Eppur si muove de Jokai Mor

CUVÂNT ÎNAINTE

EPPUR SI MUOVE!

Când Galilei a rostit această memorabilă frază, a izbit cu piciorul în pământ; a uitat să lovească doar această mică parte a lumii, pe care se întinde Ungaria; tot pământul s-a pus în mişcare, numai această părticică a rămas pe loc.

În jurul ei, în toate părţile, toate ţările s-au mişcat: cele mai fericite au progresat, cele nefericite au dat înapoi, dar, oricum, s-au mişcat; numai Ungaria a rămas pe loc, şi această imobilitate era considerată virtute, înţelepciune de stat, ştiinţă.

Condiţia ei de viaţă era vis inertiae, forţa inerţiei: cine doarme bine înseamnă că are conştiinţa împăcată; cine are conştiinţa împăcată este un om bun, deci, cine doarme bine este un om bun.

S-au găsit apoi şi oameni neliniştiţi care se gândeau că un somn atât de adânc este totuşi prea strâns înrudit cu moartea şi au încercat deşteptarea.

Povestesc aici istoria unui asemenea neliniştit, care a vrut să convingă pământul imobil să se urnească. În această luptă a fost distrus, nimicit, dar n-a renunţat să creadă că eppur si muove!

Cinste memoriei lui!

CRONICA DE LA CSITTVÁR

În Pădurea Mare de lângă Debreţin exista pe vremea aceea un han vestit, frecventat mai ales de studenţi, de dragul vinului bun şi al hangiului. Locul era faimos încă de pe vremea lui Csokonai[1].

În cârciumă erau serviţi humanissimi; în fiecare duminică după-amiază, încăperea era tixită de studenţi cu faţa rasă, purtând togă lungă, neagră, iar pe cap o tichie triunghiulară, după obiceiul vremii.

Mesele vechi de brad în care sunt scrijelite numele multor celebrităţi de ieri şi de azi, se încovoaie sub povara coatelor.

Numai şi numai studenţi! Au fost în pădure să botanizeze şi nu e vina lor că, printre trăsăturile caracteristice ale viţei de vie, Diószegi[2] descrie atât de amănunţit şi pe cele ale sucului fermentat al boabelor, încât setea de ştiinţă îi duce direct spre hanul jupânului Nagy.

Ajunşi aici, după ce şi-au agăţat în cuier norgonacii, furpurceii şi broancafeţele, e imposibil să nu-şi amintească vechea zicală a lui Nokhéry: „V-am tot spus să nu beţi şi uite că bem întruna”.

Discuţiile vesele alternează cu cele serioase; serioase, acolo unde se vorbeşte despre promotio academica: la cât se ridică dacia în Bergengoţia? Oare se dă siliga după prostă? La cât ajunge siclul? Se diluează tare lucma? Oare pălăria de fier îi cedează lui costa un sfert din stolă şi o cincime din dublubir? În cazul unei elecţii mai mari se schimbă legaţiile ca la bursă, cu ceva suprapreţ – post festam. Se dau sfaturi câte unui huhurez care pleacă pentru prima dată în sfânta misiune; este prevenit la ce să fie atent când se urcă în amvon: să-l privească ţintă pe primar, că de nu, va greşi la Tatăl nostru; cum să-l agaţe cu patenta pe patronul rău-platnic, iar dacă îi condeşte fiicei preotului, cum să-şi înceapă discursul. Apoi din câte-o desagă apare ceva potol, ba unul, ba altul primeşte de-acasă laetum nuntium, atât de binevenit pentru sărmanul student care înghite zilnicul pico alături de semperul cocviei, sau pentru cel căruia în schimbul meditaţiilor făcute cu trei ţânci neisprăviţi, civa cea grasă îi găteşte tot la două zile pantalonul pisicii; sau pentru cel mai amărât, cibuit de parohie, dar numai de sărbători, când vede absurdum; sau când e rost de blat, dacă vreun bărdaş face cinste şi lăncierul taie cu briceagul din coşarniţa cea gustoasă, iluminând publicul cu gâlgâitoriul plin cu stropşeală. În asemenea cazuri spiritele se animă, uneori chiar până la violenţă: se râde de sladoepiluce; se varsă năduful pe calefactor; nici grapşii nu scapă de băşcălie şi vai de cel care i-ar sufla vreo vorbă lui urechi de câine.

Dacă e sacâz de-ajuns, gata şi armonia, la care iau parte toate mesele; quinquennes umplu sala cu fumul longissimelor în aşa hal, că abia se mai poate zări dacă nu cumva s-a rătăcit pe-acolo vreun pullus sau superbia. Uneori, la capitolul glumelor mai deocheate, se întâmplă să fie tachinată vreo căţeluşă, dar nu se insistă pe această temă; nu odată sunt alertaţi de strigătul ad arma! şi atunci, mic ghiogar, mare ghiogar, cu gerunziul înainte!

Ca nu cumva să-l aduc la disperare pe cititor din cauza jargonului colegiului, pentru înţelegerea căruia în zadar ar scormoni dicţionarele, deoarece n-ar găsi nici jumătate din cuvinte, iar cealaltă jumătate ar avea alt înţeles, mai bine să explic pe loc aceste expresii.

Deci, humanissime, i se spune studentului. Toga este o fustă neagră, bărbătească, lungă până la călcâie; tichia este un mic tricorn, numit şi pălărie ţintuită. A botaniza înseamnă a căuta ierburi, inclusiv găini şi curci. Este adevărat că pe acestea Linné nu le-a trecut printre plante, dar asta e greşeala lui Linné; cuvântul este înrudit cu termenul de şuteală, care în limbajul studenţesc înseamnă a convinge, în timpul iernii, gardurile nepăzite să intre pe gura sobei. Norgonacii, furpurceii şi broancafeţele sunt diferite modele de pelerine. Nokhéry a fost străbunul studenţilor, primul subscris la înfiinţarea colegiului din Debreţin. Această subscriere înseamnă că se va supune legilor şcolii şi se va mulţumi cu ce se găteşte la porunca seniorului, seniorul fiind, desigur, cel mai vechi dintre juraţi, iar juratul – studentul care a depus jurământul.

E bine de ştiut toate astea.

Mai departe, promotio academica înseamnă că cineva a învăţat atât de multe în colegiu, încât e nevoit să plece pe trei ani la ţară ca să mai distribuie şi altora din surplusul său de ştiinţă, iar apoi să se întoarcă şi s-o ia de la început. Bergengoţia este orice sat unde nu se ştie ce e dacia. Aceasta nu este o parte a Daco-României, ci leafa. Siliga este plata în grâne, siclul – plata în bani peşin, iar lucma înseamnă amestecul de vinuri turnate laolaltă la vremea culesului – vă imaginaţi câtă apă o fi nimerind în el? Pălăria de fier sau pedantul este numele uzual al preotului bătrân, costa e cuvântul grecesc pentru dascăl; prin stolă se înţelege mantia sacrală folosită la înmormântări şi botezuri, când purtătorul ei trebuie plătit. Dublubirul este amenda plătită de fiecare pereche pentru nesăbuinţa de a se căsători. Elecţia înseamnă alegerea legaţiilor, iar legaţia este o măsură practică pentru a asigura Crăciunul şi studenţilor săraci. Post festam este termenul când se plătesc conturile; patenta e o scrisoare de răscumpărare, plătibilă la prezentare, iar patronul, acel cineva care vrea să scape de patentă. A condi este un cuvânt foarte popular, care înseamnă a face curte, a trage clopotele, sau, mai precis, a cobzări. Potol este orice obiect care se lasă mâncat. Laetum nuntium are sensul de ştiri îmbucurătoare, înţelegând prin asta îndeosebi şuncă şi cârnaţi. Cocvia este bucătăria colegiului, semper – supa zilnică, iar pico – pâinea aferentă. Civa înseamnă cetăţeană, în traducere liberă a lui civis la feminin; pantalonul pisicii este o mâncare în care dacă ar intra o pisică, i s-ar lipi de picioare nişte pantaloni atât de perfecţi, că i-ar purta până s-ar rupe. A cibui vine de la latinescul cibus – mâncare –, referindu-se la bunăvoinţa grijulie a populaţiei unui sat de a trimite fasole, linte şi napi tânărului studios provenit din sânul său, pentru ca sub influenţa lor fortifiantă junele să se străduiască şi mai mult să devină un om renumit întru onoarea satului său. Absurdum, în traducere simplă, înseamnă sarmale. Ţine de domeniul imposibilului. Blatul este o ocazie de a mânca gratis pe săturate. Bărdaş e pseudonimul studenţilor la drept. Coşarniţa este pâinea albă; lăncier i se spune bobocului care face focul în camera unui student mai mare, iar apoi doarme dus la gura sobei. Stropşeala este orice băutură alcoolică, iar gâlgâitoriul e plosca. Iluminatul public înseamnă că pot bea toţi câţi încap în jurul mesei. Sladoepiluce este numele unuia care se grăbeşte cu vorba, prescurtare de la „Slavă Domnului, e pileală şi pe lumea cealaltă”, cea mai neplăcută poreclă din această societate. Calefactor este numit cel care pârăşte celor mai mari tot ce aude; grapşa este mai marele respectiv, dacă e profesor, ureche de câine, dacă e jurat. Sacâzul este vinul cu care se unge gâtlejul înainte de a cânta, iar cântecului i se spune armonie. Quinquennis este studentul la teologie, iar longissima, pipa cu coadă lungă. Pullus i se spune unui student de la alt colegiu, iar cu numele de superbia (mândrie) au fost înzestraţi frizerii, care în multe privinţe aveau înclinaţii şi preocupări asemănătoare cu ale studenţilor.

Explicaţia cuvântului căţeluşa e foarte delicată. Este vorba de o fiinţă omenească, nici bărbat, nici femeie, dar nici copilaş. Ghicească cine poate! E un obicei urât, dar poate că va ieşi cândva din modă.