Calea tacerii de Omraam Aivanhov

Notă

Dorim să atragem atenţia cititorilor asupra faptului că învăţătura ezoterică a Fraternităţii Albe, răspândită de Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov, este strict orală, ceea ce explică anumite aspecte din textele care alcătuiesc prezentul volum.

De asemenea, am dori să fie limpede cititorilor faptul că termenul „Albă” - în sintagma Fraternitatea Albă Universală - nu se referă, câtuşi de puţin, la culoarea pielii, specifică unei rase. Aşa cum albul este sinteza tuturor celorlalte culori, ideea de Fraternitate Albă Universală se adresează tuturor oamenilor, fără excepţie.”

Ea îi cheamă să împlinească, pe întreg Pământul, o viaţă fraternă, armonioasă, respectând fiecare rasă, fiecare religie, fiecare naţionalitate.

Cap. 1 - Zgomot şi linişte

Mergeţi în vizită la prieteni şi, de la intrare, sunteţi asaltaţi de gălăgie: câinii latră, copiii se hârjonesc şi plâng, radioul şi televizorul urlă, părinţii strigă, uşile se trântesc... Cum să nu-ţi îmbolnăveşti mintea trăind într-un zgomot continuu? Pe străzile oraşelor, în uzine, la locul de muncă, nu există decât zgomot, în natură, găsim din ce în ce mai puţină linişte şi chiar cerul a devenit acum mai zgomotos! Ne întrebăm unde să mai mergem, ca să găsim puţină linişte...

De aceea, când veniţi la reuniunile noastre, vă cer să fiţi atenţi, să nu faceţi prea mult zgomot. Izgrev, Bonfin, toate celelalte centre fraterne, sunt locuri unde veniţi să găsiţi condiţii pe care nu le întâlniţi în viaţa obişnuită, regenerându-vă şi împlinind o lucrare spirituală. De aceea, vă rog mereu să încercaţi să nu aduceţi cu voi, aici, zgomotele lumii obişnuite.

Ştiu că acest lucru pare destul de greu de îndeplinit, la început: păstrarea liniştii nu face parte din principalele preocupări ale oamenilor: ei vorbesc, strigă, răstoarnă obiecte... Nici măcar nu-şi închipuie că acest comportament le poate dăuna lor şi celorlalţi. Aşa cum sunt, aşa se şi poartă; ei sunt mândri de ei, iar anturajul trebuie să îi suporte aşa cum sunt. Iată o formă de egoism foarte dăunătoare evoluţiei. Dimpotrivă, trebuie să fim atenţi să nu-i deranjăm pe ceilalţi cu gălăgia noastră, căci astfel devenim conştienţi, dezvoltând numeroase calităţi, delicateţe, bunătate, generozitate, armonie... Şi vom fi primii care vom beneficia de ele! Trebuie să înţelegem bine importanţa legăturii ce există între o atitudine şi evenimentele vieţii.

Eu am mare nevoie de linişte. Numai în linişte reuşesc să mă împlinesc şi să-mi pregătesc munca, îmi este greu să suport zgomotul, îl îndepărtez cât pot. Când aud zgomote, nu mai am decât o dorinţă, aceea de a lăsa totul baltă, plecând cât mai repede posibil. Bineînţeles, aceia care vin aici pentru prima oară, sunt puţin derutaţi de această linişte şi, nefiind obişnuiţi cu ea, se întreabă: „Unde am aterizat? Cred că într-o mănăstire!” De ce o mănăstire? Liniştea nu aparţine mănăstirii, ea aparţine naturii, înţelepţilor, tuturor Iniţiaţilor şi oamenilor chibzuiţi.

Cu cât evoluăm, cu atât avem nevoie de linişte. Să fii zgomotos nu este un semn bun. Mulţi oameni fac tărăboi, numai ca să fie băgaţi în seamă! Ei vorbesc tare, râd, pătrund zgomotoşi într-o sală unde lumea este instalată deja, trântesc uşile, obiectele, numai ca să pară interesanţi. A face zgomot, constituie pentru ei o modalitate de afirmare, de a-şi face simţită prezenţa. Este bine să ştie că butoaiele goale fac cel mai mare zgomot: imediat li se face simţită prezenţa! Da, mulţi oameni se aseamănă cu butoaiele goale: ei merg peste tot făcând o mare gălăgie, fapt ce le demonstrează incapacitatea şi mediocritatea.

Mă uit la oameni şi comportamentul lor îmi descoperă pe loc vocaţia, caracterul, temperamentul şi gradul de evoluţie. Totul stă scris în felul lor de a vorbi şi de a se comporta. Unii vorbesc ca şi cum ar dori să acopere, să ascundă câte ceva, temându-se că liniştea ar putea dezvălui ceea ce ei doreau să camufleze. Imediat ce îi întâlniţi, ei vă povestesc tot felul de istorii, impunându-vă o anumită părere despre ei, despre alţii sau chiar despre mersul lucrurilor. Veţi replica că ei doresc să facă cunoştinţă mai bine cu voi. Da, dar ca să faci cunoştinţă cu cineva, liniştea este adesea mai potrivită decât cuvântul. Da, petrecând împreună câteva momente liniştite, ne putem cunoaşte mai bine, decât într-o vorbărie inutilă.

Zgomotul îl reţine pe om în regiunile inferioare ale psihicului: el îl împiedică să intre în acea lume subtilă unde mişcare devine mai uşoară, viziunea mai clară, gândirea mai creativă. Bineînţeles, zgomotul este expresia vieţii, dar nu a gradelor ei superioare, căci el arată mai degrabă o imperfecţiune în construcţia sau funcţionarea obiectelor şi chiar a fiinţelor. Când o maşină sau aparat începe să dea rateuri, acestea sunt însoţite mereu de zgomote; iar, dacă proiectanţii se ocupă să pună la punct aparate silenţioase, aceasta înseamnă că ei sunt conştienţi că aduc prin aceasta, o adevărată schimbare: liniştea este mereu indice al perfecţiunii.

Durerea în sine este un zgomot ce ne previne că lucrurile încep să se strice, într-un corp sănătos, organele sunt liniştite.

Bineînţeles, ele se exprimă, fiind vii, dar o fac în tăcere. Liniştea este semnul că totul funcţionează cum trebuie în organism. Primul scârţâit poate anunţa venirea bolii.

Tăcerea este limbajul perfecţiunii, în timp ce zgomotul este expresia unei defecţiuni, a unei anomalii sau a unei vieţi ce este încă în dezordine, anarhică şi care trebuie controlată, perfecţionată. De exemplu, copiii sunt zgomotoşi pentru că au energie şi o vitalitate copleşitoare. Dimpotrivă, vârstnicii sunt tăcuţi. Veţi spune: „Bineînţeles, este normal, vârstnicii iubesc liniştea pentru că au puţine forţe, deci zgomotul îi deranjează.” Este posibil, dar s-ar mai putea ca ei să fi evoluat, şi spiritul lor să fie acum acela care îi determină să caute liniştea.

Pentru a-şi depăna amintirile, reflectând, revizuind şi concluzionând, ei au nevoie de această linişte, unde se face o lucrare de detaşare, de simplificare, de sinteză. Căutarea liniştii este un proces interior care conduce fiinţele către lumină şi o adevărată înţelegere a lucrurilor. Cu cât omul se maturizează, cu atât mai mult el înţelege că zgomotul este un inconvenient în munca sa, în timp ce liniştea este un factor de inspiraţie; astfel, el o va căuta, oferind inimii sale, sufletului şi spiritului său posibilitatea de a se exprima prin meditaţie, rugăciune, creaţie filosofică sau artistică.

Dar, multora nu le place liniştea, o suportă cu greu; ei sunt asemenea copiilor care nu se simt bine decât în zgomotul mulţimii, ceea ce dovedeşte că ei mai au încă mult de lucru pentru a-şi clădi o adevărată viaţă interioară. Chiar şi liniştea naturii îi tulbură şi când se întâlnesc, se grăbesc să vorbească ca şi cum liniştea i-ar fi deranjat: ei o simt ca pe un gol ce ar trebui umplut prin gesturi şi cuvinte. Este normal, liniştea fizică îi obligă să-şi conştientizeze propriile disonanţe şi dezacorduri interioare, de aceea frica îi copleşeşte: liniştea poate chiar să-i înnebunească. Negăsind nimic în interior, ca să se distreze şi să-şi omoare timpul, ei cad pradă, încet-încet, demonilor interiori.

Liniştea este o expresie a păcii, a armoniei, a perfecţiunii. Acela care începe să iubească liniştea, care înţelege că liniştea îi oferă cele mai bune condiţii pentru activitatea psihică şi spirituală, ajunge, încetul cu încetul, să o împlinească în tot ceea ce face: atunci când mişcă un obiect prin casă, când vorbeşte, când lucrează, în loc să facă o harababură, el devine mai atent, mai delicat, mai simplu; tot ceea ce face pare impregnat de ceva ce coboară dintr-o altă lume, o lume plină de poezie, muzică, dans, inspiraţie.

Ca discipol al învăţământului Fraternităţii Albe Universale, trebuie să ştiţi că există anumite reguli de cunoscut şi de respectat, calităţi ce trebuie să vi le dezvoltaţi, dacă doriţi cu adevărat să vă manifestaţi în această Fraternitate ca un membru activ, însufleţitor, surâzător. Liniştea este una dintre aceste reguli, una dintre aceste calităţi. Deci, învăţaţi să iubiţi şi să realizaţi liniştea, altfel, chiar dacă vă veţi afla acolo în corpul fizic, sufletul şi spiritul vă vor fi mereu în altă parte.

Cap. 2 - Realizarea liniştii interioare

În planul fizic este uşor să obţii liniştea, ajunge să închizi uşa sau ferestrele, să-ţi astupi urechile. Dar, aici nu este vorba despre liniştea exterioară. Desigur, ea este necesară, indispensabilă, în măsura în care ea oferă condiţiile necesare pentru realizarea celeilalte linişti, a celei interioare, a gândurilor şi sentimentelor, ceea ce este mult mai greu de obţinut. Deoarece acolo, în forul tău interior există zgomot, discuţii, harababură, explozii.

Din nefericire, când încercăm să explicăm oamenilor că este în interesul lor să realizeze această linişte interioară, oferindu-le chiar metode de a ajunge la ea, ei nu ascultă, nu înţeleg, iar zgomotul ce îl păstrează în ei se reflectă în întreaga lor conduită, care este dezordonată, haotică.

Dacă veniţi într-o Şcoală iniţiatică, trebuie să învăţaţi lucruri esenţiale, altfel nu merită osteneala. Unul dintre aceste lucruri este tocmai realizarea liniştii interioare. Zilnic, trebuie să vă străduiţi să evitaţi zgomotele ce vă vin din interior: discuţii, revolte, certuri datorate unor gânduri, dorinţe şi sentimente rău stăpânite. Ca să scăpaţi de această gălăgie, trebuie să învăţaţi să nu mai trăiţi la suprafaţa lucrurilor, expuşi agitaţiilor şi necazurilor ce se produc, ci să vă eliberaţi de preocupările prozaice, de griji, şi mai ales să schimbaţi natura nevoilor voastre. Atât timp cât veţi rămâne în lumea nevoilor obişnuite, nu veţi reuşi să vă eliberaţi. Fiecare nevoie, fiecare dorinţă, vă conduce pe căi bine determinate şi, cunoscând natura acestora, veţi ajunge într-o zonă populată cu fiare care urlă sau, dimpotrivă, într-o regiune populată cu creaturi celeste ce vă vor primi cu cântece de armonie.

Pentru moment, liniştea pe care aţi reuşit să o obţineţi nu este una adevărată. De câte ori nu aţi experimentat-o! închideţi ochii, şi toate problemele, toate preocupările sau animozităţile vă sar în faţă. În această aşa-zisă „linişte”, continuaţi să vă certaţi cu soţia, vă bateţi copiii, ţipaţi la un vecin care v-a insultat, îi cereţi mai mulţi bani patronului... şi toate acestea le numiţi linişte! Ei bine nu, acesta este un mare tărăboi!

Există persoane cărora le putem auzi zgomotul interior, chiar şi când stau liniştite: o nelinişte, un freamăt le străbate întreaga fiinţă. Dar, există şi cazuri mai rare, din nefericire, de persoane ce par înconjurate de linişte. Chiar şi atunci când vorbesc, ele emană ceva liniştitor. Da, liniştea este o calitate a vieţii interioare. Dar, nu mă veţi putea înţelege decât atunci când veţi reuşi să rămâneţi cel puţin câteva minute într-o adevărată linişte, ceea ce, poate, nu vi s-a întâmplat niciodată.

Câţi nu se înşeală, gândind că liniştea este neapărat un gol, absenţa oricărei activităţi sau creaţii, într-un cuvânt, neantul, în realitate, există linişte şi linişte... dar într-o manieră mai generală o putem împărţi în două mari categorii: aceea a morţii şi aceea a unei vieţi superioare. Despre această ultimă categorie vorbim aici, căci pe ea trebuie să o înţelegem. Această linişte nu este o inerţie, ci o lucrare, o activitate intensă care se realizează în mijlocul unei armonii profunde. Nu este nici vid, nici absenţă, ci o împlinire comparabilă cu cea trăită de fiinţele unite de o mare iubire şi care trăiesc ceva atât de intens, încât nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte.

În om, liniştea este rezultatul unei armonii în cele trei planuri, fizic, astral şi mental. Deci, pentru a introduce liniştea în voi, trebuie să încercaţi să creaţi o armonie în corpul fizic, în sentimente şi în gânduri. Vi s-a întâmplat, câteodată, să simţiţi imediat o linişte profundă, instalându-se în voi, ca şi cum zgomotul interior, pe care nu-l mai sesizaţi, trăind zilnic în el, s-ar fi oprit brusc? Această linişte aţi receptat-o ca pe o eliberare, o uşurare, ca şi cum o greutate v-ar fi căzut de pe umeri, s-ar fi produs o eliberare din străfunduri, o poartă vi s-ar fi deschis, lăsând sufletul să plece şi să se dilate în spaţiu.

Această experienţă ce v-a fost dată să o trăiţi ca pe un dar ceresc fără să fi făcut nimic pentru a o obţine, o puteţi repeta, prin străduinţă şi conştientizare. Un anumit număr de activităţi şi exerciţii vă pot ajuta în acest sens; fiecare îşi are felul şi mireasma sa, iar cântecul, de exemplu, este unul dintre acestea. Cântând înainte şi după reuniuni, aşa cum o facem noi, înainte şi după mese, realizăm o stare de armonie, de poezie şi inspiraţie care, ajutată de gândirea şi conştiinţa noastră, uşurează tensiunile interioare. Căci, trebuie să înţelegem că nu cântăm numai pentru plăcerea de a cânta, pentru propria bucurie. Nu, cântăm fiindcă cântecul trezeşte în noi o stare de vibraţii intense, favorabile lucrării spirituale.

Între cântece, facem o pauză, în linişte, iar dacă eu prelungesc această pauză nu trebuie să vă impacientaţi. Prin felul lor, prin inspiraţia lor mistică, cântecele pe care le interpretăm ne ridică nivelul de conştiinţă, iar liniştea ce rămâne între ele va fi impregnată de puritatea lor, de frumuseţea şi profunzimea lor. între noi şi împrejurul nostru, simţim prezenţa unor curenţi, a unor entităţi, a unor lumini. Ce condiţii minunate sunt aici..., de ce să nu le folosim în mod conştient?

Putem regăsi liniştea şi ascultând muzică. De aceea, de ani de zile v-am obişnuit ca la sfârşitul întrunirilor să ascultaţi recviemuri, liturghii muzicale, oratorii, căci această muzică este expresia, reflectarea, unor lumi aflate cu mult deasupra pasiunilor omeneşti, conducându-ne, cel puţin pentru câteva minute, în această lume superioară.

Este inutil să aspiraţi la mari realizări spirituale atâta vreme cât nu veţi stăpâni curentul zgomotos şi dezordonat al gândurilor şi sentimentele voastre; ele vă împiedică să aduceţi în voi adevărata linişte, cea care repară, uşurează, armonizează şi răcoreşte!... Când veţi ajunge să realizaţi această linişte, veţi transmite imperceptibil tuturor faptelor voastre un ritm, o distincţie. Vă deplasaţi, atingeţi obiectele şi totul în voi nu este decât dans şi muzică. Această mişcare armonioasă care se transmite tuturor celulelor organismului vostru vă face bine şi acţionează binefăcător asupra tuturor fiinţelor ce vă-nconjoară: ele se vor simţi uşurate, libere, luminate şi îndemnate, la rândul lor, să se străduiască să regăsească aceste senzaţii trăite alături de voi.

O altă metodă de restabilire a liniştii în sine este postul. De aceea, toate religiile au recomandat postul şi, după caz, au fixat modalităţi şi durata. Postul înseamnă oprirea funcţionării anumitor „uzine” şi această oprire produce o mare uşurare în toate celulele. Dar, înainte de instalarea păcii, se face o curăţenie, însoţită adesea de mult zgomot, căci circulaţia se accelerează, sângele ne pulsează în tâmple, resimţim zgomote în urechi, ameţeli, dureri în diferite părţi ale corpului. Aceste simptome ne vin de la jivinele grădinii zoologice din sânul nostru care strigă de foame. Dar, în curând fiarele se calmează şi o mare linişte, o mare pace, încep să se instaleze.

Bineînţeles, postul este o disciplină ce trebuie practicată cu înţelepciune şi prudenţă, pentru a nu produce altfel de perturbări în organismul fizic şi chiar în cel psihic, în schimb, cântecul şi ascultarea muzicii se pot face fără nici un fel de pericol. Bineînţeles, eu ştiu că voi nu apreciaţi prea mult aceste metode simple pe care vi le prezint, tocmai datorită simplităţii lor. Dar, într-o bună zi le veţi recunoaşte valoarea. Aşteptând, încercaţi totuşi să le aplicaţi.

De mai multe ori pe zi, acordaţi mai multe minute acestui proces de introducere a liniştii în organism, închideţi ochii, lăsaţi gândurile şi grijile zilnice deoparte, dirijaţi-le spre înalt, spre sursele vieţii, ce hrănesc întreg universul. Când simţiţi că aţi putut opri şuvoiul de gânduri şi de imagini ce vă străbat, pronunţaţi imediat cuvântul „mulţumesc”. Iată cel mai simplu cuvânt, care detensionează, căci mulţumind, veţi intra în acord cu Cerul, veţi ieşi din centrul strâmt al propriului eu, intrând în pacea conştiinţei cosmice... Rămâneţi cât mai mult timp posibil în această stare de linişte, şi când veţi reveni la normal, veţi simţi că elemente noi şi foarte preţioase au pătruns în voi: serenitatea, luciditatea şi forţa. Şi, deoarece respiraţia este, de asemenea, un factor de uşurare şi armonizare foarte important, pronunţând cuvântul „mulţumesc”, încercaţi să aveţi o respiraţie regulată: inspiraţi aerul foarte profund, şi expiraţi-l foarte lent, până ce plămânii se golesc complet.

Deci, de mai multe ori pe zi, obişnuiţi-vă să restabiliţi liniştea în voi. Chiar dacă nu veţi putea face acest lucru decât un minut sau două, este bine şi atât. Şi-l puteţi face chiar şi pe stradă, când simţiţi un mare necaz, o stare de rău. Aşezaţi-vă în faţa unei vitrine ca şi cum aţi privi în ea, pentru ca nimeni să nu-şi dea seama ce faceţi; închideţi ochii câteva secunde, încercând să vă izolaţi cu ajutorul gândului, şi să vă legaţi apoi de lumea armoniei şi a luminii. Apoi, vă puteţi continua drumul... Astfel, veţi neutraliza toţi curenţii negativi. Dar, dacă vă lăsaţi demagnetizaţi şi otrăviţi, acest fapt va pregăti terenul tuturor tulburărilor psihice: încet, dar sigur, vă veţi pierde echilibrul, forţele, apoi va veni boala. Să nu vă faceţi cumva iluzii, oricare ar fi remediile ce le poate aduce liniştea, vor exista mereu viruşi şi microbi, aer poluat, hrană stricată, uriaşe tensiuni psihice vor continua să domnească în lume; daca nu vă veţi lega la armonie şi lumină, încet-încet, terenul pe care veţi păşi va fi minat şi veţi sări în aer.

Odată ce aţi realizat această linişte, se pune problema păstrării ei. Altfel, la ce au fost bune toate beneficiile? Odată ce aţi introdus liniştea în voi, prin rugăciune, meditaţie, trebuie să fiţi vigilenţi ca să nu o lăsaţi să vă scape. Înţelegeţi-mă bine, scopul vieţii spirituale nu constă în a încerca, preţ de o jumătate de oră sau o oră pe zi, să restabiliţi legătura cu lumea liniştii şi a luminii, apoi să uitaţi şi să va lăsaţi antrenaţi din nou în dezordinea şi zgomotul existenţial... ca să reîncepeţi din nou mâine... nu, acest lucru nu are sens. Dimpotrivă, pacea, armonia, pe care le gustaţi în timpul meditaţiilor trebuie să vă călăuzească întreaga zi, impregnându-vă toate faptele.

A venit vremea să nu vă mai purtaţi ca nişte copii care, obligaţi să stea câteva minute liniştiţi, nu aşteaptă decât momentul când vor putea să strige şi să gesticuleze din nou. Este normal ca nişte copii să fie copleşiţi de linişte, dar nu este normal în cazul vostru; chiar dacă sunteţi supuşi trepidaţiilor zilnice, trebuie să vă străduiţi să păstraţi liniştea în voi. Mă înţelegeţi aşa cum trebuie?...

Dar, nu ajunge numai să înţelegem. Mai trebuie să şi aplicăm. Pentru mulţi există o mare prăpastie între înţelegere şi punerea în practică. Ei înţeleg, dar când este cazul să realizeze ceva, nu o mai pot face. Ori, în Ştiinţa iniţiatică, înţelegerea nu se separă de realizare. Dacă nu veţi realiza ceea ce aţi pretins că înţelegeţi, înseamnă că nu aţi înţeles nimic. Dacă aţi fi înţeles, aţi fi realizat. Da, pentru Iniţiaţi, a şti înseamnă a putea. Dacă nu puteţi, nu ştiţi, fiindcă vă lipsesc anumite elemente în cunoaştere, pentru a putea ajunge la realizare, la împlinire.

Realizarea liniştii interioare este un indiciu al evoluţiei fiinţelor. Acela care a realizat adevărata linişte, a ştiut să-şi pună ordine în sine însuşi, mulţumită cunoaşterii adevărurilor iniţiatice. Nu numai că această linişte îi va deschide porţile iluminării, dar el însuşi va deveni o sursă de binecuvântare pentru întreaga omenire.