Ellia

Cuprins

 

 

 

Preambul ....................................................... ........................... 5

 

Lumea veche. Inventarea imaginii liderului ............................. 13

 

Egiptul.................................................... ................................ 13

Mesopotamia ....................................................... ................... 23

India ....................................................... ................................ 33

China ....................................................... .............................. 45

Poporul evreu ....................................................... ................... 57

Cetatea greacă ....................................................... .................. 69

Roma ....................................................... ................................ 87

Concluzii — Lumea veche ...................................................... 106

Răspândirea credinţei ....................................................... .... 115

Apostoli, misionari, predicatori............................................... 115

Media. Realitatea artificială................................................. .. 161

Tehnologie şi cenzură................................................ ............ 161

Presa ca instrument. Primii paşi ........................................... 178

Momentul de libertate ....................................................... .... 190

Media în totalitarism ....................................................... ...... 202

Ficţiunea ca  instrument ....................................................... 235

Marele manipulator ....................................................... ........ 259

 

Note..................................................... ................................. 273

Bibliografie ....................................................... .................... 303

 

 

 

 

Preambul

 

 

 

 

În  lucrările dedicate istoriei propagandei, de  exemplu, sau altor forme  şi tehnici de comunicare în masă, tabla de materii este formata totdeauna dintr-o înşiruire de momente sau de etape  ale istoriei omenirii din care autorii desprind dovezi excepţionale ale utilizării manipulării asupra cetăţeanului. Niciodată nu vor lipsi Hitler şi ai lui, Stalin şi chinezii lui Mao, Biserica, în principiu cea catolică, sofiştii greci şi împăraţii romani. Vom citi mai mereu despre Congregatio de Propaganda Fide1 şi donaţia lui Constantin, despre Goebbels, Holocaust şi Ministerul Propagandei, despre  Gulag, lupta  de  clasă  şi Directiva NKVD numărul 3 din 2 iunie 1947, despre Revoluţia Culturală şi laogai2, despre cultul imperial, Nero şi Caligula, despre malformările istoriei în De bello Gallico, despre piramide, catedrale şi statui.  Şi  bineînţeles  despre  multe altele... Toate elemente credibile şi spectaculoase  ale fenomenului. Sunt identificate cu precizie datele apariţiei primei lucrări tipărite, a primului ziar şi a primei emisii radio, sunt  dovedite legăturile istorice dintre emergenţa anumitor mişcări sociale şi politice şi dezvoltarea mijloacelor de comunicare.

Fiecare secol scurs de la naşterea statalităţii are momentele lui de glorie – mai puţine cele  îndepărtate, tot mai multe spre prezent – ale intersecţiei dintre comunicare, evoluţie şi istorie. Legând  cu o  linie continuă  aceste vârfuri  se obţine perspectiva modului în care comunicarea (cu toate componentele ei) a determinat modelarea realităţii cunoscute nouă acum. Un lung şir de excese şi de acte geniale, care poate începe cu pşentul faraonic şi duce până la difuzarea în lumea întreagă de  către structurile abilitate ale armatei americane a imaginilor simulate în studio, care arătau  cetăţenilor planetei cum sunt distruse  de  la distanţă obiective ale armatei irakiene în timpul primului război din Golf.

Urmărind aceasta cale se creează imaginea unor evenimente în care comunicarea devine importantă, în care propaganda se revarsă asupra cetăţenilor, în care manipularea determină acţiuni care poate altfel nu ar fi avut loc. Acele întâmplări sunt evidente şi devin ele însele chiar esenţa fenomenului. Der Sturmer este propaganda, creştinul incendiator al Romei este manipularea, Reforma a reuşit datorită tiparului, Kennedy a devenit preşedinte datorită televiziunii. Analizele făcute pe  acest tip de evenimente exemplare conduc la identificarea şi cuantificarea întregului modei funcţional.

În ultima jumătate a secolului al XX-lea s-au teoretizat masiv comunicarea de masă şi

toate dezvoltările ce  decurg din ea. De  asemenea, prin prisma acestor teoretizări au fost explicate acţiuni ale structurilor sociale în contextul evoluţiei umanităţii: o parte din „clipele astrale ale istoriei este legată şi de comunicare. O parte şi mai mică este chiar determinată de

comunicare. În paralel cu ţesătura tuturor faptelor şi vorbelor care constituie cei cinci mii de

 

 

1 Congregația pentru Răspândirea Credinței.(nota editurii electronice – n.ed.el.)

2   Reforma prin  muncă  -  sistemul chinez de  a  pedepsi criminalii într-un mod  util  pentru stat.(n.ed.el.)

 

ani de civilizaţie – de la Egipt şi Sumer până în prezent – putem trasa un fir care leagă acele noduri în care comunicarea a influenţat istoria. Acest fir se îngroaşă tot mai mult spre secolul al XX-lea, când progresele tehnologice din media si cele  din ştiinţele sociale au permis o presiune sporită a fenomenului comunicaţional asupra societăţii.

Omul modern este o victimă probabilă a propagandei, omul modern este o victimă sigură a manipulării din partea organizaţiilor politice, dar şi a celor comerciale sau de media. Omul modern este măsurabil din punct de vedere sociologic, este determinabil din punct de vedere psihologic el este parte a unui organism complex, dar perfect analizabil care se numeşte opinie publică. Fiecare rând citit într-un ziar, fiecare film  văzut, fiecare reclamă întâlnită pe  drum, fiecare discurs politic, fiecare demers al societăţii civile  îl afundă şi mai mult într-o  lume a multiplelor opţiuni, toate precomandate, dar niciuna izvorâtă pur şi simplu din mintea sa. Un individ unidimensional prins între multiple canale de comunicare.

Toată această imagine, desigur îngroşată, ar fi valabilă dacă istoria ar începe într-un

punct şi s-ar sfârşi în altul. Dacă acest om  s-ar fi născut pentru prima dată, să zicem în

1920, atunci când a avut loc prima transmisie radio, sau mai devreme, în 1905, când a apărut teoria relativităţii restrânse, sau poate şi mai devreme, în 1869, când în Wyoming a existat primul sufragiu cu adevărat universal al epocii moderne, sau chiar şi mai devreme, în

1822, când papa Pius al VII-lea a decis să permită tipărirea cărţilor care vorbeau despre heliocentrism. Numai că omul la care facem referire s-a născut de  două ori. O dată atunci când i-a apărut specia şi a doua oară când s-a organizat social. Istoria sa începe deci  odată cu specia sa şi a doua oară cu sistemul social.

În toată existenţa sa socială acest om a fost manipulat. Fără tehnologie, fără sociologie, fără  psihologie, fără  advertising. Când acestea au apărut,  manipularea exista de  mult şi principiile ei erau deja acceptate atât de manipulat, cât şi de manipulator. Este clar că putem măsura mai uşor cum se produce aceasta la început de  secol XXI, având  alături  de  noi ştiinţa, tehnologia şi globalizarea. Dar firul roşu al comunicării, cel care se leagă de anumite noduri ale ţesăturii istoriei cunoscute, nu există decât dacă vrem să simplificăm foarte-foarte mult lucrurile.

În fapt, comunicarea este urzeala pe care s-a construit tot edificiul. Printr-un efort

cotidian, anonim şi, în general neinteresant,  de  comunicare, individul a fost  calibrat în interiorul sistemului social a cărui regulă fundamentală a fost şi a rămas supunerea. Convingerea nu s-a făcut nici prin conspiraţii, nici prin lovituri de forţă, ci prin rutină. Omul nu este supus de către televiziune, ci de liderul pe care-l vede  la televizor. Această supunere n-a deprins-o din septembrie 1930, când a avut loc prima emisiune TV, ci cu mult timp înainte. Liderul care l-a învăţat să se supună lui şi sistemului pe  care el îl conducea şi îl reprezenta nu a folosit sondajele de opinie pentru a identifica nevoile maselor, dar tot acestor nevoi – pe care le-a aflat prin mijloace mai rudimentare – s-a adresat şi tot prin rezolvarea acestora şi-a  dovedit utilitatea.  Aşa  cum, într-o  analiză a epocii de  după cel  de-al Doilea Război Mondial se constata că, deşi al treilea conflict nu a izbucnit vreodată, nu a trecut niciun singur minut fără un război pe  planetă, se poate spune că în toată istoria socială a omenirii nu a existat niciun minut  fără  comunicare în scop manipulatoriu purtată  între

 

ierarhie şi supuşi.

Tehnologia este ulterioară supunerii şi poate fi privită şi ca un produs al acesteia. Deşi doar epoca modernă a consacrat conceptul de  comunicare instituţionala  a creat pârghii pentru realizarea acesteia, tehnici pentru implementarea ei, şcoli pentru pregătirea comunicatorilor şi metode de  cercetare pentru stabilirea eficienţei comunicării, simultan cu crearea statului şi  cu consolidarea relaţiilor sociale, ierarhice şi funcţionale din interiorul său, liderul politic a simţit nevoia să comunice cu supuşii săi şi cu egalii săi, lideri ai altor ierarhii. Elementele care stau la baza acestei comunicări nu diferă fundamental de  marile campanii din ziua de   astăzi.  Modernizarea tehnicilor a atras  după  sine  diversificarea metodelor de comunicare, după cum modernizarea societăţii a atras după sine emanciparea publicului căruia  îi este dedicată comunicarea. Dar, în esenţă, reprezentanţii sistemului social încearcă acum ca şi în urmă cu multe mii de ani acelaşi lucru: să-şi asigure controlul câmpului informaţional în care evoluează populaţia din interiorul ierarhiei.

Răvăşite între cuvinte cu înţelesuri relativ apropiate (convingere, persuasiune, manipulare, propagandă), istoria şi analiza fenomenelor comunicării dintre ierarhie şi supus, dintre stat şi cetăţean s-au preocupat mult mai mult de subtilităţile psihologice ale dominaţiei decât de organizarea şi de implementarea strategiilor de comunicare. Oriunde privim înapoi, în cei  aproape cinci mii  de  ani de  istorie mai mult sau mai puţin  cunoscută a societăţii omeneşti, vom  găsi elemente similare cu tehnicile de comunicare, de persuadare, de manipulare, de propagandă (albă, neagră sau gri) ale contemporaneităţii.