I. Unu, doi, la pantofi şireturi leg
1.
Dispoziţia domnului Morley era înfiorătoare în ziua aceea, la ora micului dejun.
Critică şunca prăjită, vru să ştie de ce cafeaua părea un fel de noroi lichid şi declară că biscuiţii erau mai răi ca oricând.
Domnul Morley era un om mărunţel, cu maxilarul proeminent şi bărbia agresivă. Sora lui, care se ocupa de bunul mers al gospodăriei — o femeie înaltă, care semăna cu un dragon — îl privi cu un aer gânditor şi-l întrebă dacă nu cumva, şi de data aceasta, apa de baie fusese rece. Posac, el îi răspunse negativ şi îşi aruncă privirea pe ziare. În clipa următoare, proclamă că guvernul, a cărui incompetenţă o deplânsese până atunci, devenea de-a dreptul nefast.
Domnişoara Morley, cu vocea ei profundă, răspunse că era într-adevăr păcat. Miniştrii avuseseră, după părerea ei, o oarecare utilitate, indiferent de culoarea politică, şi insistă ca fratele ei să-i explice de ce politica prezentului cabinet era inoperantă, stupidă şi periculoasă.
Domnul Morley îi dădu satisfacţie, luă încă o ceaşcă din cafeaua pe care mai devreme o considerase odioasă, după care mărturisi în sfârşit motivul real al proastei lui dispoziţii.
— Toate tinerele sunt la fel! Nu se gândesc decât la ele şi nu te poţi bizui pe ele!
— Te referi la Gladys?
— Da. Tocmai m-a informat că mătuşa ei a avut un atac şi că, din acest motiv, este obligată să se ducă în Somerset.
— Este foarte neplăcut, dar ea nu are nici o vină!
Domnul Morley dădu din cap cu un aer posomorât:
— Şi cine-mi garantează că mătuşa ei a avut cu adevărat un atac şi că nu este vorba de o păcăleală pusă la cale cu tânărul acela atât de puţin recomandabil de care nu se desparte toată ziua? Probabil că au hotărât să-şi ia o zi de vacanţă, asta‑i!
— Mi-e greu să cred aşa ceva despre Gladys. Mi s-a părut întotdeauna că este foarte conştiincioasă.
— Desigur! Însă...
— Este o tânără inteligentă şi care-şi iubeşte munca. Tu însuţi mi-ai spus-o!
— Da, Georgina, aşa ţi-am spus. Dar asta era pe vremea când încă nu începuse să-l frecventeze pe individul acela dubios. În ultimul timp s-a schimbat mult. E de nerecunoscut. Visează, se gândeşte la altceva, este nervoasă...
Dragonul oftă profund:
— Ce vrei, Henry? Toate fetele sfârşesc prin a se îndrăgosti! N-ai ce face!
Domnul Morley replică pe un ton dur:
— Asta nu trebuie să le împiedice să-şi facă datoria! Am o secretară şi am nevoie de ea! Mai ales astăzi! Am câţiva bolnavi foarte importanţi... şi lucrul acesta mă agasează teribil!
— Sunt perfect de acord cu tine. À propos, tinerelul pe care l-ai angajat face progrese?
— Nu prea. Nu-i în stare să reţină ca lumea un nume, iar manierele lui sunt deplorabile! Dacă nu se schimbă, voi fi obligat să-l dau afară şi să angajez pe altcineva. Cred că metodele actuale de educaţie sunt deficitare. Par să formeze doar nişte tineri aiuriţi care nici măcar nu pricep ceea ce le spui, darmite să-şi amintească ceva!
Se uită la ceas apoi reluă:
— Plec. Am o dimineaţă foarte încărcată şi trebuie să-mi fac timp să mă ocup şi de doamna Sainsbury Seale. Suferă. O sfătuisem să meargă la Reilly, dar nici nu vrea să audă de el!
— O înţeleg!
— Reilly este foarte capabil. Îşi cunoaşte meseria...
— Îi tremură mâna, răspunse domnişoara Morley. Pentru mine nu este decât un beţivan!
Morley zâmbi şi, când se sculă de la masă, era din nou bine dispus.
— Ca de obicei, zise el, voi reveni pe la ora unu şi jumătate ca să ciugulesc ceva.
2.
La Savoy, domnul Amberiotis îşi explora dinţii cu o scobitoare şi surâdea.
Afacerile îi mergeau bine.
Norocul îl favoriza, ca întotdeauna. Nu-şi pierduse zadarnic timpul când îi spusese acelei toante câteva cuvinte amabile! De altfel, merita pe deplin ceea ce i se întâmpla. Întotdeauna fusese un om cumsecade şi ştiuse să se arate generos. Pe viitor ar putea deveni încă şi mai darnic. Imagini fericite i se perindau prin faţa ochilor. Micul Dimitri... Sau Constantopoulos, acest minunat Constantopopulos care se zbătea atât cu restaurantul lui... Ce grozavă surpriză pentru ei!
Scobitoarea atinse un punct sensibil şi domnul Amberiotis se strâmbă. Plăcutele anticipaţii dispărură. Un viitor mai apropiat şi destul de neliniştitor îl solicita pe domnul Amberiotis. Cu precauţie, el exploră cu vârful limbii o cavitate. Apoi îşi scoase din buzunar un carnet; ora 12, strada Queen Charlotte nr. 58.
Încercă să-şi regăsească optimismul de mai înainte. Zadarnice eforturi. Pentru moment, viitorul era cuprins în aceste câteva cuvinte: "Queen Charlotte Street, nr. 58, ora 12."
3.
La Glengowrie Court Hotel, în South Kensington, micul dejun fusese luat. Stând în hol, domnişoara Sainsbury şi doamna Bolitho conversau ca două vechi prietene. Locurile lor, în sala de mese, fiind apropiate, cele două se împrieteniseră în urmă cu opt zile, adică a doua zi după sosirea domnişoarei Sainsbury Seale.
— Ştii, dragă, că nu mă mai doare! Chiar deloc! Cred că voi telefona...
— Nu vei face aşa ceva! exclamă doamna Bolitho. Du-te la dentist şi termină o dată!
Doamna Bolitho era o femeie voinică, cu vocea gravă şi care părea născută pentru a comanda. Domnişoara Sainsbury Seale era o femeie de vreo 40 de ani, al cărei păr încărunţea în bucle aranjate neglijent. Hainele ei îţi dădeau o impresie bizară. Era genul "artist"; lornionul îi cădea mereu şi vorbea fără încetare.
— Dar, reluă ea, dacă-ţi spun că nu mă mai doare!
— Da! Numai că nu ai dormit aproape deloc toată noaptea.
— Aşa este! Însă acum sunt convinsă că nervul este mort.
— Motiv în plus ca să te duci la dentist!... Numai din cauza fricii nu ne ducem în astfel de cazuri. Ei bine, trebuie să te arăţi hotărâtă şi să sfârşeşti o dată!
Domnişoara Sainsbury Seale fu tentată să-i răspundă: "E uşor să vorbeşti! Se vede că nu-i vorba de dinţii dumitale!", dar se mulţumi să-i zică:
— Cred, scumpă prietenă, că ai dreptate. De altfel, domnul Morley lucrează cu multă blândeţe.
