AnnaE
#0

Moarte pe Nil de Agatha Christie

Capitolul unu

I

– Linnet Ridgeway!

– Chiar ea! spuse domnul Burnaby, proprietarul barului Three Crowns, şi-i dădu un cot tovarăşului său.

Cei doi bărbaţi holbară nişte ochi rotunzi bucolici şi rămaseră cu gurile întredeschise.

Un Rolls-Royce masiv, roşu aprins, se oprise în faţa Poştei.

Din el ieşi iute o fată, cu capul gol şi îmbrăcată într-o rochiţă ce părea (dar numai părea) cât se poate de simplă. Era o fată cu păr auriu şi cu trăsături regulate, care-i trădau autoritatea, şi cu o siluetă încântătoare - o fată cum rar se vedea în Malton-under-Wode.

Cu paşi repezi, imperativi, intră în localul Poştei.

– Ea e! zise din nou domnul Burnaby. Şi continuă impresionat, cu voce scăzută: E milionară... Are de gând să bage zeci de mii în proprietatea aia. Piscine, grădini italieneşti, o sală de bal, plus jumătate din casă dărâmată şi reconstruită...

– O să aducă bani în oraş, spuse prietenul său, un ins subţire, cam jerpelit. Vocea îi era plină de invidie şi de resentiment

Domnul Burnaby fu de acord.

– Da, e mare lucru pentru Malton-under-Wode. Mare lucru.

Domnul Burnaby era mulţumit că aşa stăteau lucrurile.

– O să ne scuture pe toţi cum trebuie, adăugă.

– Nu ca Sir George, zise celălalt.

– O, pe el caii l-au nenorocit, replică domnul Burnaby indulgent. N-a avut niciodată noroc.

– Cât a luat pentru moşie?

– Vreo şaizeci de mii bunicele, aşa am auzit.

Bărbatul cel subţire scoase un fluierat.

Domnul Burnaby continuă triumfător:

– Şi se zice că ea va mai cheltui şaizeci de mii cu toate reamenajările.

– Groaznic! replică subţiraticul. De unde are toţi banii ăştia?

– Din America, aşa am înţeles. Mama ei a fost unica fiică a unuia dintre milionarii ăia ai lor. Ca în filme, nu?

Fata ieşi din localul Poştei şi se urcă în maşină. Bărbatul cel subţire o urmări cu privirea în timp ce pornea motorul şi se îndepărta mormăind:

– E o mare nedreptate - să arate în felul ăsta. Şi bani, şi frumuseţe - e prea mult! O fată atât de bogată n-ar trebui să fie şi frumoasă. Iar asta e chiar frumoasă... Are tot ce-ţi poţi dori. Nu e drept…

 

II

Extras din rubrica de mondenităţi a ziarului Daily Blague:

 

Printre cei care luau cina la Chez Ma Tante am zărit-o pe frumoasa Linnet Ridgeway. Stătea la masă cu onorabila Joanna Southwood, cu lordul Windlesham şi cu domnul Toby Bryce. Domnişoara Ridgeway, după cum se ştie, este fiica lui Melhuish Ridgeway, care s-a căsătorit cu Anna Hartz. A moştenit de la bunicul ei, Leopold Hartz, o avere imensă. Încântătoarea Linnet este senzaţia momentului, şi se zvoneşte că logodna ei ar putea fi anunţată curând. Cu siguranţă lordul Windlesham părea foarte „prins”!

 

III

Onorabila Joanna Southwood spuse:

– Draga mea, cred că totul are să fie absolut superb!

Şedea în dormitorul lui Linnet Ridgeway din Wode Hall.

Pe fereastră, dincolo de grădini, se vedea câmpul deschis, mărginit de umbrele albastre ale pădurilor.

– E perfect, nu-i aşa? zise Linnet.

Se sprijinea cu braţele de pervazul ferestrei. Chipul îi era însufleţit, înflăcărat, energic. Lângă ea, Joanna Southwood părea întru câtva ştearsă - o tânără înaltă, subţire, de 27 de ani, cu o figură alungită, inteligentă, şi cu sprâncene fantezist pensate.

– Şi ai făcut atât de multe în atât de puţin timp! Ai avut mulţi arhitecţi?

– Trei.

– Cum sunt arhitecţii? Nu cred că am văzut vreodată vreunul.

– Erau bunicei. Cam nepractici câteodată.

– Draga mea, sunt sigură că ai avut tu grijă de asta! Eşti cea mai pragmatică fiinţă din lume!

Joanna luă în mână un şirag de perle de pe toaletă.

– Bănuiesc că astea sunt adevărate, nu, Linnet?

– Bineînţeles.

– Ştiu că e „bineînţeles” pentru tine, draga mea, dar n-ar fi la fel pentru majoritatea oamenilor. Mulţi s-ar mulţumi cu unele de cultură sau chiar cu imitaţii. Scumpa mea, sunt absolut incredibile, se asortează perfect. Trebuie să coste o avere!

– Ţi se par cam vulgare?

– Nu, nici vorbă - sunt doar o mostră de frumuseţe pură. Cât valorează, până la urmă?

– Cam cincizeci de mii.

– O sumă de toată frumuseţea! Nu ţi-e teamă c-o să ţi le fure cineva?

– Nu, le port în fiecare zi - şi, oricum, sunt asigurate.

– Dă-mi voie să le port până la cină, te rog! M-aş simţi atât de bine!

Linnet râse.

– Desigur, dacă vrei.

– Ştii, Linnet, te invidiez cu adevărat. Ai pur şi simplu tot ce-ţi poţi dori. Iată-te la douăzeci de ani propria stăpână, cu o avere incalculabilă, frumoasă şi debordând de sănătate. Şi mai eşti şi deşteaptă! Când împlineşti douăzeci şi unu de ani?

– În iunie. O să dau atunci o mare petrecere de majorat la Londra.

– Şi pe urmă ai de gând să te măriţi cu Charles Windlesham? Toţi gazetăraşii ăştia dezgustători de scandal sunt puşi pe jar. Iar Charles ţi-e într-adevăr incredibil de devotat.

Linnet dădu din umeri.

– Nu ştiu. Adevărul e că nu vreau să mă mărit cu nimeni deocamdată.

– Draga mea, câtă dreptate ai! După aceea nu mai e niciodată acelaşi lucru, nu?

Telefonul sună strident, şi Linnet se duse să răspundă.

– Da? Alo?

Îi răspunse vocea majordomului.

– Vă caută domnişoara de Bellefort. Să vă fac legătura?

– Bellefort? O, da, desigur, fă-mi legătura.

Se auziră un clic şi apoi o voce, însufleţită, plăcută, uşor gâfâind.

– Bună ziua, domnişoara Ridgeway? Linnet!

– Jackie, draga mea! N-am mai auzit nimic de tine de o grămadă de vreme!

– Ştiu. E groaznic. Linnet, aş vrea nespus de mult să te văd.

– Draga mea, nu poţi să vii până aici? Să-mi vezi noua pasiune. Mi-ar face o plăcere grozavă să ţi-o arăt.

– Chiar asta voiam să fac.

– Foarte bine, ia repede un tren sau o maşină.

– Aşa am să fac. Am un hârb cu două locuri. Am cumpărat-o pentru 15 lire. În unele zile se comportă foarte frumos, dar are toane. Dacă nu ajung până la ora ceaiului, să ştii că de vină e vreun capriciu de-al ei. La revedere, scumpa mea.

Linnet puse receptorul jos şi se apropie din nou de Joanna.

– E prietena mea cea mai veche, Jacqueline de Bellefort. Am fost împreună la o mănăstire de maici din Paris. A avut un ghinion teribil. Tatăl ei era conte francez, mama - americancă, din Sud. Tatăl a fugit cu o altă femeie, iar mama ei şi-a pierdut toţi banii în crahul bursei de pe Wall Street. Jackie a rămas complet lefteră. Nu ştiu cum o fi reuşit să se descurce în ultimii doi ani.

Joanna îşi tot lustruia unghiile sângerii. Se lăsă pe spate, cu capul într-o parte, examinând rezultatul.

– Draga mea, lungi ea vocalele, nu e oare plicticos? Dacă prietenii mei păţesc vreo nenorocire, eu renunţ imediat la ei! Sună foarte crud, dar astfel sunt scutită de o mulţime de neplăceri mai târziu! Întotdeauna fie vor să le împrumuţi bani, fie îşi deschid vreun atelier de croitorie, şi trebuie să cumperi de la ei tot felul de haine oribile. Sau se apucă de pictat abajururi, sau de confecţionat eşarfe.

– Adică, dacă mâine mi-aş pierde toţi banii, m-ai lăsa balta?

– Da, scumpa mea, te-aş lăsa. Nu poţi spune că nu sunt sinceră! Îmi plac numai oamenii care au succes. Şi ai să descoperi că lucrul ăsta e valabil pentru aproape toată lumea - numai că majoritatea nu vor să-l recunoască. Spun doar că nu se mai pot înţelege nicicum cu Mary, cu Emily sau cu Pamela! „Problemele astea au făcut-o atât de acră şi de ciudată, biata de ea!”

– Ce dezgustătoare eşti, Joanna!

– Doar dau din coate, ca toată lumea.

– Eu nu dau din coate!

– Din motive evidente! Nu ai de ce să fii hrăpăreaţă când ai nişte tutori chipeşi, în floarea vârstei, care îţi plătesc o sumă enormă în fiecare lună.

Attachments