Rugaciune catre Univers : „Eu te iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc, eu sunt în armonie cu tine!”

                                                                                                  Armonie si sanatate de Omraam Aivanhov

Cap. 1 - Viaţa este primordială

 

I.

La început există viaţa. Observaţi creaturile: la început ele posedă viaţă, şi mai târziu ajung mai mult sau mai puţin să simtă, să gândească, să acţioneze cu eficienţă.

Viaţa... acest cuvânt rezumă toate bogăţiile universului care sunt aici, nediferenţiate, neorganizate, aşteptând ca o ordine să vină să le aşeze şi să le pună la treabă. Astfel, în cuvântul „viaţă” sunt incluse toate prefacerile viitoare. Toate organele care trebuie să apară într-o zi dintr-o celulă sunt deja conţinute în ea ca putere, ca într-o sămânţă ce trebuie plantată, udată, îngrijită pentru ca să rodească. Deci, după un timp, ca şi în cazul grăuntelui, din această magmă, din acest haos, din această realitate nedefinită care este viaţa, totul începe să iasă şi să ia o formă.

Astfel au apărut organele pe care le posedăm acum, şi vor apărea multe altele în viitor...

Dat fiind faptul că trupul fizic este constituit după imaginea corpului astral, corpul astral după imaginea corpului mental şi tot aşa până la planul divin, aşa cum noi posedăm cinci simţuri în planul fizic, tot aşa deţinem şi cinci simţuri în planul astral şi în cel mental: pipăitul, gustul, mirosul, auzul şi vederea... Aceste organe nu sunt încă dezvoltate în celelalte planuri, dar ele există şi aşteaptă să se manifeste. Atunci când ele vor fi formate, noi vom avea posibilităţi extraordinare de a vedea, de a simţi, de a auzi, de a gusta, de a acţiona, de a ne deplasa. Viaţa, fiinţa vie, celula însufleţită, microorganismul conţin toate posibilităţile de dezvoltare, dar este nevoie încă de mii de ani pentru ca ele să ajungă să se exprime din plin. Acesta este misterul, splendoarea vieţii.

 

Observaţi-i pe oameni: ei lucrează, se distrează, aleargă la stânga şi la dreapta şi iar la stânga, se lasă angrenaţi în tot felul de preocupări, şi în acest timp viaţa lor se reduce, este în pericol, pentru că ei nu sunt preocupaţi de ea. Ei se gândesc că, din moment ce sunt în viaţă, se pot folosi de aceasta pentru a obţine tot ceea ce îşi doresc: bogăţie, plăceri, cunoaştere, glorie... Atunci ei o vlăguiesc, o vlăguiesc... şi când nu le mai rămâne nimic, sunt obligaţi să îşi oprească toate activităţile. Nu are nici un sens să acţionaţi astfel, pentru că pierzându-vă viaţa, pierdeţi totul. Viaţa este cea mai importantă şi trebuie deci să o protejaţi, să o purificaţi, să o sfinţiţi, să eliminaţi tot ceea ce o otrăveşte sau blochează, pentru că datorită ei obţinem apoi sănătatea, forţa, frumuseţea, puterea, inteligenţa.

 

În conferinţa despre cele cinci fecioare înţelepte şi cele cinci fecioare nebune, eu v-am explicat că uleiul despre care vorbea Iisus reprezintă simbolul vieţii. Atunci când omul nu mai are nici o picătură de viaţă, lampa sa se stinge şi el moare. Uleiul îşi are corespondenţă în toate domeniile: pentru plante, el este apa; pentru toate creaturile terestre, el este aerul, iar pentru fiinţa umană este îndeosebi sângele; pentru afaceri, este aurul sau banul; pentru o maşină, este benzina etc...

 

Viaţa este materia primordială, rezervorul din care ţâşnesc zilnic noi creaţii ce vor avea nesfârşite ramificaţii. Plecând de la această viaţă nediferenţiată şi inexpresivă ce există ca o posibilitate oarecare, spiritul creează fără încetare noi elemente, noi forme...

 

Oamenii se ocupă însă de orice în afară de viaţă: dacă ei s-ar fi gândit mai întâi la viaţă, cum să o păstreze, cum să o protejeze, cum să o con-serve în cea mai mare puritate, ei ar fi avut din ce în ce mai mult posibilităţi să obţină ceea ce îşi doresc, pentru că această viaţă iluminată, strălucitoare, intensă, le poate oferi totul. Cum ei nu posedă această filosofie, îşi risipesc viaţa, se gândesc că, din moment ce sunt vii, totul le este permis. Fiecare îşi spune: „Din moment ce sunt în viaţă, trebuie să fac ceva..”. Dar câţi reuşesc să realizeze ceea ce îşi doresc? Foarte puţini, majoritatea au răvăşit totul. De acum înainte trebuie, să aveţi o altă filosofie, să ştiţi că modul în care gândiţi acţionează deja asupra vieţii voastre, asupra rezervelor sale, asupra chintesenţei fiinţei voastre şi că, dacă gândiţi prost, stricaţi totul.

 

Să luăm un exemplu: un băiat care are un tată foarte bogat, îşi face studiile, lucrează, iar tatăl său îl întreţine. Dar iată că fiul începe să facă prostii, risipeşte în tot felul de plăceri banii pe care îi primeşte de la tatăl său; atunci, tatăl îi taie fondurile, nu îi mai dă nimic... Care este vina fiului? El a comis cea mai mare greşeală ce constă în a-şi compromite propria viaţă, adică condiţiile, energiile şi curenţii ce sunt simbolizaţi în acest caz de bani. Dacă noi procedăm la fel folosind şi abuzând de existenţa noastră după cum ne place, permiţându-ne să încălcăm toate legile, ne epuizăm rezervele şi ajungem în mizerie, poate nu în mizeria materială, fizică, dar în cea interioară. Viaţa este singura bogăţie care există, şi oricare ar fi numele pe care i-l (A se vedea „Parabola celor cinci fecioare înţelepte şi a celor cinci fecioare nebune” în Vol. 217 Colecţia Izvor: „Un nou înţeles al Evangheliilor”) dăm: bogăţie, subvenţii, petrol, energie, chintesenţă, înseamnă la fel, pentru că acest cuvânt „viaţă” poate fi înlocuit de oricare dintre aceşti termeni.

 

Oamenii îşi petrec însă viaţa risipindu-şi timpul, alergând după achiziţii ce nu sunt la fel de importante ca însăşi viaţa. Ei lucrează ani în şir pentru a-şi satisface ambiţiile şi se regăsesc într-o zi atât de doborâţi, de blazaţi, încât punând în balanţă ceea ce au obţinut şi au pierdut, îşi dau seama că au pierdut tot pentru a câştiga foarte puţin. Dar aşa sunt plămădiţi oamenii: ei sunt gata să piardă totul, fiindcă nu au fost niciodată instruiţi că este mai important să fie sănătoşi şi bucuroşi - chiar dacă nu au nimic altceva - decât să câştige nişte bogăţii de care nu pot profita fiindcă s-au extenuat urmărindu-le. Un proverb spune: „Un câine viu face mai mult decât un leu mort.” Dar mulţi preferă să rămână nişte lei morţi...

 

Ceea ce lipseşte însă este adevărata filosofie. încă din copilărie, oamenii ar trebui sfătuiţi să nu-şi risipească viaţa pentru a o putea consacra unui scop sublim; fiindcă atunci viaţa se îmbogăţeşte, creşte în forţă şi în intensitate, asemenea unui capital ce este fructificat. Aţi plasat un capital într-o bancă din înalt, şi în loc să fie irosit, împrăştiat, el se măreşte, şi fiindcă sunteţi mai bogaţi, aveţi posibilităţi mai bune de a vă instrui, de a lucra. În timp ce, dedându-vă plăcerilor, emoţiilor, pasiunilor, vă irosiţi viaţa, fiindcă tot ceea ce obţineţi trebuie să plătiţi, şi plătiţi cu viaţa voastră. Nimic nu se obţine niciodată fără vreun sacrificiu. În Franţa spuneţi că nu puteţi face o omletă fără să spargeţi nişte ouă.

 

Dar eu afirm exact contrariul. Eu cunosc secretul: plasaţi-vă capitalul într-o bancă din înalt, şi cu cât lucraţi mai mult, cu atât deveniţi mai zdraveni şi puternici. Da, în loc să slăbiţi, vă întăriţi fiindcă elemente noi năvălesc puternic în voi pentru a le înlocui pe cele pierdute. Dar pentru aceasta trebuie să vă plasaţi „banii”, „capitalul” vostru într-o bancă celestă...

Iată de ce este atât de important să ştiţi în ce scop lucraţi şi pentru cine, fiindcă în funcţie de caz energiile voastre iau o anumită direcţie. Vorbind simbolic, dacă acela pentru care lucraţi este tatăl vostru, nu numai că nu pierdeţi nimic, dar câştigaţi. Deci, lucrul cel mai important este să ştiţi la ce vă consacraţi forţele, în ce direcţie lucraţi fiindcă viitorul vostru depinde de aceasta: sărăciţi sau vă îmbogăţiţi.

 

Cei mai mulţi oameni lucrează fără ştirea lor pentru un duşman ascuns în ei înşişi care îi pradă, îi sărăceşte. Un adevărat spiritualist este mai inteligent, el lucrează şi îşi cheltuieşte toate energiile pentru cineva care se găseşte în el însuşi, şi el este acela care câştigă. Iată inteligenţa: să şti să te îmbogăţeşti şi nu să sărăceşti. Şi nu este ceva personal, ceva egoist, dimpotrivă.

 

Vă hotărâţi de pildă să nu lucraţi pentru voi, ci pentru colectivitate... Şi cum sunteţi legaţi de această colectivitate, sunteţi o parte a acesteia, atunci când colectivitatea se ameliorează, se înfrumuseţează, aceasta se resimte la fiecare individ al colectivităţii, deci şi asupra voastră. Câştigaţi fiindcă v-aţi plasat capitalul într-o bancă ce se numeşte familia, colectivitatea, omenirea, fraternitatea universală, din care sunteţi o parte. În timp ce, atunci când lucraţi pentru voi înşivă, adică pentru micul vostru eu mediocru, energiile voastre se pierd şi nu obţineţi nimic bun. Spuneţi: „Ba da, ba da, fiindcă am lucrat pentru mine”. Nu, fiindcă eul vostru personal, separat, egoist, este o prăpastie, şi lucrând pentru el aţi aruncat totul în această prăpastie. Nu astfel trebuie să lucraţi. Individualiştii, egoiştii nu văd tot ceea ce ar putea obţine lucrând pentru colectivitate; ei spun: „Eu nu sunt prost, lucrez pentru mine, mă descurc..”. şi astfel îşi pierd tot capitalul.

 

Atunci când spun: colectivitatea, eu nu doresc să vorbesc numai despre omenire, ci şi despre univers, despre toate creaturile din univers, despre Dumnezeu însuşi. Această colectivitate, această imensitate pentru care lucraţi este ca o bancă şi tot ceea ce faceţi pentru ea se va întoarce într-o bună amplificat asupra voastră. Asemenea acestei bănci, universul face mereu afaceri formidabile şi se îmbogăţeşte fără încetare cu noi constelaţii, cu noi nebuloase, cu noi galaxii, iar toate aceste bogăţii se vor îndrepta spre voi.

 

Aceia care nu lucrează decât pentru ei înşişi în loc să lucreze pentru imensitate, sărăcesc; nimeni nu se mai gândeşte la ei, nimeni nu îi iubeşte, nici chiar familia lor, fiindcă devin prea egoişti. Ei nu s-au gândit niciodată la alţii, de ce s-ar gândi cineva la ei? Şi astfel ei devin trişti, amărâţi, necăjiţi. Dar nu se gândesc niciodată că poate filosofía lor era greşită... Ah, nu, ei aveau dreptate şi ceilalţi au fost nedrepţi şi răi. Ei meritau desigur să fie iubiţi, ajutaţi... Să merite, să merite... dar ce au făcut bine pentru a merita ceva? în timp ce, aceia care sunt plini de iubire, de bunătate, de abnegaţie, chiar dacă la început sunt consideraţi nişte naivi şi proşti, cu cât timpul se va scurge, cu atât mai mult se va vedea că sunt nişte fiinţe excepţionale, şi într-o bună zi întreaga lume va veni să îi recompenseze, să îi răsfeţe, să îi iubească. Ei au lucrat pentru întreg universul şi într-o bună zi îşi vor primi recompensa... Dar nu imediat, desigur.

 

Atunci când plasaţi bani într-o bancă, nu primiţi a doua zi dobânda, trebuie să aşteptaţi, şi cu cât aşteptaţi mai mult, cu atât aceasta este mai mare. Exact aceeaşi lege funcţionează şi în domeniul spiritual. Lucraţi cu multă iubire, cu multă răbdare, cu multă încredere şi nu aveţi la început nici un rezultat... Să nu vă descurajaţi; dacă vă descurajaţi, înseamnă că nu aţi descifrat bine legile care vă guvernează viaţa zilnică. Da, trebuie să cunoaşteţi legile băncii şi ale administraţiei! Dacă le cunoaşteţi, înţelegeţi că trebuie să aşteptaţi. Apoi bogăţiile vor apărea din toate părţile şi va fi imposibil chiar să vă salvaţi!... întreg universul va ploua peste voi cu bogăţii extraordinare fiindcă voi sunteţi aceia care le-aţi produs. Aceasta este dreptatea!

 

înţelegeţi cât de prostească este filosofía egoistă. Ne încredem în aparenţe, dar aparenţele sunt mincinoase, v-am spus-o de atâtea ori! Pentru a descoperi adevărul, trebuie să căutăm dincolo de aparenţe; ceea ce este considerat drept profitabil şi folositor în prezent, este în realitate adesea dăunător în viitor.

 

Nu vă risipiţi deci viaţa pentru nimic în lume, fiindcă nimic ca valoare nu se poate compara cu viaţa. Există desigur cazuri deosebite în care unii oameni şi-au dat viaţa pentru a-i salva pe alţii, pentru a apăra anumite idei. Profeţii, Iniţiaţii care şi-au dat viaţa pentru o idee, pentru slava Domnului, nu au pierdut nimic în realitate, fiindcă Cerul le-a dat imediat o viaţă nouă, mai bogată şi mai frumoasă, fiindcă şi-au sacrificat viaţa pentru bine. Eu nu spun că trebuie neapărat să ne salvăm viaţa; nu, există cazuri excepţionale... Dar în general, discipolul trebuie să-şi păstreze, să-şi purifice şi să-şi intensifice propria viaţă, fiindcă ea este izvorul, rezervorul, punctul de plecare al tuturor celorlalte evoluţii: intelectuală, afectivă, estetică etc...

 

Atunci când spun că oamenii nu se preocupă de viaţă, că nu lucrează ca să o păstreze, îmi puteţi reproşa că nu este adevărat, că toţi lucrează pentru a-şi prelungi viaţa. Da, să şi-o prelungească, dar nu să o spiritualizeze, să o purifice, să o ilumineze, să o sfinţească, să o divinizeze. Prelungirea vieţii este destinată plăcerilor, afacerilor necurate, crimelor. Vă închipuiţi oare că medicii se gândesc să prelungească viaţa oamenilor pentru ca aceasta să fie consacrată luminii sau binelui întregii lumi... deloc! Am dreptate deci atunci când afirm că nu ne ocupăm de viaţă, adică nu suntem în stare să obţinem bucuria, frumuseţea, puterea, bogăţia, gloria, cunoaşterea, fără a ne risipi viaţa. Orice am face, ajungem mereu să ne risipim viaţa.

 

Hotărându-vă să lucraţi numai pentru înfrumuseţarea vieţii voastre, intensificând-o, purificând-o, sfinţind-o, vă lărgiţi toate capacităţile. Fiindcă această viaţă care este pură, armonioasă, va atinge alte regiuni unde acţionează asupra altor entităţi care vin apoi să vă ajute, să vă inspire. Indirect, viaţa este aceea care se ocupă să vă aducă tot restul, dar numai dacă este pură şi armonioasă.

 

în ziua în care veţi înţelege că esenţialul constă în modalitatea de a trăi, veţi primi tot ceea ce doriţi fără chiar a cere. De aceea doresc să vă spun exact contrariul cuvintelor lui Iisus: „Să nu cereţi şi vi se va da!... Să nu bateţi şi vi se va deschide!..”. Da, dar când? Atunci când veţi trăi o viaţă divină. Şi va fi scris într-o zi în noua Evanghelie, fiindcă Iisus o gândea deopotrivă, dar nu a putut să o spună: în epoca când vorbea, oamenii nu ar fi putut înţelege. Dacă ar reveni, el ar spune: „Trăiţi o viaţă divină şi nu cereţi nimic. Veţi avea totul!” De ce ? Fiindcă trăind această viaţă divină, daţi. Şi atunci primiţi. Chiar dacă nu v-aţi exprimat nici o dorinţă, aceasta nu are nici o importanţă, Cerul vă copleşeşte cu binefacerile sale.

 

II.

În ziua în care veţi învăţa cum să emanaţi viaţa pentru ca ea să vă facă revelaţii şi să vă deschidă toate porţile, veţi şti în sfârşit ceea ce ea este cu adevărat. De aceea, de acum înainte, lucraţi să intensificaţi şi să fructificaţi această viaţă, ce poate produce fenomene din cea mai înaltă magie asupra inimilor, a sufletelor, a inteligenţelor, a entităţilor şi forţelor naturii, şi chiar asupra obiectelor lumii fizice. Da, se apropie clipa în care toţi trebuie să înţeleagă cât de deplorabil este să risipească o veşnicie de splendoare pentru o existenţă mediocră pe care să şi-o petreacă mâncând, bând, dormind şi alergând aiurea pentru a-şi satisface poftele nemăsurate; oare este cu adevărat inteligent acest lucru?

 

Dacă Iniţiaţii au reuşit să obţină echilibrul, pacea şi toate binecuvântările, este pentru că ei s-au ocupat de viaţă, înţelegând că cea mai puternică magie care există se găseşte numai în viaţă şi nu în altă parte. Da, viaţa, a putea insufla viaţa, nu există magie mai mare: a însufleţi fiinţele, a le stimula, a le exalta, a le învia. Acela care nu a înţeles acest adevăr este gata să distrugă rădăcinile existenţei sale. El nu va şti niciodată ce este adevărata viaţă!

De ce vă hrăniţi de trei ori pe zi, poate chiar de patru ori? Mâncaţi, beţi, apoi lucraţi, citiţi etc... Dar de ce mai întâi mâncaţi? Oare vă instruiţi, lucraţi atunci când mâncaţi? Nu, introduceţi viaţa în voi şi atunci când ea începe să pătrundă, merge peste tot şi stropeşte celulele braţelor, picioarelor, urechilor, gurii, creierului etc... care primesc energii. Picioarele pot atunci să alerge şi câştigaţi locul întâi la o întrecere. Braţele pot lovi, sunteţi un boxeur sau altceva şi iată încă un premiu! Apoi vorbiţi, iar limba voastră care este ca o mitralieră, vă mai aduce încă un succes... Şi tot aşa şi în cazul urechilor, al creierului. Dar dacă nu v-aţi hrănit, nu puteţi nici alerga, nici lovi, nici vorbi. Vedeţi dar că, atunci când aţi introdus-o în voi, viaţa se însărcinează să vă viziteze celulele, să le întărească, să le stimuleze, şi toate capacităţile voastre se trezesc. La bază se află deci viaţa ce însufleţeşte, alimentează întregul organism.

 

În acelaşi mod viaţa ne poate pune în contact cu lumea divină. Am tras această concluzie despre ceea ce se petrece în existenţa cotidiană. Eu nu inventez nimic, voi sunteţi aceia care nu ştiţi să observaţi. Ochii voştri pot vedea şi urechile voastre pot auzi pentru că aţi mâncat. Dacă nu mâncaţi câteva zile, nu veţi vedea şi nici nu veţi mai auzi la fel de bine. Atunci când viaţa lipseşte, totul merge prost... Dar în ziua în care veţi reuşi să vă faceţi viaţa luminoasă, pură, spirituală, ea va deschide în voi alte urechi şi alţi ochi: atunci veţi începe să auziţi şi să vedeţi în planul invizibil, veţi vedea legi, adevăruri, corespondenţe... Adevăraţii Iniţiaţi nu studiază din cărţi, ei descoperă în lumea invizibilă realităţi încă necunoscute filosofilor şi savanţilor. Ei le sesizează pentru că posedă această viaţă superioară ce însufleţeşte corpurile lor subtile. Ea este aceea care îşi asumă sarcina să le facă revelaţii. Problema este numai să dobândeşti această viaţă.

Mulţi spun: „Dar eu trăiesc, trăiesc... mănânc, beau, fac afaceri”. Nu, ei nu trăiesc, se mulţumesc să vegeteze, ei încă nu ştiu ce înseamnă să trăieşti. Fiindcă viaţa posedă grade, miliarde de grade. De aceea Iisus spunea că a venit pentru ca discipolii săi să aibă viaţa din plin. Despre ce viaţă vorbea? Discipolii lui erau vii!... Ce viaţă dorea pentru ei? în realitate, el vorbea despre o altă viaţă, despre un nivel de viaţă atât de subtil, de spiritual, de luminos, de divin ce permite să vadă, să audă, să simtă, să guste, să atingă ceea ce nu poate fi atins printr-o viaţă pur fizică, animalică. Iată cum înţelegea Iisus viaţa şi se ruga ca Cerul să le dăruiască discipolilor această viaţă spirituală, singura care permite să înţelegi şi să respiri în regiunile celeste.

 

Cunoaşteţi şi cântecul Maestrului Peter Deunov: „Sine moi, pazi jivota: Fiul meu, păstrează viaţa, scânteie ascunsă în tine..”. Aceasta dovedeşte că Maestrul Peter Deunov înţelegea în acelaşi fel importanţa vieţii. Da, acum sunt necesari instructori, pedagogi care vor clarifica această problemă esenţială: viaţa.

Plantaţi o sămânţă şi ea devine într-o bună zi un arbore cu rădăcini, trunchi, ramuri, frunze, flori, fructe. Cum a putut sămânţa produce o asemenea bogăţie? Viaţa are toate posibilităţile, trebuie numai să îi imprimi direcţia, trebuie să o orientezi aşa cum orientezi apa. Dacă nu orientezi apa, pentru ca ea să treacă exact pe acolo pe unde cresc legumele şi fructele, ea nu le va putea uda, şi ele se vor usca. Grădinarul, care ştie acest lucru, sapă şanţuri şi lasă apa să treacă pe drumul trasat pentru a alimenta toate plantele. De ce nu v-aţi oprit la acest lucru? Veţi înţelege că, înainte de toate, trebuie să lucraţi asupra vieţii, adică să găsiţi apa şi apoi să o canalizaţi. Iar pentru fiinţa umană, a o canaliza, înseamnă a o îndrepta spre înălţimi, aşa cum se procedează în cazul clădirilor care au douăzeci, cincizeci, o sută de etaje.

 

Deoarece fiinţa umană este comparabilă cu un zgârie-nori, dar ea nu are o sută cincizeci de etaje, nu, ea posedă mii de etaje în sinea sa şi ai căror locuitori trebuie alimentaţi până la ultimul etaj, adică până la creier. Dar ce fac aceştia? Ei lasă să curgă această apă numai în jos, acolo unde se află instinctele, pasiunile, dorinţele cele mai joase şi nu le mai rămâne deloc pentru a alimenta celulele spirituale. Atunci locuitorii dorm, sunt amorţiţi, paralizaţi, şi nu pot produce nimic. Da, în creier trăiesc entităţi al căror rol este de a face cercetări, de a observa, de a trimite mesaje sau de a le capta, dar ele sunt anemiate - lipsa apei! - ele nu le pot face treburile, nici îndeplini funcţiile lor.

 

Dacă omul nu evoluează, este pentru că nu îşi orientează viaţa spre regiunile sublime. Viaţa este ceea ce înfloreşte, ce aduce rod. Când plantaţi o sămânţă, după un timp veţi vedea că viaţa începe să se manifeste. Limbajul ei se află aici: apariţia micilor rădăcini, a frunzuliţelor... Aceasta este viaţa: o înfrumuseţare, o îmbogăţire, o năpădire! Şi pentru voi este la fel: dacă începeţi să vă ocupaţi de viaţa voastră, dacă o plantaţi, o udaţi şi o orientaţi spre înalt, ea va înflori şi înflorind, ea va trezi celule, capacităţi a căror existenţă nici nu o bănuiţi. Vedeţi cum nutriţia explică totul. Hrănindu-vă, introduceţi în voi viaţa iar această viaţă, dacă ştiţi să o dirijaţi, îşi asumă sarcina să se infiltreze peste tot şi să vă aducă bucurii şi stări de conştiinţă de o bogăţie şi o splendoare de nedescris. Chiar şi poeţii şi muzicienii nu sunt capabili să exprime toate formele, culorile, expresiile şi melodiile prin care viaţa se poate manifesta.

 

Dar de ce acum nimeni, nici chiar printre biologi, nu ştie ce este viaţa? Ei ştiu multe lucruri, ei se pot pronunţa despre o mulţime de combinaţii chimice, dar când este vorba despre viaţă, se mulţumesc să spună: „Este cel mai mare mister”. Este cel mai mare mister pentru că ei nu au înţeles niciodată că trebuie să mergi mult mai sus pentru a descoperi ce reprezintă ea. În înalt putem cunoaşte viaţa, nu jos; jos se află instinctul vital, viaţa animalică, vegetativă, minerală... Dar când vor urca spre regiunile sublime de unde vine viaţa, când vor avea percepţii mai spirituale, mult mai subtile, oamenii vor descoperi ce reprezintă cu adevărat viaţa.

 

Viaţa este Dumnezeu însuşi. În afara Domnului nu există viaţă. El este cel care a creat şi a distribuit viaţa şi dacă oamenii nu o pot cunoaşte, este pentru că în conştiinţa lor ei rămân separaţi de Dumnezeu. Viaţa îşi are izvorul în Dumnezeu şi numai aceia care se apropie de Divinitate o pot cunoaşte. Numai Dumnezeu creează viaţa şi ne poate învăţa misterul vieţii.

 

Cel puţin, pentru întâia oară astăzi, înţelegeţi-mă şi spuneţi: „Ne vom orienta acum viaţa într-o altă direcţie, o vom armoniza, valorifica, consacra, sfinţi”. Şi totul va începe să se amelioreze: sănătatea voastră, senzaţia pe care o aveţi despre voi înşivă, iar tot ceea ce va veni după aceea spre voi va fi de o altă natură. Dar dacă vă încăpăţânaţi să vă păstraţi vechile concepţii, cu atât mai rău pentru voi, veţi mai vieţui încă câţiva ani, iar când veţi ajunge pe lumea cealaltă, vi se va arăta cât de săracă v-a fost existenţa, cât de lamentabilă. Chiar dacă aţi citit biblioteci întregi, chiar dacă aţi studiat în cinci sau şase universităţi, vi se va spune că aţi trăit ca nişte animale şi vă veţi întârzia enorm evoluţia.

 

Eu v-am menţionat deja, esenţialul constă în scopul spre care vă îndreptaţi, spre idealul pentru care lucraţi. Totul se află aici. Să nu mai credeţi că trebuie să trăiţi şi să gândiţi într-un anumit fel pentru a fi apreciaţi de alţii, fiindcă aceasta nu înseamnă adevărata viaţă, ci numai aparenţa ei. Străduiţi-vă să trăiţi viaţa divină, ca toţi aceia care nu s-au temut niciodată, care au avut îndrăzneala şi răbdarea de a continua să meargă în ciuda obstacolelor şi a adversităţilor, şi veţi obţine într-o bună zi forţa, puterea şi lumina.

 

Desigur, aparenţa vă va oferi mereu câte mărunţişuri de câştigat, dar alături există atâtea tragedii! Aceia care se mulţumesc cu câteva „ronţăieli” nu-şi dau seama că în acest timp ei înşişi sunt ronţăiţi... şi încă cum! în vreme ce, aceia care nu s-au oprit asupra aparenţelor şi au ales adevărata realitate, vă vor putea spune în ce bogăţii şi splendori trăiesc. Aveţi deci încredere în ei, urmaţi-i, nu rămâneţi pe căi bătătorite; evident, este mai sigur, fiindcă întreaga lume a trecut pe acolo, în timp ce drumurile mici ce conduc spre înălţimi sunt poate mai riscante, dar acesta nu este un motiv.

Viaţa este apa care întreţine, care însufleţeşte, iar dacă o orientaţi spre înălţimi pentru a hrăni în sinea voastră toate aceste fiinţe până acum lipsite de vlagă şi somnolente, ele se vor trezi, îşi vor relua lucrările şi, datorită instrumentelor pe care le posedă, vă vor informa despre univers, despre viaţa voastră interioară... Vreţi să vă dau câteva exemple despre felul cum unii îşi irosesc viaţa? Priviţi domeniul iubirii. Atâţia oameni îşi irosesc viaţa în vânt în loc să o trimită să îi hrănească pe locuitorii creierului lor! Ei se îndobitocesc, se întunecă fiindcă şi-au orientat viaţa spre adâncuri. În timp ce alţii, care încearcă să sublimeze şi să transforme această energie, pe care au consacrat-o, au devenit genii, instructori, binefăcători ai omenirii.

 

Dacă m-aţi înţeles bine astăzi, vă puteţi reconstrui viitorul. Decideţi-vă în sfârşit să însufleţiţi aceste fiinţe care vă locuiesc, astfel ca acestea să-şi poată îndeplini lucrarea. Până acum nu aţi ştiut să interpretaţi fenomenele ce se produc zilnic sub ochii voştri, nu aţi înţeles că aceleaşi fenomene se produc şi în domeniul spiritual. Şi mai ales nu aţi înţeles că viaţa este adevărata magie, ea vă va aduce stima, respectul şi iubirea oamenilor şi a întregului univers. Dacă vreţi să faceţi magie, o puteţi face, dar fără să pronunţaţi formule, fără să trasaţi cercuri, să afumaţi atmosfera şi să faceţi ceremonii: concentraţi- vă numai ca să vă amelioraţi viaţa, să o îmbogăţiţi, să o înfloriţi, plină de iubire, de abnegaţie, de puritate, şi distribuiţi-o, proiectaţi-o peste tot în univers.

 

Acceptaţi, de acum înainte, ceea ce eu vă spun şi nu vă mai irosiţi viaţa. Veţi replica: „Oare nu trebuie să muncim să câştigăm bani, să ne cumpărăm o casă, o maşină, să ne căsătorim, să avem copii?” Eu nu am afirmat niciodată contrariul. Eu am spus numai că, aşa cum oamenii procedează, ei fac excese şi se distrug. Este foarte bine dacă lucraţi să vă asiguraţi existenţa şi să aveţi posibilitatea să gândiţi, să meditaţi, să iubiţi. Dar ce de să doriţi să înghiţiţi totul? Vă doriţi un lucru, apoi un altul, şi încă un altul... şi vă irosiţi viaţa pentru a le obţine. Nu, trebuie să lucraţi cu chibzuinţă, consacrând această lucrare unei idei divine. Toţi aceia care doresc să devină şefi, preşedinţi, campioni, într-un domeniu sau altul, sunt obligaţi să depăşească anumite limite, şi atunci îşi pierd desigur sănătatea şi echilibrul, sfârşind adesea în clinici sau ospicii psihiatrice. Iată oamenii pe care întreaga lume îi iau drept modele!

 

Iar pentru tineret, acestea sunt vedetele cinematografului sau ale muzicii, nişte şefi musulmani, sau nişte drogaţi, sau nişte anarhişti luaţi drept modele, urmându-i fără reţinere pentru a-i imita. Presa, cinematograful, teatrul, publicitatea, totul contribuie să îi orienteze pe o cale dăunătoare. S-ar spune că au jurat cu toţii pieirea omenirii... deopotrivă de fapt cu propria lor pieire! Oamenii se îndreaptă spre abisuri, dar cum acestea nu apar imediat, ei nu le întrevăd şi aleargă în continuare după ele. Dacă ar fi fost posibil să le vadă de la distanţă, şi-ar fi luat măsuri de siguranţă; dar cum acestea sunt departe şi ascunse, ei aleargă, aleargă... şi cum nu se pot opri, ei clachează. Există un moment când este însă prea târziu, şi chiar atunci când văd prăpastia, ei nu mai pot da înapoi, totul s-a sfârşit. Am auzit mulţi oameni spunând: „Eu văd în faţa mea prăpastia, dar nu mai am cum să o evit!”

 

Dacă mi-aţi pune acum întrebarea: „De ce există atât de puţine fiinţe care se decid să-şi schimbe viaţa, felul de a gândi, de a simţi, de a acţiona? Care sunt motivaţiile?” în primul rând, înseamnă că ele nu au o idee clară despre avantajele aduse de o asemenea schimbare. Ele sunt convinse că viaţa trăită de întreaga lume reprezintă adevărata viaţă. Dovada stă în felul lor de a se exprima: „Aşa e viaţa!” în faţa tuturor lucrurilor triste şi groaznice, ele repetă: „Ce vrei, dragă, aşa e viaţa!” Cum să te mai poţi schimba dacă nu eşti convins că există o viaţă mai bună? în al doilea rând, oamenii nu cred că este posibil să se schimbe. Şi în al treilea rând, pentru cei mai mulţi este dificil, aceasta le cere prea mult efort, de aceea ei nu sunt foarte hotărâţi. În rest, comparativ, totul este uşor: să obţină diplome, să câştige bani este foarte uşor... dar a-şi schimba viaţa, a se transforma, oh, la, la!

 

Biologii încearcă desigur să amelioreze specia umană, dar ei lucrează numai în planul fizic. Ei gândesc că, operând schimbări la nivelul cromozomilor, vor produce dintr-odată nişte genii. Este posibil... dar aceasta este o altă chestiune, şi este adevărat că este greu să te ameliorezi. Iar eu v-am dat până acum atâtea metode de a vă schimba viaţa, de a vă transforma... de exemplu cum să faceţi grefe. Să ne închipuim că aveţi în grădină un pom fructifer, un gutui care dă fructe cu gust foarte acid. Dar cum are multă sevă, multă forţă, îl puteţi altoi şi veţi obţine fructe gustoase. Aşa cum v-am explicat, aceste grefe (A se vedea: Cap. „Grefa” în „Alchimia spirituală: căutarea perfecțiunii”) trebuie interpretate în domeniul interior, psihic.

 

În realitate, nu este aşa de greu să te transformi, totul depinde de dorinţa pe care o ai de a reuşi. Atunci când eşti dezgustat, scârbit de pro- pria-ţi persoană, până a nu te mai suporta, dacă nutreşti cu adevărat o dorinţă intensă de schimbare, de a deveni puţin mai bun, această dorinţă poate produce efecte extraordinare. Au însă cu adevărat oamenii această dorinţă intensă?... Poate o zi, două zile, apoi o abandonează şi toate hotărârile lor înţelepte se năruie. Trebuie să hrăniţi în mod constant această dorinţă, şi într-o bună zi vă veţi schimba, vă veţi transforma, şi aceasta reprezintă învierea. Mulţi îşi închipuie că pentru a învia trebuie să aştepte sfârşitul veacurilor, atunci când toţi morţii se vor trezi şi vor ieşi din morminte. Iată cum interpretează creştinii lucrurile. Şi atunci, ce spectacol, ce splendoare! Nu-i aşa?... Toţi morţii care se trezesc la viaţă!... Ei nu, acum, imediat, în această viaţă trebuie să înviem. poate produce efecte extraordinare. Au însă cu adevărat oamenii această dorinţă intensă?... Poate o zi, două zile, apoi o abandonează şi toate hotărârile lor înţelepte se năruie. Trebuie să hrăniţi în mod constant această dorinţă, şi într-o bună zi vă veţi schimba, vă veţi transforma, şi aceasta reprezintă învierea. Mulţi îşi închipuie că pentru a învia trebuie să aştepte sfârşitul veacurilor, atunci când toţi morţii se vor trezi şi vor ieşi din morminte. Iată cum interpretează creştinii lucrurile. Şi atunci, ce spectacol, ce splendoare! Nu-i aşa?... Toţi morţii care se trezesc la viaţă!... Ei nu, acum, imediat, în această viaţă trebuie să înviem.

 

Cap. 2 - Lumea armoniei

 

M-am gândit să vă vorbesc despre armonie, dar îmi dau seama cât de greu vă va fi să mă înţelegeţi, nu din punct de vedere intelectual, desigur, ci în interior, în sinele vostru. Fiindcă această problemă nu îi preocupă pe oameni. Dimpotrivă, modul lor de viaţă contribuie la antrenarea lor în preocupări şi activităţi atât de îndepărtate de armonie, mai ales de cea pe care Iniţiaţii o concep!... încercaţi totuşi să mă ascultaţi cu atenţie.

 

Dacă credeţi cu adevărat în perfecţionarea voastră, în împlinirea fiinţei voastre, în mântuirea voastră, trebuie să lucraţi asupra armoniei, echilibrându-vă fiinţa cu toate forţele universului, întreaga putere a spiritualistului se găseşte tocmai în voinţa sa de a se afla în armonie cu întreg corpul universului, de a atinge vârful şi de a trăi viaţa Domnului.

Există o lume a armoniei, o lume veşnică de unde a ieşit multitudinea infinită a formelor, a culorilor, a sunetelor, a parfumurilor, iar eu am pătruns în această lume. Cerul mi-a acordat în trecut permisiunea de a gusta această armonie: eu am fost smuls din corp şi am ascultat armonia sferelor... Nu am mai trăit niciodată asemenea senzaţii, de o asemenea bogăţie, de o asemenea intensitate... Aceasta nu se poate compara cu nimic. Este ceva de nedescris, aproape imposibil de suportat, atât de mult trăieşti senzaţia de înălţare, de dilatare în spaţiu. Era atât de frumos, de divin, încât mi-a fost frică... M-am temut de această splendoare, fiindcă îmi simţeam întreaga fiinţă dilatându-se până la dizolvare şi dispariţie în spaţiu. În acel moment am întrerupt acel extaz şi am revenit pe pământ. Acum regret că am făcut-o... dar cel puţin, pentru câteva secunde, eu am trăit, am văzut, am ascultat cum vibra întreg universul. Pietrele, arborii, munţii, mările, stelele, sorii şi toate creaturile cântau într-o armonie atât de măreaţă, de sublimă, încât puteai spune... că nu se compară cu nimic cu ceea ce există în planul fizic. Mi-a fost frică fiindcă totul era atât de puternic, de intens încât, dacă ar mai fi durat câteva secunde, eu aş fi murit, transformându-mă în pulbere. Cerul m-a pus să experimentez astfel pentru a-mi forma o idee despre ceea ce reprezintă armonia celestă. Pitagora, Platon şi alţi mulţi filosofi au vorbit despre această armonie, dar eu mă întreb câţi dintre ei au putut să o trăiască cu adevărat.

 

Amintirea acestei experienţe îmi umple acum sufletul, ca şi cum ar fi suficientă să menţină, să susţină şi să alimenteze întreaga mea viaţă spirituală. Da, să descoperi cum a fost construit universul, cum vibrează în armonie prin voinţa acestei Inteligenţe Cosmice care a dat un sunet, o voce, fiecărui lucru, fiecărei fiinţe...

Unii s-au mirat deseori că toate aceste conferinţe pe care le ţin de ani de zile prezintă o asemenea unitate, că nu au existat niciodată contradicţii în cuvintele mele, ca şi cum totul venea dintr-un singur şi acelaşi punct, din centru. Cunoaşterea acestei unităţi nu mi-a fost dată de lectura unor cărţi, ci datorită faptului că am ascultat muzica sferelor. În faţa acestei armonii, înţelegem cum trăieşte universul, cum vibrează, care este structura sa, care este destinaţia sa. Mulţi îşi închipuie că trebuie să citească, să studieze, pentru a afla adevărul. Nu, adevărul se găseşte în lumea de sus, nu în lumea de jos. Eu m-am dedublat mulţi ani pentru a contempla această construcţie, această organizare care este cosmosul. Eu am contemplat universul, nu acela pe care îl vedem cu toţii, cel fizic, ci unul al structurii, al lumii arhetipurilor. Şi am reuşit. Această armonie a sferelor pe care am ascultat-o a fost rezultatul tuturor cercetărilor mele, al tuturor lucrărilor mele, al tuturor exerciţiilor mele de dedublare. Iar de atunci, ea a rămas pentru mine un criteriu, o mostră, un model, un punct de referinţă pentru a înţelege şi evalua apoi fiecare lucru.

 

Acum veţi înţelege că toate cunoştinţele mele, întreaga mea inspiraţie provin din această regiune unde am ascultat armonia celestă, muzica sferelor. Ea îmi explică tot. Şi, de altfel, nu sunt atât de multe lucruri de explicat. Voi realizaţi această armonie şi înţelegeţi totul dintr-odată: înţelegeţi înţelepciunea Domnului, înţelegeţi pacea, înţelegeţi iubirea. De multe ori, unii dintre voi mi-au spus: „Ieri am crezut că am înţeles totul, iar acum nu mai înţeleg nimic!” Ei da, fiindcă ei au pierdut această armonie. De aceea, trebuie să vă impregnaţi fără încetare cu acest cuvânt „armonie”, să nu vă mai gândiţi la un altul, să îl păstraţi ca un fel de diapazon, şi imediat ce vă simţiţi neliniştiţi sau îngrijoraţi, luaţi acest diapazon şi ascultaţi-l pentru a vă acorda întreaga fiinţă cu această regiune a armoniei.

 

Deoarece această regiune există cu adevărat, cabaliştii o menţionează în Pomul Vieţii, Arborele Sefirotic. Fiecare sefirot din Pomul Vieţii exprimă o nuanţă a armoniei divine, dar sefirotul care guvernează armonia sferelor este Hohmah, unde domneşte Iah. Iah este numele Domnului în acest sefirot. Servitorul său este Raziei, Arhanghelul luminii, al ştiinţei, al înţelepciunii, al puterii Cuvântului; el îi are sub comandă pe Ofanimi, numiţi Heruvimi în religia creştină, care veghează sub puterea Cuvântului asupra armoniei cosmice. Imperiul lor este imens; el se întinde până la zodiac al cărui nume ebraic este Mazalot.

 

Dacă vă doriţi fericirea, împlinirea, trebuie să vă gândiţi la armonie, să lucraţi să vă puneţi în armonie cu întreg universul. Perseverând, veţi simţi într-o zi că, de la picioare până la cap, totul în voi intră în comunicare şi vibrează la unison cu viaţa cosmică. În acel moment, veţi înţelege ce reprezintă viaţa, creaţia, iubirea... Nu înainte. înainte nu puteţi înţelege. Din punct de vedere intelectual, exterior, ne închipuim că înţelegem ceva, dar nu, înţelegerea, adevărata înţelegere nu se face prin câteva celule ale creierului, ea se face prin întreg corpul, chiar şi prin braţe, stomac, ficat... întreg corpul, toate celulele trebuie să înţeleagă. înţelegerea este o senzaţie. Simţiţi, şi în acel moment înţelegeţi şi ştiţi, fiindcă aţi gustat.

 

Nici o înţelegere intelectuală nu se poate compara cu senzaţia. Când simţiţi iubire, ură, furie, necaz, ştiţi ce reprezintă. Este fals dacă afirmaţi: „Eu ştiu ce este iubirea” fără să fi fost niciodată îndrăgostiţi. Dar dacă aţi simţit iubirea, o cunoaşteţi. Poate că nu o veţi putea nici explica, nici exprima, dar o cunoaşteţi şi o cunoaşteţi cu adevărat. Aceasta este cunoaşterea, a vibra la unison cu tot ceea ce există. Atunci când întregul vostru corp vibrează la unison cu un adevăr, cu o senzaţie, cu un obiect, voi le cunoaşteţi. De aceea discipolul trebuie să fie preocupat în mod special să intre în armonie cu toate creaturile tuturor ierarhiilor celeste pentru a vibra la unison cu ele. Dacă lucrează astfel, noapte şi zi, pentru această armonie, va gusta senzaţii nespus de frumoase şi preţioase. În timp ce acela care propagă dezordinea va fi el însuşi într-o zi distrus, strivit, fiindcă lucrează cu forţe negative, cu forţe ostile şi distructive. Trebuie, odată pentru totdeauna, să vă decideţi să cunoaşteţi legile naturii, dar şi să învăţaţi cum este construit omul şi care trebuie să fie raporturile sale cu aceste legi.

 

Atunci când ajungeţi să atingeţi inima unei persoane, îi atingeţi întreaga fiinţă. Dacă îi atingeţi picioarele, degetele sau urechile, nu veţi produce un efect prea mare asupra ei, dar atingeţi-i inima, şi întreaga sa fiinţă va începe să simtă că este atinsă, prinsă. Pentru a exprima faptul că am fost emoţionaţi de cineva, spunem adesea: „Mi-a ajuns până la inimă.” Trebuie deci să atingem inima, inima fiinţelor, inima lucrurilor, inima universului. Iar inima universului o veţi atinge numai prin armonie. Datorită armoniei veţi atrage la voi toate calităţile şi virtuţile; ele vor veni spre voi fiindcă veţi atinge inima şi nu numai periferia, undeva, jos...

Iar dacă doriţi să atingeţi inima universului, nu veţi reuşi cu măruntele voastre calităţi. Fie că sunteţi avari sau generoşi, nervoşi sau calmi, tandri sau duri, aceasta nu are mare importanţă. Există fiinţe care, în pofida virtuţilor lor, nu au reuşit să atingă inima Domnului. Nu o putem atinge decât intrând în armonie cu El, vibrând la unison cu El. Fiecare încearcă să lucreze asupra unei mici calităţi, a unei mici virtuţi: răbdarea, milostenia, dărnicia... Este bine, dar aceste sunt numai nişte firimituri în comparaţie cu această imensitate care este armonia. Evident, este bine să fii generos, milos, bun, blând, modest; dar mulţi oameni care posedă aceste calităţi trăiesc încă într-o lipsă de armonie, ei nu devin perfecţi datorită acestor calităţi. Acestea trebuie lăsate deoparte, nu trebuie să vă mai preocupe. Veţi spune: „Da este îngrozitor ceea ce ne sfătuiţi! Religia nu ne-a învăţat niciodată aşa ceva.” Lăsaţi în pace şi religia! Ocupaţi-vă numai de armonie, fiindcă ea vă va conduce spre toate celelalte virtuţi.

 

Dacă lucraţi asupra armoniei pentru a o forma, a o trăi şi a o propaga, nu este nevoie să vă ocupaţi în mod deosebit de fiecare virtute, de fiecare calitate. Da, pentru întâia oară vă spun că nu trebuie să dezvoltaţi neapărat o virtute fiindcă aceasta cere mult timp. Poate că nici întreaga viaţă nu vă va fi de ajuns, şi ce veţi face ca să le dezvoltaţi pe celelalte? Existenţa voastră se va scurge devenind miloşi, blânzi sau răbdători, iar celelalte calităţi le veţi lăsa deoparte.

Eu vă reamintesc totuşi să nu vă ocupaţi de o anumită virtute, ci să vă concentraţi asupra armoniei şi, dintr-odată, ea va face să crească toate virtuţile dintr-odată. Eu aşa procedez. Eu las în pace toate virtuţile; eu nu încerc să devin nici generos, nici răbdător, nici indulgent; nu merită, este timp pierdut. Eu vreau numai să trăiesc în armonie şi întrezăresc faptul că pot dintr-odată să exprim celelalte virtuţi, fiindcă această armonie mă obligă să devin inteligent, înţelept şi înţelegător. În timp ce, dacă în sinea voastră sunteţi dezordonaţi, încercaţi cel puţin să fiţi înţelepţi şi amabili! Nu veţi reuşi, fiindcă vă găsiţi într-o lipsă îngrozitoare de armonie.

Iată un subiect de reflexie. Armonizaţi totul în voi şi veţi fi în stare să acţionaţi cu o asemenea înţelepciune, cu o asemenea perspicacitate, cu o asemenea inteligenţă, încât vă veţi întreba: „De unde îmi vin toate acestea?” Da, rezolvaţi situaţiile, găsiţi soluţii, daţi sfaturi, deoarece armonia vă va educa. Feriţi-vă însă de lipsa armoniei, ca de cel mai mare duşman pe care îl puteţi introduce în voi, fiindcă totul este apoi pierdut şi nici o virtute nu vă mai putea salva.

 

Armonia este deci sinteza tuturor calităţilor, a tuturor virtuţilor reunite. Lucrând asupra armoniei, atingeţi miezul lucrurilor, Sufletul Universal, centrul, şi de acolo vin ordinele, curenţii, forţele care transformă şi organizează totul. Atunci când nu ne aflăm în armonie, când suntem agitaţi, încordaţi, iritaţi, chiar dacă am lucrat asupra unei calităţi, nu este nimic de făcut: tot ceea ce există rău în noi înşine ne macină, ne înţeapă, ne loveşte, ne distruge. Orice strădanie am depune, nu înaintăm prea mult fiindcă am nesocotit stăpâna tuturor calităţilor, a tuturor virtuţilor: armonia. Totul înfloreşte în armonie: privirea, exprimarea voastră se înfrumuseţează, gesturile voastre sunt mai cumpătate, cuvintele mai constructive, gândurile mai inteligente. Se spune că lenea este stăpâna tuturor viciilor, dar nu se vorbeşte deloc despre stăpâna tuturor virtuţilor: este armonia.

 

Desigur, muzicienii vă vor vorbi despre armonie şi veţi rămâne surprinşi despre multitudinea explicaţiilor lor, dar ei nu vă vor revela aspectul iniţiatic al armoniei fiindcă nu îl cunosc nici ei înşişi. Din punct de vedere strict muzical, ei vă vor învăţa mult, dar despre armonia înţeleasă aşa cum eu v-am revelat-o, nici un muzician nu vă va putea vorbi: armonia legată de toate virtuţile, de perfecţiune şi chiar de sănătate. Da, de sănătate, fiindcă lipsa armoniei vă macină şi roade sănătatea. Acela care înţelege se gândeşte numai cum să se acorde cu toate entităţile şi inteligenţele divine, el caută să creeze armonia şi să o introducă în toate celulele sale.

 

Numai armonia vă poate aduce toate binecuvântările, toate comorile Cerului. Cerul cedează numai în faţa limbajului armoniei. Dacă doriţi să îi vorbiţi, să îi cereţi ceva, să îl convingeţi să se ocupe de voi, să ştiţi că Cerul nu cunoaşte un alt limbaj. Orice aţi face, dacă l-aţi ameninţa, dacă aţi refuza să mergeţi la biserică închipuindu-vă că îl pedepsiţi, Cerul rămâne insensibil. Dar vorbiţi-i despre limbajul muzicii, adică despre armonia care este muzica absolută, muzica perfectă, muzica superioară, şi atunci Cerul vă ascultă şi vă împlineşte rugăminţile. În Cer nu se vorbesc mai multe limbi, ci una sin gură, aceea a armoniei; iar dacă ştiţi să vorbiţi pe limba sa, Cerul vă răspunde şi vă va satisface.

Eu observ că vă străduiţi în toate domeniile, închipuindu-vă că acestea sunt mai importante şi că, datorită lor, veţi fi la adăpost, ocrotiţi, fericiţi, lăsând deoparte armonia. Dar poate că astăzi mă veţi înţelege mai bine fiindcă vă interesează, eu vă arăt că aveţi un mare interes să lucraţi cu armonia, fără încetare, neobosiţi, ştiind că numai ea vă va aduce tot ceea ce vă doriţi: prietenia, iubirea şi mai ales prezenţa divină. Noi ne apropiem de această armonie perfectă cântând împreună, voi aţi simţit deja de mai multe ori prezenţa unor entităţi celeste... Tocmai armonia le atrage. Ele se plimbă printre noi împărţind flori şi alte cadouri... Simţiţi ceva, dar nu realizaţi că au sosit unele entităţi. Străduiţi-vă şi mai mult, folosiţi-vă cât mai mult voinţa pentru ca Cerul să apară, şi eu vă asigur că el va veni. El este cu noi, în spatele nostru, iar voi veţi deveni martorii unor manifestări extraordinare; veţi simţi o fericire atât de imensă şi nu o veţi putea înfrâna, deoarece curenţi foarte puternici vă vor străbate fiinţa şi vă vor face să tremuraţi şi să vă înfioraţi în cel mai pur extaz.

 

Armonia se află la baza tuturor succeselor, a tuturor realizărilor divine. Trebuie să vă gândiţi fără încetare să introduceţi în voi armonia, numai astfel veţi putea începe să executaţi lucrările care vor avea rezultate în veşnicie. Dar de câtă muncă, de câtă voinţă, de câtă concentrare este nevoie ca să ajungeţi la această armonie! Dar atunci când reuşiţi, puteţi manevra forţe considerabile pentru binele omenirii. Nu simţiţi oare că întreg universul, toate forţele naturii sunt de acord cu mine şi mă încuviinţează? Observaţi, şi veţi vedea că întreaga natură este de acord, că aprobă spusele mele.

 

Străduiţi-vă zilnic să intraţi în armonie cu întreaga creaţie. Pentru aceasta, vă armonizaţi mai întâi cu Domnul, Principiul Creator, Cauza Primordială. îi spuneţi: „Dumnezeul meu, până astăzi nu am fost nici înţelept, nici instruit, dar îmi văd greşelile şi sunt gata să mă îndrept, îţi cer iertare. De acum încolo, eu doresc să fiu în armonie cu Tine. Trimite-mi lumina Ta pentru a nu mai încălca legile Tale. Permite-mi să-Ţi intuiesc prezenţa. Te voi asculta, îţi voi îndeplini voinţa”.

Vă adresaţi apoi îngerilor şi Arhanghelilor: „Voi aţi venit adesea să îmi aduceţi mesaje din partea Creatorului pentru a mă avertiza sau lumina, dar eu mă aflam atunci în tumultul pasiunilor şi nu v-am auzit glasul. Vă rog să continuaţi să-mi trimiteţi lumina, fiindcă vă voi asculta. Eu ştiu că voi sunteţi cei mai mari servitori ai Domnului, eu vă respect şi vă iubesc.” Apoi vă adresaţi Maeştrilor, binefăcătorilor omenirii, tuturor acelora care s-au sacrificat până la capăt pentru Cauza Divină: „Maeştri, eu nu v-am ascultat, crezând în atotputernicia ştiinţei omeneşti. Eu înţeleg acum că ceea ce voi aţi înţeles şi descoperit este adevărul, esenţialul; eu vreau să vă ajut şi să vă slujesc. Trimiteţi-mi ştiinţa şi cunoaşterea voastră”.

 

Vă veţi armoniza apoi cu întreaga omenire. Veţi spune astfel: „Dragii mei fraţi şi surori, fie ca pacea şi armonia să domnească între noi! Să ne uităm slăbiciunile şi imperfecţiunile, să uităm răul pe care l-am putut face şi să lucrăm împreună pe tărâmul Domnului, pentru a transforma pământul într-o grădină a Paradisului în care vom trăi toţi ca fraţi”.

Veţi vorbi apoi animalelor: „Noi trebuie să vă ajutăm pe voi care, la începutul creaţiei, trăiaţi cu noi în armonie şi pace, fiindcă prin greşeala noastră aţi devenit crude şi condiţiile voastre de viaţă au devenit atât de grele. Eu vă trimit lumina astfel ca să avansaţi repede pe calea evoluţiei”.

 

Veţi vorbi deopotrivă plantelor: „Oh, pomi, plante şi flori atât de încântătoare ce acceptaţi să rămâneţi nemişcaţi şi să suportaţi toate intemperiile, sunteţi un adevărat exemplu pentru noi! Eu vă mulţumesc pentru hrana şi frumuseţea florilor ce ni le oferiţi. Eu vă trimit cele mai bune gânduri, eu vreau să fiu în armonie cu Vol. Daţi-mi prospeţimea şi puritatea voastră, iar eu vă voi dărui iubirea mea”.

Veţi vorbi pietrelor: „Voi care susţineţi omenirea, solul pe care păşim, voi care de mii de ani daţi un exemplu de stabilitate, de forţă, permiţându-ne să vă folosim pentru a ne construi casele şi o mulţime de alte clădiri minunate, daţi-ne forţa voastră; noi vă vom oferi-o în schimb pe a noastră, astfel ca într-o bună zi, în viitor, să vă puteţi trezi... Ce armonie va domni de acum încolo între noi!”

Închideţi ochii şi repetaţi întregului univers: „Eu te iubesc, eu te iubesc, eu te iubesc, eu sunt în armonie cu tine!”