină tot ceea ce ne privează sau ne diminuează energia. Trebuie să aruncăm tot ce este de prisos.
UN INTERIOR SIMPLIFICAT
Mai multă organizare
„Vreau să renunţ la tot ceea ce nu serveşte la nimic.
Sufăr de obsesia inutilului. […]
Numesc debandadă tot ceea ce-mi afectează sănătatea mentală […]: ziarele de dimineaţă care n-au ajuns deja la gunoi înainte de ora prânzului, un pulover care zace aruncat, o linguriţă rătăcită printre cuţite, o carte aşezată invers în bibliotecă.
Fiecare lucru are locul lui, iar eu am locul meu, pe care nimic şi nimeni nu-l va putea deranja.”
PASCAL SEVRAN, Des lendemains des fêtes
Lipsa de obiecte pe care să le aranjezi sau pe care să le cauţi în mod constant, a colţurilor de ocolit ca să poţi să ajungi la dulap, calmul, spaţiul, ordinea, liniştea „vizuală” a unei încăperi, iată adevăratul confort, garanţia păcii sufleteşti şi a relaxării pe care partea practică a vieţii ar trebui să ni le ofere.
Dezordinea ne împiedică să gustăm din plăcerile autentice, ne sufocă, ne afectează dacă o lăsăm să ne copleşească. Ne face letargici şi obosiţi, ne întemniţează în trecut (regrete, gânduri, sentimentul de vină pentru că am lăsat totul în voia sorţii…), ne împiedică să ne creăm un viitor mai bun. Iar cu timpul, dezordinea nu face decât să sporească.
Eliberaţi-vă de toate acele lucruri care nu mai înseamnă nimic pentru voi: vă veţi simţi de zece ori mai uşori fizic şi psihic deopotrivă. Cu cât numărul de obiecte pe care le aveţi de aranjat se va reduce, cu atât veţi întâmpina mai puţine probleme legate de dezordine şi disconfort. Adevărata cauză a dezordinii este excesul de bunuri. Organizarea eficientă aduce cu ea plăcerea preciziei, în vreme ce un obiect prost poziţionat va atrage după el un al doilea, apoi un al treilea şi aşa mai departe. Totul începe cu un simplu detaliu care, încetul cu încetul, antrenează un altul, până când debandada atinge proporţii inadmisibile, reuşind să ne blocheze atât fizic, cât şi psihic. Atunci când debandada e prea densă, prea compactă, resimţim un sentiment de opresiune, de disconfort. Valoarea unui obiect rezidă în gradul lui de utilitate şi de accesibilitate. Aceasta ne oferă imensul avantaj de a nu ne lăsa copleşiţi nici de lucruri, nici de evenimente. În schimb, dezordinea deprimă. Se creează astfel un real cerc vicios: din clipa în care o persoană este deprimată, dezordinea din viaţa ei sporeşte. Ca atare, persoana nu mai poate face nimic, amână totul pentru o altă zi, iar debandada se intensifică. Suprimarea a tot ceea ce este superfluu constituie, probabil, primul pas pe calea către vindecare.
„Camerele cu mult mobilier au foarte puţin în ele.
Proporţiile în sine ale unei încăperi ne influenţează sensibilitatea mai mult decât ceea ce este declarat de conştienţa noastră actuală.”
ROBERT HENRI, arhitect american (interviu)
Dezordinea dintr-un apartament boem are, cu siguranţă, şarm, dar numai în apartamentele altora! Să trăieşti cu foarte puţin, în rafinament, este nu doar posibil, ci chiar indispensabil dacă vrei să mergi mai departe şi să nu te laşi îngropat în surplusul de posesiuni. În civilizaţia noastră occidentală, rafinamentul unei încăperi este judecat în funcţie de ceea ce se află în interiorul ei: mobilier, opere de artă, obiecte… Dar pentru a-ţi înfrumuseţa interiorul, gestul de a îndepărta tot ceea ce este „deco” şi de a nu mai păstra decât ce e indispensabil confortului şi activităţilor cotidiene are un efect spectaculos. O casă nu este un muzeu, iar obiectele de folosinţă zilnică nu trebuie să fie, fiecare în sine, o piesă rară. Exagerarea urâţeşte totul, inclusiv ceea ce este frumos. Cine ar vrea să locuiască în palatul Versailles? În Japonia, una dintre culmile esteticii în materie de arhitectură este încăperea în care se oficiază ceremonia ceaiului, inspirată din filosofia zen. Practicanţii acestei ceremonii o numesc „căminul fanteziei”. Încăperea în cauză (uneori un mic pavilion în inima unei grădini zen) este construită exclusiv ca un refugiu al aspiraţiilor poetice. Fiind lipsită de orice decoraţiuni, ea invită nu doar la un comportament liber, ci şi la încercarea de a aduce în interiorul ei numai acel ceva care ne satisface un capriciu estetic pasager, ceva neterminat, pe care jocurile imaginaţiei îl vor desăvârşi după bunul lor plac. Aparentul dezinteres care domneşte în acest spaţiu este menit să ne aducă aminte că dragostea de viaţă poate fi regăsită doar în spiritul care, întrupat în lucrurile simple, le înfrumuseţează cu lumina subtilă a rafinamentului său.
„Simplitatea vieţii, chiar şi atunci când nu mai avem nimic în jur, nu înseamnă sărăcie, ci este baza rafinamentului.”
WILLIAM MORRIS, artist, designer şi scriitor american (1834–1896)
Să trăieşti fără casă, hrană, veşminte şi îngrijiri medicale adecvate nu înseamnă să trăieşti simplu. Aceasta nu ar fi o simplitate aleasă deliberat, ci o formă de sărăcie impusă. Să trăieşti simplu nu înseamnă să respingi confortul material, ci să duci o viaţă mai lejeră, mai profundă şi… mai luxoasă! Se poate să trăieşti bine chiar şi cu bani foarte puţini, bucurându-te de unul dintre cele mai rafinate tipuri de lux posibile: luxul „zen”. Luxul, un concept epicurian, presupune să nu irosim niciun moment prin alegeri automate, să nu ne lăsăm copleşiţi de ceea ce ne înconjoară (deseori persoanele care au îmbătrânit frumos au respectat acest principiu: au trăit în acord cu ele însele). Luxul nu e reprezentat doar de interioare splendide şi spaţioase, cu pereţi albi şi design modern, chiar dacă frumuseţea este esenţială în viaţă. Luxul autentic se situează departe de iluziile care ne sunt impuse: să nu te grăbeşti, să nu iroseşti, să nu faci niciodată compromisuri în privinţa calităţii, să te consideri unic şi să te respecţi. Dar mai mult decât atât, luxul presupune posibilitatea de a refuza să faci ceva, fiindcă acel ceva te stresează şi, la fel de bine, posibilitatea de a refuza să accepţi aproape de tine orice lucru care te încorsetează. Luxul este întruchipat de o încăpere aerisită, liniştită şi odihnitoare după o zi de muncă, un apartament lipsit de orice zorzoane, în care nu mai ai nimic de făcut. Luxul înseamnă să elimini sutele de mici alegeri pe care ni le impune cotidianul, fără să te închistezi într-un sistem rigid şi tem. Luxul înseamnă să nu ai decât strictul necesar pentru a dobândi o anume libertate de spirit şi pentru a-ţi crea un soi de imaginar în jurul lucrurilor care te îmbogăţesc. Să ne amintim că luxul trebuie să facă trimitere la visare şi la imaginaţie: rolul său este de a ne hrăni sufletul, asemenea obiectelor veritabile, a poveştilor adevărate şi a oamenilor demni de acest nume.
De ce ne place atât de mult să stăm la hotel, să mâncăm la restaurant, să ne plimbăm pe plaje largi şi pustii? Pentru că în asemenea locuri nu avem nimic de făcut, nu avem nicio preocupare, nu avem grija de a „sta cu ochii” pe lucruri (poate cu excepţia valizelor).
La fel putem să procedăm şi la noi acasă: să ne simplificăm existenţa până când nu mai avem nimic în jur, în afară de tot ce ne oferă confort pentru trup şi spirit. Dacă doriţi să daţi impresia că un obiect anume constituie „piesa de rezistenţă” a unei încăperi, puneţi-i la dispoziţie cât mai mult spaţiu.
Adevăratul lux înseamnă să nu deţinem decât obiectele de care avem cu adevărat nevoie, pe care le iubim, cu care nimic nu interferează şi a căror valoare nu poate scădea indiferent de circumstanţe.
„Hoţul a luat totul,
Singură luna, care era la fereastra mea,
Nu.”
RYOKAN, sihastru, poet şi caligraf (1758–1831), haiku
O locuinţă primitoare şi una ticsită nu sunt sinonime. De ce să nu urmaţi exemplul anglo-saxonilor, recunoscuţi pentru propensiunea lor către confort, adică să vă reduceţi mobilierul din salon la una sau două canapele mari şi moi (cu un set de măsuţe de cafea „în cuib” amplasat într-un colţ, pe care să-l folosiţi atunci când vreţi să le oferiţi ceai invitaţilor), o masă cu scaune la care să mâncaţi şi să lucraţi şi, dacă imaginea interioarelor albe, moderniste, vă îngrozeşte, o mochetă cu desene mari, în culori întunecate, genul pe care îl regăsim în puburile englezeşti şi pe holurile unor hoteluri şi care are darul de a „încălzi” instantaneu atmosfera oricărui interior? Câteva ziare, o ceaşcă bună de ceai cald, un televizor cu plasmă, de ce altceva ar fi nevoie pentru a „savura” faptul că nu mai sunteţi stânjeniţi de tot acel talmeş-balmeş de măsuţe, gheridoane, bibelouri, coşuri pentru reviste… pe scurt, de tot acel bazar de inutilităţi care sufocă spaţiul şi spiritul?
Bucuria supremă a simplităţii în alegeri
Abundenţa descurajează alegerile. Haine, ustensile de bucătărie, decoraţiuni de interior… Având mai puţin din toate veţi vedea mai clar unde se află fiecare obiect, iar alegerile vă vor fi mult înlesnite. Se spune, de exemplu, că e mult mai plăcut să te fardezi când ai foarte puţine produse de machiaj.
Bunicii noştri aveau la dispoziţie alegeri limitate când venea vorba de mâncare, îmbrăcăminte, divertisment şi lecturi. Şi totul părea mult mai simplu. Astăzi dispunem de mai mulţi bani, de un număr imens de oportunităţi şi, cu un simplu card bancar, avem acces la tot, oriunde şi oricând. Şi totuşi, contrar aşteptărilor noastre, nu suntem mai fericiţi. Cu toate aceste opţiuni şi posibilităţi de alegere, ne este din ce în ce mai dificil să luăm decizii, să hotărâm şi să ne păstrăm reperele.
Iar atunci când nu mai putem să alegem, începem să acumulăm în neştire. Haine, maşini, computere, ustensile, mobile, diverse nimicuri, aproape totul se multiplică şi ne complică viaţa şi mai mult. Dacă nu aţi ţine în dulapul din bucătărie sau în şifonier decât piesele de care aveţi cu adevărat nevoie, alegerile v-ar fi considerabil simplificate! Începeţi folosindu-vă de acest mic truc: odată ce aţi ales, dintr-o revistă ori un catalog de produse, ceea ce vă interesează să citiţi, să cumpăraţi, să gătiţi, rupeţi pagina în cauză, iar revista aruncaţi-o la coşul de gunoi. Apoi aplicaţi această tehnică şi în alte domenii ale propriei existenţe. Deciziile vă vor deveni mult mai simple şi mai rapide, iar opţiunile, limitate.
Un plus de valoare pentru fiecare dintre bunurile noastre
„În artă există milioane de lucruri, de cuvinte, de gesturi, din toate câte puţin.
Dar fiecare cuvânt şi fiecare gest şi fiecare lucru este preţuit la justa lui valoare.
Când vom fi dobândit însă un simţ al valorii relative a lucrurilor, vom avea nevoie de mai puţin.”
ROBERT HENRI
Cine a fost nevoit să trăiască în deşert sau în ţări foarte „sărace”, cine şi-a pierdut totul în incendii, în inundaţii, sau în urma unui cutremur… Cine a trecut prin astfel de experienţe este surprins să constate apoi cu cât de puţin poate trăi foarte bine, cât de preţioase sunt anumite lucruri şi cât de inutile sunt altele. Când ai puţin, apreciezi cu adevărat tot ce foloseşti. Pe măsură ce lucrurile se acumulează, îşi pierd din valoare, ca şi când utilitatea în exces ar produce efectul invers, descrescând proporţional cu surplusul şi făcându-ne, până la urmă, mai mult rău decât bine.
În plus, faptul că avem prea multe lucruri este cel care ne împiedică, în primul rând, să le utilizăm!
Mujo sau arta de a trăi cu foarte puţin
„Mai mult decât creştinismul, islamismul sau iudaismul, doctrinele de tip oriental au un caracter metafizic: ele vizează viaţa cotidiană, ceea ce poate fi văzut, trăit, simţit şi experimentat.”
ALAN WATTS, Elogiul nesiguranţei
În viaţă, totul evoluează. Niciun moment nu este identic cu altul. În clipa în care încercăm să „prindem” un adevăr şi să-l imobilizăm într-o formă definitivă, el se evaporă. Atunci – ne sfătuiesc călugării zen – trebuie să pronunţăm cuvântul mu.
Mu, mu, mu, mu: nimic, nimic, nimic, nimic. Totul e nimic. Nimicul e tot. Acest nimic este senin şi ne îmbogăţeşte. Acest nimic ne permite să avem totul. Mujo este un concept zen care se referă la estetica lejerităţii şi a transparenţei în maniera de a vorbi şi a proceda în viaţa de zi cu zi, totul fiind realizat într-o mişcare fluidă şi uşoară. Acest concept sugerează că orice certitudine se transformă şi se volatilizează şi că singurele lucruri de care putem profita intens sunt cele trecătoare.
Mujo înseamnă să trăieşti natural, fără griji, eliberat de orice greutate excesivă, în siguranţă şi confort. Înseamnă să nu „posezi” bogăţii, ci să te bucuri de ele fără să faci eforturi; înseamnă nu neapărat să ai bani mulţi, ci să cheltuieşti banii pe care îi ai cu stil şi rafinament, să foloseşti cu gust ceea ce deţii. De asemenea, mujo înseamnă să devii maestru în arta de a fi „bogat”, chiar şi cu mijloace financiare firave: să exişti cu graţie în lumea „non-lucrurilor”, să respecţi ceea ce ai şi ceea ce faci. Mujo ne mai învaţă că banalitatea cotidianului ne văduveşte de sensul vieţii şi că logica şi conformismul paralizează spiritul.
Eleganţa mujo înseamnă, în primul rând, să fii stăpân pe propria persoană, să ştii cine eşti, să fii împăcat cu tine însuţi. Înseamnă să-ţi dezvolţi mai curând propriile gusturi, decât să te laşi ghidat de ale altora, să-ţi redescoperi propria imaginaţie şi propria creativitate, să nu pretinzi că eşti altceva decât ceea ce eşti. Înseamnă să vezi lucrurile din perspectivă personală, să trăieşti în afara unei societăţi mereu grăbite, împotmolite în exces, în supraabundenţă, în multitudinea de sarcini de îndeplinit, să apreciezi, de pildă, muzica, literatura sau o zi frumoasă de primăvară. Înseamnă să elimini toate detaliile stânjenitoare ale vieţii, să eviţi cutumele sociale artificiale, convenţiile, tensiunile, să refuzi tot ceea ce îţi diluează energia şi gândurile, reducându-ţi viaţa la banalitate şi mediocritate. Înseamnă de asemenea să-ţi fii suficient ţie însuţi, să nu mai depinzi de nimeni şi de nimic şi să conştientizezi că poţi să trăieşti cu eleganţă fără să aştepţi nimic în schimb.
Poţi să recunoşti graţia mujo la un călugăr zen din felul în care ţine ceaşca de ceai sau alungă insectele.
RELAŢII MAI BUNE
Să te detaşezi de trecut ca să construieşti o relaţie nouă
Bagajul pe care-l purtăm, amintirile pe care le acumulăm şi de care ne ataşăm, iată cauza incapacităţii de a profita de ceea ce ne oferă prezentul. Numeroase persoane singure nu reuşesc să cunoască oameni noi sau să intre într-o relaţie stabilă fiindcă nu pot face din trecut o tabula rasa. Ele se închid în lumea amintirilor care le controlează viaţa, împiedicându-le să fie libere în mişcări, nu doar în universul exterior, ci şi în cel interior, împiedicându-le să se deschidă către noi oportunităţi atunci când acestea li se înfăţişează.
Ca să faci loc noului în sfera inimii, trebuie să-ţi faci curăţenie în casă, în suflet şi în viaţă. Astfel vei deveni mai flexibil, mai înţelept şi mai încrezător. O nouă relaţie este o aventură care nu poate fi trăită pe deplin decât atunci când nu mai e împovărată de reziduurile trecutului. Ca să poţi să iubeşti, trebuie să creşti, să te maturizezi, să nu rămâi ancorat în propriile visuri, trebuie să ştii să dai şi să primeşti, trebuie să-i faci loc celuilalt şi să nu te laşi absorbit de propria persoană, de trecut sau de bunurile tale.
Nu vă ataşaţi de lucruri, şi astfel vă veţi ataşa mai puţin de persoane
„Orice pas spre progres şi rafinare înseamnă o renunţare. Sărăcia celui care a renunţat este o adevărată comoară în comparaţie cu bogăţiile celor care-şi păzesc bunurile cu disperare. Poţi să n-ai un sfanţ şi să fii mult mai bogat decât cei mai avuţi oameni din lume. Aceasta a fost filosofia asceţilor rătăcitori.
Ei profitau preţ de câteva clipe de bucuria, de confortul şi de bunii prieteni întâlniţi în drum, după care părăseau totul, ca să nu fie niciodată ataşaţi de nimic.”
HAZRATINAYAT KHAN (1882–1927), mare maestru sufit
Cu cât aveţi mai multe lucruri, cu atât deveniţi mai vulnerabili. Dar cu cât evoluaţi mai mult spiritual, cu atât veţi avea mai puţină nevoie de bunuri şi de persoane. Detaşarea de obiectele materiale vă ajută să vă detaşaţi deopotrivă în toate celelalte domenii, inclusiv în cel al relaţiilor interumane. Dacă vă veţi spune: „Azi sunt alături de această persoană, totul e minunat, dar ea nu este proprietatea mea, eu nu sunt temnicerul ei, ea e liberă să rămână cu mine sau să plece”, nu numai că vă veţi detaşa în sensul că vă veţi teme mai puţin de ideea de pierdere, dar îi veţi oferi celuilalt spaţiul de care are nevoie – caz în care probabil că vă va rămâne alături. Cu cât ne agăţăm mai mult de lucruri, de oameni sau de evenimente, cu atât mai puţin ele ne aparţin. În egală măsură, trebuie să învăţaţi să permiteţi ca o relaţie să se încheie atunci când simţiţi că a venit momentul pentru asta. Mulţumiţi-i pentru ceea ce v-a oferit şi treceţi la etapa următoare. Rămâneţi în prezent şi asiguraţi-vă că fiecare clipă a vieţii este nouă şi senină. Nu vă întrebaţi ce veţi face mai târziu. Punctul în care vă aflaţi acum vă indică întotdeauna direcţia în care trebuie să mergeţi, încercaţi şi veţi vedea.
Renunţând la pornirea de a acumula, nu veţi mai cădea pradă avidităţii, lăcomiei, tânjirii, avariţiei şi geloziei
„Ceea ce-l satură pe om nu este cantitatea de hrană, ci lipsa avidităţii.”
GURDJIEFF, Întâlnire cu oameni remarcabili
În clipa în care decizi că posesiunile numeroase îţi dau o stare mult mai dureroasă decât cea în care nu ai nimic, mai multe afecte se schimbă. Îţi dai seama atunci că nu mai eşti invidios pe ceea ce au alţii; nu-i mai invidiezi, fiindcă ştii că tu ai un cu totul alt fel de bogăţie. Te surprinzi chiar resimţind o stare de detaşare şi o anume indiferenţă faţă de disperarea cu care ei caută câştigul, faţă de strădaniile lor de a dobândi cât mai mult şi, în mod paradoxal, constaţi că savurezi în secret plăcerea de a-i lăsa să acumuleze în vreme ce îi urmăreşti, fără să intervii. Şi-n tot acest timp îţi spui că tu, tu ai deja totul.
Sentimentele de cupiditate, de invidie, de lăcomie te afectează lent, insidios şi în tăcere. Gândurile marcate de aviditate reduc durata vieţii. Expresiile „a-şi face inima rea” sau „a-şi face sânge rău” sunt atât de pline de sens şi de consecinţe!
Mai mult, timpul pe care îl petrecem ocupându-ne de lucruri materiale este un timp pe care nu-l mai putem consacra persoanelor de lângă noi sau relaţiilor umane în general. Astfel, simplificarea poate contribui direct la consolidarea legăturilor care ne unesc cu ceilalţi.
Trebuie şi putem să reînvăţăm să trăim fără tot ceea ce societatea de consum încearcă să ne determine să cumpărăm. Prea multul ne face să trecem pe lângă marile momente ale vieţii, pe lângă ceea ce este esenţial. Credem de obicei că acumulările inutile nu afectează decât aspectul material al vieţii, însă ele ne fură o parte din inimă şi şterg ceea ce e bun, blând, romantic, relaxat şi natural în noi. Dorind mereu mai mult, ne îndepărtăm de ceea ce e mai bun în noi înşine!
Bunurile materiale şi durerile lumii
„Am foarte puţini dinţi şi chiar şi mai puţine lucruri.”
GANDHI
Dacă nimeni n-ar dori să aibă cât mai multe posesiuni, ar mai exista pe lume atâtea războaie, furturi ori crime? Dorinţa perpetuă de a poseda, chiar şi dragostea, ne influenţează viaţa. Să nu mai aşteptăm nimic de la lume, să nu mai încercăm să ne satisfacem nevoile prin fiinţe şi obiecte. Soluţia problemelor cu care ne confruntăm nu se află în exteriorul nostru, ci în noi înşine.
Mai multă independenţă şi autonomie
„Ea resimţea acel soi de voluptate care se naşte atunci când distrugem ordonând, când vedem golul luând locul obiectelor.”
HENRY DE MONTHERLANT
Se poate să te rupi de viaţa convenţională, de trecut, de mediul tău obişnuit, fără să fii nevoit să intri în vreun ordin monahal sau să te închizi între zidurile unei mănăstiri. Dar pentru asta trebuie să-ţi creezi structuri personale, să devii cu adevărat întreg, să te încrezi în propria ta judecată şi în propriile abilităţi în ceea ce priveşte drumul pe care trebuie să mergi în viaţă. Nu trebuie să respecţi cutumele epocii decât ca să-ţi afirmi mai bine libertatea interioară. În acest sens, detaşarea îţi aduce o siguranţă extraordinară: schimbări nu în ceea ce este vizibil, ci în adâncul cel mai profund al fiinţei tale.
