Viewing Single Post
AnnaE
#0

STIMATE DOAMNĂ INSPECTOR ȘCOLAR,

 

            Subsemnata, , profesor titular, pe catedra de profesor învățământ primar la Liceul teoretic „Marin Preda”, vă adresez această scrisoare de intenție pentru a-mi exprima dorința de a participa la examenul de definitivare în învǎtǎmȃnt.      

            Interesul meu pentru a mă definitiva în învățământ derivă din dorința mea de a-mi putea demonstra în continuare capacitățile și aptitudinile de profesor. Unele dintre aceste competențe sunt: întocmirea planificărilor anuale, semestriale și pe unități de învățare, redactare de teste și stabilirea baremelor, buna comunicare cu elevii, cu cadrele didactice și părinții, competențe digitale de bază etc. Totodată, am dobândit competențe de comunicare intrainstituțională și extrainstituțională.

            În acest an școlar îmi propun să  obțin definitivarea în învățământ, deoarece îmi doresc ca studiile mele de Pedagogie pentru Invatamant Primar si Prescolar, pe care le-am încheiat la Universitatea Crestină „Dimitrie Cantemir” din Bucuresti, să aibă o finalitate pozitivă, aceea de a continua în domeniul pentru care m-am pregătit ca studentă: domeniul educațional . Definitivarea în învățământ îmi oferă posibilitatea de a mă titulariza în învățământ și de a-mi găsi un post pentru o perioadă nedeterminată de timp.

            Permanent, atenția mea este concentrată pe nevoia  mea de formare continuă, relevantă pentru activitatea instructiv-educativă la clasa de elevi. Un cadru didactic trebuie permanent motivat să se autoevalueze pentru a performa optim la catedră.

            Detalii referitoare la pregătirea, experienţa şi aptitudinile mele sunt cuprinse în CV -ul atașat în portofoliu.

            Prezentul model de portofoliu, ca instrument de evaluare, este axat pe iniţierea în profesionalizarea didactica, la nivelul pregătirii pedagogice, potrivit unui profil conturat de competenţă, din perspectiva pedagogiei competenţelor si prin centrarea instruirii pe viitorul elev. Este o performanţa, un criteriu al aprecierii calitaţii profesionalizarii iniţiale. De aceea, am considerat ca tot demersul alcǎtuirii treptate a portofoliului nu este decat rezolvarea unei situaţii reale complexe.

Dupǎ promovarea acestui examen doresc să acumulez cȃt mai multe și diferite experienţe cognitive si aplicative, procedurale, interpretative, de-a lungul pregatirii și nu numai.

 

Cu distinsă considerație,

 

 

Attachments
scrisoare de intentie.docx 13.22 Kb . 971 Views