Prieteni şi îndrăgostiţi
- Ți-ai dorit vreodată să ne întoarcem înapoi în timp? întrebă Ryan.
Chelsea se trezi dând din cap.
-Mi-aş dori atât de mult să fi procedat astfel.
- Şi eu. Glasul lui Ryan era răguşit, şi ochii întunecaţi de o inexprimabilă emoţie. Atât de mult.
Chelsea se temu să-l roage să explice mai mult. Trebuie să plec.
- Nu. Nu încă.
Simţea cum pulsa viaţa în ea. A intenţionat oare să-i fie atât de mângâietoare cuvintele?
încet, Ryan ridică mâna şi o puse pe gâtul ei astfel încât degetul mare să-i mângâie obrazul şi celelalte degete să se ascundă în părul ei. Dacă el dorea aşa, Chelsea nu se putea mişca. Şi nici nu voia.
Se aplecă spre ea şi se întâlniră la jumătatea drumului. întâi îşi puse delicat buzele pe ale ei.uşor ca o amintire. Apoi, sărutul se transformă în ceva mai mult decât o pasiune...
PROLOG
Chelsea închise uşa şi se lipi de ea, cu ochii închişi. Tremura ca varga.
O lacrimă îi apăru în colţul ochilor înainte de a se rostogoli pe obraji. Şi-o şterse în grabă, aproape mânioasă. Nu-i plăcea să plângă. Mai ales când era singură.
Apartamentul ei, refugiul ei obişnuit, locul siguranţei depline, nu mai era acum decât o cameră goală, pustie, un spaţiu rece de deasupra unui garaj mecanic. Dacă Ryan nu mai era acolo, ceea ce fusese un sanctuar îşi pierduse vraja. Televizorul hârâia în gol. îl închise.
Se îndreptă spre celălalt capăt al camerei, care-i servea drept dormitor, cu picioarele grele ca de plumb. Numai cu o noapte mai înainte, Ryan mai dormise acolo. Făcuseră dragoste ore în şir în întunericul catifelat şi nici nu bănuise ce lovitură o aştepta. Ryan plecase, şi habar n-avea dacă se va mai întoarce vreodată.
Chelsea îşi azvârli lenjurile în coşul cu rufe murdare şi se înfăşură în halatul lui Ryan. Mirosul lui inconf undabil îi umplu nările, parfumul săpunului pe care-l folosea, izul de mosc al after shave-ului lui, mireasma masculină pe care ea o asociase întotdeauna cu el în timpul pătimaşelor lor ceasuri de dragoste. Deşi lucrurile care-i aminteau de el o torturau, nici nu se gândea să le arunce din preajma ei pentru că ele erau tot ce-i mai rămăsese de la el. îşi strânse braţele pe lângă corp ca să împiedice frigul să-i pătrundă pe sub halat şi se apropie de focul al cărui jăratec împrăştia o lumină roşiatică.
Era periculos să lase focul arzând, dar nu avea timp să-l stingă. Mai puse un butuc pe foc, îngenunche şi scociorî cu vătraiul până ce flăcările izbucniră şi căldura începu să-i împrăştie frigul din oase. Uitându-se la flăcări îşi dădu seama că obrajii-i erau umezi şi înţelese că mai plângea încă. De data aceasta nu mai făcu nici o încercare de a-şi reprima lacrimile. îi trecuse mânia.
O cuprinse o toropeală care o proteja de durerea pe care ştia că o va resimţi mai târziu. Ryan nu se va mai întoarce la ea, şi, chiar dacă ar face-o, ea va trebui să-l alunge. Chelsea se întreba dacă va fi atât de tare încât s-o poată face. îl iubise pe Ryan atâţia ani.
încerca să se convingă că-i erau de ajuns ultimele luni de fericire, că fusese mai mult decât se aşteptase vreodată. Ar fi trebuit să ştie că nimic atât de minunat nu poate dăinui. Ar fi trebuit să ştie asta mai bine ca oricine. Dar în ultimele săptămâni sperase, şi chiar ajunsese să creadă, că vor rămâne împreună. Acum se terminase. Nu pentru că aşa ar fi dorit vreunul dintre ei, ci pentru că aşa trebuia să se întâmple.
Stând în faţa flăcărilor care jucau şi pocneau, Chelsea îşi rememora cum începuse relaţia dintre ei. Se îndrăgostise atât de uşor de Ryan. Se îndrăgostise de cum îl văzuse prima dată şi, după aceea, sentimentul crescuse rapid în intensitate. Cea mai bună prietenă a ei, Karen, nu credea în dragostea la prima vedere şi era atât de încăpăţânată încât Chelsea nici n-a încercat s-o convingă că aşa ceva există. Pe atunci erau toţi tineri şi încrezători, şi fericiţi şi toate împrejurările vieţii se aflau în puterea lor.
Chelsea aproape că zâmbea. Fusese oare atât de naivă? Părea imposibil. Fericirea nu e cevacare-ţi pică-n sân şi rămâne acolo pentru totdeauna. Nu există "fericirea veşnică".
Privind înapoi, îşi dădea seama câte hotărâri greşite luase, ca şi cum şi-ar fi fost propriul ei duşman. Privind în retrospectivă, era evident că judecata ei fusese defectuoasă în ceea ce priveşte bărbaţii.
Cu excepţia lui Ryan.
Dragostea pentru el fusese singurul lucru pur,
nepătat şi perfect din viaţa ei. Iar el o iubise la fel. Viaţa însă nu-i atât de simplă. Gândurile Chelsei se întoarseră la ziua în care i se schimbase viaţa pentru totdeauna, o zi care începuse la fel ca oricare alta.
Capitolul unu
începutul primăverii, 1977 Southern Methodist University, Dallas, Texas
- Aş vrea să-ţi schimbi părerea şi să vii cu noi, insistă Chelsea, oprindu-se din pieptănatul părului său castaniu şi întorcându-se către colega de cameră.
- Trebuie să învăţ pentru testul de engleză. Ştii doar ce calificative am. Karen se uită cu jale la cartea deschisă din faţa ei. Urăsc literatura!
- Şi ce-o să fie dacă o să iei un B în loc de A? Nu-i nici o scofală. Doar nu-i ultimul examen. Semestrul abia a început.
- E uşor de zis pentru tine, dar dacă mi-ar scădea calificativele aş supăra-o pe mama. Ea vrea să dorm acasă.
- Karen, asta-i o prostie. Suntem mari acum. Nu mai dormi acasă de aproape patru ani.
- Aşa-i, dar mamei nu-i place. Dacă n-ar fi intervenit tati, aş fi făcut naveta. Mama cică e o prostie să locuiesc în tabără când ei nu sunt decât la câteva mile distanţă. Tati le-a spus tuturor din familie că şi el a urmat ia SMU şi a locuit în tabără şi că e mai bine pentru mine. Dacă rezultatele mele scad, n-o să mai pot continua cursurile.
- Bine. Rămâi aici şi învaţă. Dar ai să regreţi că n-ai venit. O să mergem la lac. în săptămânile următoare nu o să mai fie o vreme atât de caldă şi-i păcat că nu profiţi acum de ea.- Cine mai merge? şopti Karen pe gânduri. -Doar Ryan. Nu-i o petrecere sau ceva de genul
ăsta. Karen clătină din cap:
- Nu pot. Ar trebui să fiu nebună să mă gândesc la aşa ceva.
Chelsea se uită la ceas.
- Fug!e-am spus că-l aştept în faţă. Eşti sigură că nu te răzgândeşti?
- Distracţie plăcută. Şi să-ţi fie ruşine că eu rămân aici cu literatura engleză în timp ce tu te distrezi.
Şi Karen zâmbi: Nu, îţi doresc distracţie plăcută cu adevărat. îmbrăţişează-l pe Ryan din partea mea.
- Bine. în timp ce se îndreptă spre uşă, Chelsea înşfacă o eşarfă înflorată. Străbătu în grabă holul şi scările. Deşi-I vedea zilnic pe Ryan, era întotdeauna nerăbdătoare să ajungă alături de el.
Era cu Karen când îl întâlnise pe Ryan Morgan la o serată la colegiu, în anul doi de studenţie. De atunci deveniseră nedespărţiţi. Amândouă îl iubeau, iar el părea că ţine la ele în mod egal. Chelsea îl tachina adesea că i-ar plăcea să se însoare cu amândouă şi el v era de acord.
Ryan aştepta la capătul scărilor. Se suiră în maşină şi se îndreptară spre lac.
- Karen învaţă prea mult, spuse el, o să vezi, ea o să reuşească, iar noi o să ne sfârşim bătrâneţea trăind în umbra succeselor ei.
- Un trio până la sfârşit, îi zâmbi Chelsea. Rareori se întâmpla să rămână singură cu Ryan şi în sinea ei se bucura că nu venise şi Karen cu ei.
- Mai avem doar câteva săptămâni până se termină şcoala. După aceea vom fi independenţi. Te-ai gândit vreodată la asta?
Ryan o luă pe Chelsea de mână.
Ea îi studia profilul. Era frumos, înalt şi inteligentEra cel mai grozav. După părerea Chelsei, inteligenţa era ceva sexi. Nu ar fi putut să se îndrăgostească vreodată de un bărbat care n-ar fi fost inteligent. Ryan avea păr castaniu la care se adăuga farmecul ochilor de culoarea întunecată a pinului. Era bine făcut, musculos, fără să fie gras şi o făcea pe Chelsea să se simtă protejată.
- Mă gândesc mult la terminarea colegiului. E cam înspăimântător, nu-i aşa? Să te ţii pe propriile tale picioare?
- Da, asta cam aşa e. Eu am bătut la maşină nişte oferte pe care le voi trimite companiilor care ar putea avea nevoie de programatori de compiutere. Aş vrea să rămân în Dallas, dacă ar fi posibil.
Chelsea se întrista.
- Nu m-am gândit că ai putea pleca - m-am obişnuit să te văd mereu. Tu şi Karen sunteţi cei mai buni prieteni ai mei.
El o strânse de mână liniştitor.
- Sunt sigur că se va găsi cineva în tot Dallasul ca să mă angajeze. Nici eu n-aş vrea să fiu departe de vreuna dintre voi.
îndreptându-se spre Stemmons Freeway, Chelsea admira cerul Dallasului.
- E caraghios, nu-i aşa? Mi-am dorit de atâţia ani să lucrez ca artist independent şi acum, când e gata să mi se împlinească dorinţa, mă tem.
- Nu ţi-ai ales o carieră prea uşoară. E ştiut că artiştii mor de foame prin mansarde în aşteptarea marii lovituri. Ai putea face ceva în domeniul artei comerciale.
- Asta nu mă interesează. Mie-mi place să pictez. O să-mi chivernisesc banii cu grijă, dar asta voi face!
Ea râse nervos:
- N-ar fi fost acelaşi lucru dacă aş fi avut banii lui Karen.- E bine că are bani. Ce-ar face altfel cu o diplomă de conservator? N-o să aibă un certificat de profesoară.
- Da. Dar ştii cum e Karen. Ea pluteşte prin viaţă şi întotdeauna ajunge pe culmi. Probabil că i se va oferi să cânte la pian într-un loc elegant unde va fi plătită cu o avere,şi-şi va putea programa orele după bunul ei plac.
- îţi închipui ce-ar face familia ei dacă şi-ar lua vreun serviciu? răspunse cu o strâmbătură Ryan. Ei n-au asemenea intenţii cu ea. Chelsea se uită la el.
- Părinţii lui Karen au trimis-o la colegiu în intenţia de a-şi găsi un soţ bun. Diploma este pe planul doi.
Până acum Chelsea nu-şi dăduse seama că Ryan intuia asta.
- E încăpăţânată când ia o hotărâre.
- Tot atât de încăpăţânată ca şi tine? îi făcu el cu ochiul.
- Nu chiar, râse forţat Chelsea.
După o jumătate de oră ajunseră la Grapevine Lake şi parcară la locul obişnuit. Ryan aduse o cutie cu gheaţă din maşină, în timp ce Chelsea întinsese o pătură pe jos.
- Cred că o să-ţi placă sandvişurile de Bologna.
- Le-ai pregătit tu? îl tachina ea. E o reţetă veche de familie?
- N-ai decât să râzi. Sandvişurile mele, deşi nu sunt ingenioase, sunt gustoase.
Se aşezară pe pătură, cu picioarele încrucişate, şi Ryan îi întinse lui Chelsea un sandviş şi o cutie cu bere.
- Am pregătit gustări pentru trei persoane. Credeam că va veni şi Karen.
- O să-i duc unul şi ei. Pun pariu că aş putea strecura chiar şi o cutie cu bere. Dacă m-ar prinde careva i-aş spune că eu am luat-o ca să-mi clătesc părul cu ea. - Si cine te-ar crede?
- Probabil că nimeni. Ea muşcă din sandviş. Chiar că e bun.
Ryan desfăcu o pungă cu cartofi prăjiţi şi o puse între ei.
- Ai să rămâi o vreme în Dallas? Ea dădu din cap:
- Mă simt legată de locul ăsta. îmi place aici. Multor tineri le place să se mute de colo-colo, dar eu nu fac parte dintre ei.
- Părinţii mei se aşteaptă să mă întorc în Colorado, dar acum Dallasul e casa mea. Fratele meu probabil că se va stabili la Boulder de îndată ce va termina şcoala. Presupunând că o va absolvi.
Ryan făcu o strâmbătură pentru a sublinia că a fost o glumă. Fratelui lui îi plăcea atât de mult să înveţe încât Ryan zicea că ar rămâne la şcoală veşnic dacă ar fi posibil.
- Ştiu genul de loc în care mi-ar plăcea să mă stabilesc. Un atelier mare aşa cum se poate vedea în filme, în New York. într-un capăt aş putea să pictez, iar în celălalt să locuiesc, ca să nu fie nevoie să mă tot deplasez între studio şi casă.
Chelsea luă un cartof prăjit.
- Ar fi perfect pentru tine. Dar unde poţi să găseşti în Dallas un atelier încât să fie suficient şi pentru mine şi s£ poţi locui şi tu acolo?
Chelsea îi zâmbi.
- Poate că am putea locui cu toţii acolo ca să avem grijă unii de alţii.
Cehii lui îi întâlniră pe ai ei.
- Nu cred că ar putea să dureze prea mult timp. Trei persoane ar putea să devină în curând prea multe.
înainte de a răspunde, Chelsea sorbi din berea rece:
- Atunci., care vor fi cei doi?
-Tu şi cu mine am putea să trăim împreună liniştiţi.Ea puse încet, jos, cutia cu bere.
- Da. Am putea. Inima i se opri în loc şi îşi teri privirea ca să nu observe Ryan ce efect avuseseră vorbele lui asupra ei.
- Uneori e o uşurare să fim numai noi doi.
- Lasă, că-ţi place să fii şi cu Karen.
- Da, dar te iubesc şi pe tine.
Chelsea se întoarse către el. Spusese adesea că le iubea pe amândouă, dar niciodată pe tonul acesta. El o privea cu atenţie, şi i se citea dragostea pe faţă.
- Eşti atât de frumoasă, spuse el cu căldură, mângâindu-i părul şi prefirându-l printre degete ca pe mătase.
- Cred că mai bine ne-am plimba până la lac. Chelsea se ridică în picioare. Nu trebuia să uite că
şi Karen îl iubea.
După ce strânse resturile picnicului, porniră spre malul apei. Soarele era foarte jos, aurind înaltul, nori subţiri se profilau pe trandafiriul pastelat al cerului la vest. Bătea o briză slabă, şi oglinda lacului reflecta paleta de culori mereu schimbătoare a apusului.
- E atât de frumos aici, spuse ea cu un oftat de mulţumire.
- De ce ai vrut să ne plimbăm? Spune drept.
Era conştient de căldura mâinii cu care o ţinea de mână şi a degetelor care li se înlănţuiau.
- Sunt cea mai bună prietenă a lui Karen. Şi ceea ce simt nu-i în interesul ei.
- Şi noi doi suntem cei mai buni prieteni. Simţi faţă de mine acelaşi lucru pe care-i simţi faţă de Karen?
- Sigur că nu, râse ea încetişor la această aluzie. Nu, simt cu totul altceva pentru tine.
El îi strânse încheietura mâinii şi încetini pasul.
- De curând am descoperit că vreau să fiu singur cu tine, să te privesc râzând şi să-mi amintesc acest tablou înainte de a adormi.Chelsea nu ştia ce să răspundă. O parte din ea ar fi vrut să-l ţină în braţe şi să nu-l părăsească niciodată. O alta o punea în gardă că dacă ei doi vor începe să se iubească mai mult decât o iubeau pe Karen, aceasta ar suferi, il înlănţui cu o mână. îi plăcea să-l atingă. Trupul lui era atât de suplu şi de excitant.
- Şi eu mă trezesc gândindu-mă mereu la tine. De cum ajunseră la un teren mocirlos, se întoarseră
şi se uitară către maşină. Soarele coborâse sub orizont şi umbrele de pe cer şi lacul luaseră nuanţe purpurii şi trandafirii. Chelsea auzi o pasăre de noapte strigând dinspre copaci.
Nu-ş vorbiră până nu se apropiara de pătura pe care o lăsaseră întinsă.
- Cred că ar trebui să ne întoarcem, spuse fără tragere de inimă Ryan. Aproape că s-a întunecat.
- Ar trebui, zise ea.
N-ar fi vrut totuşi să plece.
- Să mai bem o bere înainte de asta, ce zici?
- E-n regulă.
Se aşezară pe pătură şi priviră în depărtare spre apă. Simţi răceala berii, iar în curând o căldură plăcută o străbătu, ridicându-se din stomac.
- Ce se va întâmpla dacă nu vei găsi o slujbă în Dallas? întrebă ea. N-aş vrea să te muţi.
- Te-ai putea muta cu mine.
- Nu cred că mama lui Karen ar fi de acord cu asta!
- Păi n-am spus s-o luăm şi pe Karen. Chelsea îl urmări cum aruncă în răcitor cutiile goale
şi cum îi întinde o cutie cu bere. Aproape imperceptibil zise:
- Şi Karen te iubeşte ca şi mine.
- Ştiu. Şi eu o iubesc. Dar, cum ai spus tu de atâtea ori, nu vă pot avea pe amândouă. Trebuie să aleg.
Faţa lui aproape că nu se distingea în întunericul care se lăsase.- Şi asta-i hotărârea? Ai ales?
- Da! Am ales!
Chelsea bău berea mai repede decât s-arf i cuvenit. Trebuia să se gândească.
- O să-mi spuică-am făcut o alegere proastă? şopti Ryan.
- Nu, răspunse ea cu o ezitare, în timp ce încerca să-i citească expresia din ochi. Nu, dar mă întreb ce-aş putea să-i spun lui Karen.
El zâmbi crispat.
- Chiar când nu-i aici tot este între noi. Chelsea aruncă în răcitor cutia goală. Ryan o prinse
de mână şi o trase mai aproape.
- Vreau să fiu numai cu tine. Cel puţin astă seară, îşi simţi inima cum îi bătea în gât, iar el era atât de
aproape de ea încât abia mai putea să gândească. Sentimentul pe care-l nutrea pentru Ryan era mai puternic decât prietenia faţă de Karen. Cu un suspin, se lăsă în braţele lui pline de dorinţă.
El o sărută la început delicat, apoi cu pasiune crescândă. Chelsea se încălzi şi ea. Când o aşeză pe pătură şi se întinse lângă ea, Chelsea se lipi de el şi-şi încolăci picioarele pe ale lui ca să-l tragă mai aproape.
Ryan o acoperi cu sărutări de la golul cald din spatele urechii până către curba gâtului. Chelsea era sigură că-i simţea pulsul grăbit, dovada de netăgăduit a excitării cu care îl primea.
în timp ce buzele lui alunecau în jos, zăbovind pe curba sensibilă unde gâtul întâlnea umărul, închise ochii. Când degetele lui îi găsiră nasturii bluzei, o fulgeră un gând fugar despre Karen, amintindu-i că n-ar trebui să-l lase să facă asta. îl iubea pe Ryan, şi nu dorea mai mult pe lume decât să i se dăruiască.
Buzele lui urmau degetele care-i pipăiau fiece milimetru de piele. Cheisea tremura de dorinţă şi erasigură că Ryan înţelegea aceasta. El îşi ridică în sus capul în timp ce-i atingea cu degetele sânii dezgoliţi.
- Dacă nu vrei să continui, mă opresc, şopti el. Ea dădu încet din cap negativ.
- Nu, nu vreau. îşi ridică în sus capul ca să-i întâlnească buzele, să-i simtă gura. Chelsea îşi strecură mâna pe sub puloverul lui plimbându-şi palmele peste pielea-i înfiorată.
- E atât de plăcut, murmură ea printre sărutări. Aş vrea să fac asta veşnic.
- Şi eu te doresc. Doamne, cum te doresc! Tremurul din vocea lui dovedea emoţia stăpânită. Ea ştia că Ryan se lupta să-şi păstreze controlul, să facă să dureze cât mai mult momentul.
- Chelsea, murmură el, pronunţându-i numele ca pe un farmec.
El îi dădu bluza la o parte, şi când flanela lui se frecă de sfârcurile ei, Chelsea îşi ţinu respiraţia. Ryan o ţinea strâns cu faţa îngropată în părul ei. în timp ce mâinile-i pipăiau pieptul, îi spuse:
- Eşti atât de frumoasă!
- E prea întuneric ca să vezi, îl tachina ea, sărutându-l pe ureche.
- N-am nevoie de lumină ca să cunosc frumuseţea ta. Degetele lui se mişcau încet în jos către abdomenul
ei spre nasturele blugilor.
Chelsea încercă să-l ajute, dar el îi dădu mâinile la o parte:
- Lasă-mă pe mine, spuse el. M-am gândit atât la asta, vreau s-o fac singur.
După ce-i descheie nasturele, îi trase cu grijă fermoarul blugilor şi Chelsea îşi săltă coapsele ca să-i poată el trage în jos pe picioare. Simţea pe piele aerul rece al nopţii, dar n-o supăra. Voia să fie conştientă de orice senzaţie posibilă şi să şi-o poată aminti veşnic.Ryan o mângâie pe coapse şi în jos pe curba picioarelor. Răsuflarea lui era sacadată, indicând că era la fel de excitat ca şi ea. Chelsea dibui fermoarul blugilor lui.
- Ţi-e frig? întrebă el, plimbându-şi mâinile pe pielea ei.
- Nu, şopti ea. Nu cred c-o să-mi mai fie vreodată frig.
Era adevărat. Atingerea mâinilor lui şi sunetul vocii lui o distrăgeau. Ryan îşi aplecă gura spre pieptul ei şi Chelsea îşi dădu seama că atingea limita plăcerii.
Ryan îi prinse sfârcul cu gura şi-l supse delicat, năpădind-o valuri de dorinţă cutremurătoare. El ştia cum s-o atingă ca s-o ducă pe culmile extazului. Cum se încolăcise pe el, oferindu-i cât mai mult din trupul ei, mâna lui Ryan alunecă în jos pe coapse până la căldura dintre picioarele ei.
Chelsea nu mai făcuse niciodată până atunci dragoste, dar trupu-i ştia exact ce trebuia să facă. îşi desfăcu picioarele, şi mâna ei împinse blugii lui în jos ca să-i poată atinge carnea fermă a feselor.
Ryan se răsuci şi dădu din picioare ca să se elibereze de blugi, apoi trase şi pantalonii ei. Când se întinse jos şi se lipi de ea, Chelsea respiră scurt, uluită de senzaţia pe care o avu la atingerea celor două trupuri goale. Işi trecuse peste cap sveterul şi-l aruncă în iarbă. Peste umărul lui văzu luna ce se iţea dintr-un nor. în lumina lunii, Ryan semăna cu un zeu grec turnat în argint. îl atinse aproape cu veneraţie, urmărindu-i netezimile şi curbele muşchilor şi ale sinuozităţilor.
- Eşti frumos, şopti ea.
- Şi tu eşti.
Ryan se ridicase în coate şi o privea ca şi cum acum o vedea pentru prima dată.
- Chelsea, cum am putut să fiu atât de orb până acum? Ea îi zâmbi deschis. Nu simţea nici o jenă sub privirea lui scrutătoare. îi făcea impresia că se bucura privind-o şi ea era fermecată de el. întinzându-se îşi plimbă degetele pe pieptul şi pe abdomenul lui plat.
- Aş vrea ca totdeauna să-mi amintesc de ţine aşa.
- Eu nu vreau să-mi amintesc de tine.Vreau să fim împreună.
Chelsea îi puse vârful degetului pe buze.
- Fără angajamente, fără îngrădiri. Vreau să fim liberi ca vântul, ca razele lunii. Acesta-i singurul mod de a face să dureze dragostea.
- O să-mi aduc întotdeauna aminte de ţine cum eşti în starea asta, scăldată de lună şi privindu-mă cu dragoste în ochi.
Ryan îi dădu părul la o parte de pe faţă. Cum stătea întins peste ea, prinse un colţ al păturii şi îl trase peste ei.
- Nu vreau să-ţi fie frig.
Ea îi trecu degetele prin păr:
- Nu-i nici un pericol din punctul ăsta de vedere. Se sărutară din nou şi Chelsea îi răspunse cu
patimă. în. timp ce Ryan o pipăia cu iscusinţă, dorinţa creştea în ea şi se transforma în extaz.
Când în cele din urmă fu pregătit s-o pătrundă, Chelsea era mai mult decât gata. Pieptul ei palpita la atingerea lui, la sărutările lui, şi, instinctiv, ştia că el era pe cale să umple un gol despre care ea nu ştiuse niciodată până atunci că exista. La început avu o senzaţie de disconfort şi se crispa. Atunci se opri şi o sărută din nou. Chelsea uită imediat disconfortul şi începu să se mişte împreună cu el, împingându-l din ce în ce mai adânc în ea.
Ryan nu se grăbea să termine, şi fiecare ghicea ce-i plăcea celuilalt şi ce-i producea bucurie. Când Chelsea crezu că nu mai trebuia să prelungească plăcerea, el înteţi mişcările şi deodată simţurile ei se transformară într-un vârtej care explodă. Chelsea scoase un ţipăt scurt şi-l ţinu mai strâns.
El o trase mai aproape, şi, după ultima lui împingere, ea îşi dădu seama că şi el avea aceleaşi senzaţii ca şi ea.
Rămaseră mult timp îmbrăţişaţi, nedorind să se mişte sau să vorbească. Chelsea nu se simţise niciodată mai iubită, mai protejată şi mai satisfăcută. Era ca-şi cum o parte din viaţa ei izbucnise brusc şi-l integrase şi pe el; şi partea aceea din ea i-ar fi lipsit dacă nu ar fi fost cu el.
Ryan o sărută pe frunte şiLi apăsă capul pe pieptul lui. Dându-i părul la o parte, îi spuse:
- Visurile mele nu au reflectat realitatea. Nu mi-aş fi închipuit că poate fi atât de minunat!
Ea îşi puse palmele pe pieptul lui şi zâmbi mulţumită.
- Nici eu.
- Nu mi-ai spus că n-ai mai făcut dragoste până acum.
Glasul lui puternic era catifelat în întuneric şi parcă-i mângâia sufletul.
- N-a venit vorba niciodată. Ea îşi ridică capul ca să-i zâmbească: Sunt bucuroasă că te-am aşteptat pe tine.
- Chelsea, îmi eşti atât de dragă. Nu vreau să mă despart niciodată de tine. Vreau să mergi cu mine acasă să facem dragoste tot restul nopţii.
- Ar putea să se supere colegul tău de cameră. El suspină.
- Putem să mergem la un motel.
- Trebuie să mă întorc la cămin. Karen ar fi îngrijorată dacă nu m-aş întoarce toată noaptea.
Deodată îşi dori să nu se fi gândit la Karen.
- Dacă va trebui să plec de aici ca să-mi găsesc o slujbă, ai vrea să vii cu mine?
- Te voi iubi întotdeauna. Asta-mi place la tine, că mă laşi să fiu liberă şi că şi tu eşti liber; nici unul dintre noi nu vrea să-l lege pe celălalt de el.
- Asta înseamnă că vei veni cu mine dacă va trebui să plec?
- înseamnă că vom vedea ce-i de făcut când se va întâmpla. Şi-i zâmbi, convinsă că l-ar urma până la capătul lumii, sigură că el înţelege aceasta. Suntem ca în episodul din Profet. Vântul bate între noi, şi noi nu creştem unu-n umbra celuilalt.
Ryan rămase tăcut şi ochii-i priveau în gol.
- S-a întâmplat ceva? întrebă ea.
- Nu. Nimic. El o sărută din nou şi se ridică.
Ea îl privi cum îşi trăgea sveterul şi cum căuta cu privirea chiloţii şi_ blugii. II supărase ceva, dar nu-şi dădea seama ce. înţelesese greşit ce vrusese să spună ea? Pasajul la care se referise în legătură cu dragostea şi cum s-o păstrezi liberă şi vie. îşi dădu seama că se făcuse frig, şi-şi puse bluza.
în timp ce şi-o încheia, el îi întinse chiloţii şi blugii.
- N-o să regret niciodată seara asta, spuse el în vreme ce ea îi lua din mâna lui.
- Nici eu. Dar, Ryan, aş vrea să nu ştie Karen. Eşti de acord?
- N-are de ce să ştie. Faţa lui era enigmatică.
- Am greşit ceva? întrebă ea. Spune-mi ce s-a întâmplat?
-Te-am întrebat dacă ai merge cu mine şi mi-ai răspuns că nu. Nu mă aşteptam la asta.
- Nu pot să merg cu tine, spuse raţional Chelsea. Trebuie să rămân la cămin, şi aşa voi face. Nu-mi permit să închiriez un apartament. Şî, în afară de asta, (Hei unul dintre noi nu vrea să fie legat. Ştii că-i aşa. De multe ori am discutat asta. Nu ţi-ai schimbat părerea, nu-i aşa?
- Sigur că nu. El îşi întoarse privirea şi termină să se îmbrace, apoi începu săîmpăturească pătura.
- Ryan, spuse ea, punându-i mâna pe braţ ca să-l facă să se oprească din lucru. Seara asta a fost cea mai frumoasă din viaţa mea. N-o s-o uit cât voi trăi. Eşti minunat şi te iubesc.
- Şi eu te iubesc, Chelsea. Te-am iubit întotdeauna. Ryan se uită ca şi cum ar fi vrut să mai spună ceva,
dar n-o făcu.
Chelsea luă pătura din mâinile lui şi continuă s-o împăturească. Nu-şi dădea seama ce-l supărase, aşa că trase concluzia că probabil o judeca greşit. Şi-apoi îl cunoştea pe Ryan cum se cunoştea pe sine însăşi. Momentul lor de dragoste fusese cea mai frumoasă şi cea mai desăvârşită experienţă, la care vor visa în nopţile ce vor urma. Pe când el punea răcitorul în maşină, Chelsea zâmbi la amintirea extazului pe care îl stârnise.
Capitolul doi
- Felicitări, e-n regulă, doamna Cavin, zise doctorul când se întoarse în camera în care o examinase, zâmbind şi privind atent prin ochelarii cu lentile bifocale la diagrama ei. Eşti însărcinată.
Chelsea îl privi tăcută.
Fără să-şi întoarcă ochii spre ea, în timp ce făcea adnotări pe diagrama ei, doctorul continua să-i vorbească.
- Am bănuit despre ce este vorba de îndată ce mi-aţi spus simptomele.
îşi dădu capul pe spate şi-l întinse către perete ca să consulte un calendar farmaceutic.
- Aşa! Să vedem. Ultima perioadă aici. Asta-nseamnă că trebuie să fii în...
-Sunteţi sigur? îi tăie vorba Chelsea. Deşi se aşteptase că-i va confirma temerile, nu-i venea totuşi să creadă.
- Nu ţi-am indicat încă nimic exact. Lasă-mă să socotesc...
- N-am vrut să vă contrazic. Am vrut doar să întreb dacă sunteţi sigur că sunt...?
- însărcinată. Aa, da. Absolut sigur. Sunteţi la prima sarcină?
Eafclătină din cap nemaiputând să rostească nimic şif ferindu-şi ochii. Un val de emoţie îi învălmăşi gândurile şi simţi un nod greu ca plumbul în stomac. Era însărcinată.
- Am să-ţi prescriu nişte vitamine în perioada prenatală. Eşti puţin cam slabă. Nu trebuie să iei prea mult în greutate acum. E mai bine să te menţii aşa, decât să dai jos după aceea. Doctorul chicoti şi Chelsea îl văzu ,cum o scrutează pe deasupra ochelarilor. Să nu te iei după ce spun soţiile bătrâne că acum trebuie să mănânci cât pentru doi. Clar?
- Nu. Chelsea stătea în picioare şi-şi trăgea cureaua genţii pe umăr. Nu, n-o să fac asta.
Greaţa o încerca din nou şi n-avea ce face. Când doctorul se întoarse spre calendar, ea se îndreptă spre uşă, aruncându-i un bună ziua peste umăr.
El o strigă înapoi, pentru că nu-i fixase data la care să revină, dar Chelsea nu-l luă în seamă; se prăbuşea lumea peste ea şi trebuia să meargă mai departe. Cu cât mergea mai departe, cu atât devenea mai tulburată, iar când ajunse pe coridor începu să alerge.
Năvăli afară şi trase puternic în piept aerul rece de primăvară încetinindu-şi paşii într-un mers repede. însărcinată!
Mintea ei nu voia să admită. Probabil că doctorul se înşelase! Nu i se putea întâmplaţi una ca asta!
Chelsea se strecură în vechea ei maşină uzată şi se răbuşi peste volan-. Lacrimi fierbinţi îi năpădiră ochii, şi n nou val de teamă şi de dezamăgire ameninţa s-o ufoce. înghiţi cu greutate şi strânse mai tare din ochi ca să pună stavilă potopului de lacrimi. însărcinată!
Trebuia să-i spună lui Karen. Şi lui Ryan. Se îngrozea să le spună.
Ryan se va căsători cu ea, nu se îndoia de asta. Era persoană mult prea etică şi prea riguroasă ca să procedeze altfel. Dar ea nu voia să se căsătorească. Nu acum. Peste vreo două luni îşi va lua diploma, îşi va începe cariera şi o viaţă nouă. Pentru asta muncise atâta timp! Ca orice tânără voia şi ea să se căsătorească şi să aibă copii cândva. Dar nu acum!
Ce va gândi Ryan? Şi ce efecte va avea sarcina ei asupra lui Karen şi a prieteniei lor?
Chelbea şi Karen erau cele mai bune prietene, încă din primele clase elementare de la Buchanan. Karen era atât de liniştită şi de timidă încât avea nevoie de tovărăşia Chelsei, care era mai agresivă. Mai târziu, când au ajuns la vârsta flirturilor, Chelsea reuşea să cocheteze mai uşor decât Karen cu băieţii şi, de multe ori, după câte-şi amintea, ea însăşi curma întâlnirile cu vreun băiat pe care constata că-l plăcea Karen. Ryan fusese o excepţie.
La început, cei trei se legaseră printr-o prietenie puternică dar, pe măsură ce trecea vremea, amândouă se îndrăgostiseră de el. Chelsea ştia că el era singurul bărbat de care Karen se îndrăgostise cu adevărat; dar de data asta Karen nu fusese capabilă să se retragă.
Era sigură că niciodată nu făcuse dragoste cu Ryan - şi cu nimeni altcineva, nu numai pentru că era timidă, ci şi pentru că, dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, ar fi mărturisit. De obicei, şi Chelsea era la fel de deschisă, adesea spunându-i fui Karen mai mult decât ar fi vrut să audă aceasta, dar Karen habar n-avea cât de departe mersese. Chelsea sperase că niciodată Karen nu va afla despre cele întâmplate.
Acum, când vorbele doctorului nu-i mai răsunau în urechi, se simţea ciudat de toropită şi-şi închipui că asta se datora şocului. Cu ochii uscaţi, se ridică de pe volan şi îşi dădu la o parte de pe faţă părul castaniu. Ar fi trebuit să folosească un nume fals, se gândi. Va încerca oare doctorul s-o caute în vederea unei vizite viitoareÎ.Spera că nu. Nu voia să-l mai revadă niciodată. Cel puţin avusese decenţa s-o numească "doamna Cavin", deşi nu indusese acest titlu în formele pe care le completase înainte de a fi examinată şi nu purta verighetă.
Făcu socoteala în gând a săptămânilor ce se scurseseră din noaptea petrecută sub cerul liber. După cum remarcase doctorul, era slabă şi nu era înaltă, ceea ce însemna că sarcina ar putea fi evidentă în momentul când îşi va lua diploma. Simţi o strângere în stomac gândind la ceea ce se va cleveti în spatele ei.
Să-i spună lui Ryan despre sarcină ar fi cel mai greu lucru de care s-ar simţi în stare vreodată. Ryan şi-ar putea închipui că o face numai ca să-l şantajeze. Ceea ce era foarte departe de adevăr, dar ea ştia că există fete care procedează aşa.
Cu un oftat, Chelsea porni maşina şi după ce străbătu Preston Road, intră în traficul din Dallas. în primul rând, trebuie să-i spună lui Karen. Asta nu era un lucru pe care să-l hotărască singură. Trebuia să stabilească împreună cu ea ce să-i spună lui Ryan.
Parcurgând încet străzile veşnic aglomerate şi uitând să ia aminte la celelalte maşini, începu să chibzuiască la o eventuală căsătorie cu el. Era inginer electrician de mare valoare, hotărât să-şi facă o carieră în designul de computere. Trimisese deja mai multe propuneri, dar nu primise încă nici un răspuns. El nu-i va pretinde să renunţe la cariera artistică pentru el şi pentru copil, dar
Chelsea ştia că un copil îţi schimbă viaţa. Cu timpul, s-ar putea să nu-i mai placă de ea şi de copil.
Şi ce se va alege de speranţele şi de planurile ei? Chelsea era o artistă de un talent ieşit din comun, cel puţin aşa-i spuseseră toţi cei care-i văzuseră lucrările. Chiar şi profesorii îi spuseseră că avea posibilitatea de a ajunge departe. Dar creaţia cere nesfârşite ore de muncă neîntreruptă, uneori până târziu în noapte. N-ar putea să se concentreze şi totodată să îngrijească şi de copil.
Când îi veni în minte ideea rezolvării acestui coşmar, Chelsea o respinse numaidecât. La dreptul de opţiune de a face sau nu un avort ea nu se gândise niciodată. Totuşi, aces: gând începu s-o obsedeze. Un avort ar fi rezolvat totul.
Până să ajungă la tabăra Universităţii Southern Methodist, se obişnuise cu ideea. Se rezolva repede, după câte auzise, şi într-o discreţie deplină. O prietenă făcuse un avort cu câteva săptămâni mai înainte; de la ea va afla cu cine să ia legătura.
Dar, chiar când tocmai îşi zicea că zbuciumul din mintea ei se încheiase, conştiinţa îi stârni argumentul că mai bine să aleagă calea cea mai uşoară, că nu e bine să recurgă la avort, dar dacă va păstra copilul, îşi va pierde libertatea. Iar libertatea fusese întotdeauna foarte importantă pentru Chelsea.
O găsi pe Karen în dormitorul pe care-l împărţeau amândouă. Chelsea nu ştia,cum să înceapă.
- Bună. Mă întrebam pe unde umbli. Karen ţinea în mână o pereche de blugi de designer. Mi i-a trimis mama. Aşa-i că-s grozavi? la te uită! cu strasuri pe buzunarele de la spate. Karen o privi mai de-aproape pe Chelsea şi zâmbetu-i pieri de pe faţă. Ce s-a întâmplat?
Fără nici un cuvânt, Chelsea se aşeză pe patul ei şi-i făcu semn să se aşeze lângă ea. Acesta era un ritual pe care-l stabiliseră cu mult timp în urmă atunci când îşi făceau confidenţe.
Dacă situaţia n-arf i fost atât de catastrofală, Chelsea ar fi zâmbit la amintirea vreunor intimităţi pe care şi le mărturisiseră în decursul anilor.
Karen se aşeză şi se uită la ea - Arăţi îngrozitor Nu e în legătură cu diploma aşa-i? Ţi-am spus eu să-ţi iei gradul de analist!
- N-are nimic de-a face cu chimia sau cu diploma. Cel puţin nu în sensul acesta.
- Mă sperii. Karen puse blugii în poală, şi ochii ei cenuşii măriţi o priveau speriaţi.
- Am fost la doctor.
Karen se uită la ea fără să priceapă,nimic.
- Eşti bolnavă? De ce te-ai dus la doctor? *
- Dacă n-ai pleca din zori la cursuri ai fi observat că nu mă simt bine dimineaţa. îşi feri ochii de privirile lui
• Karen. în fiecare dimineaţă. Karen râse:
- Ce spui? Eşti însărcinată? Cuvântul scăpă de pe buzele lui Karen ca şi când ar fi fost vorba de o imposibilitate.
Pe Chelsea o podidiră lacrimile, dar ea luptă să şi le reţină.
Zâmbetul lui Karen se şterse încet.
- Dar nu eşti? Când Chelsea dădu din cap afirmativ, ea spuse: Nu e cu putinţă! Spune-mi că nu-i adevărat.
- Evident că-i adevărat.
Karen rămase înmărmurită un timp care păru o veşnicie. în cele din urmă, cu glas pierit, o întrebă:
- Al cui e copilul?
Chelsea se uită într-o parte şi înghiţi cu greutate: - - Al lui Ryan.
Se lăsă o tăcere grea. Până la urmă Karen spuse cu asprime .- Nu ştiam că voi doi... înţelegi.
- Păi da. Chelsea îşi puse mâna peste mâna lui Karen:
- N-am făcut- decât o dată. O singură dată, îţi jur! Ochii cenuşii ai lui Karen mari şi aprigi, o priveau pe
Chelea ca pe o străină, şi nici un muşchi nu i se mişcă pentru a răspunde la atingerea ei.
Chelsea îşi retrase mâna şi-şi întoarse ochii de sub privirea scrutătoare a prietenei.
- A fost în seara când ne-am dus la lac. îţi aminteşti? Tu ai rămas acasă să înveţi pentru testul de literatură engleză. M-am întors târziu, şi ai observat că băusem prea mult.
- îmi amintesc, spuse Karen, încercând să-şi ascundă emoţia din glas, dar Chelsea simţi încordarea din el.
- Ei bine, făcusem mai mult decât băusem. Chelsea se ridică în picioare şi se duse până la dulap şi-napoi. Nu ţi-am spus, pentru că eram hotărâtă să nu se mai întâmple niciodată.
Cu un tremur în glas, Karen spuse:
- Nu-mi vine să cred că Ryan a putut să facă una ca asta.
- Doar nu e călugăr! Pur şi simplu ne-am pierdut controlul, asta e.
- Cu mine nu s-a întâmplat aşa ceva. Glasul lui Karen era acru. Eu niciodată nu m-am abandonat în aşa hal.
Câteva minute, cât Chelsea se zbuciumă prin cameră, rămase tăcută, apoi, reuşind să-şi stăpânească tulburarea, declară net:
- O să te ia de soţie, ştii asta. Ryan n-o să te părăsească.
Chelsea se opri din mers şi se întoarse către ea.
- Păi tocmai asta e. Nu vreau să mă căsătoresc. Karen rămase cu gura căscată. :
- Să nu te căsătoreşti! Dar trebuie. Ce-ai să faci altfel? Să-ţi creşti singură copilul? Ryan va insista să aibă grijă de tine.
- Nu înţelegi? Ţin prea mult la Ryan ca să-i fac una ca asta. Trase puternic aer în piept. N-am să păstrez sarcina.
Karen sări în picioare, cu o expresie de uluire pe
faţă.
- Ce-ai spus? Nici să n-aud aşa ceva! Chelsea o apucă de braţ:
- Ba da, pentru că am nevoie de tine! Dacă aş fi putut s-o fac singură, aş fi făcut-o.
- Doar nu-ţi închipui că Ryan te va lăsa să faci nebunia asta!
- Nu i-am spus nimic, şi nici,tu n-o să-i spui. Mi-a venit destul de greu să-ţi spun şi uitând ce sentimente ai pentru Ryan.
Karen îi replică rece:
- Se pare că asta n-a avut prea mare importanţă în seara aceea de la lac.
- Nu fi rea. Ascultă-mă. Asta-i unul din motivele pentru care nu vreau să fac copilul. Amândouă îl iubim pe Ryan, fiecare în felul ei, iar el ne iubeşte pe amândouă. Ştim asta de mult. Mie îmi place aşa cum stau lucrurile acum. Dacă i-aş spune lui Ryan despre copil, el va crede de cuviinţă că trebuie să mă ia de soţie şi asta va dăuna prieteniei dintre noi două. Recunoaşte, Karen. Nu-i aşa?
Karen încuviinţă, în silă, din cap: *
- Acesta-i cel mai rău lucru care' s-ar putea întâmpla. Cel mai rău!
- De aceea, m-am hotărât să avortez. Nu trebuie să ştie nimeni, niciodată, în afară de noi două.
Scotoci în buzunarul de la blugi şi scoase o bucată de hârtie împăturită: - Am trecut pe la Jessica şi am luat adresa de la ea. Karen apucă hârtia de parcă era mânjită.
- Asta-i adresa unui ginecolog? spuse ea, uitându-se la hârtie. Parc-ai spus că nu trebuie să ştie nimeni în afară de noi două. Dar ştie şi Jessica.
- Nu. Nu ştie.e-am cerut adresa ginecologului spunându-i că este pentru o fată din clasa mea de sculptură.
- Bine. Sper că te-a crezut. Altfel, probabil că ar trăncăni la tot căminul.
- N-ar face-o. Să nu-ţi închipui aşa ceva. A trecut şi ea printr-o situaţie asemănătoare şi ştie cum îi poate ruina reputaţia unei fete o asemenea întâmplare. Eu sunt mulţumită că am pe cineva cu care pot vorbi. Trebuie să mă programez imediat. Nu mai pot să aştept. Fiecare zi poate să-mi îngreuneze situaţia, după cum spune Jessica.
- Şi mie de ce mi-ai spus?
- Am nevoie să mă duci acolo cu maşina. Kşren dădu înapoi.
- Nu poţi să-mi ceri să fac asta. Fac orice pentru tine, Chelsea - ştii că aş face orice. Dar asta nu pot s-o fac. îţi închipui cum m-aş simţi după ce ai efectua avortul!
- Ştiu, dar ce pot să fac? Nu pot să-i spun lui Ryan să mă ducă el. Tu eşti cea mai bună prietenă a mea.
Karen rămase tăcută un timp îndelungat.
- Bine, am s-o fac. Dar numai pentru că nu văd altă soluţie.
Chelsea se duse la telefon. Se opri.
- Oare fac bine ceea ce fac? Nu există nici o altă soluţie?
- Nu. Nu văd.
Chelsea ridică receptorul şi formă numărul. Pe tot drumul până la cămin, Chelsea şezu mută şi palidă. Karen îşi împărţea atenţia între prietena ei şi trafic.
- Eşti sigură că ţi-e bine?
Chelsea dădu afirmativ din cap, nemaiîndrăznind să vorbească. Lucrurile nu se petrecuseră aşa cum se aşteptase. Abia acum era pătrunsă de ceea ce săvârşise. Se descotorosise de copilul lui Ryan!
- Promite-mi că n-ai să-i spui niciodată. Promite-mi!
- N-o să spun nimănui. Ştii doar că-ţi păstrez secretele. Ca să-şi reprime greaţa, Chelsea încerca să-şi fixeze atenţia asupra maşinilor care treceau.
- Ar fi trebuit să mă duc la el. Ar fi trebuit să aibă şi el un cuvânt de spus.
- E cam târziu să te mai gândeşti la asta, şi-apoi ştii că el n-ar fi fost niciodată de acord cu avortul.
Karen coti pe Central Expressway spre rampa de ieşire ce ducea spre colegiu:
- Cred că ai procedat bine.
- Chiar? Chelsea o privi pe Karen pentru prima dată de când se suise în maşină. Sper să ai dreptate. N-am vrut să-l leg la gard. N-am vrut să stricăm prietenia, încât a trebuit să procedez aşa. Cu sarcina mea, distrugeam totul. Simţea nevoia să-şi repete asta întruna. Acum după ce o făcuse, era torturată de sentimentul vinovăţiei.
- Ryan n-o să ştie niciodată. Karen coti pe strada taberei. După cum spuneai, asta ar fi distrus totul. Acum putem să ne luăm diplomele aşa cum am plănuit şi ai să-ţi realizezi cariera. Când te vei hotărî să te căsătoreşti, o să poţi avea alt copil.
Ultimele cuvinte ale lui Karen o loviră în inimă şi lacrimile începură să-i curgă pe obraji.
- Da, este adevărat. N-am nici un motiv să cred că nu voi avea altul. Râse silit. Dumnezeu ştie, sunt fertilă. Râsul i se frânse într-un suspin. Karen se întinse şi o bătu stângaci pe mână.
- Nu plânge, Chelsea. Nu suport să te văd plângând. Dacă n-aş gândi măcar o clipă că a fost o greşeală, n-aş putea suporta.
Chelsea îşi şterse lacrimile cu dosul mâinii.
- Ai dreptate. Eu am luat hotărârea şi-i prea târziu să mi-o mai schimb.
- Cum te simţi? întrebă Karen ezitant. îmi pare rău, nu pot să intru cu ţine acolo.
- E-n regulă. Oricum, nu cred că te-ar lăsa. Cred că mă simt perfect.
Nu se simţea. Greaţa ameninţa să se transforme în vomă, dar nu-i plăcea să se văicărească şi nu voia compătimirea lui Karen, şi a nimănui altcuiva.
Important pentru ea era să fie tare, ca să treacă şi asta, aşa cum a trecut prin toate greutăţile din viaţă. Zâmbind forţat către Karen, spuse:
- Sunt puţin obosită. Cred că mi-ar plăcea să mă culc şi să dorm vreun an.
Karen îi răspunse la zâmbet, apoi îşi reluă expresia serioasă.
- Aproape că am ajuns.
Chelsea nu încercă să susţină conversaţia. Lacrimile-i stăteau în gât şi nu-i plăcea să plângă.
Următoarele câteva zile a fost şi mai greu. Chelsea se afunda în depresie şi începuse să lipsească şi de la cursuri. îl evitase pe Ryan din ziua în care fusese la doctor, pretextând tot felul de scuze.
- Vrea să ştie ce sa întâmplat cu ţine Ce să-i spun? o întrebă Karen. E îngrijorat în legătură cu tine. La fel şi eu.
- Sunt bine. Spune-i orice vrei, doar nu-i spune adevărul.
Se ghemui în pat şi-şi trase pătura pe cap. - -eam spus că mergi diseară cu noi la film. Joacă Star Wars. Ştiu că vrei să-l vezi. Toţi cei care l-au văzut zic că e bun.
- Nu pot să merg. Ce-aş putea să-i spun?
- N-ai vorbit cu el de când...
Karen se aşeză pe pat lângă Chelsea- Nu poţi să-l eviţi la infinit. Ce-o să-şi închipuie? Chelsea dădu pătura la o parte şi se ridică.
- Oare cum aş putea să vorbesc cu el ca şi când nu sar fi petrecut nimic? Doar el se va uita la mine şi va şti că s-a întâmplat ceva.
- Ai pierdut puţin din greutate. Cred că aş putea să-i spun că eşti la regim.
Karen nu era supraponderală, dar asta numai pentru că îşi supraveghea fiecare îmbucătură.
- Nu sunt în stare să văd un film astă^seară. Poate ne ducem mâine amândouă. Ziceai că ai vrea să-l vezi a doua oară.
Karen ridică din umeri şi clătină din cap.
- întreci orice măsură. Ştii?
- Cred că am să mă duc să-mi văd părinţii. Chelsea se uită la Karen să vadă ce reacţie are.
- După ce-ţi iei diploma, vrei să spui.
- Nu, acum.
- Nu poţi să faci una ca asta! Tatăl tău e în Germania. Ce ai de gând cu şcoala? Ne luăm diploma în două luni!
- Asta nu mai are atâta importanţă pentru mine ca înainte. Am nevoie de o schimbare.
Karen se uita la ea.
- Nu poţi sări chiar aşa în avion şi să te duci în Germania!
Chelsea nu-i răspunse.
Karen se încruntă de îngrijorare.
- Trebuie să plec. Mă aşteaptă Ryan. Eşti sigură că nu vrei să vii? N-ar dura mult să te îmbraci. - Nu, du-te. Ştiu că nu-ţi place să pierzi începutul unui film.
Karen se opri în drum spre uşă şi i se adresă cu sinceritate.
- N-o să faci vreo prostie, nu-i aşa?
- O prostie mai mare decât am făcut, vrei să zici?
Nu.
- Nu-i o hotărâre rea. Chelsea zâmbi trist.
- Vreau să spun că am făcut prostie că am rămas însărcinată.
- Sunt de acord cu asta, zâmbi Karen. Mă întorc devreme.
Străbătând holul, Karen fu cuprinsă de presimţiri rele. Chelsea nu era genul de om.care să-şi facă vreun rău, dar Karen nu era bucuroasă s-o lase singură, acum când era evident că trecea printr-o stare depresivă. în toţi anii de când erau prietene, Karen nu o văzuse pe Chelsea doborâtă la pat, mai mult de o zi.
Ryan o aştepta în foaier la capătul scărilor.
- Unde-i Chelsea?
- N-a venit.
O umbră de îngrijorare îi întunecă faţa.
- E furioasă pe'mine sau ce? Parcă m-ar evita. Ea îl privi şi încercă să nu şi-l închipuie întins gol
lângă Chelsea pe malul lacului. De când îi spusese Chelsea despre cele întâmplate în seara aceea, n-o mai bucura lacul şi nu putea, când îl vedea pe Ryan, să nu resimtă un val de gelozie. Karen era hotărâtă să-şi păstreze virginitatea până se va căsători, dar asta n-o împiedica să fie geloasă pe Ryan. Şi nici să nu fie furioasă pe Chelsea pentru cele întâmplate. Chelsea ştia cât de mult ţinea ea la Ryan.
Karen îşi dădu seama că nu-i răspunsese.
- Nu, nu-i supărată. Cred că are mult decitit zilele astea. De câte ori mă întorc la cămin, e acolo. Asta era adevărat. Se temea să nu fi lipsit Chelsea de la cursuri mai mult decât se admitea.
- Mă tem pentru ea, se trezi spunând.
- Te temi, cum adică?
- E prost dispusă în ultima vreme.
Karen se gândise că trebuia să-i spună asta lui Ryan. El întotdeauna ştia cum săprocedeze cu Chelsea.
- Poate că se teme de sfârşitul şcolii. Deşi eu nu mă tem. Mi se pare că parcă aş fi fost toată viaţa la şcoală.
- Ştiu. Asta trebuie să fie. Zicea că ar vrea să se ducă să-şi viziteze părinţii.
- în Germania? Poate că trebuie să ne ducem toţi trei acolo. Probabil că aici nu voi primi un angajament imediat. Ne-am putea permite o vacanţă, iar eu n-am fost niciodată în Germania. Tu ai fost?
- Nu. Şi nu văd cum i-aş spune mamei şi nici dacă m-ar lăsa să merg cu voi în Europa! Ea n-ar înţelege. Şi-aşa zice că suntem prea mult împreună.
- Nu cred.câ mama ta mă place.
- Te adoră. Tocmai de aceea mă cicăleşte că mi-aş pierde prea mult timp cu întâlnirile. Ea nu înţelege cum de ne putem întâlni eu şi Chelsea în acelaşi timp cu tine.
- Suntem prieteni. Unul din zâmbetele cuceritoare ale lui Ryan îi străbătu faţa.
Karen se întreba dacă el îşi dă seama ce mult ar fi dorit ea s-o iubească şi fără Chelsea. Se sărutaseră la unele întâlniri în care nu fusese şi Chelsea cu ei, şi găsise că era emoţionant. Lui Karen nu-i plăcuse niciodată în mod deosebit să se sărute, dar felul în care săruta Ryan era într-adevăr plăcut. Ea se uită cu coada ochiului cum îi deschidea uşa. Dacă ar fi purtat copilul lui, n-ar fi făcut ce-a făcut Chelsea. Ar fi încercat să afle dacă se căsătorea cu ea. Uneori bărbaţii trebuie să fie siliţi să facă ceea ce e bine pentru ei. Filmul era pe măsura aşteptărilor lui Ryan, dar el descoperi că atenţia-i zbura. Era mult mai îngrijorat de Chelsea decât îşi dădea seama Karen. El ştia că nu putuse să-i spună lui Karen ce se întâmplase în seara aceea la lac, dar se întreba dacă nu acesta era motivul pentru care Chelsea se eschiva să-l vadă. Spera să nu fie aşa. Noaptea aceea nu semănase cu nimic din trăirile lui.
De mult timp Karen şi Chelsea îl tot tachinau că le iubeşte pe amândouă. Dar se îndoia că vreuna dintre ele îşi dădea seama cât era de adevărat. O iubea pe Karen pentru inocenţa ei aproape copilărească şi pentru felul în care-l făcea s-o protejeze de lume.
Cu Karen se simţea cu câţiva centimetri mâi înalt. - Dar iubea spontaneitatea şi independenţa Chelsei. Ea era ca un premiu ce i se legăna pe sub nas, de neatins şi tocmai de aceea mai dorit. Chelsea era mult mai complexă decât Karen, şi-l aţâţa până la disperare. Seara petrecută cu ea pe malul lacului l-a convins că pe Chelsea o iubea cu adevărat.
Nu pentru că făcuse dragoste cu el,-deşi ştia că n-o | făcuse din uşurinţă. Cu Chelsea se simţea ca şi cum o -stea coborâse din cer şi se aninase de inima lui.
Se uita la Karen, în întunericul din cinematograf, care stătea cu ochii lipiţi de ecran şi mesteca încet, distrată floricele. Era drăguţă, poate chiar frumoasă. Ryan n-o iubea mai puţin pentru că o iubea mai mult pe Chelsea. Se temea să-i spună lui Karen că se hotărâse. Nu voia s-o rănească sau să distrugă prietenia de care se bucurau toţi trei.
Se apropia absolvirea şcolii. Ar fi fost prea repede să-i spună lui Karen. Voia să-şi petreacă timpul până la sfârşitul anului şcolar exact ca şi mai înainte, inseparabili,toţi trei cu prietenia nealterată. Sigur, era o şansă hotărârea Chelsei să nu se căsătorească - era teribil de încăpăţânată. Şi-i spusese adesea mai înainte că vrea să fie liberă, să nu se supună nici unui angajament. Dar asta fusese înainte de seara petrecută pe malul lacului.
Când sa terminat filmul Ryan şi Karen se întoarseră pe jos la cămin. Noaptea era răcoroasă, aşa că o cuprinse cu braţul după umeri ca să-i ţină de cald. Lui Karen nu-i plăcea să-i fie frig, dar, ca de obicei, uitase să-şi ia o jachetă cu ea. El şi Chelsea o tachinau mereu că are nevoie de cineva care să-i poarte de grijă. Ea zâmbi şi-şi sincroniza paşii cu ai lui.
- Când ajungem la cămin, te rog să te duci s-o aduci pe Chelsea. N-are importanţă dacă nu-i aranjată sau cu ce-i îmbrăcată. S-o aduci jos, să văd personal că e bine. E clar?
Karen încuviinţă din cap.
- Voi încerca, dar ştii cât de încăpăţânată e.
- Am motivele mele să fiu îngrijorat.
- Şi tu? Karen se uită cu surprindere la el. M-am trezit gândindu-mă la ea tot timpul filmului.
- Eşti sigură că nu mă evită? întrebă Ryan dând la o parte părul blond-pal al lui Karen de pe umăr. Karen şi-l lăsase să crească mai lung ca de obicei anul acesta, însă lui Ryan îi plăcea mai mult aşa, deşi ea ameninţase că o să şi-l taie din nou. N-o să-l lase niciodată să-i crească până la talie ca Chelsea.
Când ajunseră la Mary Hali, Ryan aşteptă la capătul scărilor căminului până când Karen se duse după Chelsea. O altă pereche care sosise, nu se îndura să-şi spună noapte bună, zăbovind în umbră pentru un ultim sărut.
Ryan nu-i băgă în seamă, îngrijorat de ce-i trebuia atât de mult timp lui Karen oa s-o convingă pe Chelsea să iasă afară.
Deodată, Karen se ivi, alergând, cu ochii măriţi de spaimă. - Ryan! Aplecat!
- Cum a plecat?
- Lipsesc şi multe din lucrurile ei! Un fior rece de spaimă îl străbătu.
- Nu se poate!
- Am vorbit cu îngrijitoarea de la cămin şi zicea că Chelsea a plecat acum vreo oră. Căra două geamantane cu ea!
Karen se aruncă în braţele lui:
- Cred că a plecat în Germania!
- De ce a făcut asta, când absolvirea este atât de aproape?
Gândurile lui Ryan se învârtejeau. Chelsea a plecat? Nu putea să plece în Germania fără să-şi termine cursurile.
Karen dădu din cap.
- Ţi-am spus că a zis că vrea să-şi viziteze părinţii. Probabil că s-a dus acolo!
- Doar nu locuiesc în cealaltă parte a oraşului! Nu putea să facă asta!
Karen îşi ridică ochii spre el şi Ryan văzu că plângea.
- Nu putea să plece altundeva! Şi-a luat aproape toate lucrurile. Tot ce-a încăput în geamantane.
- Unde-i maşina ta? Trebuie s-o găsim!
Ryan conducea, în timp ce Karen scruta străzile. S-au dus mai întâi la Love Field unde au aflat că pentru un bilet de zbor în Germania trebuia să meargă la G. FW.
Două ore mai târziu, după eforturile epuizante de a parcurge drumul până la aeroportul dintre Dallas şi Fort Worth, unde n-au găsit nici urmă de Chelsea, s-au întors la Dallas şi s-au postat fără nici un rezultat, la capătul autobuzului dinspre oraş. Chelsea dispăruse.
Ryan era tot atât de supărat ca şi Karen. Îşi imagina tot felul de lucruri îngrozitoare care i s-ar fi putut întâmpla Chelsei, de la răpire până la amnezie. Karen plângea încetişor în timp ce se îndreptau către cămin. Ryan parcă maşina ei şi o cuprinse cu braţul.
- Nu mai plânge. Va fi bine!
- Dar era atât de abătută în ultima vreme.
- Nu mi-ai spus niciodată asta. Mi-ai spus doar că e prost dispusă.
- Nu voia să ştii tu. Karen ridică ochii către el ca şi cum ar fi vrut să spună mai mult, dar, în loc de a vorbi, îşi lăsă capul în piept. Nu pot să cred că a plecat fără să-mi lase un bilet, ceva. Nici nu şi-a luat rămas bun!
- Ştiu. Tocmai de aceea nu cred că a plecat pentru multă vreme. Poate s-a dus undeva pentru weekend.
- Fără să ne spună nimic? Imposibil! Chelsea îmi spunea totul. Sunt convinsă că e în avionul acela de Europa care tocmai îşi lua zborul. E stupid că la aeroport nu ţi se spune cine figurează pe lista de călători.
- Ştiu.
' O ţinea mai strâns şi-şi rezemă obrazul pe creştetul ei. îl durea atât de tare de parcă era rănit fizic, aflând că Chelsea plecase. La dracu! Ar fi putut măcar să-şi ia rămas bun!
'- Nu-i plac despărţirile. Nici cele de scurtă durată. Probabil că se gândeşte că şi-a luat rămas bun de la mine spunându-mi că intenţionează să-şi vadă părinţii. Pentru Chelsea acest gen de lucruri e lămurit.
- Nu şi-a luat rămas bun de la mine. Ryan nu putu să-şi ascundă durerea din glas. Cred că ar fj trebuit să facă cel puţin atât.
Karen îl strânse şi ea, iar Ryan încercă să se convingă că Chelsea nu păţise nimic, oriunde ar fi fost, şi că o va revedea în curând.
- E ceva ce eu nu ştiu? întrebă el.
Karen aşteptă o vreme, apoi clătină din cap. Ryan nu era sigur că o va crede, dar nu-şi amintea ca ea să-l fi minţit vreodată. Şi era inimaginabil ca Chelsea, sau oricine altcineva, să plece chiar în această perioadă a anului şcolar şi într-un asemenea mod, fără să se fi întâmplat ceva rău.
- Dacă e ceva pe care trebuie să-l ştiu, te rog să-mi spui, mă auzi?
Karen dădu din cap.
