Ghiocelul gingas, subtirel la trup, cu clopotelul delicat de un alb pur, a fost ales de catre Zana Primavara sa vesteasca intregii naturi ca domnia Zanei Iarna a luat sfarsit. In jurul ghiocelului, simbol al inocentei si al smereniei, plutesc numeroase superstitii, mituri si legende, fie crestine, fie de natura pagana.
Cel mai cunoscut si iubit simbol al primaverii, ghiocelul, se spune ca ar fi fost un barbat vaduv care avea opt copii, patru fete si patru baieti. Recasatorindu-se cu o femeie haina la suflet, copiii au fost alungati din casa de aceasta. Necajiti, ei s-au transformat in opt specii diferite de flori. Cand tatal le-a observat lipsa, i-a cautat si negasindu-i s-a metamorfozat si el intr-o floare, in ghiocel. De aceea, se spune ca in fiecare an, primavara, ghiocelul apare primul si cheama toate celelalte flori.
Legendele balcanice povestesc ca ghioceii au aparut dupa ce mai multi copii au fost alungati de acasa de catre parinti si lasati afara in viscol. Neavand nici un loc in care sa se adaposteasca, ei au murit. Dar Dumnezeu, fiindu-i mila de aceste fiinte nevinovate, a hotarat ca trupurile lor firave sa se transforme in ghiocei albi ca suflete lor pure si sa vesteasca oamenilor venirea
Primaverii si renasterea naturii.
O alta varianta a acestor legende balcanice spune ca, copiii Vantului de Primavara si-au pierdut mama. Tatal lor s-a recasatorit cu fiica Vantului de Miaza – Noapte, o femeie cu o fire si ursuza. In absenta sotului, mama vitrega a alungat copiii de acasa, pe o vreme rea, vijelioasa, tocmai cand se lupta mai amarnic frigul cu caldura. Pentru ca nu mai puteau sa indure frigul si foamea, copiii l-au rugat pe Dumnezeu sa le vina in ajutor iar Acesta i+a transformat in ghiocei, primele flori ale primaverii.
Conform unei legende crestine ghioceii au aparut in momentul in care Adam si Eva au fost alungati din Rai. Ajunsi pe Pamant si nemaivazand asemenea viscol si ninsoare, au incercat sa caute calea de intoarcere in Rai, dar nu au mai gasit-o. Un inger a transformat fulgii de zapada in flori de ghiocei pe care i-a daruit acestora drept simbol al sperantei si al posibilitatii izbavirii de pacat.
Intr-una din legendele despre ghiocel, se spune ca atunci cand Dumnezeu i-a alungat din rai pe Adam si Eva, pe pamant era iarna si totul era acoperit de zapada. Eva era copletita de frig si a inceput sa planga, amintindu-si cu regret de gradinile Raiului. Pentru a o consola, Dumnezeu a transformat cativa fulgi de zapada in flori de ghiocei. Potrivit acestui mit, ghioceii sunt cele dintai flori aparute pe pamant si sunt un simbol al sperantei.
O alta varianta a acestei legende spune ca: „Dupa ce Dumnezau ii alunga din Rai pe Adam si Eva, acestia privira imprejur si era tare urat. Erau numai nori, zapada si ceata si era frig de-ti ingheta inima. Eva incepu sa planga. Dar Martisor, zbura cativa fulgi de nea direct in mana plina de lacrimi a Evei. Si cum de cadea un fulg pe o lacrima, de indata se si prefacea in ghiocel! Pana se facu un buchet mare si frumos! Iar Eva incepu a rade pentru ca era un semn de la Dumnezau care-i spunea ca venea primavara.” (legenda povestita de Doda Balasa, Valcele, Tismana, 1975)
Germanii au o alta legenda despre ghiocel. Ea spune ca atunci cand Dumnezeu a facut toate lucrurile pe pamant, El a rugat zapada sa mearga la flori si sa ia putina culoare de la ele. Una dupa alta, florile au refuzat sa-i dea culoarea lor zapezii. Atunci, foarte suparata,zapada a rugat un ghiocel sa-i dea putin din albul sau pur. Ghiocelul, marinimos din fire, a acceptat. Ca rasplata, de atunci si pana in zilele noastre, zapada il lasa pe ghiocel sa infloreasca primul si sa vesteasca oamenilor venirea primaverii.
Intr-o legenda engleza, o tanara fata pe nume Kerma, si-a gasit iubitul mort. Ca ofranda ea a asezat in rana lui o floare de ghiocel. Tanarul nu a revenit la viata, dar trupul sau s-a transformat intr-un palc de ghiocei.
O legenda de pe meleagurile moldovene spune ca, in timpul luptei Primaverii cu Iarna (care nu vroia cu niciun chip sa-i cedeze locul), frumoasa Primavara s-a taiat la deget, iar picaturile de sange au cazut pe pamant, in zapada care s-a topit. In scurt timp, in acel loc a rasarit primul ghiocel, simbolizand victoria Primaverii asupra Iernii.
Eugen Vianu, ne povesteste despre o legenda a ghiocelului dintr-o cu totul alta perspectiva.
"Iarna in puterea ei: peste tot numai omaturi. Si intr-o buna zi, sfielnic, alb si plapand, ghiocelul isi suna clopotelul.
- Cine indrazneste sa mi se impotriveasca? se burzului Baba Iarna, scuturandu-si cojoacele de nea si turturii de gheata. Abia dupa ce se uita bine-bine, jur-imprejur, a descoperit ghiocelul. Tu erai? Tu ti-ai gasit sa mi te impotrivesti? Daca imi pun mintea cu tin , o sa te inghet la noapte.
- Nu va maniati, baba Iarna si mos Omat, le-a spus ghiocelul. Mie soarele mi-a trimis veste printr-o raza jucausa, cerandu-mi sa ma arat lumii. M-am frecat la ochi si iacata-ma-s!
Si, peste noapte, Baba larna si mos Omat au chemat gerul intr-ajutor. A mai suflat si crivatul.
- Unde esti ghiocelule?, au chicotit cei doi. N-ai inghetat? Mai cutezi sa ni te ridici impotriva?
- Drept sa va spun, baba Iarna si mos Omat, mi-a fost tare-tare frig. Era cat pe ce sa ma smulga si vantul. Abia m-am putut piti dupa un bulgare de pamant. Of, daca si la noapte o fi tot atat de frig, cu siguranta voi muri inghetat!
Soarele auzind cu cata bunatate vorbeste ghiocelul vrajmasilor sai, i-a trimis in ajutor multime de raze calde, intarindu-l.
Asa ca, dis de dimineata, ghiocelul a putut vedea alaturi de el, frati si surori rasarind printre petece de nea.
- Baba Iarna, mos Omat, rasunau clopoteii lor in poiana, Baba larna, mos Omat, hai sa ne jucam de-a prinselea!
Asa s-a dovedit ghiocelul mai tare decat iarna, vadindu-si rostul sau pe lume: acela de a fi cea dintai floare care sa bucure omul."
Una dintre legendele lui I. I. Mirea, spune ca:
"Un inger calatorea intr-o zi prin inaltimea cerului, leganandu-se printre stelele stralucitoare. El se apropia de fiecare stea si, de ici de colea, culegea cate o floare. Dupa ce culese din fiecare stea, el se pogora pe pamant si rupse si de aici o floare. Pe urma se sui in cer si disparu sub bolta albastra.
Florile de pe pamant, care vazusera ingerul stralucitor, fara sa vada ce floare luase cu el, se intrebau care sa fie sora lor pe care ingerul a cules-o si a dus-o cu el!
- Este un trandafir - ziceau trandafirii.
- Este un crin alb ca si ingerul - ziceau crinii.
- Ba nu, drept sa va spun surioarelor, ca nu poate fi decat o lalea - zicea, ingamfandu-se, o lalea foarte frumoasa.
Chiar si micsuneaua, care-i asa de modesta, zicea si ea, cu glas dulce, ca ingerul luase o micsunea.
Deodata din inaltul cerului, o lacrima pica si veni sa straluceasca pe ghiocelul care avea o tulpinita rupta. Ingerul nu se arata, insa un glas ceresc se auzi:
- Sarmana floare, floare cu adevarat modesta! Fiindca te-am rupt, cere-mi o rasplata! Spune-mi ce ceri?
Ghiocelul tacu.
- Vrei tu mirosul trandafirului?
- Nu!
- Dragalasenia lalelei?
- Nu!
Vrei sa fii albastra ca floarea de liliac ?
- Nu!
- Ce doresti atunci?
- Fiindca ai placerea sa-mi daruiesti ceva, fa sa ma nasc si sa infloresc indata ce se duce zapada. Oamenii amortiti si ingetati de viscol si de ger, cand m-or vedea si cand vor simti mireasma mea dulce, sa se simta incalziti si mangaiati ca se apropie primavara.
Din ziua aceea, ghiocelul este cea dintai floare cere ne zambeste dupa iarna posomarata."