Viewing Single Post
AnnaE
#0

SĂ NE AMINTIM DE VARĂ

 

Liana făcea plajă, se bronzase ca o ciocolată cu lapte şi cu alune, iar acum îşi făcea tocmai socoteala că în câteva zile va arăta ca o ciocolată amăruie.

Nu băgă de seamă când veni lângă ea meduza sau mai bine-zis, îşi dădu seama că venise cineva lângă ea, dar crezu că e gemul de pere. Drept care îl şi salută :

—  Bună dimineaţa, gemule de pere !

—  Îmi pare rău, spuse gemul de pere, dar să ştii că eu sunt o meduză.

—  O meduză ? ! se bucură Liana. Ce bine îmi pare că, în sfârșit, cunosc personal o meduză.

—  Şi eu, spuse meduza, sunt încântată că te cunosc personal. Deşi, ca să fiu sinceră, simt faţă de tine un pic de invidie.

—  Dacă îţi place costumul meu de plajă, crezu Liana că e invidiată pentru costumul ei de plajă, te las să copiezi modelul.

—  Ah, ah ! făcu meduza, nu la costum mă refeream, deşi e foarte simpatic : are, după câte număr eu, 143 de buline albastre, grozav de albastre... mă refeream la faptul că tu eşti în plină vacanţă, pe când noi, meduzele, suntem la mijlocul anului şcolar...

— Cum ? se miră Liana, voi învăţaţi vara ?

—  Bineînţeles, răspunse meduza.

— Şi iarna ce faceţi ?

—  Ce să facem ? Când nu patinăm, stăm de vorbă, croşetăm, bem ceaiuri...

—  Ceaiuri sărate ? întrebă Liana.

—  Numai atât cât trebuie, răspunse meduza.

— Aha, făcu Liana, şi în ce clasă eşti ?

— Într-a-ntâia B.

—  Ştii cât fac unu şi cu unu ?

—  Azi nu mai ştiu, regretă sincer meduza, dar ieri făceau foarte bine, erau sănătoşi şi veseli.

—  Dar de citit ai învăţat să citeşti ? o întrebă Liana.

—  Sigur. Mă mai încurc numai la literele mari şi la cele mici. Pe cele mijlocii le ştiu la perfecţie.

—  Aveţi şi ore de gimnastică ? se interesă Liana.

—  Avem. Numai că noi le spunem ore de muzică. Poate, fu de părere Liana, asta se întâmplă pentru că n-aveţi ore de muzică.

—  Ba avem şi ore de muzică, dar pe acestea noi le numim de gimnastică.

—  Învăţaţi să înotaţi ?

—  Nu. Înotăm ca să învăţăm. La noi toate sunt ciudate. Uite, vezi corabia aceea în zare ?

—  O văd, spuse Liana.

— Eu n-o văd, spuse meduza. Dar vezi pescăruşul acela care zboară ?

—  Îl văd, spuse Liana.

—  Eu nici măcar nu-l zăresc, spuse meduza. Nu-i aşa că-i ciudat ?

—  Foarte, recunoscu Liana.

Când se făcu ora zece meduza întrebă dacă e ora zece şi Liana îi răspunse că e ora zece.

—  Asta înseamnă că recreaţia mare s-a terminat şi trebuie să te părăsesc. La revedere, Liana. Pot să vin şi mâine la tine?

—  Sigur. Să vii în fiecare zi !

Şi meduza veni în fiecare zi, în afară de o joi când, nu se ştie de ce nu putu veni, şi nenorocirea e că nici n-o să se ştie vreodată.

Între timp, Liana se bronză atât cât îşi dori şi ajunse ca o ciocolată amăruie. Pe meduză n-o uită şi-i scrise de câteva ori pe adresa : „Meduzei din clasa întâia B, Marea Neagră, Mamaia, Post-restant !“