Incredibilul jaf de Agatha Christie
Capitolul 1
După ce majordomul a adus sufleul, Lordul Mayfield se aplecă confidenţial spre vecina din dreapta, Lady Julia Carrington. Cunoscut ca o gazdă perfectă, Lordul Mayfield a luptat să se ridice la reputaţia sa. Deşi necăsătorit, el era considerat fermecător de către femei.
Lady Julia Carrington era o femeie vioaie de patruzeci de ani, înaltă, brunetă şi vioaie. Ea era foarte subţire, dar încă frumoasă. Mâinile şi picioarele, în special, îi erau bine sculptate, avea mişcări bruşte şi neliniştite, ca o femeie cu nervii slăbiţi.
Dincolo de masa rotundă stătea soţul ei, mareşalul aerului Sir George Carrington. Cariera sa a început în Marină de unde şi-a păstrat încă năravurile de fost marinar. El râdea şi o tachina pe frumoasa doamnă Vanderlyn care era aşezata pe partea cealaltă a gazdei.
Doamna Vanderlyn era extrem de blondă. Vocea ei avea un uşor accent american, doar suficient pentru a fi plăcută, fără exagerare.
De cealaltă parte a lui Sir George Carrington stătea doamna Macatta. Doamna Macatta era o mare autoritate în treburi domestice şi creşterea copiilor. Ea parcă lătra în fraze scurte, mai degrabă decât vorbea şi avea, în general, o atitudine alarmantă. Acesta a fost, probabil, motivul firesc ca mareşalul aerului să vorbească cu vecina mai agreabilă din dreapta lui.
Doamna Macatta, care vorbea mereu de magazinul unde ea a fost, lătra scurt informaţii pe temele ei speciale vecinului din partea stângă, tânărul Reggie Carrington.
Reggie Carrington avea douăzeci şi unu de ani şi era complet dezinteresat de locuinţe, bunăstarea sugarilor şi bineînţeles, orice subiect politic. El spunea, la intervale regulate:
— „Cât de înfricoşător” şi, „sunt absolut de acord cu tine”, dar mintea lui era în mod clar în altă parte.
Domnul Carlile, secretarul privat al Lordului Mayfield, era aşezat între tânărul Reggie şi mama sa. Un om tânăr, palid cu pince-nez şi un aer inteligent de rezervă, el a vorbit puţin, dar era mereu gata să se arunce în orice conversaţie. Observând că Reggie Carrington se lupta cu un căscat, el s-a aplecat şi îndemânatic a pus doamnei Macatta o întrebare despre „îmbăiatul copiilor.”
În jurul mesei, se deplasau în tăcere în lumina atenuată de chihlimbar, un majordom care aducea felurile de mâncare şi doi pedestraşi ce se ofereau să umple paharele cu vin. Lordul Mayfield plătea un salariu foarte mare bucătarului, şi s-a remarcat ca un cunoscător de vinuri.
Masa era rotundă, dar nu a existat nici o greşeală făcută de gazdă. În acest caz Lordul Mayfield nu a fost obligat să se aşeze în capul mesei. Era un om înalt, cu umerii pătraţi, părul argintiu gros, nas mare şi o bărbie dreaptă, uşor proeminentă. Avea o faţă care se putea confunda cu uşurinţă cu o caricatură. Ca şi Sir Charles McLaughlin, Lordul Mayfield a avut o carieră politică, combinată cu aceea de a conduce o mare firmă de inginerie. El a fost el însuşi un inginer de primă clasă. Rangul de pair l-a primit cu un an în urmă şi în acelaşi timp, el a creat primul minister al Armamentelor, un minister nou, care de-abia a luat fiinţă.
Desertul a fost pus pe masă. Platoul a circulat peste tot. La un semn făcut cu ochiul de doamna Vanderlyn, Lady Julia s-a ridicat. Cele trei femei au părăsit sala.
Platoul şi-a făcut rondul încă o dată, şi Lordul Mayfield a făcut o menţiune uşoara despre fazani. Conversaţie s-a menţinut timp de cinci minute asupra subiectelor sportive. Apoi, Sir George a spus:
— Cred că aştepţi să te alături celorlalţi în salon, Reggie, băiete. Nu-i aşa Lord Mayfield.
Băiatul a priceput destul de uşor aluzia.
— Mulţumesc, Lord Mayfield, cred că aşa voi face.
Domnul Carlile murmură:
— Dacă mă veţi scuza, Lord Mayfield - anumite memorandumuri şi alte lucrări aşteaptă să fie finalizate.
Lordul Mayfield dădu din cap. Cei doi tineri au părăsit sala. Funcţionarii s-au retras cu ceva timp înainte. Ministrul pentru Armamente şi şeful Forţelor Aeriene au rămas singuri.
După un minut sau două, Carrington a spus:
— Ei bine – e bine?
— Absolut! Nu există nici o armă care să atingă acest bombardier nou în nicio ţară din Europa.
— Profită de inele care i-au fost adăugate, nu-i aşa? La aceasta m-am gândit.
— Supremaţia aerului! A spus Lordul Mayfield decisiv.
Sir George Carrington a oftat adânc.
— Ah, timpul! Ştii, Charles, parcă am fost cuprins de o vrajă. Un butoi de praf de puşcă e întreaga Europă. Şi noi nu eram gata, la naiba! Îmi venea să urlu. Şi nu am terminat încă, oricum trebuie să ne grăbim cu construcţia.
Lordul Mayfield murmură:
— Cu toate acestea, George, există unele avantaje începând cu sfârşitul anului. O mulţime de firme europene nu s-au adaptat şi ele sunt periculos de aproape de faliment.
— Nu cred că se va schimba ceva, a spus Sir George cu amărăciune. Unii sunt conştienţi că această naţiune este aproape în stare de faliment, dar ei continuă la fel! Ştii, finanţarea este un mister absolut pentru mine.
Ochii Lordului Mayfield au sclipit un pic. Sir George Carrington a fost întotdeauna de modă veche, îi plăcea zicala „cacealmaua e arma unui vechi lup de mare”. Au fost oameni care au spus că el face acest lucru în mod deliberat.
Schimbând subiectul Carrington a spus pe un ton uşor cazual:
— Atractivă femeie, doamna Vanderlyn - nu-i aşa?
Lordul Mayfield a spus:
— Te întrebi ce face aici?
Ochii lui s-au amuzat.
Carrington s-a uitat un pic confuz.
— Nu la toţi - nu la toţi.
— Oh, da, ai fost. Nu fi un farsor bătrân, George. Ai întrebat, într-o manieră uşor dezamăgitoare, dacă am fost cea mai recentă victimă!
Carrington a spus încet:
— Voi recunoaşte că a fost un moft ciudat pentru mine ca ea să fie aici, în acest weekend special.
Lordul Mayfield dădu din cap.
— Cine are un corp frumos, este ca un vultur de pradă. Are un corp superb, e foarte clar. Şi doamna Vanderlyn ar putea fi descrisă ca „Vulturul nr. 1”.
Mareşalul aerului a spus brusc:
— Ştii ceva despre această femeie Vanderlyn?
Lordul Mayfield a tăiat capătul unui trabuc, l-a aprins cu precizie şi lăsând capul pe spate a rostit cuvintele cu o deliberare atentă.
— Ce ştiu eu despre doamna Vanderlyn? Ştiu că e cetăţean american ştiu, că a avut trei soţi, un italian, un german şi un rus, şi că, în consecinţă, ea a fost folosită drept „persoană de contact” în cele trei ţări. Ştiu că ea reuşeşte să cumpere haine foarte scumpe şi trăieşte într-o manieră foarte luxoasă şi că există o uşoară incertitudine de unde vin veniturile care îi permit să facă acest lucru.
Cu un rânjet, Sir George Carrington murmură:
— Văd că spionii dumneavoastră au fost activi, Charles.
— Ştiu, a continuat Lordul Mayfield, — doamna Vanderlyn în plus are un tip de frumuseţe seducătoare este, de asemenea, un ascultător foarte bun şi că ea poate afişa un interes fascinant în ceea ce noi numim „cumpărături”. Adică, un om poate să spună totul despre slujba lui şi simt că doamna este intens interesată de tinerii ofiţeri! Au mers un pic prea departe, în zelul lor de a fi interesaţi de divă, iar carierele lor au avut de suferit în consecinţă. Ei i-au spus doamnei Vanderlyn un pic mai mult decât ar fi trebuit. Aproape toţi prietenii doamnei sunt în „Servicii” - dar iarna trecută ea a fost la o vânătoare într-un anume ţinut aproape de una dintre firmele noastre cele mai mari de armament şi a fost cu prieteni care nu prea agreau sportul. Pe scurt, doamna Vanderlyn este o persoană foarte utilă pentru ... - el a descris un cerc în aer cu trabuc lui - poate că nu ştim bine pentru cine! Vom spune doar că pentru o putere europeană - şi, probabil, mai mult de o putere europeană.
Carrington a respirat adânc.
— E o încurcătură mare în mintea mea, Charles.
— Ai crezut că ai văzut o sirenă, dragul meu George, în doamna Vanderlyn, este? Doar un pic prea evidentă în metodele ei pentru o pasăre veche, prudentă ca mine. În plus ea este, cum se spune, nu chiar atât de tânără cum a fost o dată. Şefii dumneavoastră tineri de escadrilă nu ar observa, dar eu am cincizeci şi şase, băiatul meu... În alţi patru ani voi fi, probabil, un bătrân urât care bântuie societatea ţinerilor debutanţi, ceea ce nu doresc.
— Am fost un prost, a declarat Carrington, scuză-mă, dar mi s-a părut un pic ciudată.
— Părea ciudat ca ea să fie aici, la o petrecere de familie, oarecum intimă, chiar în momentul în care tu şi eu am organizat o întâlnire neoficială despre o descoperire care va revoluţiona probabil întreaga problemă a apărării aeriene.
Sir George Carrington dădu din cap.
Lordul Mayfield a spus zâmbind:
— Asta este exact o momeală...
— Momeală?
— Vezi tu, George, folosesc limbajul din filme, n-am nimic împotriva ca femeia să fie aici! Ea a scăpat mai mult decât ea ar trebui, în trecut. Dar ea a fost atentă, condamnabil de atentă. Ştim ce a făcut ea până acum, dar nu avem o dovadă certă. Trebuia să-o tentăm cu ceva mare.
— Ceva mare fiind planurile noului bombardier.
— Exact. Trebuie să fie ceva destul de mare pentru a o face să rişte. Să iasă la lumină, şi apoi! Să o prindem.
Sir George mormăi:
— Oh, bine, a spus el.
— Parcă e bine, dar să presupunem că ea nu va risca?
Asta ar fi un păcat, a spus Lordul Mayfield.
Apoi a adăugat:
— Dar eu cred că ea va...
El s-a ridicat.
— Să ne alăturăm doamnelor în salon. Noi nu trebuie să o privăm pe soţia ta de partida de bridge.
Sir George a mormăit:
— Julia este atât de mândra de bridge-ul ei. Este înnebunită după joc. Ea nu îşi poate permite să joace la fel cu toţi partenerii. Problema este că, Julia este o jucătoare înnăscută.
Ducându-se la masă să se alăture gazdei sale, el a spus:
— Ei bine, sper că planul tău va ţine, Charles.