Cuprins
Preambul ....................................................... ........................... 5
Lumea veche. Inventarea imaginii liderului ............................. 13
Egiptul.................................................... ................................ 13
Mesopotamia ....................................................... ................... 23
India ....................................................... ................................ 33
China ....................................................... .............................. 45
Poporul evreu ....................................................... ................... 57
Cetatea greacă ....................................................... .................. 69
Roma ....................................................... ................................ 87
Concluzii — Lumea veche ...................................................... 106
Răspândirea credinţei ....................................................... .... 115
Apostoli, misionari, predicatori............................................... 115
Media. Realitatea artificială................................................. .. 161
Tehnologie şi cenzură................................................ ............ 161
Presa ca instrument. Primii paşi ........................................... 178
Momentul de libertate ....................................................... .... 190
Media în totalitarism ....................................................... ...... 202
Ficţiunea ca instrument ....................................................... 235
Marele manipulator ....................................................... ........ 259
Note..................................................... ................................. 273
Bibliografie ....................................................... .................... 303
Preambul
În lucrările dedicate istoriei propagandei, de exemplu, sau altor forme şi tehnici de comunicare în masă, tabla de materii este formata totdeauna dintr-o înşiruire de momente sau de etape ale istoriei omenirii din care autorii desprind dovezi excepţionale ale utilizării manipulării asupra cetăţeanului. Niciodată nu vor lipsi Hitler şi ai lui, Stalin şi chinezii lui Mao, Biserica, în principiu cea catolică, sofiştii greci şi împăraţii romani. Vom citi mai mereu despre Congregatio de Propaganda Fide1 şi donaţia lui Constantin, despre Goebbels, Holocaust şi Ministerul Propagandei, despre Gulag, lupta de clasă şi Directiva NKVD numărul 3 din 2 iunie 1947, despre Revoluţia Culturală şi laogai2, despre cultul imperial, Nero şi Caligula, despre malformările istoriei în De bello Gallico, despre piramide, catedrale şi statui. Şi bineînţeles despre multe altele... Toate elemente credibile şi spectaculoase ale fenomenului. Sunt identificate cu precizie datele apariţiei primei lucrări tipărite, a primului ziar şi a primei emisii radio, sunt dovedite legăturile istorice dintre emergenţa anumitor mişcări sociale şi politice şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare.
Fiecare secol scurs de la naşterea statalităţii are momentele lui de glorie – mai puţine cele îndepărtate, tot mai multe spre prezent – ale intersecţiei dintre comunicare, evoluţie şi istorie. Legând cu o linie continuă aceste vârfuri se obţine perspectiva modului în care comunicarea (cu toate componentele ei) a determinat modelarea realităţii cunoscute nouă acum. Un lung şir de excese şi de acte geniale, care poate începe cu pşentul faraonic şi duce până la difuzarea în lumea întreagă de către structurile abilitate ale armatei americane a imaginilor simulate în studio, care arătau cetăţenilor planetei cum sunt distruse de la distanţă obiective ale armatei irakiene în timpul primului război din Golf.
Urmărind aceasta cale se creează imaginea unor evenimente în care comunicarea devine importantă, în care propaganda se revarsă asupra cetăţenilor, în care manipularea determină acţiuni care poate altfel nu ar fi avut loc. Acele întâmplări sunt evidente şi devin ele însele chiar esenţa fenomenului. Der Sturmer este propaganda, creştinul incendiator al Romei este manipularea, Reforma a reuşit datorită tiparului, Kennedy a devenit preşedinte datorită televiziunii. Analizele făcute pe acest tip de evenimente exemplare conduc la identificarea şi cuantificarea întregului modei funcţional.
În ultima jumătate a secolului al XX-lea s-au teoretizat masiv comunicarea de masă şi
toate dezvoltările ce decurg din ea. De asemenea, prin prisma acestor teoretizări au fost explicate acţiuni ale structurilor sociale în contextul evoluţiei umanităţii: o parte din „clipele astrale‖ ale istoriei este legată şi de comunicare. O parte şi mai mică este chiar determinată de
comunicare. În paralel cu ţesătura tuturor faptelor şi vorbelor care constituie cei cinci mii de
1 Congregația pentru Răspândirea Credinței.(nota editurii electronice – n.ed.el.)
2 Reforma prin muncă - sistemul chinez de a pedepsi criminalii într-un mod util pentru stat.(n.ed.el.)
ani de civilizaţie – de la Egipt şi Sumer până în prezent – putem trasa un fir care leagă acele noduri în care comunicarea a influenţat istoria. Acest fir se îngroaşă tot mai mult spre secolul al XX-lea, când progresele tehnologice din media si cele din ştiinţele sociale au permis o presiune sporită a fenomenului comunicaţional asupra societăţii.
Omul modern este o victimă probabilă a propagandei, omul modern este o victimă sigură a manipulării din partea organizaţiilor politice, dar şi a celor comerciale sau de media. Omul modern este măsurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic el este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numeşte opinie publică. Fiecare rând citit într-un ziar, fiecare film văzut, fiecare reclamă întâlnită pe drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societăţii civile îl afundă şi mai mult într-o lume a multiplelor opţiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorâtă pur şi simplu din mintea sa. Un individ unidimensional prins între multiple canale de comunicare.
Toată această imagine, desigur îngroşată, ar fi valabilă dacă istoria ar începe într-un
punct şi s-ar sfârşi în altul. Dacă acest om s-ar fi născut pentru prima dată, să zicem în
1920, atunci când a avut loc prima transmisie radio, sau mai devreme, în 1905, când a apărut teoria relativităţii restrânse, sau poate şi mai devreme, în 1869, când în Wyoming a existat primul sufragiu cu adevărat universal al epocii moderne, sau chiar şi mai devreme, în
1822, când papa Pius al VII-lea a decis să permită tipărirea cărţilor care vorbeau despre heliocentrism. Numai că omul la care facem referire s-a născut de două ori. O dată atunci când i-a apărut specia şi a doua oară când s-a organizat social. Istoria sa începe deci odată cu specia sa şi a doua oară cu sistemul social.
În toată existenţa sa socială acest om a fost manipulat. Fără tehnologie, fără sociologie, fără psihologie, fără advertising. Când acestea au apărut, manipularea exista de mult şi principiile ei erau deja acceptate atât de manipulat, cât şi de manipulator. Este clar că putem măsura mai uşor cum se produce aceasta la început de secol XXI, având alături de noi ştiinţa, tehnologia şi globalizarea. Dar firul roşu al comunicării, cel care se leagă de anumite noduri ale ţesăturii istoriei cunoscute, nu există decât dacă vrem să simplificăm foarte-foarte mult lucrurile.
În fapt, comunicarea este urzeala pe care s-a construit tot edificiul. Printr-un efort
cotidian, anonim şi, în general neinteresant, de comunicare, individul a fost calibrat în interiorul sistemului social a cărui regulă fundamentală a fost şi a rămas supunerea. Convingerea nu s-a făcut nici prin conspiraţii, nici prin lovituri de forţă, ci prin rutină. Omul nu este supus de către televiziune, ci de liderul pe care-l vede la televizor. Această supunere n-a deprins-o din septembrie 1930, când a avut loc prima emisiune TV, ci cu mult timp înainte. Liderul care l-a învăţat să se supună lui şi sistemului pe care el îl conducea şi îl reprezenta nu a folosit sondajele de opinie pentru a identifica nevoile maselor, dar tot acestor nevoi – pe care le-a aflat prin mijloace mai rudimentare – s-a adresat şi tot prin rezolvarea acestora şi-a dovedit utilitatea. Aşa cum, într-o analiză a epocii de după cel de-al Doilea Război Mondial se constata că, deşi al treilea conflict nu a izbucnit vreodată, nu a trecut niciun singur minut fără un război pe planetă, se poate spune că în toată istoria socială a omenirii nu a existat niciun minut fără comunicare în scop manipulatoriu purtată între
ierarhie şi supuşi.
Tehnologia este ulterioară supunerii şi poate fi privită şi ca un produs al acesteia. Deşi doar epoca modernă a consacrat conceptul de comunicare instituţionala a creat pârghii pentru realizarea acesteia, tehnici pentru implementarea ei, şcoli pentru pregătirea comunicatorilor şi metode de cercetare pentru stabilirea eficienţei comunicării, simultan cu crearea statului şi cu consolidarea relaţiilor sociale, ierarhice şi funcţionale din interiorul său, liderul politic a simţit nevoia să comunice cu supuşii săi şi cu egalii săi, lideri ai altor ierarhii. Elementele care stau la baza acestei comunicări nu diferă fundamental de marile campanii din ziua de astăzi. Modernizarea tehnicilor a atras după sine diversificarea metodelor de comunicare, după cum modernizarea societăţii a atras după sine emanciparea publicului căruia îi este dedicată comunicarea. Dar, în esenţă, reprezentanţii sistemului social încearcă acum ca şi în urmă cu multe mii de ani acelaşi lucru: să-şi asigure controlul câmpului informaţional în care evoluează populaţia din interiorul ierarhiei.
Răvăşite între cuvinte cu înţelesuri relativ apropiate (convingere, persuasiune, manipulare, propagandă), istoria şi analiza fenomenelor comunicării dintre ierarhie şi supus, dintre stat şi cetăţean s-au preocupat mult mai mult de subtilităţile psihologice ale dominaţiei decât de organizarea şi de implementarea strategiilor de comunicare. Oriunde privim înapoi, în cei aproape cinci mii de ani de istorie mai mult sau mai puţin cunoscută a societăţii omeneşti, vom găsi elemente similare cu tehnicile de comunicare, de persuadare, de manipulare, de propagandă (albă, neagră sau gri) ale contemporaneităţii.
