CUPRINS:
Crezi c-or să ne bată? 3
O cafea lungă cu puţin lapte şi un pahar cu apă 8
CREZI C-OR SĂ NE BATĂ?
PERSONAJE:
PRIMUL.
AL DOILEA.
O celulă în care tocmai au fost închişi.
PRIMUL: Unde eşti? Mă auzi? Mă vezi?
AL DOILEA: Nu…
PRIMUL: Ce bestii… Toţi sunt nişte bestii…
AL DOILEA: Da…
PRIMUL: Crezi c-or să ne bată?
AL DOILEA: Da.
PRIMUL: Crezi c-or să ne omoare?
AL DOILEA: Nu.
PRIMUL: Eu, în orice caz, prefer să mă omoare decât să mă bată.
AL DOILEA: Nu au voie să ne omoare. Există, totuşi, nişte legi.
PRIMUL: Li se rupe de legi. Doar ei sunt cei care fac legile.
AL DOILEA: În orice caz, nu pot să ne omoare. Ce-am făcut noi ca să ne omoare?
PRIMUL: Ce-am făcut, ce n-am făcut… (Strigăte din exterior.)
PRIMUL: Auzi? Au început să bată.
AL DOILEA: Fă-te că n-auzi.
PRIMUL: Cum să n-auzi? Păi nu vezi cum ţipă?
AL DOILEA: Acoperă-ţi urechile. Gândeşte-te la altceva.
PRIMUL: Nu pot să mă gândesc la altceva. Nu suport să fiu bătut. N-au dreptul să ne bată. În orice caz, eu nu mă las, nu mă las bătut.
AL DOILEA: Linişteşte-te, or să ne dea câteva palme şi or să ne lase să plecăm. Asta-i tot.
PRIMUL: Nu e sigur.
AL DOILEA: Ba da.
PRIMUL: Ţi s-a întâmplat ţie, deja?
AL DOILEA: Nu, da’ ştiu eu cum se întâmplă de obicei.
PRIMUL: De unde ştii? Te-au mai luat vreodată, aşa, pe sus?
AL DOILEA: Nu, da’ mi-au povestit alţii cum se întâmplă. Îţi rad câteva palme, poate câţiva pumni, şi te lasă să pleci. Nu te pot ţine prea mult aici. Nici n-au loc, totul e plin.
PRIMUL: Chiar şi o singură palmă, eu nu suport. Nu suport, nu-mi place să mă atingă cineva, îmi vine să vomit numai când mă gândesc.
AL DOILEA: Hai, gata… N-ai să mori din două, trei palme.
PRIMUL: Pe mine nu m-a bătut nimeni niciodată. Nici măcar taică-meu n-a ridicat niciodată mâna asupra mea.
AL DOILEA: Nu te mai agita. Important e să te laşi bătut fără să-i iriţi. Să nu faci care cumva pe grozavul. Şi mai ales să nu ridici capul. Când or să înceapă să te bată, ţine capul aplecat şi priveşte în pământ.
PRIMUL: Nu… N-am să pot face niciodată aşa ceva…
AL DOILEA: Ba da, va trebui s-o faci că altfel rişti să ieşi de aici mutilat pe viaţă. Bagă-ţi asta în cap, motive să ne tortureze n-au, tot ce vor e să ne dea o lecţie.
PRIMUL: Ascultă, mie nu-mi place cum gândeşti.
AL DOILEA: Cum gândesc eu ar fi bine să gândeşti şi tu. Şi fii atent ce scoţi pe gură când or să înceapă să te bată. Dacă ţi se pune vreo întrebare răspunde politicos, da, nu, da, nu… depinde… Fără comentarii. Ai înţeles? Nici nu urli ca nebunul şi nici nu fă comentarii.
PRIMUL: A, nu, eu am să urlu ca nebunul.
AL DOILEA: Cu cât urli mai mult cu atât îi enervezi mai mult. Urlă şi tu puţin, cât să le faci plăcere, da’ nu prea mult. Mai ales nu trebuie să le dai impresia că opui rezistenţă. Arată că te doare, dar dozează, e important să ştii să dozeze.
PRIMUL: Sper c-or să înceapă cu tine.
AL DOILEA: Nu e sigur c-or să înceapă cu mine. Dar dacă or să înceapă cu mine, cu atât mai bine pentru tine, or să obosească tăbăcindu-mă şi ai să scapi tu mai uşor.
PRIMUL: Sincer să-ţi spun, aş vrea să înceapă să ne bată cât mai repede ca să scăpăm o dată.
AL DOILEA: A, nu, nu trebuie să-ţi faci iluzii… N-or să ne bată imediat, întâi or să ne mai ţină aici, ei ştiu bine că noi ştim ce ne aşteaptă şi că asta ne angoasează… S-ar putea să ne scoată de aici ca să ne bată pe la patru dimineaţa, sau poate chiar mâine la prânz. Depinde, cum au chef.
PRIMUL: Auzi, vreau să te rog ceva…
AL DOILEA: Ce?
PRIMUL: Dă-mi o palmă!
AL DOILEA: Ce?!
PRIMUL: Vreau să-mi dai o palmă. Ca să fiu pregătit… Vreau să-mi dau seama dacă pot să fac faţă.
AL DOILEA: Fi serios…
PRIMUL: Zău, te rog… Dă-mi o palmă… Dă-mi una ca şi cum ai fi… ca şi cum ai fi în locul lor…
AL DOILEA: Tu ai înnebunit?
PRIMUL: Nu, dar vreau să-mi dai o palmă… Hai, că-mi faci un bine, dă-mi una că altfel simt că mă sufoc… Dă-mi te rog o palmă că altfel încep să vomit…
AL DOILEA: Bine, unde vrei să te ating?
PRIMUL: Nu ştiu… unde vrei, dar hai o dată… hai, că prefer să fiu pregătit… Dar loveşte tare… Loveşte tare de la început.
AL DOILEA: Bine, închide ochii.
