Istoria Comunismului In Romania de Victor Frunza
CUVÂNT.
Nu am ajuns încă la capătul acestui secol, al XX-lea, şi bilanţul existenţei românilor cuprinde mult mai multe momente triste şi dureroase, pentru un timp atât de scurt de istorie umană, cât poate cuprinde o sută de ani, şi mult prea puţine clipe de realizări şi satisfacţii naţionale.
O răscoală ţărănească, reprimată violent şi cu cruzime, marchează începutul secolului, adevărat semn al unor suferinţe populare fără precedent, care aveau să vină.
A urmat primul război mondial, un fel de tăvălug gigantic care a trecut şi peste ţara noastră, lăsând în urmă tot ce poate aduce un război: sânge, suferinţe, lacrimi, păduchi, mizerie. Ecoul lui a ajuns până la noi prin cei care l-au trăit şi au povestit.
După un respiro, epoca scurtă numită dintre cele două războaie, s-au Instalat dictaturile.
Într-o avalanşă de desfăşurări cărora nu le-a mai putut ţine piept, ţara n fost sfârtecată, smulgându-i-se din teritoriul naţional provincii întregi. Drept urmare unui nefericit concurs de împrejurări, a fost târâtă într-un război pe care nu şi-l dorise, plătit din greu cu statutul de ţară învinsă, deşi în cele opt luni şl optsprezece zile cât a luptat în tabăra aliaţilor şi-a pus întregul potenţial material şi uman în slujba victoriei acestora, pe altarul căreia a adus jertfe gr*l«.
Anii care au urmat se pot numi de pace numai în sensul de nebeli-gerenţă Intre state. Altfel, nici de pace, nici de linişte nu au fost.
Victor Frunză.
Lichidarea forţelor politice care militau pentru menţinerea pluralismului democratic, regăsit la 23 august 1944, a mers până la distrugerea fizică a unor reprezentanţi ai acestora. Demolarea sistemului politic şi economic anterior, bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie, sub pretextul abolirii "exploatării" şi înlocuirea lui cu un regim de dominaţie totalitară a oamenilor de către statul, dominat el însuşi de către partidul unic şi obligatoriu al societăţii, dominat la rândul lui de către grupuri de putere, a fost însoţită de greşeli în masă, împotriva a sute de mii de oameni nevinovaţi, repudiate ulterior la modul abstract şi cu totul formal.
Când violenţele social-politice ale oamenilor, de cele mai multe ori distrugătoare de valori naţionale, erau în acumulare de noi energii, lăsând doar impresia de relaxare a vieţii, peste ţară s-au abătut catastrofe naturale.
O secetă distrugătoare şi o foamete cumplită însoţeau – nefericit simbol! – începutul erei noi. Două inundaţii şi trei cutremure catastrofale au înfăţişat do fiecare dată apocalipsul. Dintre ele, două inundaţii şi un cutremur s-au petrecut într-un interval de numai şapte ani (1970-1977). Numai acestea ar fi fost suficiente pentru a da întreaga măsură a suferinţelor unui popor.
Bilanţul pozitiv este mult mai modest: o unire temporară a tuturor teritoriilor locuite de români, între graniţele unui stat naţional unitar, în 1918*; o dezvoltare democratică după această dată; m sfârşit, cotitura de la 23 august 1944, care a readus ţara în rândul statelor cu un regim pluripartinic şi democratic, pentru uri timp, din nefericire, mult prea scurt.
Dominanta acestui secol, atât de furtunos pentru destinele poporului nostru rămâne însă stalinizarea României. Ea s-a înfăptuit prin mijloace globale politice şi economice, prin mijloace paşnice, când nu se întâmpina rezistenţă şi prin represiune sângeroasă, când se întâmpina, dar îndreptată şi împotriva celor care în mod potenţial puteau deveni adversarii ei.
Instrumentul stalinizării României a fost forţa politică, denumită rând pe rând: Partidul Comunist ("Socialist") din România, Partidul Comunist din România – Secţie a Internaţionalei a lll-a, Partidul Comunist (S. R. I. C.
— Secţia Română a Internaţionalei Comuniste), simplu, fără nici un alt adaos, Partidul Comunist din România, Partidul Comunist Român, Partidul Muncitoresc Român şi m sfârşit, din nou, Partidul Comunist Român, care deţine astăzi monopolul absolut al puterii, printr-o singură persoană.
') NOTA LA EDIŢIA A lll-a, 1999. Termenul consacrat atunci al ţării unite: România Mmr, interzis de comunişti înainte şi compromis în fel şi chip de neocomunişti, după 1009.
ISTORIA COMUNISMULUI ÎN ROMÂNIA.
Păcatul lui originar, de a fi fost creat de forţe din afara ţării, în primul rând pentru a servi împotriva unor interese naţionale şi de a fi fost adus la putere de aceleaşi forţe, impus şi nu ajuns la cârma ţării prin voinţa naţională, îşi pune amprenta nu numai pe întregul său trecut istoric, dar şi pe prezent, precum şi pe felul cum proiectează el viitorul ţării.
Am scris această carte nu pentru a înlocui golul unei istorii a P. C. R. Istorii fragmentare există, iar una integrală, dacă se va scrie şi se va tipări, va prezenta trecutul aşa cum ar plăcea conducătorilor să fi fost şi nu după cum s-a desfăşurat în realitate.
Ca nici un alt domeniu în România, cunoaşterea adevărului despre partid este un privilegiu la care au acces numai iniţiaţii, care după contactul cu el, au obligaţia să-l răstălmăcească pentru consumul de masă. Secretul şi cenzura apără de cunoaştere, pentru ca dezinformarea să fie mai uşor de înfăptuit, iar la aniversările de partid care se ţin lanţ, compatrioţii noştri, aduşi cu zecile de mii pe stadioane sau în pieţe publice ca nişte fiinţe negânditoare, conducătorul de partid şi de stat să le ofere varianta la zi a evenimentelor politice din trecut, în centrul cărora va avea grijă să se aşeze, înainte de toate, pe sine.
Am scris această carte din setea de adevăr: am văzut prea mulţi oameni din toate generaţiile căutându-l, fără să se poată descurca în hăţişul de mistificări.
Am scris această carte şi din disperare: a mea şi a altora. Am văzut prea mulţi oameni, din toate generaţiile, ajunşi la apatie şi la indiferenţă, alţii la unica dorinţă de a scăpa prin fugă, după ce speranţele de democratizare a societăţii româneşti, ivite după 1964, nu s-au îndreptăţit, ba mai mult, după ce o nouă şi grea dictatură de tip neostalinist s-a instalat din nou în ţara noastră după 1971, pentru a nu încerca să fac ceea ce pot face: a le întinde o mână de ajutor.
Când am gândit această carte şi m-am documentat pentru ea, scriind prima variantă, eram membru al Partidului Comunist Român. Am pornit la realizarea ei, conştient de urmări. Mi-am spus că pentru adevăr, pentru rostirea şi răspândirea lui, merită să fac orice sacrificiu.
Doresc să explic prezentul prin prisma trecutului şi a conduce pe toţi cei care, de bună credinţă, reflectează asupra destinului poporului nostru şi al lor personal, la înţelegerea faptului după care trecutul dacă nu poate fi modificat, în schimb, viitorul poate să urmeze alt curs decât cel pregătit şi antepro-gramat, fie şi cu multe decenii înainte.
Rămâne numai să nu-l acceptăm în mod fatalist şi să avem tăria de a încerca să-l schimbăm.
