AnnaE
#0

1[1]

 

4 August 1972

 

Stimate Domnule Culianu,

Mi-a parvenit, în sfârşit, scrisoarea D-tale din 25 Iulie, tocmai când mă întorceam de la Santa Barbara. Restul, nu ştiu când le voi primi. Am fost la Paris, m-am întors la Chicago doar pentru două zile, apoi am plecat din nou etc. Voi relua alergătura la 1 Sept.

Sunt foarte încurcat că nu-ţi pot fi de ajutor, cel puţin deocamdată. Universităţile se redeschid pe la 1 Oct., cererile de bursă se discută pe la Crăciun, rezultatele se anunţă în primăvară - şi prima bursă se încasează toamna. În privinţa românilor, studenţi sau „post-doctorals”, lucrurile sunt şi mai complicate, în urma acordului cultural USA-RSR. Guvernul român trebuie să-şi dea consimţământul. (De aceea s-au pierdut[,] în fiecare an, multe burse pentru ingineri, matematicieni etc.) Aici nu văd nicio posibilitate - în afară de „azilul politic” (care nu garantează decât intrarea în USA, nu şi bursa sau mijloace de trai). Am auzit, însă, că guvernul de la Bucureşti tolerează rămânerea în străinătate chiar cinci ani după ce expiră viza, dacă se invocă, pro forma, un argument valabil. Toată speranţa e să poţi supravieţui, în Italia sau Franţa, cu ajutorul unei burse „locale”. Cum? Nu ştiu. Te sfătuiesc să[-l] consulţi pe bunul meu prieten, Prof. Mircea Popescu[2], viale Marconi 437, 00146 Roma (care nu are legături cu guvernul RSR), sau pe A. Moretta-Petraşincu[3], via Tor dei Conti 17, Roma (pasionat de India, având legături cu Legaţia). Arion Roşu[4] (Rés. Les Grandes Coudraies, Bât. C, Porte 23 - 91 Git-sur-Yvette, France) a trecut şi el prin mari greutăţi în Italia, când a sosit din Israel.

 

Îţi urez, din toată inima, noroc - căci restul vine de la sine.

Al D-tale[,]

Mircea Eliade

2[5]

 

18 Oct. 1972

 

Stimate Domnule Culianu,

Mulţumiri pentru scrisoarea din 7 Octombrie. Mă bucur că, cel puţin, deocamdată, nu eşti „pe drumuri”. Sper că lucrurile se vor îmbunătăţi. Poţi da numele meu Prof. Gombrich - dar eşti sigur că Warburg Institute acordă burse studenţilor? Aici se auzise că Institutul dă scholarships etc.[,] numai cercetătorilor post-doctorat. În orice caz, încearcă - şi încearcă oriunde altundeva. Am vorbit despre D-ta, în Sept., cu Arion Roşu (şi el a trecut prin multe, un an întreg, în Italia). Acum lucrează o teză despre manas - extrem de erudită (am citit Introducerea - un fel de studiu „history of ideas” despre manas, atât în India cât şi în Occident).

Mă întreb de ce n-ai putea lucra la Roma, cu Gnoli, Bussagli şi ceilalţi? Sau măcar la Napoli, unde predă şi polimath-ul A. Bausani?

În scrisoarea din 4 Sept. îmi vorbeai de „inner sense” ca „aproape gata”, şi mă întrebai „dacă ar putea fi publicată”. În interesul D-tale, şi pentru a nu[-ţi] periclita prestigiul ştiinţific de mai târziu, cred că e mai bine să aştepţi. Chiar după versiunea abreviată şi cu referinţele necomplete pe care am citit-o, am impresia că cercetarea trebuie continuată şi adâncită. Trebuiesc eliminate o seamă de lucrări de a doua mână sau învechite. Există o bibliografie considerabilă (vol. Le Cœur, în „Études Carmélitaines” dă câteva indicaţii, apoi Massignon, Al Hallaj[6]; H. Corbin, L’homme de la lumière dans le soufisme iranien[7], ed. II, 1971) etc. Despre manas, hrdaya etc., în teoriile medicale[,] cf. Dasgupta, History, II, şi o seamă de studii recente ale lui J. Filliozat. Inutil să continui. Ai nevoie de un centru important, cu biblioteci bune şi „specialişti” (ca Bausani etc.).

Îţi trimit Noaptea de Sânziene.

Urându-ţi noroc şi mult curaj! - al D-tale[,]

 

Mircea Eliade

 

 

 

 

3[8]

 

7 Nov. 1972

 

Dragă Domnule Culianu,

Întâi şi întâi, rogu-te, nu te supăra pentru cecul alăturat. Îl vei utiliza cum vei crede de cuviinţă, cumpărându-ţi cărţi sau portocale.

În privinţa articolului, observaţiile mele purtau numai asupra eventualei publicaţii (înţelesesem că e vorba de un text pus la punct, pe care mi-l trimiteai ca să văd la ce revistă poate fi prezentat spre publicare). Pentru vârsta D-tale, şi condiţiile în care ai lucrat în ţară, articolul (ca şi textele pe care le-am citit anul trecut) e destul de meritoriu. Nu am nicio îndoială că, o dată statornicit undeva, vei face progrese într-un ritm prodigios.

I-am scris lui Ioan Cuşa să expedieze Noaptea de Sânziene.

Spune-mi ce alte cărţi ale mele (dar şi ale altora...) te-ar interesa.

Urându-ţi noroc şi toate cele bune, al D-tale[,]

 

Mircea Eliade

 

 

4[9]

 

13 Nov. 1972

 

Dragă Domnule Culianu,

Scrisorile noastre s-au încrucişat, undeva deasupra Atlanticului.

Alătur „recomandaţia” cerută[10]. Sper să-ţi fie de folos.

Am să-i scriu d-lui Poghirc[11], poate îmi dă vreo sugestie.

Cu urări de bine şi noroc, al D-tale[,]

 

Mircea Eliade

5[12]

 

5 Feb. 1973

 

Dragă Domnule Culianu,

Am citit cu strângere de inimă ultima D-tale scrisoare. Nu-mi închipuiam că vei fi obligat să duci o asemenea viaţă infernală, ca să obţii, în cele din urmă, o viză pentru... Canada (unde mă întreb ce ai să faci, cu cine vei lucra etc.). Pentru că mi-ai cerut sfatul, ţi-l dau, foarte sincer: dacă există cea mai mică şansă de a putea studia în Italia, fără a „face foame” şi a-ţi ruina sănătatea - profită de această şansă. Chiar dacă nu vei putea lucra de la început cu orientalişti de seamă, vei reuşi, cu timpul, să intri în contact cu ei - şi eu sunt gata să le scriu, îndată ce-mi vei comunica numele celor care te interesează. O diplomă italiană, sau un an, doi de lucru cu un savant italian - contează în USA.

Alternative: a) încearcă să treci în Franţa; prietenul D-tale are experienţă, te va ajuta să obţii (nu o bursă[,] ci) un „ajutor” pentru studenţii străini; b) dacă totuşi trebuie să emigrezi în Canada, fă-o numai ca o etapă necesară trecerii în USA, unde există, măcar la început, posibilităţi de a nu muri de foame (mă refer la organizaţiile româneşti de ajutor pentru refugiaţi. Se ocupă o bună prietenă a mea, D-na Brutus Coste[13], 325 East 57 Str. New York, N.Y. 10022).

Decide după cum te îndeamnă „inspiraţia”... Îţi urez, din tot sufletul, noroc!

Al D-tale[,]

 

Mircea Eliade

 

P.S. Să-ţi trimit Le Yoga la Latina, sau să mai aştept? Ai primit, de la Paris, Noaptea I-II?

6[14]

 

13 Iunie 1973

 

Dragă Domnule Culianu,

Te rog să mă ierţi că răspund doar la a treia scrisoare a D-tale, cea din 23 Mai. Am tot amânat să-ţi scriu, după ce primisem scrisorile din 7 şi 17 Martie (destul de târziu, de altfel, din cauza grevei poştale). Dar m-am gândit adesea la D-ta, la faptul că ai întâmpinat cele mai multe greutăţi din toţi cei care au ales Occidentul în ultimii 15-20 de ani. L-am văzut pe Dl[.] Poghirc, şi iarăşi am stat de vorbă despre D-ta. Mă bucur aflând, din ultima scrisoare, că ai găsit un „post”[15] care, cel puţin, te va împiedeca să leşini de foame pe străzile Romei. După Congresul de Ist. Rel. din Finlanda (22-30 Aug.) vom fi la Paris până pe la 10 Oct., dar foarte probabil vom veni pentru o săptămână la Roma, unde sper să te întâlnesc.

Noaptea de Sânziene (I-II) ţi-a fost expediată astă iarnă de la Paris, la adresa pe care o aveai atunci. Foarte probabil, s-a pierdut. Îţi voi aduce, personal, un alt exemplar, în Sept. (Îmi pare rău că ai citit-o în traducere; este cartea mea românească cea mai bine scrisă...).

Lucrul cel mai important, poate singurul lucru important, este să nu-ţi pierzi curajul. Ai trecut prin atâtea încercări, încât nu mai pot avea vreo îndoială asupra caracterului lor (să spunem) „iniţiatic”[16]. Aşadar, nu mă pot îndoi nici despre „viitorul” D-tale. Îndată ce vei pătrunde în vreo instituţie academică, fie ca student, fie cercetător, vei întâlni oamenii care vor şti să te judece şi să te ajute.

Am auzit că Mircea Popescu ar fi bolnav. E adevărat? Nu mai am de mult ştiri de la el.

Alătur un cec, pe numele D-tale. Dacă ai greutăţi la încasare, rupe-l şi comunică-mi pe ce nume să-l fac.

 

Îţi urează multă sănătate şi (în sfârşit!) puţin noroc.

Al D-tale cu prietenie[,]

 

Mircea Eliade

7[17]

 

26 Iulie 1973

 

Dragă Domnule Culianu,

Mulţumiri pentru scrisoarea din 26 Iunie. Mă bucur că ai reuşit să te „menţii la suprafaţă” şi că n-ai pierdut speranţa. Privitor la hârtia de la Bancă, am verificat, şi văd că cecul a fost încasat. (Alătur fotocopia). Aşa că, te rog, treci pe la Bancă şi încasează suma.

Din nefericire, nu am reuşit să găsesc cele două lucrări de care vorbeşti. (Este vorba de eseul despre „lumina interioară”? Probabil că nu. Pe acesta ţi l-am înapoiat îndată ce l-am citit). Textele nu sunt pierdute, pentru că nu zvârl nimic din tot ce primesc - dar tocmai de aceasta arhivele mele sunt inutilizabile. Voi mai căuta.

În speranţa că ne vom întâlni în Sept. la Roma, îţi urez vacanţe bune şi multă sănătate. Al D-tale cu prietenie[,]

 

Mircea Eliade

 

 

 

 

8[18]

 

15 August 1973

 

Dragă Domnule Culianu,

Şi de data aceasta răspund cu mare întârziere. Dar s-a întâmplat că m-am lăsat antrenat în nenumărate treburi şi mărunţişuri - şi ceea ce e mai grav, încă nu m-am lecuit de fobia (sau alergia) corespondenţei, de care sufăr de astă toamnă. Mâine plecăm în Finlanda (Turku) şi pe la începutul lui Sept. vom fi la Paris. Mă voi consulta şi cu prietenii de acolo. (Poţi de pe acum scrie lui Virgil Ierunca, Boâte Postale 255, Paris 19). Personal, cred că romanu1[19] trebuie publicat în franţuzeşte, dar cu indicaţia „traduit du roumain”, care, se spune, îi asigură o anumită audienţă (după scandalul cu Paul Goma). Aşa au apărut, la Flammarion, cele două volume de nuvele ale lui Tsepeneag (evident, ele au fost traduse din româneşte).

Poşta - dacă i se mai poate spune aşa - italiană e atât de bogată în surprize, încât nu ştiu dacă ai primit scrisoarea mea din 27 Iulie, cu fotocopia cecului încasat de Banca D-tale. În aceeaşi zi i-am scris lui E. Costelli, şi el n-a primit nimic. Sper că ai fost mai norocos... Şi sper să ne întâlnim la Roma în Sept.

Cu cele mai sincere urări de sănătate şi noroc,

Al D-tale[,]

 

Mircea Eliade

 

9[20]

 

30 Oct. 1973

 

Dragă Domnule Culianu,

Mulţumiri pentru vestea bună pe care mi-ai dat-o în scrisoarea din 20 Oct.[21] În sfârşit, ai câţiva ani de „siguranţă” înaintea D-tale! Şi norocul să poţi lucra cu Ugo Bianchi...

Am renunţat cu părere de rău la călătoria proiectată, dar am fost nevoiţi să ne reîntoarcem la Chicago zece zile mai devreme (ca să putem asista la „onorificarea” unui coleg şi bun prieten). La Paris, am avut marea bucurie de a sta (o săptămână) de vorbă cu Sergiu Al[-]George. Ce om admirabil! Sper că destinul se va îndupleca, şi ne vom mai întâlni, pentru mai multă vreme.

Nu ştiu dacă ai primit ultima mea scrisoare, în care îţi sugeram să traduci romanul în franţuzeşte, ca să aibă mai multe şanse de a fi publicat. (În aceeaşi scrisoare, cred, îţi expediam fotocopia cecului din Nov. 1972, arătând că a fost încasat, în Martie 1973, de Istituto Bancario Sao Paolo di Torino).

Subiectul de teză pe care l-ai ales[22] e pasionant. Îţi urez, din toată inima, succes! Dar şi multă sănătate şi noroc!

Al D-tale[,]

 

Mircea Eliade

 

 

10[23]

 

30 Ian. 1974

 

Dragă Domnule Culianu,

Primesc chiar acum scrisoarea D-tale din 16-17 Ian. (data poştei, 19 Ian.: a „zburat” 11 zile!...) şi răspund pe loc; altminteri, se va îngropa şi ea în dosarele cu corespondenţă, aşteptând, aşteptând... (Ţi-am spus, cred, că, periodic, sufăr de fobia corespondenţei).

Mă bucur, şi te felicit din toată inima, că lucrezi atât de bine şi de spornic. Mă bucur, de asemenea, că ai renunţat la teza despre „Eranos”. Nu era un „subiect” pentru D-ta. S-ar potrivi mai degrabă unui bio-bibliograf, cu oarecare interes pentru istoria ideilor controversate în lumea contemporană. Gnosticismu1[24], şi rădăcinile lui, sunt cu adevărat probleme vrednice de a fi cercetate de un tânăr cu pregătirea şi orientarea D-tale. Aştept, deci, cu mare interes articolele publicate (cele din ţară) şi pe cale de a fi publicate.

După Zalmoxis, am publicat La Nostalgie des Origines[25](Gallimard, 1971), Australian Religions: An Introduction (1972) şi Fragments d’un Journal (Gallimard, 1972). Pentru moment, nu mai dispun de niciun exemplar din ultima carte; îndată ce voi primi altele (deja comandate), îţi voi trimite. Expediez în pachet, cu poşta aeriană, Nostalgie (în trad. italiană) şi Rel. Aust. (în trad. franceză). Adaug câteva extrase. (Ai primit cumva, acum un an, „Spirit, Seed & Light”, în H[istory of] R[eligions]?). Despre şamanism n-am mai scris nimic după adăugirile şi corecţiile introduse în ediţia II din Le Chamanisme. Am anunţat mai de mult un studiu despre şamanismul la Indo-Europeni, dar încă nu e gata. L-am făgăduit pentru J[ourna]l of I[ndo-] E[uropean] Studies, dar sunt prins acum de altele, şi nu ştiu când voi avea răgaz să-l închei.

La Paris, cere[-i] te rog lui Cuşa (prin Ierunca) Noaptea de Sânziene şi Strada M[ântu]leasa. Aici, nu mai am exemplare.

Mi-a plăcut f. mult textul despre Dan Laurenţiu şi traducerea poeziei[26]. Poşta e atât de dezastruoasă în Italia, încât nu ştiu niciodată dacă volumele expediate ajung la destinaţie. Dar, să sperăm!...

Îţi urează numai bine, al D-tale cu prietenie –

 

Mircea Eliade

 

 

[1] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS, AN INTERNATIONAL JOURNAL FOR COMPARATIVE HISTORICAL STUDIES, Editors: Mircea Eliade/Joseph M. Kitagawa/Charles H. Long/Jonathan Z. Smith, Editorial Assistant: Robert D. Pelton, Book Review Editor: David L. Carrasco, Editorial Office: Swift Hall, University of Chicago, 1025-35 E. 58th Street, Chicago, Illinois 60637, Publisher: University of Chicago Press. Plic-tip Via Air Mail, cu antetul HISTORY OF RELIGIONS, Swift Hall, University of Chicago, 1025-35 E. 58th Street, Chicago, Illinois 60637. Ştampilă cu data poştei Chicago, 4 august 1972, destinatar Eg. Signore Ioan Petru Culianu, presso Massimo Mensi, Via Sant’Agostino 7, Firenze, Italy. Tânărul I.P. Culianu plecase din România în Italia la 4 iulie 1972, aşadar prima scrisoare a lui Mircea Eliade a fost scrisă la o lună după sosirea lui în Occident.

[2] Mircea Popescu (1919-1975), critic literar, a tradus poezie şi proză românească în italiană. Rămas în Italia încă din anii războiului, a fost profesor de filologie romanică la Universitatea de Stat din Roma. Secretar al Societăţii Academice Române întemeiate în exil, cu sediul la Roma, redactor al Revistei Scriitorilor Români (München), a colaborat la principalele reviste ale diasporei româneşti.

[3] Scriitorul Dan Petraşincu (1910-1997) îşi ia în Italia, unde se stabileşte din 1951, numele de Angelo Moretta. În exil se pasionează de studiul gândirii indiene (publică Lo spirito dell’India, 1960, Gli dei dell’India,1966, Il Daimon e il Superuomo,1972, ş.a.) şi frecventează cercuri guénoniste. Face dese călătorii în România înainte de 1989.

[4] Indianistul Arion Roşu (n. 1924), stabilit în Franţa din 1965, era deja pe atunci cercetător la CNRS; după studii clasice, lucrase în România cu Sergiu Al-George, împreună cu care şi tradusese din Upanişade, înainte de arestarea acestuia o dată cu „lotul Noica”. Înainte de a se stabili la Paris, fusese câteva luni bibliotecar la Universitatea Catolică din Milano.

[5] Hârtie albă cu antetul The University of Chicago, Committee on Social Thought, Chicago, Illinois 60637. Plic ¾ A4, cu antetul The University of Chicago, Chicago 37, Illinois, The Divinity School, cu autocolantă Via Air Mail. Ştampila poştei Chicago, 19 octombrie 1972, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, c/o Enzo Roscini, Via dei Tornitori 10, 06100 Perugia, Italy.

[6] Louis Massignon, La passion de Husayn Ibn Mansûr Hallâj. Martyr mystique de l’Islam exécuté à Bagdad le 26 mars 922. Étude d’histoire religieuse, Paris, Gallimard, 1975, IV vol. (iniţial, teza de doctorat a lui Massignon).

[7] Titlul exact este L’homme de lumière…, ediţia a II-a, Chambéry, Éditions „Présence”; Paris, Librairie de Médicis, 1971.

[8] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampilă cu data poştei Chicago, 7 noiembrie 1972, destinatar Mr. Ioan Culianu, c/o Roscini, Via Tornitori 10, 06100 Perugia, Italy.

[9] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampila poştei Chicago, 14 noiembrie 1972, destinatar Mr. Ioan Culianu, c/o Dr. Roscini, Via Tornitori 10, 06100 Perugia, Italy.

[10] În acelaşi plic, se află şi următoarea scrisoare de recomandare, dactilografiată pe o pagină cu antetul THE UNIVERSITY OF CHICAGO, COMMITTEE ON SOCIAL THOUGHT, CHICAGO, ILLINOIS 60637, cu data, semnătura şi unele corecturi scrise de mână: „November 12, 1972. To Whom It May Concern: The purpose of this letter is to recommend Mr. Ioan Culianu, a young Romanian scholar, presently living in Perugia, Italy. Although I have not had the opportunity to meet Mr. Culianu, we have exchanged a number of letters in the last five months, and I have had the privilege to read some of his as yet unpublished articles on different problems related to the history of religions, Indian philosophy, neo-platonism in the Italian Renaissance. For his age, Mr. Culianu is an unusually well prepared scholar and I have no doubt that he will have a significant career, if he can find the necessary means to continue his work in a good University, in Italy or elsewhere. I strongly recommend him for any support that can be found. Sincerely yours[,] Mircea Eliade. Sewell Avery Distinguished Service Professor, and Professor, History of Religions and Social Thought, University of Chicago”.

[11] I.P. Culianu îi fusese student profesorului Cicerone Poghirc la Universitatea din Bucureşti, unde acesta îndeplinea şi funcţiile de prodecan la Limbi Romanice, Clasice şi Orientale şi de preşedinte al Asociaţiei Române de Orientalistică, a cărei fiinţare (într-o nouă formă a ei) se poate spune că i s-a datorat în bună parte (resuscitată în 1968, Asociaţia şi-a încetat oficial activitatea în 1979, în anul rămânerii definitive a profesorului Poghirc în exil). În timpul ultimilor doi ani de facultate, Culianu s-a ocupat cu titlu benevol, la rugămintea profesorului său de greacă şi latină, de biblioteca Asociaţiei, al cărei sediu se afla la ultimul nivel al Universităţii, la Litere. Tânărul Culianu i-a purtat întotdeauna admiraţie şi recunoştinţă profesorului şi îndrumătorului său, clasicist şi lingvist erudit, cercetător al substratului lingvistic şi mitologic traco-dacic şi deopotrivă figură luminoasă a trecătoarei, dar intens trăitei perioade de „liberalizare” 1968-1971, profesor de care în exil avea să-l lege în anii următori o fructuoasă colaborare la Centrul Român de Cercetări din Paris (începând din 1982), precum şi, mai târziu, colaborarea la mai multe articole despre religia traco-dacă pentru The Encyclopedia of Religion (New York, Macmillan, 1987) coordonată de Eliade. Culianu i-a dedicat studiul „L’«anéantissement sans nulle compassion» dans la nouvelle Moara cu noroc…” (Kurier, Bochum, 13/1987; tradus în Ioan Petru Culianu, Studii româneşti I, Bucureşti, Nemira, 2000, pp. 138-152), iar profesorul Poghirc a scris despre volumele Eros şi magie… şi Experienţe ale extazului (Lupta, Paris, 28/1984).

[12] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampila poştei Chicago, 6 februarie 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, c/o AAI - CIME, 04100 Latina, Italy. Tânărul exilat a stat cinci luni, între 11 noiembrie 1972 şi 6 aprilie 1973, în lagărele de refugiaţi de la Trieste şi Latina, experienţă extrem de dură pentru el. Din martie 1973, obţine o nouă bursă (mai curând simbolică material, dar importantă moral) de la Università per Stranieri din Perugia, unde se deplasează frecvent, iar de la începutul lunii aprilie este angajat drept collaboratore alla ricerca la Istituto Europeo per l’Unificazione del Dirito del Lavoro, la Roma, unde se şi mută. Slujba propriu-zisă presupunea o muncă de traducere (texte de drept internaţional al muncii, pe care le traducea din engleză, franceză sau germană în italiană) şi de secretariat.

[13] Tantzi şi Brutus Coste au fost prieteni apropiaţi ai lui Mircea Eliade. Brutus Coste (1910-1984) s-a aflat, ca diplomat, la Lisabona, în acelaşi timp cu Eliade. Stabilit în America, consilier al generalului Nicolae Rădescu în exil, l-a ajutat mult pe Eliade în perioada de început a şederii sale în Franţa (îl ajutase şi la Lisabona, după ce Eliade fusese scos din post de guvernul de la Bucureşti), sprijinind şi planurile de unire cultural-politică românească nutrite de Eliade (v. şi infra, n. 128)

[14] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampila poştei Chicago, 14 iunie 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, Piazza Re di Roma, 3, Sc. C, Int. 7, 00183 Roma, Italy.

[15] V. supra, n. 35.

[16] Eliade proiectează aici asupra biografiei lui Culianu propria sa manieră de a-şi interpreta viaţa - şi anume, ca pe o suită de încercări iniţiatice, ale „labirintului”, adică tot atâtea morţi simbolice, urmate de câte o „renaştere”: de pildă, la 9 martie 1971, când împlineşte 64 de ani, contractează o pericardită de la o infecţie a laringelui, care-l ţintuieşte 25 de zile la spital - „o încercare iniţiatică, din care m-am trezit renatus!”, îi va scrie el, între alţii, lui Adrian Marino, la 18 mai 1971 (v. Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondenţă, vol. II, I-P, Bucureşti, Humanitas, 2004, p. 195). Deprinderea aceasta, de a justifica răul ca prodrom al binelui, face parte din lecţia indiană: într-adevăr, în India Eliade devine atent la „optimismul camuflat” al spiritualităţii indiene, adică la „credinţa că un exces de suferinţă stârneşte setea de eliberare, că, în fond, cu cât te simţi mai «pierdut», cu atât eşti mai aproape de «mântuire», adică de eliberare” (Memorii, Bucureşti, Humanitas, 19972, p. 194). În destinul său, pare că „imprudenţele şi erorile săvârşite în tinereţe” (ib., p. 426) i-ar fi fost faste, cf.: „…fără acea felix culpa (discipolul lui Nae Ionescu), aş fi rămas în ţară. În cel mai bun caz, aş fi murit de tuberculoză într-o închisoare”, reflecta el la 29 august 1985 (v. Jurnal, vol. II, 1970-1985, Bucureşti, Humanitas, 1993, p. 518). De aici şi atracţia sa pentru gnoză, în măsura în care mişcarea de despiritualizare progresivă descrisă de aceasta se inversează la un moment dat, sub un impuls divin (v. H. Leisegang, La Gnose, Paris, Petite Bibliothèque Payot, 1971, p. 29), temă exploatată în nuvela Podul. Imaginarul romantic va recupera de la gnostici această „curbă redempţionistă”, care „descrie totdeauna o urcare pornind de la o cădere, o răscumpărare pornind de la o vină” (cf. Gilbert Durand, Figuri mitice şi chipuri ale operei, Bucureşti, Nemira, 1998, p. 243). Nesesizarea acestei dialectici abrupte inutilizează, de altminteri, cu totul cartea lui Ştefan Borbély, Proza fantastică a lui Mircea Eliade. Complexul gnostic (Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 2003), pentru că ea este crucială în întregul complex viaţă-operă eliadian. Astfel, tot aici se articulează şi tema nenorocului-şansă (Ieronim în Uniforme de general: „Nu trebuie să ne fie frică de destine tragice şi de nenoroc. Astea sunt condiţiile prealabile ale geniului nostru creator”; v. şi jocul noroc/piază-rea din Ivan, mesajul constând în amintirea Fericirilor din Pelerina etc.), extinsă la mari comunităţi etnice: astfel, în 1953, Eliade se întreba asupra unui eventual „rezultat pozitiv” al terorii milenare exercitate de istorie asupra românilor (v. culegerea Împotriva deznădejdii, Bucureşti, Humanitas, 1992, pp. 174-175), iar un an mai devreme glosa suferinţele evreilor, cam în stilul lui Nae Ionescu: „…toate aceste suferinţe au fost necesare (…) tragedia poporului ales a fost necesară; altminteri, cuvântul Domnului n-ar mai fi putut ajunge până la noi” (ib., p. 125). Desigur, aventura sa legionară l-a făcut să exalte jertfa drept condiţie a mântuirii neamului, mai târziu, în interpretările-i la Mioriţa şi la legenda Meşterului Manole, găsind-o de-a dreptul creatoare. În felul acesta, răul capătă la el un rol indispensabil în economia binelui. Interesant este că, încercând să-şi aplice teoria „tot răul spre bine” în politică, Eliade va primi o replică memorabilă de la Salazar, pe care, din păcate, nu o conştientizează deplin, deşi o notează în jurnal: în întrevederea pe care i-o acordă la Lisabona, la 7 iulie 1942, Salazar e întrebat de Eliade dacă nu cumva descompunerea structurilor demo-liberale din Portugalia a avut şi un efect bun, făcând posibilă revoluţia, astfel că Statul Nou s-ar fi înfăţişat ca o consecinţă fatală a descompunerii respective; iată răspunsul lui Salazar, decisiv în laconismul său: „…răul nu e creator”, din dispariţia a ceva mort nu rezultă cu necesitate apariţia a altceva nou şi viu - în Franţa, democraţia în descompunere n-a provocat, în absenţa unor germeni de nouă ordine socială, vreo revoluţie, ci doar „marasm şi indiferenţă” (v. Mircea Eliade, Diario portugués, Barcelona, Editorial Kairós, 2001, pp. 38-39).

[17] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampila poştei Chicago, 27 iulie 1973, destinatar Monsieur Ioan Culianu, Piazza Re di Roma, 3-C7, 00183 Roma, Italy.

[18] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampila poştei Chicago, 19 august 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, Piazza Re di Roma, 3-C7, 00183 Roma, Italy.

[19] Din perioada petrecută de Culianu la Milano se păstrează manuscrisele mai multor povestiri încheiate, precum şi fragmente de roman, unele în româneşte, altele în franceză. Cel mai întins fragment reprezintă şase capitole din opt, câte trebuia, potrivit unor însemnări din Jurnalul său inedit, să cuprindă romanul intitulat 8 camere. Nu putem preciza dacă romanul anunţat lui Eliade, despre care e vorba în scrisoare, este sau nu o variantă la 8 camere. Oricum, în scrisorile următoare vor apărea adesea referiri la unul sau două romane, înainte de a fi vorba despre manuscrisul romanului cunoscut Hesperus (v. infra, de ex. scrisorile 9, 12 etc.). Sfatul publicării unei opere literare în franceză „cu menţiunea «traduit du roumain»„, Eliade îl dăduse şi înainte de „scandalul Goma” mai multor compatrioţi ai săi din exil - v., de pildă, scrisoarea către Vintilă Horia din 16 iunie 1960 (Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondenţă, vol. I, A-H, Bucureşti, Humanitas, 1999, p. 480), în care îi recomanda această „strategie”.

[20] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic-tip. Ştampila poştei Chicago, 2 noiembrie 1973, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, c/o Domus Nostra, Univ. Catholica Sacri Cordis Jesu, L.go A. Gemelli 1, 20123 Milano, Italy.

[21] În octombrie 1973, în urma unui concurs, Culianu fusese admis ca bursier-cercetător la Departamentul de Ştiinţe Religioase al Universităţii Catolice din Milano. Pentru această perioadă - 1973-1976 - extrem de importantă şi fertilă din activitatea sa ştiinţifică, în cursul căreia întreprinde studii sistematice de istoria religiilor, de teologie, filosofie şi filologie, fiind îndrumat de profesorul Ugo Bianchi, v. în special Gianpaolo Romanato, „Amintirea unui prieten: Ioan Petru Culianu”, în Sorin Antohi (coord.), Ioan Petru Culianu. Omul şi opera, Iaşi, Polirom, 2003, pp.101-161; Tereza Culianu-Petrescu, „O biografie”, în id., pp. 54-85, sau Ted Anton, Eros, Magic and the Murder of Professor Culianu, Evanston, Northwestern University Press, 1996 (trad. rom. Bucureşti, Nemira, 1997).

[22] În lipsa scrisorii la care răspunde Eliade, nu se poate preciza cum era formulat subiectul de teză anunţat de tânărul Culianu; în aceeaşi perioadă însă, el îi scria prietenului său Şerban Anghelescu, la Bucureşti, că-i propusese lui Bianchi o teză despre „psihologia buddhistă şi psihologia adâncurilor” (scrisoare inedită din 26-27 octombrie 1973).

[23] Hârtie cu antetul HISTORY OF RELIGIONS… etc., plic alb cu antet, autocolantă Air Mail. Ştampila poştei Chicago, 31 ianuarie 1974, destinatar Mr. Ioan Petru Culianu, Via Necchi 9, 20123 Milano, Italy.

[24] După cum se ştie, Culianu îşi va fixa drept subiect de teză gnosticismul şi cercetarea modernă asupra lui, împins şi de raţiuni pe care, după Hans Jonas, le caracterizează ca având „rădăcini existenţiale”. Că între subiectul de indologie (v. supra, n. 45; chiar dacă nu a continuat pe calea specializării alese iniţial, în anii 1973-1974 a ţinut la Milano ore pe subiecte de indianistică; în primul semestru al anului 1974/1975, de ex., potrivit unei însemnări din Jurnal, era extrem de bucuros de „seminarul despre cosmogonii & teogonii indiene”, la care veneau constant vreo treizeci de studenţi, ceea ce îi oferea un răstimp de „comunicare săptămânală pe marginea problemelor - unice - care mă pasionează”) şi tematica gnostică şi proto-creştină îşi va fi propus un moment să se fixeze asupra grupării Eranos şi a întâlnirilor de la Ascona, care, iniţiate în 1933 de Carl Gustav Jung şi de Olga Fröbe Kapteyn, îi reuniseră, în decursul anilor, pe Raffaele Pettazzoni, Martin Buber, Gerardus van der Leeuw, Mircea Eliade, Henry Corbin, Gershom Scholem şi pe mulţi alţii, faptul nu este atestat de alte mărturii, iar proiectul, după cum rezultă şi din scrisoarea lui Eliade, a fost repede abandonat. După moartea în 1962 a Olgăi Fröbe Kapteyn, se încheiase şi perioada de strălucire a săptămânilor de lucru de la Ascona, iar Eliade însuşi încetase să le mai frecventeze. Culianu a scris cu referire directă la una dintre întâlnirile interdisciplinare de la Ascona, la care participase în august 1977, numai un articol, publicat în 1978: „La XLVI Eranos-Tagung. Ascona, 17-25 agosto 1977”, în Aevum, 52, pp. 343-346. V. şi infra, p. 118, scrisoarea 36 din 29 august 1977, în care îi spune lui Eliade: „N-am fost total decepţionat, dar nici extrem de entuziast. În ce priveşte Eranos, se cere, cred, o împrospătare a sângelui…”.

[25] Titlul începuse să fie scris ca [La Nostalgie] du Para[dis], dar a fost şters şi corectat. Şi în alte scrisori ale lui Eliade acest titlu este scris greşit (de pildă, într-o scrisoare către Mircea Handoca din 11 septembrie 1979, reprodusă în Mircea Eliade, Europa, Asia, America… Corespondenţă, vol. I, A-H, op. cit., p. 398); cât despre faptul că ar fi fost luat de la Nichifor Crainic, Eliade preciza, într-o scrisoare către Vintilă Horia din 31 octombrie 1952, că era, de fapt, al Sfinţilor Părinţi (ibidem, p. 455), ceea ce nu înseamnă că Eliade nu „împrumuta” titluri - de exemplu, Nuntă în cer de la Ronald Fraser (Marriage in Heaven), Soliloquii de la Augustin sau Unamuno, Şantier de la Joyce, Viaţă nouă de la Dante, Căderea în istorie de la Nae Ionescu (Căderea în timp), Oceanografie de la Eugenio d’Ors (Oceanografia plictiselii), Noaptea de Sânziene de la Sadoveanu, Lumina ce se stinge de la R. Kipling, Mitul veşnicei reîntoarceri de la Nietzsche, Piloţii orbi de la Papini, Fata căpitanului de la Puşkin, poate şi Les trois Grâces de la Huxley…

[26] Este vorba despre primul text publicat de I.P. Culianu în exil: „Dan Laurenţiu”, în revista Fiera Letteraria, Roma, 49/9 decembrie 1973, p. 15, care conţine şi traducerea unui scurt poem, „Rugăciune” („Preghiera”), al poetului român, bun prieten al lui Culianu.

 

Attachments