AnnaE
#0

Mult spor !

am schimbat atasamentul

Attachments
AnnaE
#18

                          Paralela „Flori de mucigai”- „Testament”

 

1. Incadrarea intr-o directie literara+trasaturi

 

         Modernismul, miscare literara din prima jumatate a secolului al XX-lea, care se opune traditionalismului, a fost promovat in literatura romana de Eugen Lovinescu. Mentorul ,,Sburatorului” sintetizeaza principiile modernismului in trei teorii: teoria imitatiei, teoria sincronismului si teoria mutatiei valorilor estetice.

          Reprezentant al liricii moderne interbelice, alaturi de Lucian Blaga si Ion Barbu, Tudor Arghezi se incadreaza modernismului lovinescian, deoarece innoieste literatura romana, sincronizand-o cu literatura europeana.

           Poezia „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi deschide volumul omonim, publicat in 1931, iar poezia „Testament” este inclusa in volumul „Cuvinte potrivite”. Ambele texte lirice sunt arte poetice moderne, in care este exprimata, cu mijloace artistice, conceptia despre creatie si creator, despre relatia poet-creatie, poet-lume.

           Apartenenta acestor poezii la modernism este dovedita, mai intai, de introducerea unei categorii negative, estetica uratului. Modelul inspirator este poetul francez Charles Baudelaire, autor al poeziei „Les fleurs du mal”. Sintagma „estetica uratului” alatura doi termeni antitetici, care descriu drumul creatiei de la sursa (uratul) la produsul final (frumosul). Astfel, conceptia autorului roman este ca arta isi are originea in sfera banalului degradat, incarcat cu „zdrenta”, „ocara”, „bube”, „mucigai”, „noroi”, „venin”. Strabate, apoi, un traseu istovitor, la capatul caruia se metamorfozeaza in „flori”, „miere”, „vioara”, „frumuseti si preturi noi”. Aceasta transfigurare este posibila prin truda creatorului, a carui menire este de a „potrivi cuvintele”, caci „nicio jucarie nu este mai frumoasa ca jucaria de vorbe”. „Cuvintele potrivite” au semnificatia puterii de a reda ideea artistica exacta, printr-o mare concentrare lexicala.

             Limbajul inedit reprezinta o alta trasatura modernista a poeziei. Acesta se concretizeaza in folosirea arhaismelor (,,stihuri”, „firida”, „slova”), a regionalismelor: „mucigai”, „parete”, „ghiara”, a unor cuvinte interzise literaturii: ,,unghie”, „tencuiala”, „groapa”, „scrum”, „bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „ciorchini de negi”, alaturi de de termeni populari, precum: „rapi”, „gropi”, „sapa , „brazda”. Cuvintele capata noi valente semantice, gratie asocierilor lexicale inedite. Semnificative sunt metaforele pentru inspiratie „unghia ingereasca” si „slova de foc”, alaturi de comparatia ,,mana ca o ghiara” si metafora „slova faurita” ce defiinesc cealalta dimensiune a creatiei, truda artistului.

            Introducerea unor asemenea lexeme in discursul liric arghezian l-a determinat pe criticul literar Tudor Vianu sa afirme ca „Arghezi da dreptul la cetate tuturor cuvintelor, chiar si celor compromise”.

2. Elementele de compozitie reprezinta particularitati ale textului poetic, semnificative ȋn transmiterea mesajului artistic.

            Titlul poeziei „Flori de mucigai" se valideaza ca oximoron, deoarece asociaza un termen din sfera semantica a frumosului – „flori” – cu unul din planul uratului, al degradarii – „mucigai”. La nivel semantic, titlul fixeaza imaginarul poetic in spatiul inchis, umed, specific inchisorilor si sugereaza ideea ca sordidul (murdarul) poate naste frumusetea, asa cum florile rasar din materia imunda (degradata). Ca atare, titlul defineste plastic „stihurile” inspirate de universul degradat.

             Titlul Testament” are un dublu cod de lectura. Pe de-o parte, prin termenul „testament” se intelege actul juridic, prin care sunt lasate ca mostenire bunuri materiale. Pe de alta parte, substantivul nearticulat „testament” este un termen preluat din vocabularul religios care trimite spre cele doua carti sfinte, Vechiul Testament si Noul Testament, reprezentand textele sacre lasate de strabuni urmasilor. Folosit cu acceptiunea sa laica, substantivul din titlu sustine valoarea mostenirii spirituale.

               Lirismul ambelor poezii este subiectiv si reiese din folosirea verbelor si a pronumelor la persoana I si a II-a: „am scris”, „sa scriu”, „nu am cunoscut” „mi”, „ma”, „nu-ti voi lasa”. Poezia „Flori de mucigai” este construita sub forma unui monolog liric confesiv despre dificultatea actului artistic, poezia „Testament” este un monolog liric adresat „fiului”. Prin acest apelativ familiar, se intelege cititorul virtual, discipolul sau urmasul caruia eul liric, ȋn ipostaza tatalui, mentorului si invatatorului, ii lasa „cartea”, o mostenire spirituala nepretuita.

3. Tema, viziunea, doua secvente

             Tema ambelor poezii este creatia. In ,,Flori de mucigai” se surprinde creatia ca dimensiune a suferintei, dublata de conditia de damnat a creatorului. Tema poeziei „Testament” o constituie relatia dintre autor si opera sa, dintre acesta si urmasii lui, ca mostenitori ai unor valori spirituale.

             Ilustrativa pentru tema poeziei ,,Flori de mucigai” este seria de enumeratii din prima strofa, care dezvaluie conditiile vitrege ȋn care iau nastere ,,stihurile.

            Cea dintai enumeratie reliefeaza mediul ostil, in care are loc procesul de elaborare a poeziei. Sunt insiruite: spatiul scrierii – „pe tencuiala, pe un parete de firida goala”, timpul scrierii – „pe intuneric”, modalitatea scrierii – „in singuratate, cu puterile neajutate”, instrumentul scrierii –„cu unghia”. Metafora ,,puteri neajutate”dezvaluie lipsa inspiratiei creatoare a artistului, desi acesta are multiple si profunde resurse spirituale.

             Elementele spatiului – „paretele”, „firida goala” – se asociaza laitmotivului ,,intuneric” si evidentieaza izolarea si singuratatea absoluta.

             Solitudinea reiese si din urmatoarele enumeratii, care valorifica termeni din campul religios. Simbolurile ,,taurul”, „leul”, „vulturul” trimit la evanghelistii Luca, Marcu, Ioan, iar absenta bestiarului crestin, potentata de repetitia negatiei ,,nici”, sugereaza originalitatea creatiei, care nu are ca punct de plecare inspiratia divina, ca in cazul cartilor sfinte.

            Incipitul poeziei „Testament” cuprinde adresarea directa a eului liric, in ipostaza de parinte, catre urmasul sau, un cititor virtual, pe care il numeste familiar „fiule”. Negatia „Nu-ti voi lasa” reda ideea mostenirii spirituale, „cartea”, singura mostenire cu adevarat valoroasa, asemanatoare textelor sacre preluate de la strabuni.

            Metafora „carte” are un loc central in aceasta arta poetica, fiind un element de recurenta.Termenul „carte” are rol in organizarea materialului poetic si semnifica, mai ȋntȃi, acumularile spirituale. Astfel, poezia este rezultatul trudei, apoi „treapta” ȋnteleasa ca punct de legatura intre predecesori si urmasi. Ca valoare spirituala, „cartea este rezultatul sublimarii experientei inaintasilor –„hrisovul cel dintai, „cuvinte potrivite. Ulterior, „cartea” se defineste prin metaforele din versurile: „Slova de foc si slova faurita / Imparecheate-n carte se marita”. Semnificatia este ca poezia ȋnseamna, in egala masura, har si mestesug.

             Poeziile „Testament” si „Flori de mucigai” sunt arte poetice moderne, ce transmit ideea ca actul creator presupune, intai de toate, mestesug si truda creatoare.pentru ca poetul devine, in conceptia lui Arghezi, un nascocitor, iar poezia presupune mestesugul, truda creatorului. Arghezi introduce in literatura romana, prin aceste creatii literare, estetica uratului, arta devenind un mijloc de transfigurare a uratului existential.

             Despre lirica lui Arghezi, criticul literar G. Calinescu afirma ca poezia sa poate fi inteleasa si apreciata doar de cititorul care are „un cer al gurii dedat cu toate mirodeniile”.

Attachments
AnnaE
#19

                                         In dulcele stil classic de Nichita Stanescu (autor canonic)

                                                            Arta poetica erotica neomodernista

              Poezia face parte din volumul "In dulcele stil clasic", caruia i-a dat si titlul, publicat in 1970. In poeziile acestui volum, Nichita Stanescu (1933 - 1983) se intoarce cu veselie spre lirismul clasic, creand adevarate parodii ale stilurilor sau temelor din poeziile traditionale, imbracand formele bine cunoscute de romanta, balada, poem eroic ori madrigal.

             Poezia "In dulcele stil clasic" este o creatie "lirica galanta -sinteza intre elegantul stil trubaduresc si lamentatiile amoroase din timpul lui Ienachita Vacarescu - supusa de Nichita Stanescu unui [...] tratament de regenerare-caricaturizare". (Al.Steianescu) Spre deosebire de viziunea sentimentului de iubire din poezia "Leoaica tanara, iubirea", unde dragostea este devoratoare, agresiva si bulversanta, in poezia "In dulcele stil clasic", iubirea este caricaturizata, persiflata, minimalizata dupa modelul liricii siropoase a poetilor Vacaresti.

             Tema poeziei este erotica, dar iubirea nu mai este o "leoaica tanara", o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire intamplatoare, trecatoare si nesemnificativa, metafora iubirii fiind aici la fel de sugestiva: "Pasul tau de domnisoara". Ideea poetica exprima nepasarea, indiferenta joviala a eului liric pentru iubirea efemera si conventionala.

Structura, compozitie, limbaj poetic

            Poezia este alcatuita din patru catrene si un vers liber, ce se constituie intr-o concluzie referitoare la efemeritatea timpului in relatie directa cu sentimentul de iubire, la fel de trecator, "Pasul trece, eu raman".

           Prima strofa ilustreaza lirismul obiectiv si exprima ideea conform careia iubirea suava este o galanterie a naturii, care a nascut-o din mineral, "Dintr-un bolovan coboara", ori din vegetal, "Dintr-o frunza verde, pala", sentimentul fiind exprimat printr-o metafora care sugereaza efemeritatea acestui sentiment uman: "pasul tau de domnisoara". Aici viziunea despre iubire este aceea de sentiment trecator, sinele poetic nu mai este un "centrum mundi" capabil sa reordoneze lumea dupa legi proprii, ca in "Leoaica tanara, iubirea", ci contemplativ, privind ivirea iubirii ca pe ceva exterior eului liric.

            Strofa a doua sugereaza, prin lirism obiectiv, plasarea iubirii intr-o "inserare-n seara", sentimentui fiind perceput superficial si efemer ca un "pas de domnisoara", care trece la fel de repede cum a venit, "dintr-o pasare amara". Versul "Pasul tau de domnisoara", care este o metafora pentru a exprima sentimentui de dragoste, este aproape un laitmotiv, fiind repetat de patru ori in primele doua strofe. In ultimele trei strofe atitudinea poetica este dominata de lirism subiectiv.

            Strofa a treia exprima aceeasi idee a unui sentiment superficial, care dureaza putin, numai "o secunda, o secunda", din care cauza eul liric are un ton persiflant, "inima incet mi-afunda". Ca si in "Leoaica tanara, iubirea", sentimentui are conotatii cromatice, "el avea roscata funda", in cealalta poezie iubirea fiind o "leoaica aramie".

             Strofa a patra asaza eul liric in ipostaza unui suflet impovarat parca de un blestem, "blestemat si semizeu", deoarece el inregistreaza, "parca pe timpanul meu", trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund, "mai ramai cu mersul tau" si de aceea nu simte emofie si nici bucurie, "caci imi este foarte rau", cu trimitere discreta catre starile de chinuri sj lesinuri provocate de dragostea din poeziile Vacarestilor.

             In ultima strofa, eul poetic afiseaza o atitudine contemplativa -"Stau intins si lung si zic"-, viziunea iubirii este una exterioara si nu o stare interioara, profunda, generatoare de energii. Atat sentimentui de dragoste, cat si iubita sunt minimalizate, persiflate, "Domnisoara, mai nimic/ pe sub soarele pitic", intocmai ca in poezia clasica pe care o parodiaza.

             Versul liber din finalul poeziei sugereaza curgerea timpului tot prin miscare, "Pasul trece eu raman", la fel ca in poezia "Leoaica tanara, iubirea" -"inca-o vreme,/Si-nca-o vreme...", cu deosebirea ca daca in aceasta ultima poezie iubirea, ca forta esentiaia a spiritului, invinge timpul, in aceasta creatie lirica dragostea este pasagera, atitudinea poetica ramane impasibila, deloc marcata de acest sentiment, alta data atat de bulversant.

             Limbajul artistic este voit conventional, sugestiv pentru o parodie a liricii galante, in care poetul se lamenteaza si se vaicareste.

             Nichita Stanescu confera insa modernitate stilului, prin metafora sugestiva a iubirii, "pasul tau de domnisoara", prin epitetele inedite "frunza verde, paia", "roscata funda") si prin ritmul si muzicalitatea de tip folcloric a versurilor.

Attachments
In dulcele stil clasic.docx 16 Kb . 142 Views