Pasiune secreta de Judith McNaught 

 

Zgomotul produs de muzică şi glasuri prinse să scadă în intensitate, atunci când Julianna Skeffington coborî în fugă treptele terasei unui conac bine luminat, în care 600 de membri ai înaltei societăţi participau la un bal mascat.

Înaintea ei, prin grădinile elegante luminate de torţe, mişunau zeci de oaspeţi în costume şi servitori în livrele. Chiar după grădini se întrevedea un labirint uriaş, format dintr-un gard viu, înalt, care oferea ascunzătoarea ideală.

Julianna o porni în direcţia lui, fără a mai sta pe gânduri.

Strângându-şi fustele înfoiate ale rochiei tip Marie Antoinette pe lângă corp, se avântă spre mulţime, croindu-şi drum cu greutate printre cavaleri în armură, bufoni, bandiţi şi un întreg sortiment de regi şi de regine, toate personaje shakespeariene şi creaturi domestice şi sălbatice.

Julianna văzu deschizându-se deodată o potecă înaintea ei, aşa că se gândi să profite, însă se văzu nevoită să se dea deoparte, atunci când un „copac” mare cu mere roşii de mătase atârnate de ramurile lui îi apăru deodată în cale. Copacul se înclină politicos înaintea Juliannei, apoi trecu cu demnitate pe lângă ea, cu o ramură prinsă graţios de talia unei doamne îmbrăcate ca o lăptăreasă.

Reuşi să meargă rapid până aproape de mijlocul grădinii, unde un grup de muzicieni, aşezat între două fântâni în stil roman, cânta de zor pentru cuplurile care preferaseră să danseze acolo.

Scuzându-se, încercă, fără succes, să ocolească un bărbat înalt costumat în motan, care şoptea ceva în urechea mică şi roz a unui şoricel drăgălaş.

Când o văzu pe Julianna, motanul se opri din vorbă un moment lung, în care cercetă cu obrăznicie decolteul ei generos, şi-i făcu cu ochiul înainte să-şi reîntoarcă atenţia asupra adorabilului şoricel cu mustăţi absurd de lungi.

Uluită de comportamentul deşănţat al petrecăreților din acea seară, Julianna aruncă o privire rapidă peste umăr şi văzu că maică-sa tocmai ieşise pe terasa casei.

Se postase în capătul treptelor în formă de evantai, ţinând de braţ un bărbat necunoscut, şi cerceta cu un ochi ca de uliu grădinile. O căuta pe Julianna.

Cu instinctul infailibil al unui copoi de vânătoare, maică-sa se întoarse şi privi chiar în direcţia ei.

Această scenă familiară aproape c-o făcu pe Julianna s-o rupă la fugă, până când dădu peste ultimul obstacol aflat între ea şi labirint, un grup mare de bărbaţi excesiv de veseli, care se postase sub un pâlc de copaci şi râdea isteric în faţa încercărilor nereuşite ale unui bufon de a jongla cu nişte mere.

În loc să treacă prin faţa lor, riscând astfel să fie descoperită de maică-sa, Julianna decise deodată că era mai înţelept să încerce să treacă prin spatele lor.

— Dacă nu vă e cu supărare, domnilor, murmură ea, încercând să se strecoare prin spaţiul îngust dintre spinările lor şi trunchiurile copacilor, aş vrea să-mi permiteţi să trec.

Bărbaţii însă, în loc să se dea prompt la o parte din calea ei, aşa cum le dicta cea mai elementară politeţe, parcă nici n-o auzeau.

Doi dintre ei se răsuciră s-o privească peste umăr, apoi se întoarseră cu faţa spre ea ca s-o cerceteze mai bine.

— Măi să fie, ce-avem noi aici? rosti unul dintre ei, pe un ton care indica limpede că era beat mort, sprijinindu-se nesigur de trunchiul unui copac. Apoi, îşi îndreptă atenţia asupra unui servitor care tocmai îi adusese ceva proaspăt de băut şi, luând paharul, îl întinse spre ea. Ceva răcoritor, doamnă?

În clipa aceea, Julianna era mai preocupată să scape de maică-sa decât să-şi facă griji în privinţa tânărului lord beat, care abia se mai ţinea pe picioare. Era convinsă că toţi ceilalţi tovarăşi ai lui aveau să-l oprească să se comporte încă şi mai scandalos decât o făcuse până atunci.

Acceptă paharul, ca să nu-l stârnească şi mai rău, şi apoi, trecând pe sub braţul lui, îşi continuă demnă drumul spre labirint.

— Uită de ea, Dickie, îl auzi spunând pe prietenul lui. Jumătate din dansatoarele de la Operă şi cam toate curtezanele celebre sunt aici în seara asta. Poţi să ai cam orice femeie îţi încântă ochii. Tipa asta n-avea chef de distracţie.

Julianna îşi aminti că jumătate din matroanele din lumea bună dezaprobau cu tărie astfel de baluri mascate, mai ales când participau şi tinere debutante, şi, după ceea ce văzuse în seara aceea, înţelegea prea bine de ce.

Cu identităţile ascunse în siguranţă pe după măşti şi costume, membrii înaltei societăţi se comportau exact ca… şi oamenii de cea mai joasă speţă!

 

 

 

 

Ajunsă în interiorul labirintului, Julianna porni pe prima potecă ieşită în cale şi se strecură pe după primul colţ, apoi se lipi cu spatele de gardul de arbuşti verzi.

Cu o mână liberă încercă să-şi netezească straturile de volane care-i împodobeau tivul rochiei şi al decolteului adânc.

Însă acestea continuau să se încăpăţâneze să stea ridicate ca nişte steguleţe ce fremătau în noaptea cam vântoasă.

Cu inima bubuindu-i în piept din cauza emoţiilor, nu a oboselii, rămase perfect nemişcată, dar cu urechile ciulite, separată de restul grădinii doar de un simplu gard viu.

Privi în gol spre paharul pe care-l ţinea în mână şi simţi o undă de furie zadarnică din cauza neputinţei ei de a o împiedica pe maică-sa să se facă de râs şi să-i distrugă ei viaţa.

Încercând să-şi alunge gândurile acelea negre, Julianna ridică paharul la nas şi adulmecă băutura, cutremurându-se uşor din cauza aromei prea puternice.

Mirosea exact ca licoarea pe care o bea taică-său.

Nu ca vinul de Madeira pe care-l sorbea de dimineaţă şi până seara, ci ca lichidul acela de culoarea ambrei, pe care-l savura întotdeauna după cină, pasă-mi-te în scopuri medicale, pentru calmarea nervilor, sau cam aşa ceva. În acel moment nervii Juliannei ar fi avut mare nevoie de un calmant.

O clipă mai târziu auzi şi glasul mamei ei venind din cealaltă parte a împrejmuirii de frunze, şi inima aproape că-i sări din piept.

— Julianna, eşti pe aici, dragă? strigă maică-sa. Lordul Makepeace este alături de mine şi abia aşteaptă să se prezinte…

Julianna parcă-l şi vedea pe bietul lord Makepeace, oricine ar fi fost el, târât fără de milă de braţ prin labirint şi prin toate cotloanele grădinii de către mama ei cea hotărâtă.

Incapabilă să îndure stânjeneala cumplită a unei alte prezentări unui alt pretendent nefericit şi şovăitor pe care maică-sa îl înhăţase fără milă, Julianna se lipi şi mai mult de ramurile gardului viu, până când acestea i se prinseră în părul blond, ce fusese coafat cu atenţie de către cameristă.

Deasupra capului, luna binevoitoare se strecură deodată în spatele unui strat gros de nori, cufundând labirintul vegetal în întuneric, în timp ce maică-sa îşi continua monologul fără pic de jenă.

— Julianna este o fată delicios de aventuroasă, rosti veselă lady Skeffington, părând mai degrabă frustrată. Este stilul ei să plece de la bal şi să se piardă prin grădini, să exploreze domeniul.

Julianna traduse automat minciunile mamei ei în: „Julianna este o fată singuratică, ce trebuie trasă cu forţa din faţa scrierilor ei şi a cărţilor. Este stilul ei să se ascundă astfel pe undeva, prin vreun tufiş.”

— A fost teribil de căutată în sezonul ăsta. Nici nu ştiu cum de n-ai întâlnit-o la cine ştie ce petrecere. De fapt, am fost nevoită să insist să-şi mai restrângă invitaţiile pe care le acceptă la un mai mult de zece pe săptămână, ca să mai aibă şi timp să se odihnească.

Însă adevărul era: „Julianna n-a primit zece invitaţii nici măcar tot sezonul de anul trecut, darămite într-o singură săptămână, dar am nevoie de o scuză, de un motiv pentru care n-ai întâlnit-o. Cu puţin noroc, o să înghiţi toate gogoşile astea.”

Din păcate, lordul Makepeace nu era chiar atât de naiv.

— Zău?! murmură el pe tonul unui om care lupta cu reaua-credinţa şi neîncrederea ţinute în frâu numai din politeţe. Pare o femeie ciudată… adică neobişnuită, dacă nu-i plac astfel de evenimente sociale.

— Dar nu aşa cum am vrut eu să las să se înţeleagă! se grăbi lady Skeffington să spună. Juliannei îi plac la nebunie balurile şi seratele! Însă se gândi: „Julianna ar prefera mai degrabă să-şi scoată o măsea.” Cred sincer că voi doi v-aţi potrivi de minune, adăugă ea.

„Intenţionez să mă scap de ea cât mai repede măritând-o cât mai bine, iar tu, amice, ai toate calităţile unui soţ: eşti bărbat, ai un nume respectat în înalta societate şi o avere importantă.”

— Nu e deloc genul de femeie insistentă şi cu tupeu, aşa cum întâlneşti acum la fiecare pas.

„Ea n-o să facă nimic să se arate într-o postură cât mai avantajoasă.”

— Pe de altă parte, are anumite calităţi peste care niciun bărbat n-ar putea să le treacă cu vederea.

„Ca să fiu sigură de acest lucru, în seara asta am obligat-o să poarte o rochie atât de decoltată, încât ar fi fost mai potrivită pentru o femeie măritată în căutare de aventuri, nu pentru o fată de numai optsprezece ani.”

— Însă nu este deloc grăbită.

„În pofida decolteului scandalos, e preferabil să nu încerci să o atingi, fără ca mai întâi să-i ceri mâna.”

Dorinţa de libertate a lordului Makepeace învinse, în cele din urmă, politeţea adânc înrădăcinată.

— Trebuie să mă înapoiez în sala de bal, lady Skeffington. Cred că… sunt sigur că i-am rezervat următorul dans domnişoarei Topham.

Gândul că victima era gata să scape şi să nimerească în ghearele celei mai curtate debutante a sezonului o făcu pe mama Juliannei să se răzbune spunând cea mai mare minciună de până atunci.

Inventând fără pic de jenă o relaţie inexistentă între fiica ei şi cel mai râvnit burlac din Anglia, rosti plină de ifose:

— Aşa e, mai bine să ne întoarcem în sala de bal. Cred că însuşi Nicholas Duville i-a rezervat următorul vals Juliannei.

Probabil că lady Skeffington o şi pornise pe urmele lordului, pentru că glasurile lor de abia se mai auzeau.

— Domnul Duville i-a acordat o atenţie deosebită Juliannei. De fapt, am de ce să cred că singurul motiv pentru care a venit aici în această seară a fost gândul că astfel va putea să petreacă câteva momente cu ea. Zău, domnul meu, e perfect adevărat, deşi aş prefera ca acest lucru să rămână doar între noi şi…

 

♥ ♥ ♥

Ceva mai departe în labirint, superba văduvă a baronului Penwarren stătea cu braţele încolăcite în jurul gâtului lui Nicholas Duville şi, zâmbind, tocmai îi zicea:

— Nicki, dragule, să nu-mi spui că această teribilă lady Skeffington a reuşit să te convingă cumva să dansezi cu fata ei. Nu tocmai pe tine! Dacă a izbutit, iar tu chiar o faci, atunci o să ajungi de râsul tuturor saloanelor. Dacă n-ai fi fost plecat în Italia toată vara, ai fi ştiut că a devenit o adevărată întrecere între burlaci în a-i dejuca planurile. Să ştii că nu glumesc, îl preveni Valerie, nemulţumită de calmul lui, femeia asta e gata de orice ca să pună mâna pe un soţ bogat pentru fata ei şi astfel să-şi întărească poziţia în societate. E gata de absolut orice.

— Îi mulţumesc pentru avertisment, scumpo, îi răspunse Nicki cu răceală. Îţi mărturisesc că l-am cunoscut pe soţul lui lady Skeffington cu puţin înainte să plec în Italia. Cu toate astea, n-am dat cu ochii de mamă sau de fiică, aşa că nici pomeneală să le fi promis să dansez cu vreuna din ele.

Valerie oftă uşurată.

— Nici nu-mi imaginam să fi fost aşa de fraier. Julianna e o fată extrem de drăguţă, dar cu toate astea nu e deloc stilul tău. E foarte tânără, foarte virginală şi am înţeles că are prostul obicei să se ascundă pe după draperii, sau ceva de genul ăsta.

— Pare încântătoare, minţi Nicki chicotind.

— Nu seamănă deloc cu mama ei, asta-i sigur, rosti Valerie, oprindu-se din vorbă când simţi un fior uşor de neplăcere, ca pentru a sublinia mai bine ce avea de gând să spună mai departe. Lady Skeffington îşi doreşte aşa de tare să facă parte din înalta societate, că e în stare de orice. Dacă n-ar fi fost aşa de ambiţioasă, ar fi părut tuturor de-a dreptul patetică.

— Cu riscul de a părea obtuz, răspunse Nicki, care deja îşi pierduse răbdarea, atunci de ce mama naibii le-ai mai invitat la balul tău mascat?

— Pentru că, scumpule, oftă Valerie, trecându-şi delicat degetele peste faţa lui, cu un gest de intimitate împărtăşită, în vara asta micuţa Julianna a făcut cunoştinţă cu noua contesă de Langford şi cu cumnata ei, ducesa de Claymore. La începutul sezonului, contesa şi ducesa au dat limpede de înţeles că doresc ca fetiţa asta să fie bine primită de înalta societate. Asta înainte să plece spre Devon împreună cu soţii lor. Cum nimeni nu vrea să-i ofenseze pe cei din familia Wesmorland şi cum lady Skeffington a reuşit să ne irite pe toţi, am aşteptat până în ultima săptămână a sezonului ca să ne facem datoria şi să le invităm la un bal. Din nefericire, din duzinele de invitaţii primite, lady Skeffington a acceptat-o tocmai pe a mea, probabil pentru că a auzit că o să vii şi tu aici.

Valerie se opri deodată din vorbă, de parcă tocmai i-ar fi venit o idee. Zâmbind tandru, spuse:

— Toată lumea îşi doreşte să afle cum s-a întâmplat ca Julianna şi mama ei cea nesuferită să ajungă să le cunoască pe contesă şi pe ducesă, şi pun pariu că tu ştii foarte bine, nu-i aşa? Bârfele spun că tu le cunoşteai foarte bine pe ambele doamne înainte ca ele să se fi măritat.

Spre marea uimire a lui Valerie, expresia de pe chipul lui Nicki se schimbă deodată, devenind rece şi distantă, iar cuvintele lui reprezentau un avertisment clar:

— Defineşte ce ai vrut să laşi să se înţeleagă prin „le cunoşteai foarte bine”.

Dându-şi seama că intrase cumva pe un teritoriu interzis, Valerie dădu să se retragă într-un loc sigur.

— Am vrut să spun că se ştie că eşti bun prieten cu ambele doamne.

Nicki îi acceptă oferta de pace şi o lăsă să se retragă cu demnitate, dar fără a lăsa deoparte subiectul:

— Şi soţii lor sunt foarte buni prieteni cu mine, continuă el, deşi era mai degrabă o exagerare.

Deşi era în termeni amicali atât cu Stephen, cât şi cu Clayton Westmoreland, niciunul din ei nu era tocmai încântat de prietenia soţiilor lor cu Nicki, o situaţie despre care cele două tinere doamne îi spuseseră că va continua până când „o să ai şi tu propria ta nevastă, Nicki, aşa cum sunt Clayton şi Stephen cu noi.”

— Cum nu eşti încă promis domnişoarei Skeffington, îi zise Valerie încet, atrăgându-i din nou atenţia asupra ei şi prinzându-l cu o mână de ceafă, înseamnă că nimic nu ne împiedică să ieşim prin partea din spate a labirintului ca să mergem la tine în dormitor.

Din clipa în care-l întâmpinase, Nicki ştiuse că această sugestie avea să vină, iar în clipa aceea se gândea la ofertă cu destulă răceală.

Nu exista nimic care să-l oprească s-o accepte.

Absolut nimic, exceptând poate lipsa de interes pentru ceea ce ştia că avea să urmeze, adică exact o oră şi jumătate de amor neinhibat cu o parteneră experimentată.

Exerciţiul avea să fie precedat de un pahar cu şampanie şi încheiat cu un alt pahar de coniac excelent.

După aceea, el se va preface a fi dezamăgit când ea se va simţi obligată să se întoarcă în propriul pat, ca să nu dea naştere la bârfe. Foarte civilizat, foarte elegant şi extrem de previzibil.

În ultima vreme, viaţa sa devenise extrem de previzibilă, ca şi toţi cei implicaţi în ea, inclusiv el, ceea ce începuse să-l cam irite.

Indiferent dacă se afla în pat cu o femeie sau la masa de joc cu amicii, automat spunea şi făcea numai ceea ce se cuvenea, în momentele potrivite.

Se asocia numai cu bărbaţi şi femei din propria clasă socială, care erau la fel de previzibili şi de plicticoşi ca şi el.

Începuse deja să se simtă ca o marionetă care juca pe o scenă alături de alte marionete, toate dansând după aceeaşi melodie, scrisă de acelaşi compozitor.

Chiar şi când venea vorba despre legături ilicite ca aceea cu Valerie, exista un ritual care trebuia urmat şi care varia numai în funcţie de doamnă, dacă era sau nu căsătorită şi de rolul pe care-l juca el, acela de seducător sau de sedus.

Cum Valerie era văduvă şi-şi asumase rolul de seducătoare, ştia exact cum avea să reacţioneze dacă-i refuza propunerea.

La început avea să se bosumfle, pe urmă avea să râdă de el, iar la final avea să încerce să-l farmece.

El, fiind cel sedus, va ezita, va deveni evaziv şi în cele din urmă va amâna până când ea va renunţa, dar n-o va refuza niciodată pe faţă.

Dacă ar face-o, ar fi o nepoliteţe de neiertat, un pas greşit în complicatul dans social pe care-l executau cu toţii la perfecţie.

În pofida tuturor acestor lucruri, Nicki ezită puţin înainte să spună ceva, aşteptând ca trupul să-i răspundă favorabil la sugestiile ei, deşi mintea le refuza.

Cum acest lucru nu se întâmplă, clătină din cap şi făcu primul pas al dansului: ezitarea.

— Cred că ar fi mai bine ca mai întâi să dorm, scumpo. Am avut o săptămână extrem de obositoare şi în ultimele două zile n-am dormit deloc.

— Sper că n-ai de gând să mă refuzi, nu-i aşa, dragule? rosti ea, bosumflându-se fermecător.

Nicki trecu imediat la temporizare:

— Şi cum rămâne cu petrecerea?

— Prefer să fiu cu tine. Nu te-am mai văzut de luni de zile şi, în afară de asta, petrecerea poate, continua la fel de bine şi fără mine. Am nişte servitori instruiţi la perfecţie.

— Dar invitaţii tăi nu sunt la fel de bine instruiţi, rosti Nicki, încă evaziv, pentru că ea încă nu trecuse la următoarea fază.

— Nici n-or să ştie că am plecat.

— Dormitorul pe care mi l-ai dat e chiar alături de cel al mamei tale.

— N-o să ne audă nici dacă rupem patul, ca data trecută. E surdă ca un lemn.

Nicki tocmai era pe cale să continue cu amânările, dar Valerie îl luă prin surprindere accelerând procedura şi trecând direct la fermecarea lui, înainte ca el să fi avut timp să-şi spună replicile din acea piesă de teatru care devenise viaţa lui.

Ridicându-se pe vârfuri începu să-l sărute. Mâinile ei îi înconjurară gâtul şi buzele desfăcute îi invitau limba.

Nicki o prinse automat de talie şi se supuse invitaţiei, dar era un gest născut din politeţe, nu din dorinţă.

Când o mână de-a ei se furişă spre partea din faţă a pantalonilor, el o eliberă şi păşi înapoi, deodată revoltat şi plictisit de întreaga şaradă.

— Nu în seara asta, rosti el cu fermitate. Ochii ei îl acuzau deja de acea încălcare grosolană a regulilor. Îmblânzindu-şi glasul, o prinse de umeri, o întoarse şi o lovi uşor peste fund, în timp ce-o îndepărta de el.

— Întoarce-te la oaspeţii tăi, scumpo. Deja cu mâna în buzunar după o ţigară de foi, adăugă cu politeţe: O să vin şi eu după puţin timp. Trebuie să fim discreţi.