Surasul Giocondei de Aldous Huxley
Vasta opera pe care Aldous Huxley a lăsat-o la moartea sa recentă – 1963 – poartă semnul unei personalităţi proteice, cu o uluitoare capacitate de diversificare a preocupărilor, sfâfiată de contradicţii fundamentale, dar în acelaşi timp, unitară şi consecventă în tendinţele sale esenţiale, înanifestate de-a lungul anilor.
Caracterul paradoxal al personalităţii lui Huxley a fost astfel definit de Jocelyn Brookex, unul dintre cercetătorii operei sale: „un intelectual cu o profundă neîncredere în intelect, un senzualist cu un dezgust înnăscut pentru trup, un om religios prin natură, care rămâne un raţionalist impénitent”. Contradicţiile personalităţii ţi opétei lui Huxley sunt însă departe de a se opri aici. În bună măsură ele sunt fructul unei epoci pline de contraste, de răsturnări şi prefaceri, o epocă zguduită de două războaie mondiale, de naşterea unei lumi noi şi de zvârcolirile agonizante ale lumii vechi. Pe planul acesta, opera lui Huxley exprima starea de spirit a unei bune părţi a intelectualităţii burgheze, dezorientată şi chitind cu aviditate un punct de sprijin în universul mobil din jurul ei. De altfel, cele mai valoroase pagini ale bogatei opere huxleyene sunt tocmai acelea în care scriitorul a căutat să surprindă, cu exactitatea ştiinţifică a unui cercetător, atmosfera specifica a vremii sale, mişcările sufleteşti şi reacţiile la evenimente ale oamenilor din preajmă. Când însă a încercat să pătrundă în adâncul lucrurilor, căutând cauzele răului şi remediile sale a eşuat în neputinţă. Instrumentele de cercetare ale scriitorului devenit filosof şi sociolog s-au dovedit insuficiente. În loc să-şi Perfecţioneze instrumentele,<sii-şi reconsidere poziţia de plecare dobândind un unghi de vedere mai adecvat fenomenului cercetat, el s-a afundat în vârtejul confuziilor fi, înlocuind cercetarea ştiinţifică cu extazul mistic, a lunecat în impas. Debutând în literatură sub semnul realismului, în spiritul tradiţiei satirice a lui Swift, Sterne şi Butler, Huxley a evoluat sub imperiul cresetnd al concepţiilor sale mistice, ajungând în cele din urmă la totală derută.
Anglia în care a crescut şi s-a maturizat Huxley trecea prin prefaceri economice şi sociale care şi-au pus o amprentă vizibilă asupra vieţii spirituale a epocii. Era o Anglie slăbită din punct de vedere economic, o Anglie a cărei supremaţie mondială pe plan industrial încetase, aţa cum încetase rolul său de „bancher al lumii”; o Anglie care trecuse, în pragul secolului, prin proba războiului cu Burii, probă de foc a puterii aparent inebranlabile a imperiului; o Anglie în care, sub influenţa evenimentelor politice, a dezvoltării relaţiilor sociale şi a evoluţiei ftiinţifice, credinţa în temeliile de nezdruncinat ale statului şi instituţiilor sale – constituţia, biserica, familia – începuse să se clatine. Totul era pus sub semnul îndoielii. Conformismul epocii victoriene dăduse naştere unei reacţii, care supunea la o verificare severă toate adevărurile aparent eterne, moftenite de la înaintaşi. Primul război mondial şi urmările sale – crizele economice, crefterea şomajului, sentimentul general de dezamăgire faţă de promisiunile antebelice rămase neîndeplinite, teama generală de un nou război şi teamă burgheziei în jaţa crefterii mişcării muncitoreşti mondiale, întinderea fascismului – iată câteva clemente esenţiale care şi-au spus cuvântul în formarea spirituală a generaţiei contemporane cu Huxley şi a lui Huxley însufi. Datele personale ale biografiei lui Huxley ca şi influenţele multiple exercitate asupra lui de literatură şi curentele filosofice ale vremii, între care intuiţionismul lui Bergson şi freudismul, constituie de asemenea factori de seamă în determinarea profilului său spiritual.
Aidons Leonard Huxley s-a născut în 1894 la Codalming, în Surrey, dintr-o familie de intelectuali, celebră prin ţuiaţimic şi ramificaţii. Bunicul său a fost ilustrul savant naturalist Thomas Henry Huxley; tatăl său Leonard Huxley era profesor de limba greacă şi directorul revistei „Corahill Magazine”, mama sa era nepoata scriitorului Matthew Arnold. După moartea timpurie a mamei sale, el a fost crescut de o matufă din aceeaşi ramură a familiei, scriitoarea liberală Humphry Ward Este fratele lui Julian Huxley, biolog şi eseist cunoscut, laureat al premiului Nobel.
Cu asemenea antecedente şi incidenţe familiale, nu e de mirare că finir ul Aldous şi-a format de timpuriu o cultură solidă şi a manifestat O înclinaţie permanentă spre cercetarea ftjinfl'fică. A studiat la Eton şi la Ballial College – Oxford fi, terminând studiile, a fost un timp profesor la Eton, după care s-a dedicat literaturii. O boală gravă de ochi contractată la 16 ani l-a orbit aproape total vteme de un an şi jumătate, lăsându-i după aceea o mare defecţiune a vederii de care a suferit până târziu, când a început să practice exerciţiile pentru orbi ale doctorului Bates perfecţionate de discipolii acestuia (vezi The Art of Seeing „Arta de a vedea9 – în care Huxley expune întreaga sa experienţă în acest domeniu sub forma unui studiu de psihologie vizuală). Aceasta l-a împiedicat de altfel să practice medicină pentru care se pregătise. Şi dacă am folosi metoda să proprie în stabilirea relaţiilor dintre biologic şi spiritual
— Metodă pe care a întrebuinţat-o în eseurile despre Baudelaire şi Pascal, în volumul publicat sub titlul Do what You wiU (JFâ ce vrei*) – am fi înclinaţi să credem că această infirmitate a avut partea ei de influenţă în cristalizarea atitudinii făß de viaţă şi de oameni a scriitorului.
Atmosfera literară în care a debutat Ilexxey purta semnele dezagregării spirituale a lumii burgheze.
Primii scriitori englezi de orientare realist-critică ai secolului al XX-lea
— John Galswortby şi H. G. Wells între alţii – semnalau în romane de factură foarte diferită, de la pictură de moravuri la hiperbola fantastică, contradicţiile şi inadvertenţele societăţii capitaliste. Haosul civilizaţiei burgheze fusese pus în lumină încă în primele romane ale lui D. H. Lawrence The White Peacock, Sons and Lovers, The Rainbow („Păunul alb*, „Fii şi amanţi*, „Curcubeul” ), care lua poziţie faţă de efectul de dezumanizare, de anihilare a personalităţii umane în condiţiile industrializării şi tehnicismului, pledind pentru instaurarea forţei vitale, revivificatoare, a instinctului sexual (sub influenţa lui Freud), James Joyce publicase primele povestiri sub titlul Cei <lm Dublin şi romanul Portretul artistului în tinereţe şi pregătea marca odisee modernă a burghezului Bloom (Ulysse). În Franţa, Proust era în plină Căutare a timpului pierdut cu ajutorul „fluxului conftiinfei*; în Italia, Pirandello urmărea consecvent operaţia de dezintegrare a personalităţii sub imperiul relativismului, căutând felurit adevărul sub jocul aparenţelor. T. S. Eliot îşi publicase primele versuri negativiste afirmând un pesimism total şi dezolant. G. B. Shaw îşi continua seria pieselor de critică virulentă la adresa orânduirii şi instituţiilor burgheze, în numele umanismului.
În această ambianţă spirituală complexă şi contradictorie, ale cărei influenţe pot fi uşor detectate în operă sa, Aldous Huxley apare ca un exponent tipic al acelei tinere generaţii de intelectuali burghezi, dezorientaţi de pierderea idealurilor secolului al XlX-lea, fi de zguduirea provocată de primul război mondial, afa-numita „generaţie pierdută*. Războiul a lăsat urme adânci în conştiinţa lui Huxley, dând impresia unei răsturnări şi prăbuşiri totale a ordinii existente a lucrurilor, a pierderii tradiţiilor, credinţelor, valorilor spirituale. Lumea i se pare tânărului Huxley un carusel – după cum spune în poemul în proză cu acest titlu – din care nu poate sări, pentru că se învârteşte prea repede.
Atitudinea antirăzboinică va rămâne, de altfel, una din trăsăturile constante ale personalităţii lui Huxley, ea manifestându-se de-a lungul anilor fie sub forma unor teorii pacifiste mai mult sau mai puţin închegate, de o eficienţă mai mult decât discutabilă însă, fie sub forma unor acţiuni concrete ale scriitorului în cadrul mişcării mondiale de apărare a păcii. (
Duşman al gesturilor patetice şi al pozelor romantice convenţionale, Huxley adoptă la început atitudinea ironică-zeflemistă sub care îşi ascunde tulburarea. Prima fază a creaţiei sale se desfăşoară sub semnul scepticismului şi al unei ironii necruţătoare, care ajunge până la cinism. În această perioadă Huxley a scris cele mai bune pagini ale literaturii sale, pagini de observaţie lucidă şi acidă, în care gustul pentru exactitatea ştiinţifică se împleteşte cu daruri de poet şi mai ales de umorist, pe linia celor mai bune tradiţii ale literaturii satirice engleze din secolele al XVHI-lea şi al XlX-lea.
A debutat cu un volumaş de versuri The Burning Wheel („Roata în flăcări” – Oxford 1916) în care se simte influenţa simboliştilor francezi, cont imund cu un alt volum de versuri în 1918 The Defeat of Youth and other Poems (,Jnfnngerea tinereţii şi alte poeme„). Alte volume de versuri Leda în 1920 şi The Cicadas and other Poems („Greierii şi alte poeme”) în 1931 încheie cariera de poet a lui Huxley, caracterizată printr-un conţinut satiric şi epigramatic.
Primele culegeri de nuvele, Limbo, publicată în 1920, şi Mortal Coils („Lanţuri mortale”) în 1922, dezvăluie capacitatea inventivă a lui Huxley, îndeosebi pe linia comică, şi darul său de observator lucid al realităţii.
Crome Yeuow („Galben de Crom”) apărut în 1921 deschide seria romanelor lui Huxley în genul romanului „de conversaţie”, în care intriga se pierde sub bogăţia dialogurilor, adevărate dezbateri de idei, întrerupte de lungi digresiuni, cpnstând aici din incursiuni în trecutul familiei Winbush, proprietara castelului Crome, în care se petrece acţiunea. Roman de tinereţe, Crome Yellow prefigurează viitoarele romane şi scrieri ale lui Huxley, atât prin personajele sale, aparţinând aristocraţiei intelectuale, şi marii burgheză, cât şi prin temele dezbaterilor, pe care le vom întâlni ulterior dezvoltate, în diferite variante, în multe opere.
Romanele următoare – Amic Hay (,J>ans grotesc„) în 1923, Those Barren Leaves („Frunzele acelea golaşe”) 1924 şi celebrul Point Counter Point („Contrapunct91) 1927 – 1928 continui seria începută cu Crame Yetlow, de comentare a fenomenelor şi problemelor epocii de pe pozifia ironic* critică a unui sceptic bântuit de nelinişti. Ceea ce fusese doar schiţat în primul roman, începe să capete contur precis, atât în ce priveşte darurile lui Huxley de observator precis al realităţii, cât şi limitele sale, prove* tund din interpretarea eronată a sensurilor sociale.
În aceşti ani Huxley a desfăşurat şi o bogată activitate de eseist, dăruindu-se cu o egală pasiune studiilor de estetică, filosofie, sociologie, religjie. Reţin atenţia culegerile publicate sub titlul Proper Studics (1927) şi Do what you will (1929).
