Viewing Single Post
AnnaE
#0

UN PUMN DE RĂBDARE

 

Odată a venit la mine un băieţel şi m-a întrebat : —  Spune-mi, te rog, cât trebuie să mai aştept ca să ajung mare ? M-am săturat să tot fiu mic !

Să ştiţi că n-ați ghicit dacă vă închipuiţi că, în loc să-i răspund, pisălog cum sunt, m-am apucat să întreb la rându-mi de ce s-a săturat. Ştiam şi fără să-mi spună el. Şi eu am fost copil, pe cuvânt că am fost, şi cunosc destul de bine câte necazuri şi numai din cauza tablei înmulţirii.

Asta fără să mai socotim problemele cu nuci şi cu mere, subiectele care se prefac a fi predicate şi predicatele care se-deghizează în subiecte, numai şi numai ca să te încurce.

Asta fără să mai socotim că pentru fiecare amărât de strănut de-al tău mama intră intr-o panică :

—  „Vai, n-o fi răcit băieţelul ! Vai, nu l-o fi tras vreun curent !“ Tata telefonează la policlinică şi bunica iese înaintea doctorului ca să-i explice, încă de la poartă, că de când e ea n-a văzut un strănut mai periculos.

Asta ca să nu mai socotim că un capăt de lumânare ai şi tu şi pe acela ţi-l aruncă din buzunar, uite-aşa, de-aia, pentru că „cine a mai văzut un băiat care să ţină în buzunar un capăt de lumânare ? !”

Asta...

Dar cred că v-am convins de ce nu l-am mai întrebat, la rându-mi, pe băieţel nimic, ci i-am răspuns, de îndată :

—  Până o să fii mare mai ai foarte puţin.

—  Crezi ? s-a bucurat băieţelul.

—  Sunt sigur, i-am răspuns. Totul e să mai ai niţică răbdare.

—  Ei vezi, a oftat băiatul, tocmai asta e ceea ce îmi lipseşte. N-am răbdare. De unde aş putea să fac rost măcar de un pic, de un vârf de cuţit, ori de o firimitură de răbdare ?

—  Îţi dau eu, i-am propus. Am destulă. Adică vreau să spun, am atâta cât îmi trebuie pentru nevoile mele şi pot să mai dau o parte şi altora. Nu un vârf de cuţit sau o firimitură, cum crezi tu, ci un pumn întreg. Am destule păcate, dar zgârcit nu-s.

—  Şi când mi-l dai ? m-a întrebat băieţelul.

— Oricînd, i-am răspuns.

—  Azi ?

—  Ca să fiu sincer, aş prefera mâine. Azi am nişte treburi. Mi-ar conveni mai mult mâine.

—  Bine, a spus băieţelul. Mulţumesc frumos şi o să vin mâine.

Dar mâine n-a putut veni, pentru că a avut de rezolvat o problemă cu mere şi cu nuci şi a mai avut de muștruluit subiectele, să stea la locul lor şi predicatele să-şi vadă de treaba lor.

Şi a venit iar un mâine, şi băiatul tot nu a putut veni, pentru că a strănutat şi strănutul s-a prefăcut în guturai, un guturai care de când e bunica n-a văzut altul mai periculos.

Şi iar a venit un mâine, şi băiatul tot n-a putut veni — i s-a întâmplat ceva cu un capăt de lumânare, nu ştiu exact ce, dar bănuiesc ceva ce se poate întâmpla cu un capăt de lumânare găsit în buzunar.

Şi uite aşa a trecut timpul şi văzând că băieţelul nu mai vine la mine, m-am dus eu la el. L-am găsit un bărbat înalt şi voinic. Lucra nu mai ţin minte ce şi a trebuit să-l aştept ca să-i pot spune că i-am adus pumnul de răbdare făgăduit.

— Care pumn de răbdare ? m-a privit el mirat. Am destulă. Adică, vreau să spun, am atât cât îmi trebuie pentru nevoile mele şi pot să mai dau o parte şi altora. Chiar ieri o fetiţă mi-a cerut să-i dau un pic. A zis că vine azi, dar probabil s-a luat cu treaba şi n-a ajuns încă...

Mare şmecher mai sunt, copii ! N-am pereche de şmecher ce-s ! Eu ştiam că fetiţa n-o să vină, dar nu i-am spus.

Spun numai ce-mi place mie.

Nu vă supără, cred.