Seria Alexa
Alexa tocmai ajunsese acasă după o zi istovitoare. Abia aştepta să îşi facă o baie fierbinte şi să doarmă. Parcă maşina şi se îndreptă spre apartament, când, dintr-o dată auzi nişte paşi în spatele ei. Nu ştia de ce, dar avea un presentiment rău. Continuă să meargă, dar îşi pregăti pistolul. Dintr-un noroc chior, îl ţinea în teacă la abdomen. Îl apucă şi se întoarse cu faţa spre locul de unde auzise paşii, dar fusese prea târziu. Cel care o urmărise o atacase, dezarmând-o. Îi dădu un pumn în faţă şi o doborâse. Aceasta se târî pe spate, încercând să se îndepărteze de el, dar bărbatul continuă să se apropie. Tocmai se apleca spre aceasta pentru a o omorî, când simţi o piatră în spatele ei. O luă în mână şi îl lovi în cap. Văzu pistolul ceva mai departe, în faţa ei şi se ridică pentru a se duce să-l ia. Sări peste atacator şi o luă la fugă. Când, în sfârşit, luă pistolul, văzu că acesta se ridicase şi îşi scosese arma pentru a o împuşca. Aceasta reacţionă foarte rapid şi îl împuşcă, dar şi ea, la rândul ei, fusese rănită, foarte aproape de inimă. În urma impactului, căzu în genunchi, simţind că avea să moară, dar totuşi se chinui să ajungă la el, pentru a-i vedea faţa. Împinse arma de lângă acesta, pentru a fi sigură că, în caz că se trezea, nu mai avea cum s-o împuşte. Simţea că nu mai rezista, avea nişte dureri îngrozitoare, dar nu vroia să moară înainte de a-i vedea faţa nenorocitului care o rănise. Îi dădu cagula de pe chip, dar dintr-o dată îi sună telefonul. Sună o dată, de două ori, de trei ori!
Se trezi foarte brusc şi-şi dădu seama că fusese un vis. Nu-i venea să creadă cât de real păruse.
Răspunse, în cele din urmă la telefon, văzând că era şeful ei.
— Alo!
— Alexa, scuze că te-am trezit, dar avem un caz. O femeie ucisă, zise acesta.
— Nu-i nimic şefu! Spuneţi-mi adresa. Luă o foaie şi un pix şi o notă. Bine şefu, ajung într-un sfert de oră.
Se îmbracă, îşi luă un pahar de cafea şi în sfârşit fu gata.
Plecă foarte grăbită spre locul crimei. Când ajunsese, fu întâmpinată de Costi, prietenul ei.
— Ce faci, Alexa? Ţi-am cumpărat o cafea, ştiu că nu poţi să „funcţionezi” fără ea.
— Merci, Costi. Ce avem aici?
— O crimă brutală şi foarte ciudată. Vreau să-ţi cer părerea. Să intrăm.
Cadavrul era în sufragerie pe jos. Scena crimei era plină de sânge. Victima era o femeie blondă, de 28 de ani, necăsătorită. Erau semne de luptă. Aceasta avea tăieturi pe faţă, mâini şi genunchi. Avea o placă înjunghiată drept în inimă.
— Ai dreptate, Costi. Din câte văd, cred că avem de-a face cu un criminal în serie.
— De ce?
— Tu nu vezi cum este scena crimei, cum este poziţionat cadavrul? Nu ştiu, dar am impresia că este un ritual de-al criminalului. De obicei, ritualul indică un criminal în serie.
Având o legătură atât de puternică cu criminalul şi cu victima, viziunile apărură din nou. Nimeni nu ştia că ea avea acest dar. Nu le spuseseră colegilor, pentru că-i fusese frică că ar fi considerat-o un monstru.
— Alexa, eşti bine?
— Da, sunt bine, m-a luat durerea de cap, atâta tot. O să ies un pic să iau o gură de aer.
— Nimeni nu ştia că văzuse cum fusese omorâtă victima.
Criminalul sunase la uşă dându-se drept poştaş. Ea nu simţise că ceva nu era în regulă. Îl lăsase să intre şi acesta o luă prin surprindere, când o lovise cu pumnul drept în faţă. Totuşi se ridicase şi se luptase cu criminalul, dar el o învinsese. O lovise atât de tare, încât îşi pierduse cunoştinţa.
O aşeză pe jos, în sufragerie şi o puse într-un mod foarte ciudat, cu picioarele depărtate, cu mâinile ridicate deasupra capului şi, de asemenea, îndepărtate şi o înjunghie drept în inimă. Înainte de a i se termina viziunea, văzu că ucigaşul îi puse ceva în gură.
— Alexa, sigur eşti bine?
— Da, sunt bine. Alexa ştiu că veni timpul să-i spună adevărul.
— Costi, vreau să te rog ceva. Uită-te în gura victimei. O să găseşti ceva, cred că o hârtie.
— Alexa, despre ce vorbeşti?
— Costi, te rog, ai încredere în mine. Du-te şi fă-o.
Deşi Costi crezu că Alexa o luă razna, o ascultă. Şi într-adevăr, aceasta avu dreptate. Găsi o hârtie pe care era imprimat un păianjen. O puse în pungă pentru dovezi şi se duse să vorbească cu ea.
— De unde ai ştiut? La naiba, răspunde-mi, ştii că nu suport să-mi ascunzi ceva. De unde ştiai că o să găsesc ceva în gura victimei?
— Cred că e timpul să discutăm.
Păianjen se trezi mai mulţumit ca niciodată. Cu o seară înainte avu cea mai bună experienţă a vieţii sale. Se simţi atât de împlinit când o înjunghie pe acea „blondă savuroasă”. Aşa le spunea victimelor sale.
Din moment ce era impotent, atunci când omora era singura lui şansă de a se elibera sexual.
