False valori în ştiinţa românească
Din şcoală, din lecturi sau, în cazul celor mai norocoşi, din călătorii, mai toată lumea ştie câte ceva despre Ţara soarelui-răsare, Ţara celor o mie de lacuri sau Ţara lalelelor. Câţi au auzit însă despre Ţara bazaconiilor? Paradoxal, această ţară este mult, mai puţin cunoscută propriilor ei cetăţeni decât tărâmurile de peste mări. Faptul este datorat, desigur, înaltului nivel de cultură al menţionaţilor locuitori. E lucru ştiut că, de la înălţime, se vede până foarte departe, dar nu şi imediat sub picioare, realitate cunoscută încă din antichitatea greacă şi demonstrată (înaintea propriei sale teoreme) de Thales din Milet, care a căzut odată într-o groapă. Scoaterea lui din impas (şi de unde căzuse), zice legenda, s-a datorat unei femei trace, deci (printr-un şir de raţionamente cu care ne vom mai întâlni, dar cu care nu dorim să-l obosim pe cititor chiar de la început) unei (stră) moaşe a neamului românesc. Aceasta este şi una dintre misiunile cărţii de faţă: să-i scoată din gropile Ţării bazaconiilor pe cei care nu se uită pe unde calcă sau să-i ajute să evite contactul cu mâzga pe cei care (încă) nu şi-au pierdut echilibrul
De ce Ţara bazaconiilor, când, la prima (dar numai la prima) vedere, totul pare să se petreacă în România? Ce anume se petrece, se va vedea în corpul cărţii La o privire mai atentă (a doua, a treia sau cine ştie a câta), se poate observa însă că un număr important de oameni trec brusc de pe teritoriul scumpei noastre patrii în Ţara bazaconiilor, fără alt document de călătorie decât cărţile, articolele sau cuvântările descrise în capitolele care urmează Astfel, sfâşiaţi între două lumi, păţiţii rămân cu mintea acolo, în Ţara bazaconiilor, iar trupeşte se mai află încă în locurile de baştină Ei, şi? se va spune. Pe cine deranjează faptul că unii sunt plecaţi cu sorcova? Vom vedea însă că o migrare masivă spre Ţara bazaconiilor este. Dăunătoare şi pentru cei plecaţi, şi pentru cei rămaşi Bazaco- nizarea” este la fel de periculoasă ca o nouă invazie dinspre Mongolia, cu tot ce mai poate ea strângepe drum. Parcurgând această carte, cititorul nu se va mai lăsa însă (sperăm) ispitit cu atâta uşurinţă de mirajul sferelor înalte ale bazaconiilor.
În pofida sonorităţii ei neaoşe, „bazaconia” este (ca multe alte rele care ne vin dinafară) de origine slavă- heză-zakonije însemna fărădelege’. Odată ajuns la noi, cuvântul şi-a modificat sensul, dinspre tragic deviind spre rizibil Bazaconiile au, desigur, un caracter internaţional, fiind „fără frontiere”, dar noi vom încerca să ne limităm la cele autohtone, deoarece avem destule. Abundenţa, varietatea şi persistenţa lor îndreptăţesc pe deplin titlul cărţii Ieşirea din bazaconie, de pildă, care trebuie să recunaştem că ne-a surâs la un moment dat, ar fi fost inadmisibil de optimist
Diversitatea tipologică a bazaconiilor ne obligă să ne limităm la cele ştiinţifice. Cu alte cuvinte, în această carte se refutează câteva lucrări pseudoştiinţifice din domeniul academic, ingineresc sau din publicaţiile de popularizare. În acest fel se încearcă:
- încetinirea ritmului de emigrare spre Ţara bazaconiilor;
- reîntoarcerea, cel puţin a unora dintre cei aflaţi acolo;
- compromiterea reţelei care eliberează documente de călătorie.
Cartea face apel la iuţeala de minte şi băgarea de seamă a cititorilor, la spiritul lor critic, îndemnându-i la formarea unei opinii proprii cu privire la fiecare dintre problemele tratate.
Autorii de bazaconii au ocupat, ocupă sau încearcă să cucerească locuri importante în ierarhia academică, profesională sau politică Cu excepţia acestei introduceri, fiu vom intra însă în politică Regimurile sunt trecătoare, bazaconia e veşnică! Cel puţin în momentul de faţă, politica este tot un fel de Ţară a bazaconiilor, în care este uşor de intrat, dar greu de ieşit cu faţa curată Politica ştiinţei va fi totuşi atinsă, fie şi în treacăt, dar în punctele ei sensibile. Apariţia, proliferarea şi difuzarea bazaconiilor au fost favorizate, iar uneori, aşa cum s-a întâmplat la noi, direct provocate şi întreţinute de absenţa unor relaţii normale atât între putere şi comunitatea oamenilor de ştiinţă, cât şi între oamenii de ştiinţă înşişi, pe fondul lipsei de democraţie, agravată de dictatură Toate domeniile de activitate au avut de suferit, dar ştiinţa a fost în mod deosebit ţinta presiunilor politicului Rolul ştiinţei în societate n-a fost corect înţeles” sus”, dar nici formulat în mod coerent „jos”. Au fost impuse multe cercetări lipsite de perspectivă şi fără alte urmări decât irosirea de forţe umane şi de mijloace materiale. F’Legal” sau, mai ales, "ilegal”, mulţi oameni de ştiinţă au emigrat, lăsând goluri greu reparabile. Măsurile” represive de stopare a colaborărilor internaţionale au izolat ştiinţa românească de contextul european şi universal, contribuind la creşterea decalajului preexistent
Pe măsură ce se accentua criza economică, pentru a redresa situaţia se apela la ştiinţă, căreia i s-a cerut imposibilul. Deşi conştiente de absurditatea pretenţiilor oficiale, vârfurile Ştiinţei cui marşat, acceptându-le. Nu este de mirare că rezultatele întârziau să se arate, fapt care aţâţa nerăbdarea şi chiar mânia celor de „sus”. Pe acest fond s-a manifestat în toată splendoarea ei pseudoştiinţa, între altele, prin oferirea de soluţii providenţiale pentru toate problemele lumii contemporane. Teorii care explicau totul, invenţii epocale, motoare care nu consumau decât aer, randamente sfidătoare, medicamente miraculoase etc. Formau obiectul unor propuneri, obţineau brevete şi erau generos popularizate prin diverse mijloace, fiind, dacă nu încurajate, cel puţin tolerate de oficialităţi Oricum, ele erau folosite ca mijloc suplimentar de presiune asupra cercetătorilor oneşti, care evident că nu puteau anunţa rezultau atât de spectaculoase. Se manifestau chiar nemulţumiri faţă de legile” prea restrictive " ale naturii, care nu permiteau orice, şi era vehiculată ideea că legile respective ar trebui schimbate, cu aceeaşi dezinvoltură cu care erau schimbate reglementările juridice. Orice apel, fie şi timid, la bunul simţ era primit cu furie şi reprimat prin ameninţări Confuzia era totală, iar o decantare a valorilor, imposibilă în fruntea ştiinţei se afla o „savantă” fabricată de un aparat politic extrem de puternic, cu contribuţia directă a unor vârfuri ale cercetării româneşti şi cu complicitatea unor oameni de ştiinţă străini în acest context, orice critică devenea periculoasă, tabuurile extinzându-se rapid. Cu timpul, toţi cei care aveau cât de cât o funcţie de conducere în cercetare deveneau „intangibili”, prin’contagiune de la superiorii lor. Cu excepţia câtorva oaze în care se mai făcea ştiinţă autentică, dezbaterea critică, la obiect, a programelor de cercetare sau a rezultatelor ştiinţifice era din ce în ce mai dificilă Indicaţiile, relaţiile, protecţionismul etc. Făceau ravagii şi în ceea ce priveşte publicarea unor articole în periodice sau a cărţilor. Se tipăreau de toate, de la lucrări valoroase la banalităţi şi enormităţi în materie de ştiinţă*, în timp ce multe cărţi valoroase, originale sau traduceri, aşteptau. De teama unor eventuale consecinţe, publicaţiile îndulceau recenziile critice sau le refuzau de-a dreptul
S-ar părea că toate aceste lucruri ţin definitiv de trecut Eroare! Condiţiile s-au schimbat, dar urmările persistă. Nu a avut loc o triere a competenţelor. Scara de valori nu a fost restructurată, nici în citadela academică, nici în cercetare, nici în învăţământ, deşi unele modificări au avut loc. Până la extirparea bazaconiei, mai va.
Trebuie recunoscut că oamenii de ştiinţă rămân datori publicului larg, căruia îi este adresată cartea de faţă Cititorii au dreptul la o călăuză în marea de informaţii contradictorii din articole şi cărţi, din programele radioului şi ale televiziunii S-a mărit numărul de publicaţii cu rubrici pe teme ştiinţifice, dar, din păcate, multe sunt tratate la modul senzaţional, „după ureche”, neglijent, cu greşeli, sau eronate da capo al fine. A început totodată alunecarea de la ştiinţă spre obscurantism, fenomen pentru care au existat premise încă sub vechiul regim. Toate acestea nu pot fi lăsate fără ripostă.
În cele ce urmează, vom încerca să preluăm, în măsura puterilor noastre, câteva dintre datoriile enunţate.
Autorul consideră că tipărirea unui manuscris reprezintă un act public, o ieşire în arenă în faţa unui grup de oameni cărora nu le poţi însă recepta nici direct, nici imediat reacţia. Autorul acestei cărţi vede în cititori un aliat de nădejde, celălalt sprijin fiindu-i adevărul ştiinţific. Aceasta, în timp ce aliaţii bazaconiei sunt ignoranţa şi indiferenţa, fără de care pseudoştiinţa nu ar putea exista Din acest motiv, reacţia cea mai nedorită ar fi nepăsarea cititoruluifaţă de încercarea de a demonta mecanismul imposturii. Reacţia cea mai salutară ar fi un hohot de râs, un râs sănătos, din rărunchi, şi o dorinţă tot atât de sănătoasă de a cunoaşte. Cu această nădejde, să intrăm în subiect..
