Antilumea de Adrian Buzdugan
Probabil că nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă taică-său nu i-ar fi adus din milă la aniversarea celor cinci ani de copilărie nefericită un robot furat. Peste numai trei zile, jucăria costisitoare a fost restituită magazinului păgubit, iar tatăl – azilului de securitate maximă din care fugise. Acesta a fost, de fapt, momentul care l-a schimbat pe micuţul Daniel; privirea sa ceţoasă, melancolică, brusc devenită fixă şi cercetătoare, s-a aşezat nesăţioasă pe lucrurile din jur! Copia robotului răpit a fost reconstituită rapid din electrocasnicele disponibile. Era însă mult mai înalt şi mai periculos: după ce i-a pus bateriile, curtea şi maşina vecinului au fost pârjolite, iar fratele mai mare electrocutat letal. De la aşezămintele cu garduri electrificate a fost salvat de o şcoală obscură pentru cei cu IQ de platină.
Eu am avut şansa să îl întâlnesc la Facultatea de Inginerie şi Mecatronică din Potsdam. Făcuse deja o avere din vopselele termocromatice şi camerele foto termice, întrucât primul doctorat îl obţinuse în domeniul vast al glaciologiei, cu teza Despre albedo şi conductivitatea termică ascunsă.
Inventase deja creionul cu un singur capăt şi ţigara cu trei, pentru fumătorii grăbiţi, un ochian cu trepied mobil de văzut bezna de dincolo (topit în secret de Biserică), drapelul cameleonic şi un convertor de temperament. O brevieră, care împrăştia o putoare insuportabilă, odată ce sesiza că o discuţie trenează, e inutilă ori de umplutură, salvând astfel timp preţios. Tot lui îi aparţinea paternitatea jocului Xantipol, pentru relaxarea bibliotecarilor. Doi cilindri magnetici încapsulaţi în plastic se fugăreau pe o tăviţă învârtită manual. Făceai pariu că la a treizecea tură se inversează ordinea pentru a cincisprezecea oară şi câştigai.
Pusese la punct şi o cutie chirurgicală micuţă, Hypercrat, cam de două palme, care făcea operaţii instant. O puneai în locul unde simţeai durere şi aşteptai să se aprindă ledul verde când totul se termina! Nefiind testată decât ocazional, estimase că nu poate porni în cazul a doi-trei pacienţi la suta de mii, atunci când chip-ul considera că operaţia nu ar fi o reuşită şi refuza intervenţia. Nu i-a patentat-o nimeni, invocându-se varii motive: ba că bâzâie, ba că indicaţiile nu sunt scrise mare pe butoane, sub butoane. că are colectorul pentru extirpări prea mic, prea mare, pus în lateral etc. Tâmpit să fii să nu-ţi dai seama că odată ce această maşinuţă ar fi intrat în comerţ la preţul aproximativ de 100 USD, principala afacere a lumii medicale s-ar fi prăbuşit. Colegiile medicilor, pline de indignare, insistaseră pe impactul social negativ, numărul mare de şomeri de lux pe care l-ar fi generat. şi alte fleacuri!
Realizase şi un spoveditor digital, nu mecanic, ca ăla cu fise făcut de catolici prin anii ’50. Aparatul în sine era dispus sub un scaun cu zbâcuri şi cu suport moale pentru cap. În cazul acestei blasfemii, reacţiile adverse au venit nu neapărat din partea Ministerului Cultelor, cât din partea găştilor de psihoterapeuţi, care-ar fi rămas fără răspuns la întrebările despre mamele altora. Un extinctor ecologic, care distrugea absolut tot ce atenta la integritatea Naturii naturale: pungile de plastic, pet-urile, mucurile de ţigare, petele de petrol, întreprinderile poluante şi orice tip de noxe. Nu a intrat în producţia de serie, deoarece apăruse o problemă: coroda oamenii care nu protejau mediul înconjurător sau marii consumatori de hârtie (profesori, funcţionari, scriitori, graficieni etc.), categorisindu-i inferiori florei şi faunei. Mai imaginase un traducător automat cu modulaţii intertext, un aparat de depistat purici, acceleratorul gnosologic pentru făcut de-adevăratelea doctori în ştiinţe şi un antivirus care depista inclusiv sursa lansării virusului, complementar, ştergând orice fişier piratat.
Pentru a uşura societatea de o povară, concepuse şi spartan frontal, o şapcă cu biocurenţi τ. Cei cu C. E. S., deficienţe psihice sau motorii o puneau pe cap şi creau impresia normalităţii. La un preţ derizoriu, sefe-ul lui Haniak a dus la avantaje macronomoeconomice imense. Până acum se ştie că nu a mers doar în cazul lui Akir Ekian din Iaşi, căruia răutatea lăuntrică îi comandă să rămână anormal, o postură pe care o apreciază mai convenabilă şi mai profitabilă!
Poate că ar mai trebui amintite: compensatorul ozonic, la a cărui punere în funcţiune a căzut curentul electric în toată emisfera nordică, oikeopragul, cel care după o scurtă analiză a calităţii sinapselor dădea verdicte în privinţa a ceea ce trebuie să faci în viaţă (nu mă mai opresc aici asupra jenantului incident cu regina Marii Britanii.), vaccinul pe bază de serotonină glutamată contra mâniei, această pasiune demolativ-antisocială, şi altipetax-ul, cu care se puteau studia white holes-urile nedescoperite încă.
Într-un hangar ţinea şi un perpetuum mobile incomplet. Socotise el că se va opri undeva cam peste 2317 ani. Mulţi vecini puteau să confirme că o dată la vreo două luni, un resort puternic şi zgomotos dădea un pendul greu peste cap şi îl antrena din nou într-o mişcare hipnotică.
Mâna-i era tăiată de la jumătatea antebraţului, de când testase – cu frică, cum mărturiseşte – un teleportor bosonic. Capătul, tăiat perfect şi uşor fluorescent, intrase în inventarul său de s.d.v. -uri, ca suprafaţa cea mai lipsită de asperităţi şi interstiţii de pe mapamond.
Avea însă şi o serie de invenţii problematice.
Prima invenţie cu adevărat periculoasă pentru el a fost maşina cu scuipat, o berlină clasică ce consuma doar 25 ml de salivă la suta de kilometri. Marii industriaşi şi petrolişti, corporaţii internaţionale şi pro-globalizatori stupefiaţi au tocmit filiala bosniacă a Camorrei să-i facă felul. Decalarea sa temporală l-a ferit de gloanţele lunetiştilor şi mitraliorilor, căci încercarea relativ nereuşită a unei maşini a timpului îi indusese reflexe pretimpurii, matrixiene (oricum, era vizibil că vorbeşte cu vreo câteva secunde bune înainte de a gândi). Maşina, reclamată ca furată, însă nedeclarat vândută americanilor, se pare că a salvat omenirea de la întâia sa invenţie potenţial genocidică en ensemble.
Nu mai mare ca un diplomat, aparent inofensivul Muzantic conţinea un scaner ocular, un minicomputer, soft-ul aferent şi o manetă demontabilă.
Eu conectasem scanerul, tastasem Erato 16 şi-mi dăduse: pe păr ţi-am pus un nufăr, pe frunte, frunze de măslin,
Pe sprâncene flori albe, de câmp,
Pe ochii tăi negri n-am pus nimic.
Pe buze ţi-am pus trandafiri fără spini şi te-am rugat,
„Taci! E un descânt.”
Pe gât o ghirlandă cu garoafe şi frunze de nuc şi sânii i-am înconjurat cu busuioc.
Pe tors şi pe coapse,
Flori de portocal,
Iar genunchii i-am prins în magnolii şi sâmburi de rodii.
Sub tălpi ţi-am pus toporaşi ca mersul tău să se odihnească şi liniştea să-ţi fie parfumată.
La Urania Albastru 2 îmi afişase: hău negru toate le-nfăşoară, unele-adânc în moarte sunt ascunse,
Iar calea înspre ele e plină de nimic.
Rezultatele erau unice, funcţie de datele şi apetenţele individului. Tastând tot Urania Albastru 2, unui amic îi crease: corzi nevăzute ori formule îmbinate perfect nu-l pot cuprinde încă.
Într-o buclă nesfârşită de furii neînlănţuite urzeşte câte-o clipă-n care,
Din haosul ce vine să rămâie doar un fir.
Pe Eutherpe 117 venise o muzică divină, care sfărmase continuumul spaţio-temporal în mii de bucăţi enyace, interconectându-le şi intermodelându-le în stări, amintiri, viziuni şi fantasme extatice.
Problema a apărut însă în sectorul Clio.
Aici alegeai combinaţie de 3-4 puncte condiţionale, spre exemplu: Ce s-ar fi întâmplat dacă: Enola Gay s-ar fi prăbuşit înainte de lansarea bombei atomice, Otto von Bismarck s-ar fi înecat la 11 ani în lacul Schönhausen şi Falcon Scott ar fi atins Polul Sud înaitea lui Amundsen, conectai scanerul ocular, reglai coordonatele şi pentru câteva ceasuri o realitate hologramatică complementară te învăluia, aducându-ţi răspunsurile.
Puteai să întrevezi o lume mirifică dacă alegeai ca împăraţii romani din secolul al IV-lea să nu fi impus ca unică religie oficială creştinismul sau ca Europa să nu fi fost lovită de ciumă de trei, ci de zece ori! Pentru o lume perfectă însă, trebuia să optezi ca mayaşii să-i fi oprit pe tolteci în secolul al X-lea, Wat Tyler să-l fi ucis pe Richard al II-lea, Taiwanul să-şi fi păstrat independenţa, iar Burgoyne să-l fi învins pe Gates la Saratoga.
Voiai să vezi cum ar fi împărţit aliaţii Europa dacă ar fi capturat podurile olandeze sau Stauffenberg ar fi reuşit atentatul împotriva lui Hitler? Cum ar fi arătat lumea fără bolşevici, dacă Denikin ar fi câştigat bătălia de la Orel? Nimic mai simplu! Trăgeai de manetă şi apăreau proiecţiile transcripţionate în real.
