AnnaE
#0

Sistemul educational românesc preuniversitar din perspectiva organizării rețelelor școlare

Termenul „rețele școlare” poate avea semnificații multiple. Astfel, poate face referire la interconectarea școlilor dintr-o zonă, dintr-o regiune sau de la nivel național. În țările mari, rețelele regionale de școli se bucură de mare popularitate, iar grație acestora, școlile se ajută reciproc, dezvoltându-se în domenii precum practicile de predare-învățare, utilizarea resurselor sau, pur și simplu, primirea noutăților. Rețelele școlare pot constitui o experiență însuflețitoare pentru toți: elevi, părinți și profesori.

Art. 61. - (1) Rețeaua școlară este formată din totalitatea unităților de învățământ acreditate, respectiv autorizate provizoriu.

(5) Rețeaua școlară a unităților de învățământ se da publicității la începutul fiecărui an, pentru anul colar următor. Cifra de școlarizare pentru învățaământul de stat se aprobă prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului școlar.

(6)    În cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar de stat se pot înființa și pot funcționa, conform legii, unități de învățământ cu clase constituite pe baza de contracte de parteneriat între unități de învățământ de stat și particulare acreditate, între acestea și operatori economici, precum și între instituții din țară și străinatate, pe baza unor acorduri interguvernamentale.
(7)    Unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de tip, nivel sau formă, filieră și profil sunt supuse acreditării și evaluării periodice, conform legii.

         Denumirea de sistem provine din limba greacă -systema, care înseamnă ansamblul unor părți, corelate între ele.
 

      Dezvoltarea educației, în general, și cea a învățământului, îndeosebi, au determinat apariția treptată, în fiecare țară, a unui ansamblu de instituții școlare de diferite grade, profile și forme, care au alcătuit sistemul de învățământ al acelei țări.
 

      Sistemul de învaățământ reprezintă ansamblul coerent al instituțiilor școlare de toate gradele, profilele și formele, dintr-o anumită țară, care este conceput, organizat și funcționează în baza unor principii educaționale generale cu caracter organizatoric, iar unele și cu caracter juridic, precum și a unor standarde educaționale.
 

      Sistemul de învățământ asigură rezolvarea uneia dintre cele mai dificile și mai importante probleme socio-umane - educația și pregătirea tinerei generații, a forței de muncă, a specialiștilor. De aceea, în mod firesc, filosoful german Immanuel Kant spunea ca „Educația este cea mai mare și mai grea problema ce i s-a dat omului spre rezolvare". În România învățământul este o prioritate națională (Legea învățământului).

 

     Ce este acela un sistem ? Un sistem reprezintă un ansamblu organizat de elemente (ființe, idei, concepte) interconectate prin multiple interacțiuni.

     Sistemul presupune o anumită structură organizatorică în care elementele constituente au anumite funcții. Noțiunea de sistem este extrem de largă – această poate porni de la sistemele planetare, studiate din cele mai vechi timpuri, chiar de la modelul rudimentar al universului ”discutat” în ”școlile” filozofice antice (Platon, Pitagora etc) până la sistemele organice sau cele ale ideilor filozofice, sociale etc.

 

     Teoria sistemelor arată că acestea au anumite caracteristici esențiale, indiferent de mediul și tipul lor:

- Structură organizatorică;

- Interacțiuni multiple între elementele constituente cea ce generează ideea de mișcare continuă a acestora;

- Evoluția elementelor sistemului și, implicit, evoluția sistemului;

 

     Evoluția oricărui sistem poate fi provocată (de regulă) de interacțiunile sistemului cu mediul extern. Astfel, interacțiunile de acest tip, conduc la evoluții (modificări ale caracteristicilor, stărilor) ale elementelor constituente și, drept consecință, vor fi provocate evoluții ale sistemului. În științele exacte, starea sistemului este legată de timp (momentul la care sunt determinate valorile elementelor constituente – caracteristicile acestora). Prin urmare, modificările interne, conduc evoluția sistemului spre stări noi, diferite de cele inițiale sau măsurate la un anumit moment!

 

     Tranzițiile sistemului între două stări diferite, se realizează fie prin ”salturi violente” – tranziții bruște, forțate - ceea ce conduce la ideea unor modificări bruște ale caracteristicilor majorității elementelor constituente5. Revenirea sistemului în starea ”inițială (de dinaintea evoluției bruște) este aproape imposibilă sau realizabilă pe un traseu invers, total diferit de cel inițial!

      Sistemul de învățământ din România este un subsistem al sistemului social global. El prezintă la intrare exigentele sociale contemporane privind educația tinerei generații, ale pregătirii forței de muncă și specialiștilor și la ieșire - finalitatile, valorizarea și eficiența instituțiilor de instrucție și educație, obiectivate în „produsul" sau specific - oamenii pregătiți, forța de muncă, specialiștii, capabili să se integreze cu randament și spirit creator în activitățile social-utile. Întotdeauna, între fluxurile de intrare și ieșire acționează un fenomen de reglare și optimizare, denumit conexiune inversă (feedback).

 

Principiile sistemului de învățământ din România

      Dreptul la învățătură, asigurat tuturor cetățenilor României, fără nici o discriminare
în condițiile statului de drept, democratic, în România toți cetățenii patriei au drepturi și sanse egale la învățătura, fără nici o discriminare de natură socială sau materială, de sex, rasă, etnie, religie, politică etc, garantându-se dezvoltarea și afirmarea personalității, dobândirea unei culturi și calificări profesionale, a unei educații diferențiate, în conformitate cu rezultatele în pregătire și aptitudinile fiecăruia.

      Rețeaua școlară si sistemul de învățământ românesc, și nu numai, au o legătură strânsă între ele, deoarece, pe baza unui sistem bine organizat se dezvoltă retelele școlare, privind accesul la educatie.

 

Bibliografie:

Suport de curs Remus Chină – Rețele și parteneriate în educație