Viewing Single Post
AnnaE
#0

Alcibiade

 

(sau despre natura omului2, dialog maieutic3)

 

SOCRATE ALCIBIADE

 

SOCRATE Fiu al lui Clinias4, cred că te întrebi mirat cum se face că numai eu, primul dintre cei ce te-au îndrăgit, nu mă îndepărtez de tine, cînd toţi ceilalţi au contenit să te înconjoare, şi cum se face, de asemenea, că vreme de atîţia ani, pe cînd ceilalţi te sîcîiau cu vorbele lor, eu nu ţi-am spus nici un cuvînt. La mijloc aici nu a stat o pricină omenească, ci o anume împotrivire daimonică5, a cărei tărie o vei afla mai tîrziu; acum însă, întrucît daimonul nu se mai împotriveşte, am venit, cum vezi, să-ţi vorbesc; sînt plin de nădejde că nici de acum înainte el nu se va mai împotrivi. Aproape în tot acest răstimp m-am gîndit şi am cîntărit în sinea mea în ce fel te porţi tu cu cei ce te iubesc; în adevăr, nu se află vreun iubitor de al tău — şi doar au fost atît de mulţi şi de falnici — pe care trufia ta să nu-l fi covîrşit şi alungat6. Iar motivul care te face peste măsură de trufaş voi să ţi-l înfăţişez acum şi ţie. Tu susţii că nu se află pe lume vreun om de care să ai nevoie cît de puţin; în adevăr, darurile de care te bucuri sînt atît de mari că nu-ţi lipseşte nimic, începînd eu cele trupeşti şi sfîrşind cu ale sufletului. în sinea ta, gîndeşti desigur că eşti, în primul rînd, cel mai frumos dintre toţi şi cel mai impunător; în această privinţă, ce-i drept, oricine se poate încredinţa de îndată cu proprii săi ochi că nu te înşeli7; apoi, familia din care te tragi este una dintre cele mai puternice din cetatea ta, care este cea mai mare dintre cetăţile elenilor, iar prieteniile şi rudele din partea tatălui sînt pe cît de numeroase pe atît de alese şi n-ar pregeta să-ţi slujească în orice prilej ce s-ar ivi; la rîndu-le, prieteniile şi rudele din partea mamei8 nu sînt mai prejos şi nici mai puţine la număr. Dar pe lîngă toate avantajele pe care ţi le-am înşirat, consideri că ai de partea ta puterea încă şi mai marc a lui Pericle, fiul lui Xantippos, cel pe care tatăl tău l-a lăsat tutore ţie şi fratelui tău9; iar Pericle este în măsură să facă ce-i place nu numai în această cetate, ci şi în toată Elada, ba chiar şi la barbari, în rîndul multor neamuri puternice. Voi mai adăuga că te numeri şi printre oamenii cei mai bogaţi; dar, cu acest lucru îmi pare că te făleşti cel mai puţin. Din toate aceste pricini, deci, mîndrindu-te în cugetul tău, ai pus stăpînire pe iubitorii tăi iar aceia, fiind mai prejos de tine, s-au lăsat stăpîniţi, lucru ce nu ţi-a rămas ascuns; drept care, ştiu bine că te întrebi mirat: ce gînduri îmi vor fi trecînd prin cap, de nu mă descurajez a te iubi, şi ce speranţă mă face să stărui atunci cînd toţi ceilalţi au dat bir cu fugiţii?

ALCIBIADE Socrate, pesemne nu ştii că numai cu puţin de tot mi-ai luat-o înainte. Tocmai aveam de gînd să-ţi vorbesc eu primul şi să te întreb chiar acest lucru: ce urmăreşti, la urma urmelor, şi ce nădejdi te îmboldesc de te ţii scai după mine şi te iveşti cu dinadinsul oriunde m-aş afla? Cu adevărat stau şi mă întreb cu mirare ce vrei de la mine şi mi-ar face mare plăcere să aflu acest lucru.

SOCRATE Bănuiesc deci că mă vei asculta cu interes, de vreme ce, aşa cum spui, eşti doritor să afli ce gînduri am; drept care îţi şi vorbesc ca unuia care e gata să mă asculte fără să se clintească.

ALCIBIADE De bună seamă; ci grăieşte!

SOCRATE Te previn însă: n-ar fi de mirare ca, aşa cum mi-a fost greu să încep, să-mi fie greu şi să termin.

ALCIBIADE Ci grăieşte, dragul meu; ţi-am spus doar că te ascult!

SOCRATE Fie, voi vorbi. Ce-i drept, iubitorului îi vine greu să se adreseze unui om care nu se lasă biruit de nici unul din cei ce-l iubesc; trebuie totuşi să cutez a-mi da pe faţă gîndul. Află, Alcibiade, că dacă te vedeam mulţumit de toate bunurile de care am pomenit adineauri şi resemnat să te mărgineşti toată viaţa la acestea, de mult aş fi încetat să te iubesc (cel puţin aşa îmi place mie să cred); acum însă îţi voi da în vileag şi alte gînduri pe care le nutreşti în cugetul tău, ceea ce-ţi va dovedi că n-am contenit să te urmăresc cu atenţie pînă în clipa de faţă. Sînt încredinţat că dacă vreunul din zei te-ar întreba : ,,Ia spune, Alcibiade, ce preferi: să-ţi duci viaţa mulţumindu-te cu toate bunurile de care ai parte acuma, sau să mori pe loc, în cazul că nu-ţi va fi îngăduit să dobîndeşti mai mult?", atunci sînt încredinţat că tu ai alege mai curînd moartea. Să-ţi spun însă ce nădejde te însufleţeşte acuma. Tu socoteşti că în curînd, cînd te vei prezenta în faţa adunării poporului atenian — iar lucrul acesta se va petrece peste puţine zile10 — va fi destul să te arăţi pentru a dovedi atenienilor că eşti vrednic să te bucuri de onoruri de care nu s-a mai bucurat vreodată nici Pericle şi nici un alt bărbat dinaintea lui, iar după ce le vei fi dovedit aceasta atenienilor vei căpăta putere deplină în cetate şi prin aceasta vei stăpîni asupra celorlalţi eleni, ba nu numai asupra elenilor, ci şi asupra barbarilor care locuiesc pe continentul nostru. Dar dacă acelaşi zeu ţi-ar spune că îţi este dat să stăpîneşti în Europa, dar că nu vei putea păşi în Asia, spre a pune stăpînire pe ea, cred că şi de astă dată n-ai primi să trăieşti mulţumindu-te numai cu acestea, fără a umple de numele şi de puterea ta, ca să zic aşa, omenirea toată; şi mai cred că pe nimeni, în afară de Cyrus şi de Xerxes, nu-l socoteşti vrednic de luat în seamă. Iată deci ce speranţă te însufleţeşte — şi acest lucru nu-l presupun doar, ci îl ştiu cu tărie11. Dar poate îmi vei replica, ştiind bine că este adevărat ceea ce spun: „Bine, Socrate, dar ce legătură are aceasta cu motivul pe care spuneai că mi-l vei arăta şi care te face să nu te dezlipeşti de mine?". îţi voi răspunde atunci: „Copil iubit al lui Clinias şi al Dinomachei, toate aceste planuri ale tale îţi va fi cu neputinţă să le duci la bun sfîrşit fără ajutorul meu; iată deci cîtă putere cred eu că am asupra planurilor tale, precum şi asupra ta însuţi; cred, de altfel, că tocmai de aceea multă vreme Zeul nu mi-a îngăduit să-ţi vorbesc iar eu am aşteptat pînă cînd avea să mi-o îngăduie. într-adevăr, aşa cum speranţa ta stă în Cetate, tu vrînd a-i dovedi că eşti întru totul vrednic de ea, pentru ca atunci să capeţi de îndată puterea cea mai mare în sînu-i, tot astfel şi eu nădăjduiesc să capăt puterea cea mai mare arătîndu-ţi că sînt întru totul vrednic de tine şi că nici un tutore, nici vreun neam al tău şi nici alt om nu este în stare să-ţi dea puterea la care rîvneşti, afară doar de mine, ajutat, bineînţeles, de Zeu". Cred că Zeul nu mă lăsa să-ţi vorbesc cît timp erai tînăr de tot şi această speranţă nu pusese stăpînire pe tine, ca să nu-mi irosesc vorbele în zadar; acum însă mi-a îngăduit, pentru că într-adevăr acum vei fi în măsură să-mi dai ascultare.

ALCIBIADE în clipa de faţă, Socrate, îmi pari o fiinţă încă mai ciudată ca înainte, cînd mă urmai în tăcere; şi doar tot aşa îmi apăreai şi pe atunci, ba încă foarte. Se pare că, indiferent de ce gîndesc eu cu adevărat, tu ţi-ai format o opinie definitivă, iar dacă aş tăgădui tot n-aş reuşi să te conving. Fie şi aşa! Dar ai putea oare să-mi spui cum, admiţînd că am într-adevăr aceste planuri, le-aş duce la capăt datorită ţie, iar fără tine mi-ar fi cu neputinţă?

SOCRATE Mă întrebi oare dacă pot să-ţi rostesc o lungă cuvîntare, de felul celor pe care te-ai obişnuit să le asculţi? Nu, nu este felul meu; mă cred însă în stare să-ţi dovedesc că lucrurile stau efectiv aşa cum ţi-am spus, dacă ai voi să-mi faci doar un mic hatîr.

ALCIBIADE Dacă ceea ce îmi ceri nu este într-adevăr greu, vreau, cum să nu!

SOCRATE Ţi se pare oare greu să răspunzi la întrebările mele?

ALCIBIADE Nu mi se pare.

SOCRATE Atunci, răspunde!

ALCIBIADE întreabă.

SOCRATE întrebările ţi le voi pune aşadar ca unuia care plănuieşte într-adevăr lucrurile pe care afirm că le plănuieşti.

ALCIBIADE Fie şi aşa, dacă vrei, numai să aflu ce ai de întrebat.

SOCRATE Iată : aşa cum spuneam, ai de gînd ca, nu peste multă vreme, să te înfăţişezi atenienilor spre a-i sfătui; ce s-ar întîmpla deci, dacă atunci cînd te-ai pregăti să urci la tribună, te-aş apuca de mînă şi te-aş întreba: „Alcibiade, în ce privinţă vor să ţină sfat atenienii, că te-ai ridicat spre a-i povăţui? Oare nu în privinţa unor lucruri pe care le cunoşti mai bine decît ei?" — Ce răspuns ai da?

ALCIBIADE Aş răspunde, desigur, că în privinţa unor lucruri pe care eu le cunosc mai bine decît ei.

SOCRATE Aşadar, eşti bun sfătuitor în chestiuni la care se întîmplă să te pricepi.

ALCIBIADE Cum să nu!

SOCRATE Nu e aşa că nu cunoşti decît acele lucruri pe care sau le-ai învăţat de la altcineva sau le-ai aflat singur?12

ALCIBIADE Care altele ar mai putea fi?

SOCRATE Este oare cu putinţă să fi învăţat un lucru sau să-l fi aflat tu însuţi, fără să fi vrut a-l învăţa, ori a-l cerceta tu însuţi?

ALCIBIADE Nu este cu putinţă.

SOCRATE Dar oare ai fi voit să cercetezi sau să înveţi lucruri pe care îţi închipuiai că le cunoşti?

ALCIBIADE Fireşte că nu.

SOCRATE A fost deci o vreme cînd considerai că nu cunoşti lucrurile pe care le ştii astăzi?

ALCIBIADE Neapărat.

SOCRATE Numai că eu sînt la curent cu aproape tot ce ai învăţat; dacă ceva mi-a scăpat, să-mi spui. După cîte îmi amintesc, ai învăţat, cum e şi firesc, să scrii şi să citeşti, să cînţi la cithară şi să lupţi13; căci n-ai vrut nici în ruptul capului să înveţi să cînţi din flaut14; iată lucrurile pe care le cunoşti, dacă nu cumva vei fi învăţat ceva de care n-am eu cunoştinţă. Dar dacă este aşa, atunci lucrul acela l-ai învăţat, sînt sigur, fără să ieşi din casă nici noaptea, nici ziua.

ALCIBIADE Nu, n-am mers să învăţ alte lucruri în afară de acestea.

SOCRATE Bine. Oare te vei ridica să dai sfaturi atenienilor, atunci cînd ei deliberează asupra scrierii corecte?15

ALCIBIADE Da de unde, pe Zeus!

SOCRATE Sau cînd subiectul lor de discuţie îl constituie sunetele lirei?16

ALCIBIADE Nicidecum.

SOCRATE Dar cred că în adunare ei nu obişnuiesc să delibereze nici asupra întrecerilor la luptă17.

ALCIBIADE Sigur că nu.

SOCRATE Atunci cu prilejul cărei deliberări îi vei sfătui? Doar nu cînd discută despre construcţii!

ALCIBIADE Fireşte că nu.

SOCRATE într-adevăr, un arhitect i-ar îndruma mai bine decît tine în aceste chestiuni.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Şi nici cînd deliberează asupra unei prevestiri18.

ALCIBIADE Nu.

SOCRATE Căci îţi spui că prezicătorul i-ar putea sfătui mai bine decît tine.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE N-ar avea de-a face că e mărunt sau trupeş, frumos sau urît, şi chiar că e de neam nobil sau om de rînd.

ALCIBIADE Nici vorbă.

SOCRATE Eu unul sînt de părere că, în orice privinţă, sfatul trebuie să-l dea cel priceput, nu cel avut.

ALCIBIADE Negreşit.

SOCRATE Iar atunci cînd iau în discuţie ocrotirea sănătăţii obşteşti, puţin le pasă atenienilor că sfătuitorul lor este sărac sau bogat; îi va interesa doar ca el să fie medic.

ALCIBIADE Fără doar şi poate.

SOCRATE Asupra cărei chestiuni să delibereze ei, deci, ca tu să te ridici atunci să-i sfătuieşti şi, astfel făcînd, să-i sfătuieşti bine?

ALCIBIADE Atunci cînd ar delibera cu privire la propriile lor treburi, Socrate!

SOCRATE Ai în vedere cumva construirea corăbiilor, cînd chibzuiesc ce fel de corăbii trebuie să-şi facă?

ALCIBIADE Cîtuşi de puţin, Socrate.

SOCRATE într-adevăr, cred că la construirea corăbiilor nu te pricepi. Aceasta să fie cauza, sau alta este?

ALCIBIADE Nu, ci tocmai aceasta!

SOCRATE Dar atunci la ce fel de treburi de-ale lor te referi, spunînd că te vei ridica să-i îndrumi cînd vor lua în discuţie asemenea treburi?

ALCIBIADE Atunci cînd vor delibera despre război, Socrate, ori despre pace, ori despre vreo altă chestiune de stat.

SOCRATE Nu cumva vei fi avînd în vedere cazul cînd se vor sfătui cu cine se cade să facă pace, împotriva cui trebuie purtat război, şi în ce fel anume?

ALCIBIADE întocmai.

SOCRATE Dar pacea şi războiul nu trebuie ele făcute cu cine e mai potrivit?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Şi nu atunci cînd e mai potrivit?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Şi numai atîta timp cît e mai bine?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Dar dacă problema pe care ar discuta-o atenienii ar fi: cu cine trebuie făcute exerciţii de luptă şi împotriva cui trebuie luptat cu pumnii, şi în ce chip anume, atunci cine ar fi un mai bun sfătuitor — tu, sau gimnastul?19

ALCIBIADE Gimnastul, desigur.

SOCRATE Poţi să-mi spui atunci ce considerente ar avea în vedere gimnastul cînd i-ar sfătui cu cine să facă exerciţii de lupte şi cu cine nu, cînd anume, şi în ce fel? Uite la ce mă gîndesc: oare nu trebuie făcute exerciţiile tocmai cu aceia care sînt mai potriviţi? Da sau nu?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Şi nu atîta timp cît e mai bine?

ALCIBIADE Chiar atîta.

SOCRATE Deci şi atunci cînd este cel mai potrivit?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Pe de altă parte, cîntăreţul nu trebuie şi el să-şi potrivească glasul după cithară şi să păşească în ritmul muzicii?

ALCIBIADE într-adevăr, trebuie.

SOCRATE Oare nu atunci cînd este mai potrivit?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Şi nu doar atît timp cît e cel mai potrivit?

ALCIBIADE Asta spun şi eu.

SOCRATE Dar, întrucît foloseşti denumirea de „mai potrivit", „mai bine", atît în cazul cînd cineva însoţeşte un cîntec la cithară cît şi în cazul luptei, spune-mi atunci ce numeşti tu „mai bine" în cazul cîntatului la cithară,  la fel cum eu, în cazul luptei, numesc acest „mai bine" caracterul gimnastic.

ALCIBIADE Nu-mi dau seama.

SOCRATE încearcă să mă imiţi. într-adevăr, răspunsul meu sugera că „mai binele" reprezintă ceea ce este întru Lotul corect, iar corect, de bună seamă, este ceea ce prinde fiinţă după toate regulile artei; nu e aşa?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE însă arta în cauză nu era gimnastica?

ALCIBIADE Cum să nu!

SOCRATE De aceea am şi spus că „mai binele", în cazul luptei, este caracterul gimnastic.

ALCIBIADE Aşa ai spus, desigur.

SOCRATE Şi nu era adevărat?

ALCIBIADE Ba cred că da.

SOCRATE Spune-mi atunci şi tu — căci s-ar cuveni cumva să fii şi tu în măsură să discuţi cum trebuie —, spune-mi mai întîi care este arta de care ţin cîntatul din cithară, sau cu glasul şi dansul după toate regulile? Cum se cheamă ca, într-un singur cuvînt? Nu poţi să-mi spui?

ALCIBIADE Mă tem că nu.

SOCRATE Ia încearcă în felul următor: ce zeiţe patronează această artă?

ALCIBIADE La Muze te referi, Socrate?       ,

SOCRATE Desigur. Vezi dar ce nume poartă această artă, de la ele?

ALCIBIADE Cred că ai în vedere muzica.

SOCRATE Aşa e; ce este deci lucrul care prinde fiinţă în mod corect potrivit acesteia? Aşa cum eu, în cazul de mai sus, îţi spuneam ce anume e corect potrivit cu arta gimnasticii, spune-mi şi tu cum numeşti ceea ce e corect în cazul acesta? în ce chip se iveşte el?

ALCIBIADE în chip muzical, cred eu.

SOCRATE Prea bine. Spune-mi deci cum se cheamă acest „mai bine" cînd este vorba de a duce război sau de a încheia pace? Precum în fiecare din cazurile de mai sus mi-ai spus ce e „mai binele" — şi anume că este mai muzical într-un caz şi are un caracter mai gimnastic în celălalt caz —, tot aşa deci încearcă să-mi arăţi şi în cazul de faţă acest „mai bine".

ALCIBIADE Dar nu prea am ce să-ţi spun.

SOCRATE Vai, ce ruşine! închipuie-ţi că ai vorbi şi ai da sfaturi cu privire la aprovizionarea cetăţii spunînd că e mai bine să se facă cutare lucru decît altul, mai bine acum, mai bine în cutare măsură, şi ai fi întrebat apoi: „Ce înţelegi prin acest mai bine, Alcibiade?". Oare n-ai răspunde că „mai bine" înseamnă în cazul de faţă „mai sănătos", cu toate că nu pretinzi a fi medic? în schimb, în privinţa unor lucruri pe care pretinzi a le cunoaşte şi asupra cărora te vei ridica de la locul tău spre a da sfaturi, ca un cunoscător, în privinţa acestora, deci, dacă întrebat fiind asupră-le nu vei fi, pare-se, în măsură să răspunzi, oare nu îţi va fi ruşine? Nu este în chip vădit un lucru de ocară?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Gîndeşte-te, prin urmare, şi străduieşte-te să-mi spui spre ce ţinteşte mai binele păcii încheiate ca şi al războiului dus cu cine e mai potrivit?

ALCIBIADE Mă tot gîndesc, dar nu izbutesc să ajung la vreo încheiere.

SOCRATE Te pomeneşti că nu ştii nici pe temeiul căror învinuiri de a fi suferit un neajuns20 pornim la luptă, ori de cîte ori purtăm un război, şi ce nume dăm neajunsului, cînd îl pornim?

ALCIBIADE Ba ştiu: Spunem că am suferit o înşelăciune, o silnicie sau o deposedare.

SOCRATE Aşa este; dar cum spunem că am fost trataţi în fiecare caz în parte? Străduieşte-te să -mi spui: prin ce se deosebeşte un fel de un altul?

ALCIBIADE Nu cumva, Socrate, vrei să spui că diferenţa constă în a fi tratat în mod drept sau în mod nedrept?

SOCRATE Chiar aşa.

ALCIBIADE Bine, dar aici este vorba despre cu totul şi cu totul altceva.

SOCRATE Ei, atunci împotriva cui îi vei sfătui pe atenieni să ducă război: împotriva celor ce săvîrşesc fapte nedrepte sau împotriva celor ce se poartă drept?

ALCIBIADE Ciudată întrebare mi-ai pus! Chiar dacă cineva ar socoti că războiul trebuie dus împotriva celor ce se poartă drept, el tot n-ar recunoaşte lucrul acesta pe faţă21.

SOCRATE Fiindcă un asemenea lucru nu este legiuit22, după cum se pare.

ALCIBIADE Fireşte că nu; şi tot aşa, nu este considerat ca un lucru frumos.

SOCRATE Prin urmare şi cuvîntările tale vor trata despre acelaşi subiect, despre ceea ce este drept.

ALCIBIADE Neapărat.

SOCRATE Dar cînd te întrebam adineauri ce anume este „mai binele" cînd se pune problema dacă trebuie dus un război ori nu, împotriva cui trebuie dus ori nu, şi în ce împrejurări ori nu, oare binele acesta înseamnă altceva decît „mai drept?"

ALCIBIADE Ε cît se poate de evident că nu.

SOCRATE Cum rămîne deci, dragă Alcibiade? Oare tu însuţi nu ţi-ai dat seama că nu cunoşti acest lucru? Sau te-ai ferit cumva de mine, învăţîndu-l de la un profesor care ţi-a arătat cum să deosebeşti ce este mai drept de ceea ce este mai nedrept? Cine este acela? Spune — ca să-mi mijloceşti şi mie prilejul de a-i fi elev.

ALCIBIADE Rîzi de mine, Socrate.      

SOCRATE Pe Zeul nostru ocrotitor al prieteniei, un zeu al cărui nume l-aş lua cel mai puţin în deşert23, mă jur că nu rîd; ci spune-mi, dacă poţi, cine este el.

ALCIBIADE Dar dacă nu pot? Nu crezi că aş fi în stare să cunosc pe o altă cale rosturile dreptăţii şi nedreptăţii?24

SOCRATE Ba da, dacă le-ai fi descoperit tu singur.

ALCIBIADE Au nu mă crezi în stare să ajung singur la ele?

SOCRATE Ba cum să nu, dacă le-ai fi căutat.

ALCIBIADE Atunci nu mă vei fi crezînd capabil să le caut?

SOCRATE Ba da — dacă ai fi crezut că nu le ştii25.

ALCIBIADE Oare nu a fost o vreme cînd mă aflam în această stare?

SOCRATE Prea bine. Poţi atunci să-mi arăţi şi mie acea vreme cînd nu credeai a cunoaşte rosturile dreptăţii şi nedreptăţii? Ia spune-mi: anul trecut le căutai cumva, crezînd a nu le şti? Sau credeai că le ştii? Dar să-mi spui adevărul, ca să nu ne irosim degeaba timpul în discuţii.

ALCIBIADE Ba pe atunci credeam că le ştiu.

SOCRATE Dar acum doi ani, acum trei şi acum patru ani, nu la fel stăteau lucrurile?

ALCIBIADE Stăteau la fel.

SOCRATE Bine, dar înainte de asta erai un copil; nu-i aşa?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Iar pe vremea aceea ştiu bine că îţi închipuiai a le şti.

ALCIBIADE Ce te face să crezi aceasta?

SOCRATE Pe cînd erai copil te-am urmărit adesea la şcoală şi în alte părţi, cînd jucai arşice26 sau alte jocuri copilăreşti, şi nu te-am auzit să şovăi în privinţa faptelor drepte şi nedrepte, ci, dimpotrivă, te auzeam cum ridici glasul şi spui cu îndrăzneală despre cutare sau cutare copil nimerit în calea ta că este rău, necinstit şi că se poartă nedrept. Oare nu e adevărat?

ALCIBIADE Dar ce era să fac, Socrate, cînd cineva se purta nedrept cu mine?

SOCRATE Mă întrebi ce trebuia să faci, în înţelesul că nu ştiai dacă acela se purta pe atunci nedrept sau nu?

ALCIBIADE Ba zău, ştiam prea bine şi-mi dădeam seama limpede că se săvîrşea o nedreptate faţă de mine.

SOCRATE S-ar părea deci că, încă de mic copil, credeai a şti ce este drept şi ce nu.

ALCIBIADE Aşa credeam; şi ştiam cu adevărat.

SOCRATE Dar cînd ajunseseşi să afli aceste lucruri? Doar nu pe vremea cînd îţi închipuiai că le cunoşti!

ALCIBIADE Fireşte că nu.

SOCRATE Dar atunci, cînd te-ai socotit tu însuţi neştiutor? Dacă stai să te gîndeşti, vei vedea că nu poţi găsi acel moment.

ALCIBIADE Zău, Socrate, nu ştiu ce să  mai spun.

SOCRATE Prin urmare, aceste lucruri le cunoşti nu fiindcă le-ai fi descoperit tu însuţi.

ALCIBIADE Reiese într-adevăr că nu.

SOCRATE înainte însă afirmai că le cunoşti, dar nu pentru că le-ai fi învăţat; dar dacă nici nu le-ai aflat singur şi nici nu le-ai învăţat de la altcineva, cum se face că le ştii, şi din ce izvor?27

ALCIBIADE Dar poate că înainte ţi-am răspuns greşit, pretinzînd că ştiu, aceste lucruri întrucît le-aş fi iscodit eu însumi.

SOCRATE Atunci, cum stăteau lucrurile în realitate?

ALCIBIADE Cred că le-am învăţat şi cu, ca toţi ceilalţi.

SOCRATE în acest caz ne întoarcem de unde am pornit. De la cine le-ai învăţat? Spune-mi şi mie.

ALCIBIADE De la cei mulţi.

SOCRATE Nu la învăţători de soi ţi-ai găsit scăpare, Alcibiade, dacă te bizui pe cei mulţi.

ALCIBIADE Cum aşa? Aceştia nu sînt buni învăţători?

SOCRATE Nici măcar să te-nveţe cum să joci zaruri28 nu sînt buni. Or, eu unul cred că acest lucru este mai prejos de rosturile dreptăţii. Sau tu nu eşti de aceeaşi părere?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Dar nefiind ei în stare să te înveţe lucruri mai de rînd, cum ar putea să te înveţe lucruri mai de seamă?

ALCIBIADE Eu unul cred că pot; şi în orice caz ei sînt în stare să mă înveţe multe lucruri, mai de seamă decît jocul cu zaruri.

SOCRATE Ce fel de lucruri mai sînt şi acestea?

ALCIBIADE Bunăoară, chiar şi să vorbesc greceşte am învăţat de la ei, deşi n-aş putea să numesc pe un anume profesor al meu, ci îi indic tocmai pe cei care, după tine, nu sînt învăţători destoinici.

SOCRATE Dar, nobilul meu prieten, în privinţa aceasta cei mulţi sînt buni învăţători şi ar merita toate elogiile pentru învăţătura lor.

ALCIBIADE De ce?

SOCRATE Deoarece în această privinţă sînt înzestraţi cu ceea ce se cuvine să aibă profesorii buni.

ALCIBIADE Ce ai în vedere?

SOCRATE Nu ştii că cei ce urmează să-i înveţe pe alţii un anumit lucru trebuie mai întîi să-l cunoască ei înşişi? Ori nu e aşa?

ALCIBIADE Cum să nu, aşa e!

SOCRATE Dar nu-i aşa că oamenii ştiutori se înţeleg între ei şi nu se dezbină în păreri?29

ALCIBIADE Desigur.

SOCRATE Dar în chestiunile în care părerile lor se dezbină vei mai spune că sînt ştiutori?

ALCIBIADE Bineînţeles că nu.

SOCRATE Ar mai putea ei să ne instruiască în aceste chestiuni?

ALCIBIADE Nicidecum.

SOCRATE Ei bine, crezi cumva că cei mulţi au păreri deosebite cînd e vorba de a şti cum arată o piatră sau un lemn? Oare nu vei primi acelaşi răspuns de la orice ins pe care l-ai întreba şi nu se îndreaptă toţi spre aceleaşi lucruri, cînd vor să pună mîna pe o piatră sau pe o bucată de lemn?30 Deopotrivă se întîmplă cu toate lucrurile de acelaşi fel. Dacă nu mă înşel însă, tocmai aceasta înţelegi prin a şti greceşte; nu-i aşa?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE în această privinţă, cum spuneam, oamenii se înţeleg între dînşii iar fiecare ins în parte este de acord cu sine însuşi în viaţa particulară după cum şi, în viaţa publică, cetăţile nu se dezbină între ele, spunînd ba una, ba alta; nu-i aşa?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Deci e pe deplin firesc ca în această privinţă să fie toţi şi profesori buni.

ALCIBIADE Aşa este.

SOCRATE Prin urmare, dacă am vrea să-l facem pe cineva să cunoască asemenea lucruri, nu ar fi potrivit să-1 îndrumăm către învăţătura acestora, a celor mulţi?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Dacă însă am vrea să ştim nu numai cum arată oamenii sau caii, ci şi care dintre ei aleargă bine şi care nu, oare în acest caz tot cei mulţi ar putea să ne instruiască?

ALCIBIADE Desigur că nu.

SOCRATE Faptul că nici ei între ei au se înţeleg deloc în chestiunea menţionată nu constituie pentru tine o dovadă suficientă că nu se pricep în această privinţă şi că n-ar fi buni să ne înveţe?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Dar dacă am vrea să ştim nu numai cum arată oamenii, ci şi cum îi deosebim pe cei sănătoşi sau pe cei bolnavi, oare cei mulţi ne-ar mai fi dascăli competenţi?

ALCIBIADE De bună seamă că nu.

SOCRATE Dacă i-ai vedea dezbinîndu-se în păreri, nu ai avea dovada că nu valorează nimic ca profesori în această materie?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Dar în privinţa celor puse în joc acum? Crezi oare că cei mulţi sînt de acord, fiecare în parte cu sine însuşi sau ei între ei, asupra oamenilor drepţi şi nedrepţi, şi a faptelor drepte şi nedrepte?

ALCIBIADE Zău, cîtuşi de puţin, Socrate!

SOCRATE Nu cumva tocmai în această privinţă se dezbină între ei cel mai tare?

ALCIBIADE Negreşit.

SOCRATE Eu nu cred că ai văzut ori auzit ca nişte oameni să se dezbine în păreri asupra sănătăţii şi bolii pînă într- atîta încît să se ia la bătaie şi să se omoare între ei din această pricină.

ALCIBIADE De bună seamă că nu. SOCRATE în schimb, asupra faptelor drepte şi nedrepte, ştiu bine că, dacă n-ai văzut tu însuţi cu ochii tăi, atunci cel puţin vei fi auzit ce povestesc oamenii, iar printre mulţi alţii ce povesteşte şi Homer; doar Odiseea şi Iliada le vei fi auzit recitate31, nu-i aşa?

ALCIBIADE Mai încape vorbă, Socrate !

SOCRATE Oare aceste poeme nu poartă asupra dezbinării în jurul dreptăţii şi nedreptăţii?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Iar luptele iscate şi sîngele ce l-au vărsat aheii şi potrivnicii acestora, troienii, sau peţitorii Penelopei şi Odiseu. nu tot din această dezbinare s-au tras?

ALCIBIADE Ai dreptate.

SOCRATE Dar cred că nu altul este şi cazul atenienilor, lacedemonienilor şi beoţienilor căzuţi la Tanagra32, precum şi al celor mai tîrziu căzuţi la Coroneea — unde şi-a găsit sfîrşitul şi Clinias, tatăl tău; nimic altceva decît dezbinarea în jurul dreptăţii şi nedreptăţii a fost pricină de atîtea lupte şi omoruri. Nu-i aşa?

ALCIBIADE Adevărat.

SOCRATE Putem oare susţine că oamenii aceştia cunosc lucrurile care îi fac să se dezbine atît de tare între ei încît, în vrajba lor, sînt gata a-şi pricinui unii altora cele mai mari rele?

ALCIBIADE Evident că nu.

SOCRATE Vasăzică, aşa cum recunoşti tu însuţi, la asemenea învăţători neştiutori te referi!

ALCIBIADE Aşa s-ar spune.

SOCRATE Cum ai putea cunoaşte atunci rosturile dreptăţii şi nedreptăţii, în privinţa cărora şovăi într-atîta şi pe care, cum s-ar părea, nu le-ai învăţat de la nimeni dar nici nu le-ai aflat singur?

ALCIBIADE Din cele ce afirmi tu, ar reieşi că nu e cu putinţă.

SOCRATE Dar nu vezi, Alcibiade, că nici acum nu te-ai exprimat potrivit?

ALCIBIADE Cum aşa?

SOCRATE Întrucît pretinzi că lucrul acesta îl afirm eu.

ALCIBIADE Cum, nu eşti tu acel ce afirmă că nu aş cunoaşte rosturile dreptăţii şi nedreptăţii?

SOCRATE Fireşte că nu.

ALCIBIADE Atunci sînt eu acela?

SOCRATE Desigur.

ALCIBIADE Cum se poate?

SOCRATE Iată cum îţi vei da seama. Dacă în legătură cu unu şi cu doi te-aş întreba care este mai mare, îmi vei răspunde că doi, nu-i aşa?

ALCIBIADE Desigur.

SOCRATE Cu cît?

ALCIBIADE Cu unu.

SOCRATE Dintre noi amîndoi, aşadar, cine este cel ce afirmă că doi este mai mare cu unu decît unu?

ALCIBIADE Eu.

SOCRATE Prin urmare, eu am pus întrebarea iar tu ai dat răspunsul.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE  în cele de mai sus, oare eu, adică cel ce întreabă, par să afirm, sau tu, cel ce răspunde?

ALCIBIADE Eu.

SOCRATE Dar în cazul cînd te-aş întreba din ce litere este compus ,,Socrate", iar tu mi-ai spune aceasta, dintre noi doi cine ar fi cel ce afirmă?

ALCIBIADE Eu.

SOCRATE Spune-mi atunci, într-un cuvînt: cînd avem întrebare şi răspuns, care din doi afirmă — cel ce întreabă sau cel ce răspunde?

ALCIBIADE Cel ce răspunde, aşa cred, Socrate. ι SOCRATE Dar înainte, în cursul întregii discuţii, nu eu eram cel ce întreba?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Şi cel ce răspundea nu erai tu?

ALCIBIADE Eu, de bună seamă.

SOCRATE Dintre noi doi, aşadar, cine a afirmat cele rostite?

ALCIBIADE Potrivit celor admise, Socrate, rezultă că eu.

SOCRATE Dar nu s-a spus oare că Alcibiade cel frumos, fiul lui Clinias, nu ştie rosturile dreptăţii şi nedreptăţii, crede în schimb a le şti şi vrea să se înfăţişeze adunării poporului spre a îndruma atenienii în lucruri pe care nu le cunoaşte deloc? Nu s-au spus acestea?

ALCIBIADE Rezultă că da.

SOCRATE Atunci, Alcibiade, se împlinesc spusele Iui Euripide : De la tine, nu de la mine33 vei fi auzit aceste cuvinte ; nu eu le rostesc, ci tu însuţi, iar pe mine mă învinuieşti fără temei. Numai că, bine spui ce spui, deoarece, nepreţuitule, e curată nebunie ce-ţi trece prin gînd, adică să începi să arăţi altora lucruri pe care tu însuţi nu le cunoşti, fără să te osteneşti mai întîi a le învăţa tu însuţi34.

ALCIBIADE Dar, Socrate, la drept vorbind, eu cred că atenienii, ca şi ceilalţi eleni, rareori ţin sfat privitor la ceea ce este mai drept şi ce nu; într-adevăr, ei consideră că lucrurile de acest fel sînt de la sine evidente şi de aceea, nestăruind asupră-le, ei caută ce le va fi mai folositor în faptă. în ce mă priveşte, sînt de părere că dreptatea şi folosul nu înseamnă unul şi acelaşi lucru, pentru că mulţi au tras foloase din marile nedreptăţi săvîrşite de ei, pe cînd alţii, după părerea mea, n-au tras vreun folos din faptele lor drepte35.

SOCRATE Şi ce rezultă de aici? Admiţînd că faptele drepte ar fi cu totul deosebite de cele aducătoare de folos, îţi închipui cumva, de data aceasta, că ştii într-adevăr ce este folositor pentru oameni, şi din ce cauză anume?

ALCIBIADE Ce m-ar opri s-o ştiu, Socrate? Afară doar dacă nu mă întrebi cine m-a instruit sau în ce fel am aflat singur.

SOCRATE Ştii ce faci acum? După ce ai emis o afirmaţie greşită ce poate fi spulberată prin acelaşi argument ca înainte, îţi închipui că e cazul să asculţi lucruri noi şi argumente diferite, de parcă cele dinainte ar fi nişte haine uzate, pe care nu s-ar potrivi să le îmbraci, şi că e nevoie ca cineva să-ţi aducă un argument nou-nouţ şi neatins! Eu însă, dînd la o parte subterfugiile tale verbale, nu voi pregeta să te întreb şi de această dată de unde ştii ce este folosul, şi totodată de unde ai învăţat, cine ţi-a fost profesor, cuprinzînd astfel într-o singură întrebare toate chestiunile dinainte. Din păcate, este evident că ai ajunge în acelaşi impas şi n-ai fi capabil să-mi arăţi nici că ştii lucrurile folositoare pentru că le-ai fi aflat, nici pentru că le-ai fi învăţat de la altcineva. Totuşi, fiindcă eşti atît de gingaş şi n-ai mai gusta cu plăcere aceeaşi argumentaţie, las la o parte chestiunea dacă ştii sau nu ce este folositor atenienilor. în schimb însă, n-ai vrea să-mi arăţi acum dacă dreptatea şi folosul sînt identice sau diferite, punîndu-mi pentru aceasta întrebări aşa cum ţi-am pus şi eu înainte, sau, dacă preferi, expunînd acest lucru cu propriile tale cuvinte?

ALCIBIADE Dar nu ştiu, Socrate, dacă aş fi în stare să mă explic în fata ta.

SOCRATE Scumpul meu, închipuie-ţi atunci că eu sînt adunarea şi poporul; oare acolo nu va trebui să convingi la fel pe fiecare om în parte?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Oare nu una şi aceeaşi persoană este în măsură să convingă de un acelaşi lucru, atît pe un singur om cît şi pe mai mulţi la un loc, aşa cum profesorul învaţă să scrie şi să citească atît pe cîte un elev în parte cît şi pe mai mulţi?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Iar într-o chestiune legată de număr, oare nu tot un acelaşi om va convinge pe un singur ins ca şi pe mai mulţi?

ALCIBIADE Ba da.

SOCRATE Acest om nu va fi oare cunoscătorul în materie, aritmeticianul?

ALCIBIADE De bună seamă.

SOCRATE Prin urmare, vei fi tu în stare să convingi şi un singur om în problemele în care îi poţi convinge pe mai mulţi?

ALCIBIADE Pare probabil.

SOCRATE Dar este evident că aceste lucruri le cunoşti.

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Prin ce altceva se deosebeşte oratorul care ia cuvîntul în faţa adunării poporului de cel angajat într-o discuţie ca cea de faţă, dacă nu prin faptul că primul îi convinge de ceva pe mai mulţi laolaltă, iar al doilea se adresează unui singur om?

ALCIBIADE S-ar putea să fie aşa.

SOCRATE Dar, întrucît revine limpede unuia şi aceluiaşi să convingă pe mai mulţi oameni strînşi la un loc şi pe cîte unul singur, ocupă-te de mine şi încearcă să demonstrezi că dreptatea nu este uneori aducătoare de folos.

ALCIBIADE  întreci măsura, Socrate!

SOCRATE Atunci, tot din lipsă de măsură, voi să te conving de contrariul celor ce nu ai binevoit să-mi demonstrezi.

ALCIBIADE Grăieşte deci!

SOCRATE Numai să-mi răspunzi la întrebări.

ALCIBIADE Ba nu, grăieşte tu singur.

SOCRATE Cum? Nu vrei să fii convins în cel mai înalt grad?

ALCIBIADE Negreşit că da.

SOCRATE Dacă ajungi să afirmi tu însuţi că lucrurile stau întocmai aşa cum spun, oare nu înseamnă că eşti convins în cel mai înalt grad?

ALCIBIADE Fără doar şi poate!

SOCRATE Atunci răspunde-mi la întrebări, şi dacă n-ai să te auzi pe tine însuţi spunînd că faptele drepte sînt aducătoare de folos, să nu-1 crezi pe nimeni altul cînd afirmă aceasta.

ALCIBIADE Fireşte că nu-1 voi crede! Iar de răspuns îţi voi răspunde; căci nu cred că voi fi eu cel  în pierdere.

SOCRATE Văd că eşti într-adevăr un bun prezicător. Ia spune: afirmi că în rîndul faptelor drepte unele sînt folositoare iar altele nu?

ALCIBIADE întocmai.

SOCRATE Dar, dintre acestea, admiţi că unele sînt frumoase, iar altele nu?

ALCIBIADE în ce sens pui această întrebare?

SOCRATE Ai văzut vreodată ca cineva să comită fapte urîte însă drepte?

ALCIBIADE N-am văzut.

SOCRATE Toate cele drepte nu sînt şi frumoase?

ALCIBIADE Da.

SOCRATE Dar cele frumoase, la rîndul lor, să fie oare toate bune, sau unele sînt bune pe cînd altele nu?

ALCIBIADE în ce mă priveşte, Socrate, sînt de părere că dintre cele frumoase unele  sînt rele.

SOCRATE Nu cumva unele fapte urîte sînt bune?

Attachments
Alcibiade de Platon.doc 407.53 Kb . 117 Views