Blestemul diamantelor de Anthony King 

CAPITOLUL 1

— Spune-mi cifrul, boşorog nenorocit, dacă vrei să mai trăieşti!

Cuprins de groază, cu gura plină de sânge de la loviturile primite, bătrânul nu putu articula niciun cuvânt. O nouă serie de pumni se abătu asupra capului său.

— Spui sau te trimit pe lumea cealaltă cât ai zice „peşte”?

— Nu mă omorî! – reuşi victima să bolborosească. Nu ţi-am făcut nimic!

— Ticălosule! Dacă nu-mi dai colecţia de diamante, înseamnă că îţi baţi joc de mine! Iar în acest caz, te voi tortura până când îţi vei da ultima suflare.

Agresorul scoase un stilet din buzunar, trase pătura de pe bătrân şi voi să-l înţepe, pentru ca acesta să-l ducă la seiful în care-şi ţinea bijuteriile, în acel moment văzu colierul în mâna lui.

— Ia uite ce minunăţie ascundea împuţitul sub cearşaf! Dă-l repede încoace! – zise bărbatul, înţepându-şi victima în braţ.

Aceasta deschise pumnul, dând la iveală o superbă piesă de colecţie, lucrată manual în diamante de mari dimensiuni. Valora pe puţin un milion şi jumătate de dolari.

Samuel Lee Donovan, în vârstă de 78 de ani, făcuse un adevărat cult pentru preţioasa lui colecţie de odoare, dar mai ales pentru colierul care acum se afla în mâna tâlharului. În fiecare seară deschidea seiful, îşi lua valoroasa bijuterie şi o mângâia înainte de culcare. Apoi o aşeza cu evlavie pe perna de alături, adormind de fiecare dată cu ea în gând. Deşi iubea această podoabă mai mult decât lumina ochilor, reuşi cu greu să articuleze, ştiind că totul este pierdut:

— Ia colierul, dar cruţă-mi viaţa!

— Ca să mă torni pe urmă la poliţie, şmechere?

— N-am s-o fac, crede-mă! Ia tot ce vrei din casă şi lasă-mă în pace!

— Nu te las decât dacă-mi dai şi restul colecţiei pe care ştiu că o ţii sub cheie!

— Asta nu se poate!

— Nu? – se miră banditul. Atunci ţine!

Şi începu să-l înţepe pe bătrân cu stiletul în piept şi în burtă.

La primele două răni, victima gemu stins, dar încă un pumn primit în gură îl reduse la tăcere. Sângele prinse a-i înroşi pijamaua albă ca zăpada.

— Opreşte-te! Îţi dau tot, dar nu mă mai chinui. Sunt prea bătrân pentru atâta suferinţă.

— Aha! Deci te-ai hotărât să cooperezi?

— Da! – abia rosti Samuel, suspinând din adâncul sufletului.

— Foarte bine! Atunci îţi aduc automobilul, iar tu mă conduci la seiful pe care-l vei deschide de bunăvoie şi nesilit de nimeni, râse agresorul sarcastic.

Cu mare greutate, bătrânul reuşi să se instaleze în scaunul său electric cu rotile, cu ajutorul căruia se deplasa de mai bine de trei ani de zile. Apoi acţiona butonul de înaintare, îndreptându-se încet spre celălalt capăt al dormitorului. O nouă comandă făcu un mic dulăpior să se mişte lateral, scoţând la iveală uşa metalică a unui sofisticat seif, protejată de un geam de plexiglas. După această operaţiune, bătrânul îşi deplasă căruciorul cu un metru înapoi.

Banditul se lăsă pe vine, studie de la distanţă seiful şi se ridică nervos, croindu-i victimei alte lovituri în cap cu mânerul pumnalului.

— Îţi baţi joc de mine sau ce? Mă consideri imbecil? Crezi că nu mi-am dat seama că orice atingere a geamului de protecţie va declanşa sistemul de alarmă? Pentru ultima oară îţi spun, porcule! Ori îl deschizi imediat, ori îţi iei adio de la viaţa ta mizerabilă!

Bătrânul începu să înţeleagă faptul că trăia ultimele sale clipe de viaţă pe acest pământ. Din păcate, niciodată nu fusese un om prea curajos, întotdeauna detestase suferinţa fizică. În situaţia în care se afla, era în stare să renunţe la însemnata sa avere doar pentru a mai trăi măcar un an. Era conştient că nu va lua absolut nimic cu el în mormânt. Cine ştie prin ce miracol, dacă reuşea să câştige ceva timp, poate avea să fie salvat… Aşa că spuse cu glasul stins:

— Nu mă mai lovi, că îţi dau tot ce vrei!

După care îşi lipi palma mâinii drepte de geamul de protecţie şi o deplasă lateral, cu tot cu ecranul din plexiglas. Spre bucuria tâlharului, nu se declanşă nicio alarmă.

— Vezi, ţi-am făcut pe plac! – zise victima, încercând să mai tragă de timp. Lasă-mă în viaţă şi îţi promit că vei avea numai de câştigat!

— Gata cu trăncăneala, boşorogule! Formează imediat cifrul şi deschide seiful! Ai consumat deja întreaga răbdare pe care o aveam.

Cu gesturi făcute cu încetinitorul, bătrânul se execută, numărând în gând secundele pe care le mai avea de trăit.

Stânga 5, dreapta 7, stânga 2 şi, în sfârşit, dreapta 4. Se auzi zgomotul unui declic bine uns şi bătrânul se deplasă din nou înapoi, cu ultimele sale puteri.

Banditul, străbătut de fiorii nerăbdării, îşi împinse victima cu putere, făcând căruciorul cu rotile să se răstoarne împreună cu ocupantul acestuia. Apoi roti clanţa circulară spre dreapta şi trase cu putere, deschizând seiful. Înăuntru se găsea o cutie destul de mare, capitonată cu pluş de culoare grena şi câteva teancuri de hârtii de 100 dolari. Fără a lua în seamă banii, bărbatul apucă cutia şi o deschise. Frumos aranjate în câteva compartimente, se găseau mai multe inele, brăţări, o broşa, două diademe şi câteva perechi de cercei, toate piesele de colecţie fiind confecţionate din diamante lucrate manual de acelaşi meşter.

Cuprins de emoţie, tâlharul îşi trecu degetele tremurânde pe deasupra lor, mângâindu-le. Cât de mult visase la această inestimabilă comoară! – se gândi el. Şi iată că, în cele din urmă, reuşise să pună mâna pe ea. Diamantele erau numai ale lui din acel moment. Inclusiv săculeţul de piele din fundul seifului, pe care abia acum îl zărea. Şi acesta era plin cu nestemate. Să tot fi fost vreo 300 de grame de diamante! Acum se putea declara într-adevăr bogat.

Adună bijuteriile din cutie şi le introduse în săculeţul de piele, moment în care îşi aduse aminte de fostul lor proprietar. Acesta căzuse pe o parte şi se uita ţintă la el. Trebuia neapărat să-l suprime. Apucă stiletul şi, cu o mişcare plină de ură, îl înfipse în inima bătrânului, răsucindu-l, fără însă a mai provoca vreo reacţie din partea acestuia.

Milionarul Samuel Lee Donovan nu putea fi ucis încă o dată. Suferise deja un atac de inimă fatal, care-i curmase viaţa în câteva secunde.