Telescopul

― Buchet, trezeşte-te! Te rog, nu dormi!

Cocoşelul îl atinge cu aripa pe prietenul său.

― Lasă-mă, Rigu, mârâie căţelul. Nu vezi? Dorm…

― Buchet, se enervează cocoşul. Dacă în noaptea asta iarăşi se va strecura Roşcovana şi va dispărea vreo moţată sau şi mai rău, doamne fereşte, voi dispărea eu… Îţi dai seama? Găinile trebuie să aibă cocoş. Dacă se întâmplă acest lucru, fii convins, mâine dimineaţă stăpâna te va alunga de la casă.

― Foar-r-r-te bine! Foar-r-r-te bine! sare în picioare Buchet. În sfârşit voi fi liber!

― Liber? se miră Rigu. Ştii ce înseamnă pentru un căţel ca tine să fii alungat de la casă?

― Înseamnă că nu voi mai avea lanţ şi că voi face tot ce îmi va trăsni prin cap.

― Greşeşti, Buchet. Un căţel alungat devine un căţel vagabond.

― Ce înseamnă vagabond? întreabă curios Buchet.

― Înseamnă că în ograda noastră nu vei mai fi primit. Şi nici într-o altă ogradă. Nimeni nu îţi va da de mâncare sau apă de băut. Vei dormi sub cerul liber, bătut de ploi şi de vânt. Iarna vei îngheţa de frig şi nimeni nu îţi va oferi un adăpost. Nu vei avea nici măcar o coajă de pâine. Vei răscoli prin gunoaie ca să nu mori de foame. Te vei ruga de oameni să te ia la ei, dar vei întâlni oameni răi care te vor bate, te vor hărţui… Câinii, Buchet, sunt făcuţi să-şi slujească cu credinţă stăpânii.

― Eu îmi slujesc cu credinţă stăpâna, se ridică speriat din culcuş Buchet

― Da? Exclamă cocoşul. Atunci de ce nu erai lângă poiată două nopţi în urmă? Roşcovana mi-a furat cea mai frumoasă puicuţă. Cea mai frumoasă…

― Iartă-mă, Rigu, mârâie Buchet. Nu mi-am dat seama că ar putea să se întâmple o asemenea nenorocire… Am lipsit doar puţin. Iartă-mă!

― Şi totuşi unde ai fost?

― Răsărise Luceafărul. Am alergat la prietena mea să il arăt.

― Priveşte Rigu! strigă brusc Buchet. Vezi?! Acolo sus? Steluţa aia strălucitoare? E Luceafărul! A răsărit Luceafărul!

― De unde ştii?

― Ştiu… De fapt Luceafărul nu e o steluţă. E o Planetă… I se zice Venera… Iar acolo vezi? Patru steluţe, două câte două? Şi încă trei care stau în rând? Acela e Carul Mare!

― Ce frumos, e încântat cocoşul. Buchet, eşti un căţel extraordinar. Cum de cunoşti atâtea?

― Cum, cum, răspunde nu fără mândrie Buchet. Îţi spun. Dar să rămână secret! Bine?

― Bine, Buchet. Tacu mă cheamă.

― Atunci fii cuminte şi ascultă, se apropie căţeluşul de urechea lui Rigu. În nopţile cu lună şi stele, zice el, Nicu, băieţelul stăpânei, după ce toţi adorm, se strecoară din casă cu un telescop. Mă urc cu el pe coteţ şi privim împreună stelele. Tare e frumos cerul privit prin telescop… Nicu îmi povesteşte o mulţime de lucruri. De la el le cunosc pe toate.

― Ce e ăla telescop? întreabă Rigu?

― Telescop? Cum să-ţi zic? Trebuie să-l vezi. Te voi chema numaidecât. Data viitoare când va ieşi Nicu. Acum vreau să dorm. Mi-e somn… Ah, cască Buchet. Aşa se întâmplă de fiecare dată când stăpâna mă leagă cu lanţul… Dorm de ciudă, de necaz…

― Buchet, te-am rugat… Nu dormi! Nu vei observa când se va furişa Vulpea.

― Ce să fac, Rigu? Crezi că-mi place să dorm? Somnul mă doboară pe nevrute. Dar… Ştii ceva? Ia să-mi spui, nu ai observat cumva pe la ce oră se plimbă vulpea pe lângă coteţ?

― Bineînţeles că am observat. Exact pe la miezul nopţii. O simt de departe. Dacă îi amestecă ceva sau cineva, atunci se retrage. Se întoarce pe la ora trei, după miezul nopţii. Şi dacă nici atunci nu reuşeşte să fure, reapare pe aproape de zori. Când şi câinii şi stăpânii dorm. Somnul de dimineaţă, ştii, e cel mai dulce.

― Adevărat, e de-acord Buchet. E foarte dulce. Mai ales după ce o noapte-ntreagă stai de veghe… Rigu, zău că nu vreau să dorm. Şi nici să devin vagabond nu vreau. Trezeşte-mă, Rigu, te rog! Înainte de a veni Roşcovana.

― Cum? e nedumerit cocoşul.

― Cum, cum… se scarpină după ureche Buchet. Cântă-mi de exemplu. Uite-aşa: Cu-cu-ri-gu-Rigu! Cu-cu-ri-guuu-Rigu! Mă voi trezi numaidecât.

― Dacă zici… Voi cânta… Precis că te trezeşti?

― Bineînţeles, Rigu! La glasul tău mă trezesc! Nu te îndoi nici o clipă!

― Cu-cu-ri-guu-Rigu! Cu-ri-guu-Rigu! cântă cocoşul exact după miezul nopţii.

― Ham, ham, ham! Sare Buchet şi aleargă pe lângă uşa coteţului.

― Unde e Vulpea?! Unde e?! Că o sfâşii tot acu!

Cocoşii de prin mahala îl aud pe Rigu şi cântă la fel. Toţi cocoşii din sat cântă exact la miezul nopţii şi toţi căţeii se trezesc. Luna de pe cer îi priveşte de acolo de sus şi nu pricepe ce se întâmplă. Dar ce vede şi ce aude – îi place. Dacă cântă cocoşii, dacă latră câinii înseamnă că ceilalţi dorm liniştit, se gândeşte Luna.

Apoi întreg satul se cufundă iarăşi în somn. Vulpile se retrag de pe la coteţe. Aşteaptă ca toţi să adoarmă. Şi tocmai când cred că primejdia a trecut, hop că Rigu cântă: Cu-cu-ri-guu-Rigu! Cu-cu-ri-guu-Rigu!

― Ham, Ham, Ham! Cât pe ce să o sfâşie pe Roşcovană Buchet.

― Bravo, îl laudă a doua zi stăpâna. Am făcut treabă bună că l-am legat. Nu e aşa, Nicu? se adresează ea băiatului său.

― Mamă, dezleagă-l, o roagă Nicu în timp ce căţelul i se gudură pe la picioare. Dezleagă-l, mamă!

― Să-l dezleg? Dar cine răspunde dacă vulpea îmi fură găinile?

― Nu se va mai întâmpla. Uită-te cât e de necăjit, zice Nicu şi îl mângâie pe Buchet.

Următoarea noapte e la fel de frumoasă, la fel de senină. Cerul e plin de stele. Buchet stă lângă coteţ, de data asta fără zgardă. Îl aşteaptă pe Nicu care vine cu telescopul.

― Ieşi, Rigu! Bate Buchet la uşa coteţului. Ieşi! Să vezi telescopul!

Rigu priveşte prin telescop. Se minunează. Nu a mai văzut aşa ceva. Deodată i se pare că acolo sus zăreşte o matahală de vulpe ce se furişează tiptil, tiptil spre o grămăjoară de steluţe.

― Cu-cu-ri-guu-Rigu! Cu-cu-ri-guu-Rigu! strigă cocoşul. Păzea! Vulpea! Vrea să mănânce steluţele!

― Unde e?! Cine?! Ce?! sare speriat Buchet şi, hop, o prinde pe vulpe chiar în uşa coteţului.

― Ăsta da căţel, îl laudă stăpâna care aleargă somnoroasă la hărmălaia din ogradă.

― Bravo, Buchet! Bravo, Rigu! Dar ce facem cu Roşcata?

― Las-o să plece, zice Nicu. O fi având şi ea pe undeva pui.

― Ai dreptate, e de acord mama. Să plece! Sper că va uita pentru totdeauna drumul spre ograda noastră.

― Nicu, abia acum observă femeia. Ce faci aici? La ora asta cu telescopul?

― Du-te să dormi, Nicule! Dă-mi telescopul! Data viitoare, adaugă ea… voi privi şi eu cu voi stelele.