AnnaE
#0

— Mă fixează cu privirea, spuse Ned Bolger avocatei sale, Krista Conway. Ochii lui erau ţintuiţi asupra siluetei rigide a celei ce urma să devină fosta sa soţie, care se uita ameninţător din partea opusă a Sălii de judecată. Încearcă să mă intimideze! Crede că mă poate scoate din fire şi mă poate face să-mi pierd sângele rece. Uită-te la ea. Îşi înşfăcă avocata de o mânecă a sacoului de mătase albastră, croit impecabil. Fă-o să nu se mai holbeze la mine!

Krista îi desfăcu cu grijă degetele de pe mâneca ei.

— Nu-¡ mai da nicio atenţie, Ned, spuse ea liniştitor. Nici măcar nu mal privi în direcţia ei, dacă asta te irită. Încearcă să te relaxezi şi să stai calm. _

Ceea ce era mai uşor de spus, decât de făcut, se gândi Krista. Într-un divorţ disputat cu înverşunare, emoţiile atingeau cote la fel de înalte ca într-un proces pentru crimă. Iar divorţul familiei Bolger era unul dintre cele mai aprig disputate din câte îi trecuseră prin mână. Judecind după privirile ucigaşe pe care şi le azvârleau Ned şi Elaine Bolger, putea foarte bine să se transforme într-un proces pentru crimă.

Ross Perry, avocatul Elainei Bolger, se ridică de la masa lui şi se îndreptă spre Krista. Aplecându-se, îi şopti:

— Ţi-ai luat vesta antiglonţ?

Ea îi zâmbi, amuzată că gândurile lui urmaseră aceeaşi calé ca ale ei.

Atât Ned, cât şi Elaine Bolger se încruntară la avocaţii lor. Desigur, se gândi Krista, cei doi Bolger nu puteau suporta să-şi vadă avocaţii schim- bând o vorbă de politeţe, ca să nu mai vorbim de un zâmbet.

— Drăguţa Elaine pare gata să te incinereze alături de Ned şi de mine, îi spuse Krista, în şoaptă, lui Ross. Ce s-a întâmplat?

Deşi ea şi Ross Perry erau prietenoşi unul faţă de celălalt – cei treizeci şi ceva de avocaţi, ce se ocupau exclusiv cu procesele de divorţ în populatul comitat Montgomery din Maryland, se purtau amical între ei – la proces luau o atitudine distantă sau chiar ostilă, de dragul clienţilor lor învrăjbiţi. Ceea ce îl determinase pe Ross să-i vorbească, în atmosfera aceea încărcată, trebuie să fi fost suficient de important pentru a risca vrajba ambilor clienţi.

Şi chiar era.

— Tocmai mi-a ajuns la ureche, spuse Ross, că judecătorul Benton a fost spitalizat în dimineaţa aceasta. Ulcerul său i-a provocat o nouă criză. Am fost trecuţi în jurisdicţia altui judecător.

Ochii, de un albastru închis ai Krister, se măriră şi ea trase aerul în piept cu violenţă.

— Mă bazam pe faptul că va prezida Benton, bombăni ea, mai mult pentru sine, decât pentru Perry. Îl cundştea foarte bine pe judecătorul Benton, îi erau familiare cusururile şi prejudecăţile acestuia, şi îşi aranjase dosarul şi clientul pentru a se potrivi judecătorului.

Ross rânji:

— Suntem amândoi în aceeaşi situaţie. În mod cert şi el îşi croise cazul după judecătorul Benton, se gândi Krista. Ar fi fost o bătălie interesantă.

— Eşti pregătită pentru veştile cu adevărat proaste? continuă Ross. Făcu o pauză teatrală, înainte de a trimite bomba: Vom avea un judecător venit în schimb de experienţă din comitatul Garrett.

— Comitatul Garrett! exclamă Krista cu un geamăt înăbuşit. Comitatul Garrett era în munţii din vestul Marylandului iar distanţa dintre această zonă rurală şi comitatul Montgomery, enclavă bogată şi sofisticată, limitrofă districtului Columbia, era nu numai geografică.

— Comitatul Garrett, repetă Ross. Pe acolo, oamenii conduc camioane cumpărate la nimereală, poartă şepci de baseball şi vorbesc cu un accent rural. Pariez că nici nu se prea arată multă simpatie devorţului prin părţile ălea, adăugă el Imitând un insuportabil accent nazal. La naiba, cum crezi că se va comporta un judecător, venit de acasă, de la ţară, cu nişte orăşeni dezgheţaţi ca mine, ca tine şi ca cei doi Bolger?

— Dacă o să audă vreo urmă din accentul ăsta de mocofan, s-ar putea să spună că-ţi baţi joc de instanţa de judecată. Krista încercă să pară serioasă, dar buzele îi tremurară într-un zâmbet trădător. Prinse o privire mocnind de ură a Elainei Bolger. Clienta ta pare gata să explodeze, Ross. Dacă nu cumva porţi cu adevărat o vestă anti- glonţ, mal bine te-ai întoarce şi ai calma-o.

Ross dădu rapid din cap şi se întoarse lângă revoltata Elaine, la masa lor. Se aplecă spre ea ca un avocat versat, surâzând cu zâmbetul său, ce dădea rezultate bune, şi aprobând din cap. Krista îi admiră tehnica în timp ce îl privea cum risipea încet furia clientei sale.

Ross Perry era un avocat talentat şi cu un succes deosebit în procesele de divorţ, plasat sus în clasa exclusivistă a baracudelor, bombardier din care făcea parte şi Krista Conway. Kristei îi plăcea să încrucişeze săbiile cu el. Era unul dintre puţinii din zonă care i se potrivea ca măiestrie. Chiar existase un caz sau două în care o depăşise.

Trebuia să-l admire deoarece la treizeci şi trei de ani şi la un deceniu după terminarea Facultăţii de Drept, rar era Krista depăşită sau chiar egalată în stoarcerea deciziilor de divorţ favorabile. Talentul ei îi câştigase un renume ce o făcea să pară mai invincibilă şi mai intimidantă, decât era în realitate, şi Krista o ştia. Câteodată asta o amuza, alteori o întrista. Era pe deplin conştientă că alcătuia o vie adunătură de contradicţii. Un avocat în procesele de divorţ cu mize mari, care credea cu tot sufletul în căsătorie. O bună cunoscătoare a strategiilor şi tehnicilor legii, care jinduia în secret că adevărata dragoste o va găsi, într-o zi.

Oricum, clientul ei, Ned Bolger, nu ştia nimic din toate acestea. Îi cunoştea doar reputaţia de cel mai bun avocat în procesele de divorţ, în care se disputau bani mulţi, din comitatul Montgomery. Gândea că merita pe deplin să-i plătească o parte exorbitantă, pentru a-şi împiedica nevasta să iasă câştigătoare în lupta pentru bunurile lor materiale. Niciodată n-ar fi crezut că pe Krista Conway ar fi întristat-o toate visele dărâmate pe care le reprezenta un divorţ.

În acel moment, Ned îi privea stăruitor pe Ross şi pe Elaine.

— Ce-a zis Perry? Ce mai vrea Elaine acum? întrebă el pe un ton iritat.

Krista se aplecă înspre el cu un zâmbet liniştitor şi îl calmă cu o tehnică, de încurajare îndelung exersată.

Aprodul intră în sala de judecată, împreună cu judecătorul, şi anunţă:

— Vă rog să vă ridicaţi. Curtea de judecată se alfăân sesiune. Prezidează domnul Logan H. Moore.

Cu roba neagră fluturând în jurul său, domnul Logan H. Moore porni spre pupitru.

Înălţimea sa dominatoare a fost prima lui caracteristică ce a sărit în ochii Kristei. Îl privi fix. Logan trebuie să aibă cel puţin un metru şi nouăzeci de centimetri, dacă nu chiar un metru nouăzeci şi cinci. Sub roba de gală a judecătorului erau nişte umeri largi care cu uşurinţă ar fi umplut echipamentul unui jucător profesionist de fotbal american. Iar mâinile lui… se uită atentă la. Dege- tele lui lungi şi subţiri apucând ciocănelul înainte de a ordona Curţii să se aşeze. Avea cele mai mari mâini pe care le văzuse ea vreodată. De undeva din adânc, din ascunzişurile memoriei sale, izbucni la suprafaţă vechiul mit al fetelor de liceu despre mărimea mâinilor bărbaţilor în legătură cu…

Imediat, Krista împinse gândul acela înapoi, în tainiţele adânci şi întunecoase de unde ieşise. Era pentru întâia dată că o apucaseră fanteziile despre un judecător! Bineînţeles, toţi judecătorii, pe care-i cunoştea, erau cu ani sau chiar decade mai bătrâni decât Logan Moore din comitatul Garrett.

După firele argintii presărate prin părul său des şi negru şi din ţinuta sa deduse că trebuie să aibă cel puţin patruzeci de ani. O generaţie îl despărţea de judecătorul Benton, la cei şaptezeci de ani.

Privirea ei fugi către faţa lui şi o examină rapid. Trăsăturile îi erau prea aspre pentru a-l califica drept frumos, în mod clasic, dar muchia ascuţită a nasului, maxilarul puternic şi gura frumos conturată erau impresionant masculine şi interesante. Ochii săi de tăciune erau vioi şi inteligenţi, cum privea împrejur prin sala de judecată.

Apoi aceşti ochi se întâlniră cu ai ei. Ea îi susţinu privirea, aşteptându-l s-o mute, dar el nu cedă. Krista era pe deplin conştientă de implicaţiile psihologice ale limbajului ochilor, trupului; studiase cu grijă fiecare aspect pe care l-ar fi putut folosi în avantajul ei la tribunal. Şi din câte citise, acum ştia că un cu totul alt înţeles, decât observaţia în treacăt, îl avea contactul privirilor lor, ce dura mai mult de două secunde.

Putea deveni o provocare agresivă. Cel ce privea primul în altă direcţie ceda superioritatea. În ciuda senzaţiei crescânde de disconfort, Krista nu avea de gând să cedeze superioritatea unui judecător din fundul provinciei, care probabil nu era obişnuit să aibă de-a face cu femei-avocat şi încerca să-şi impună eul său masculin.

Privirile lor se susţinură. Să fi fost doi bărbaţi, provocarea ar fi înclinat spre o posibilă acţiune agresivă. Dar Krista Conway era femeie, iar Logan Moore era bărbat, iar îndelungul contact al privirilor lor alunecă rapid în arena sexuală.

Genele Kristei tremurară involuntar. Magnetismul bărbatului era prea puternic şi o forţă primordială din ea răspunse corespunzător. Trupul i se încleştă. Îşi simţi răsuflarea tăiată, de parcă ar fi primit un pumn în stomac. Apoi privirea judecătorului trecu peste ea.

Pentru o fracţiune de secundă, Krista rămase încremenită şi-şi ascultă pulsul zbătându-i-se în urechi. Întregul ei trup părea să vibreze. Niciodată nu mai reacţionase atât de intens la privirea insistentă a unui bărbat. Ce Dumnezeu se întâmplase cu ea? Îşi azvârli o privire asupra servietei de piele, asupra paginilor cu adnotări, într-o confuzie teribilă. Când îndrăzni să ridice din nou privirea, îl găsi pe judecător urmărind-o.

Încă o dată privirile lor se încrucişară. Krista îşi simţi gura uscată. Căldura îi cuprinse încet corpul. Nu părea să se uite în altă parte decât la el. Nu putea să se mişte, să gândescă sau să respire. Privirea lui era acum fixată asupra gurii ei şi îi simţea efectul de parcă ar fi atins-o propriu-zis. Buzele ei se depărtară şi-şi trase violent respiraţia.

Şoapta frenetică a lui Ned Bolger o smulse în cele din urmă din transa ciudată a simţurilor, în care căzuse.

— Elaine arată atât de a naibii de înfumurată. Crede că a câştigat deja, vrăjitoarea. Abia aştept să-i văd faţa după ce o termini pe ea şi-l dai gata pe afurisitul ei de avocat. O să-i anihilăm, nu-i aşa?

Krista îşi privi clientul şi îşi înghiţi un suspin. Câteodată era greu să ai de-a face cu asta, cu ostilitatea aceea teribilă dintre un bărbat şi o femeie care cândva se iubiseră şi trăiseră împreună ca soţ şi soţie. Îşi făcea temeinic meseria, deoarece considera că un divorţ era o tristă realitate a vieţii, iar profesioniştii competenţi erau esenţiali să realizeze dizolvarea unui mariaj mort sau în decădere. Dar nu-i plăcea să fie folosită ca o armă de răzbunare. Nu dorea să-i anihileze pe Elaine Bolger şi pe Ross Perry. Dorea doar să câştige în mod cinstit un caz pentru care consumase timp şi efort.

— Vrăjitoarea, mormăi Ned Bolger din nou, arun- când nevestei sale o privire furioasă, care îi fu întoarsă în acelaşi fel de către Elaine.

Ross Perry prinse privirea Kristei şi ridică uşor din sprâncene. Krista ridică din umeri aproape imperceptibil. Cazul „Bolger contra Bolger“ era gata pentru a începe…

 

*

— Obiecţia se respinge, decretă Logan Moore cu o bătaie a ciocănelului. Zgomotul păru să reverbereze în capul său. Tâmplele îi zvâcneau, iar cleştele tensiunii ce-i apăsa creştetul capului se strânse şi mai mult. Fusese judecător în comitatul Garrett la Instanţa Civilă, în ultimii zece ani, dar niciodată nu fusese martorul unui divorţ atât de dur, precum „Bolger contra Bolger“.

Oare acest bărbat şi această femeie s-au iubit vreodată? se întrebă el în timp ce îl asculta pe Ross Perry chestionând un martor. Cu siguranţă, părea puţin probabil, judecind după acuzaţiile şi contraacuzaţiile răutăcioase şi înveninate ce se schimbaseră astăzi. Totuşi fuseseră căsătoriţi timp de doisprezece ani şi aveau trei copii.. Munciseră împreună pentru a pune pe picioare o afacere prosperă de design interior. Pentru toate acestea se luptau acum, pentru absolut fiecare lucru neînsemnat, chiar şi pentru posesia abonamentului familiei la „Ghidul TV“. Logan încercă să şi-i imagineze pe Ned şi pe Elaine Bolger îndrăgostiţi unul de altul, împărţind speranţele, planurile şi visele. Ce se întâmplase cu acest cuplu? Ce-i adusese în punctul în care doreau doar să se rănească şi să se distrugă reciproc?

Krista Conway sări în picioare, cu ochii ei albaştri aruncând flăcări.

— Obiecţie, domnule judecător, avocatul influenţează martorul.

— Obiecta se aprobă, spuse Logan. Spre surprinderea sa, privirea rapidă pe care i-o aruncă Ross Perry, Kristei Conway, nu era plină de duşmănie, pentru că ea marcase un punct, iar el pierduse. Mai curând era… admiraţie? Şi apoi îşi dădu seama. Ei bine, celor doi le plăcea! Pasele acerbe de volei, mişcările strategice şi contramişcările. Logan bănui că atât Krista Conway, cât şi Ross Perry erau excelenţi jucători de şah şi volei, întru- cât combinau aspecte ale ambelor jocuri în stilul lor de la tribunal. Da’r Krista Conway deţinea superioritatea.

— Te aşteaptă o adevărată luptă de cocoşi, îl avertizase judecătorul Roger Wright când vestea despre spitalizarea judecătorului Jack Benton fusese anun {ată, împreună cu desemnarea lui Logan ca înlocuitor al acestuia. Primul lucru în registrul tău de procese e un caz de divorţ, cu Conway şi Perry ca avocaji oponenţi. Întotdeauna izbucnesc artificii când se încleştează aceşti doi rechini.

— Artificii? repetă batjocoritor Candace Flynn, un alt judecător la Instanţa Civilă. Vrei să spui vărsare de sânge. Am prezidat un divorţ contestat, avându-i pe Conway şi Perry ca oponenţi. Nu-i de mirare că Jack a decis să prefere operaţia pentru ulcer, _ unei operajii la tribunal în această dimineaţă.

— Îți aminteşti cine a câştigat cazul? întrebă Roger plin de curiozitate. Conway sau Perry?

— Ah, îmi amintesc. Cum aş putea să uit un asemenea caz? Krista Conway l-a câştigat. Ea e o baracudă şi toată lumea ştie asta, dar tehnica şi prezentarea ei sunt aproape fără greşeală. Este foarte vicleană, dar într-un mod direct şi total dezarmant. Candy zâmbi cu şiretenie. Îmi aminteşte foarte mult de mine, pe timpuri, în zilele mele de glorie.

— Candy era cea mai bună avocată în procese de divorţ de pe aici, înainte de a fi numită judecătoare, îi explică Roger lui Logan. Iar Krista Conway a preluat ştafeta de unde o lăsase ea. Ai învăţat-o toate trucurile tale, Candy?

— Copila asta n-a avut nevoie de niciun ajutor. Este aşa de matură! spuse Candy admirativ. Este incredibil de temeinică. Iar prezenţa ei în Curtea de Justiţie se apropie copleşitor.

— Radiază farmec, aprobă Roger. Asta te poate influenţa, indiferent cât de hotărât eşti să-i rezişti.

— Krista Conway, repetă Logan. O femeie şi o baracudă? Auzise de termenul ăsta, bineînţeles. Se referea la puternicii şi bine plătiţii avocaţi, specializaţi în divorţuri, care îi jefuiau de toate bunurile pe nefericiţii soţi ai clienţilor lor. Bombardierele care îşi nimiceau opoziţia. Nu existau baracude în comitatul Garrett. Rata divorţurilor şi veniturile erau în mod simţitor mai coborâte decât aici, în comitatul Montgomery.

Candy Flynn zâmbi. Sau cel puţin Logan crezu că era un zâmbet. Era greu de precizat cu caustica judecătoare Flynn.

— Bietul Logan! spuse ea. Întâi, găseşti o femeie- judecător. Acum trebuie să te lupţi şi cu femei- baracude. Un adevărat şoc cultural, hmm?

Roger îi trase lui Logan o palmă zdravănă pe spate.

— Ei bine, cel puţin vei avea o dimineaţă interesantă, Logan. Krista Conway e, probabil, cea mai bună avocată în procesele de divorţ din zonă, iar lui Ross Perry îi place să o facă să alerge pentru banii ei. N-o să te plictiseşti.

— Nu-i niciodată plictisitor să o priveşti pe Krista Conway, câştigându-şi cele două sute cincizeci de mii de dolari pe an, adăugă Candy. Era clar că a savurat reacţia încremenită a lui Logan, la auzul cifrei.

De fapt, Logan era dărâmat. Două sute cincizeci de mii de dolari pe an? Asta era de patru ori suma anuală pe care statul Maryland i-o plătea lui pentru îndatoririle sale judiciare. Dintr-o dată, deveni foarte curios să o vadă pe această Krista Conway, această renumită baracudă. Nu cunoscuse niciodată o femeie care era stăpâna unui atât de incredibil salariu.

— Îmi place stilul Kristei, spuse Roger. Zâmbi ştrengăreşte. Bentley-ul acela decapotabil, albastru ca safirul, pe care îl conduce, adăugă el şi fluieră. Aia da maşină!

— A cumpărat-o pentru că se potriveşte cu culoarea ochilor ei, spuse Candy râzând.

— N-am văzut niciodată un Bentley decapotabil, în afara unei expoziţii auto, spuse rar Logan. Gândindu-se mai bine, îşi zise că nu văzuse unul nici măcar la o expoziţie. Doar în filme. Nu se făcea deloc comerţ cu Bentley-uri în întreg comitatul Garrett. Nu exista niciun Bentley în comitatul Garrett.

— Obiecţie, domnule judecător, aproape că strigă Ross, întrerupând-o pe Krista Conway ce o interoga pe Elaine Bolger. Direcjia aceasta a interogatoriului este complet ¡relevantă.

Logan privi spre Elaine care-şi răsucea agitată batista în timp ce stătea pe scaunul martorilor. Krista Conway dezvăluise, metodic şi cu grijă, câteva inconveniente bătătoare la ochi, în acuzaţiile furioase ale femeii împotriva soţului său.

Baracudă, se gândi Logan. Un termen împrumutat de la viclenele creaturi marine cu acelaşi nume. Vorace. Înşelătoare. Privirea sa se mută asupra Kristei Conway. Ea îşi ridică pujin capul şi privirile li se întâlniră.. Ochii ei, observă el, au o nuanjă extraordinară de albastru. O inteligentă alertă strălucea în ei. Logan se simtl de parcă ar fi fost lovit în plexul solar.

— Obiecţia se respinge, se auzi pe el însuşi decretând. Ross Perry se încruntă, iar Krista păru mulţumită.

— Logan se uită de la unul la altul. Luase o decizie corectă? se întrebă el. Era neobişnuit – şi complet dezorientat – să încerce să decidă pentru a doua oară, în gând. De obicei, era foarte sigur de deciziile sale juridice. Până acum. Acum nu mal era sigur dacă decisese în favoarea Kristei Conway, pentru că aşa era corect, sau pentru că… atunci când o privea, se simţea de parcă sângele îi ia foc.

Simţise acelaşi lucru când o văzuse pentru în- tâia dată la tribunal, în dimineaţa aceea. Judecătorii Wright şi Flynn îi descriseseră curajul Kristei Conway, îi spuseseră de salariul ei şi de maşina ei englezească, dar neglijaseră să menţioneze că era tânără şi frumoasă, cu o faţă şi un corp pe care te aştepţi să le vezi la televizor sau în filme, dar nu într-o sală de judecătorie.

Logan fusese incredul. Krista Conway îl făcuse cnocaut, şi fusese incapabil să-şi dezlipească privirea de pe ea. Un văl moale de păr negru ca noaptea îi încadra faţa în formă de inimă, cu trăsături delicate, aproape fragile. Tenul alb ca laptele crea un contrast desăvârşit cu întunericul părului ei. Ochii ei albaştri, depărtaţi unul de altul, puşi în valoare de sprâncenele dese şi perfect arcuite, de genele negre, erau atât de vii, încât culoarea de safir curat era vizibilă chiar de la distanţă. Baracudă înşelătoare? Simţurile lui Logan protestară la această Idee. Arăta ca un înger. Un înger frumos şi sensibil.

Privirea lui se prelinse pe trupul ei, observând impecabilul costum de mătase albastră, care ştia că o costase mai mult decât oricare costum pe care-l avusese el vreodată, albul imaculat al bluzei şi împunsătura fermă a sinilor ei dedesubt. Linia taliei şi şoldurilor ei erau subliniate de fusta strimtă. Reuşi să observe că picioarele ei erau lungi şi aveau o formă frumoasă, că gleznele ei erau subţiri şi delicate. Era destul de înaltă, probabil avea un metru şi şaptezeci de centimetri, dar silueta ei, cu oase mici, dădea iluzia fragilităţii pe care o au minionele.

Era total nesatisfăcut de reacţia lui faţă de ea. Când fusese ultima oară că se uitase la o femeie şi se simţise ca izbit cu securea? Categoric nu se întâmplase astfel între el şi Beverly. El şi Bev se cunoscuseră de-o viaţă. Își iubise mult soţia, dar nu-şi putea aminti ca vreodată imaginea lui Bev să-i întunece minţile. Nici măcar Amy Sue Archer, cu farmecul ei de păpuşă blondă, nu provocase o asemenea reacţie în el.

Logan continuă să o fixeze cu privirea şi, încet, încet, se făcu lumină în mintea lui. Krista Conway deţinea o forţă mult mai puternică decât frumuseţea ei tulburătoare. Radia o sexualitate vibrantă care atrăgea fără niciun efort. Şi tenta. Logan înghiţi cu greu şi privi în altă parte.

Pentru ca doar câteva secunde mai târziu să se fixeze asupra gurii ei. Avea o gură frumos arcuită, subliniată de roşul-purpuriu al rujului. O gură sexy şi mobilă care îi făcea pulsul să zvâcnească. Când buzele ei se despărţiseră sub privirea lui, simţise fizic efectul. Zvâcnetul neaşteptat prin şale îi schimbase decizia. Niciun înger n-ar fi putut stârni unui mascul un răspuns atât de primitiv. Era sexy, fierbinte.

— Este nefondat, domnule judecător. Obiecţie! strigă Ross Perry.

Logan îşi drese glasul. Krista Conway îşi ridică privirea spre el. Înălţă din sprâncene şi-şi răsuci buzele.

— Repet, domnule judecător, spuse ea, înainte ca el să fi avut şansa să vorbească, părând tuturor ca o şcolărp spăşită. Exceptând, se gândi Logan, că glasul ei era tot atât de sexy şi de arzător ca trupul. Nicio şcolărită nu avusese vreodată o voce şi un corp asemeni Kristei Conway. Şi nicio şcolărită nu se mişcase cu gratia ei fluidă. Fiecare vorbă a ei, fiecare mişcare stârnea interesul. Era fascinantă, îşi zise, împotriva voinţei lui. Privind-o, ascultând-o era… excitant. Iar apoi:

— Domnule judecător, am putea avea o pauză de cinci minute? întrebă Ross Perry. Logan se întrebă dacă Perry îi simţise Instinctiv preocupările lui cu avocata aponentă, sau pur şi simplu spera să strivească avântul lui Conway şi să-şi cruţe clienta agitată? Oricare ar fi fost motivul, Logan aprobă pauza.

Krista se întoarse Imediat la clientul său, în timp ce Elaine coborî de pe scaunul martorului. Logan se întoarse în încăperea rezervată judecătorilor şi-şi puse un pahar cu apă rece ca gheaţa. Simţea că-şi pierduse toată profunzimea gândirii, toţi cei zece ani de experienţă. Era în mod clar un proces de divorţ într-un oraş mare, iar participanţii erau o specie diferită, faţă de locuitorii comitatului Garrett. Acasă rezolvase toate tipurile de cazuri invocând codul familie şi îşi câştigase o mare reputaţie prin abordările novatoare şi soluţiile creative. Dar aici, acum…

Pierdea controlul cazului, recunoscu Logan cu amărăciune. Krista Conway preluase cumva comanda, cu Ross Perry făcând figuraţie în jurul ei, iar judecătorul era parcă scos din spaţiu. Va sfârşi cu o decizie în favoarea lui Conway şi nu era sigur cum sau de ce s-o ia. Ce spusese judecătoarea Flynn?

— E foarte vicleană într-un mod direct şi complet dezarmant. Cât era de adevărat! Iar apoi judecătorul Wright a intervenit, spunând:

— Radiază farmec şi te poate influenţa indiferent cât de hotărât eşti să-i rezişti.

El era hotărât să-i reziste. Fusese uluit de Krista Conway, admise Logan, dar nu în mod exclusiv, întreaga scenă era uluitoare. Viaţa sofisticată, de orăşeni, a familiei Bolger, venitul lor cu şase cifre, completat de maşini Porsche, antichităţi valoroase şi călătorii anuale în Europa, şi chiar agresiunea greu de urmărit, dar stilată, a celor doi avocaţi.

Dar scurtul răgaz îi dădu lui Logan timpul necesar pentru a vedea lucrurile în perspectivă. Era naiv să fii orbit de materialism. Indiferent cât de bogaţi erau clienţii şi avocaţii, el era judecătorul aici, şi puterea sa era absolută. Să presupunem că era acasă, în comitatul Garrett, şi cazul era în mâna avocaţilor de acolo, Otis Taylor şi Billy Joe Lewis? Ca judecător, el ar fi acordat mai puţină atenţie dinamicii procesului şi ar fi privit cu atenţie cuplul şi istoria sa. Începu să procedeze în acest mod, înfăţişându-şi-i pe cei doi Bolger ca o familie aparţinând clasei muncitoare. Erau părinţii a trei copii mici… iar judecătorul Moore credea cu străşnicie că nişte copii aveau nevoie de o casă cu doi părinţi.

Aprodul îşi băgă capul pe uşă.

— Domnule judecător, avocaţii sunt gata, spuse el cu deferenţă, anunţând sfârşitul pauzei.

Logan se întoarse în sala de judecată.

 

Attachments