Casa Misterelor de Edgar Wallace carti politiste autori straini

Capitolul I

În faţa portalului impună­tor al palatului Cainbury stătea nehotărât un individ. În acea clădire îşi aveau sediul vreo treizeci de întreprinderi diferite după cum se putea vedea pe firmele de la uşă. Îmbrăcămintea uzată şi ghetele scâlciate ale omului do­vedeau cu prisosinţă sărăcia lui. Părea să fie străin. Faţa complet rasă, cu trăsături aspre, era cam negricioasă iar deasupra ochilor întunecaţi avea două sprâncene drepte şi foarte negre.

După ce urcă cele câteva trepte ce duceau în holul clădirii, rămase gânditor, cercetând cu atenţie firmele. Dar iată că găsi ceea ce căuta. Sus de tot, pe lista loca­tarilor de la etajul al cincilea era trecută şi firma zia­rului Bârfa.

Scoţând din buzunarul vestei un anunţ decupat dintr-un alt ziar îl confruntă cu firma, apoi intră satisfăcut în clădire, aşteptând liftul.

Îşi încheiase paltonul până la ultimul nasture de sus căci gulerul îi era cam ros, cămaşa de pe el era neschim­bată de aproape o săptămână, pălăria îi era veche iar dacă cineva s-ar fi hotărât să-l privească mai cu atenţie ar fi văzut că ambele mănuşi erau pentru mâna stângă.

Când ajunse la etajul cinci, liftierul îi arătă cu o mu­tră acră sediul ziarului pe care-l căuta. Omul rămase pe loc uitându-se o vreme la uşa cu pricina. Pe partea de sus, din sticlă mată, era scris simplu: „Redacţia ziarului BÂRFA. Bateţi în uşă!”

Bătu la uşa care se deschise ca şi cum ar fi fost ma­nevrată de o mână nevăzută. Se miră deşi în fond nu era nimic extraordinar în faptul că o uşă se deschisese în mod automat. Intrând, se trezi într-o încăpere mobilată destul de sumar: o masă pe care se aflau câteva ziare şi alături de masă, un scaun; pe perete atârnau o hartă a Angliei şi un desen de Landseer. Se îndreptă spre uşa din partea cealaltă a camerei şi după o nouă şovăire, ciocăni cu discreţie.

— Intră! strigă o voce.

Străinul deschise uşa şi intră. Încăperea, mult mai spaţioasă decât prima, era mobilată foarte luxos: lămpi electrice cu abajururi frumoase aşezate de o parte şi de alta a biroului masiv de stejar sculptat cu multă artă iar pe unul din pereţi o bibliotecă plină cu cărţi. Cum pe birou era dezordine străinul presupuse că se afla în în­căperea principală a redacţiei. Însă ceea ce atrăgea cel mai mult atenţia era individul ce stătea la birou. Era un bărbat voinic şi judecând după voce, părea a fi de vârstă mijlocie. Obrazul nu i se vedea fiindcă şi-l ascun­sese după un văl de dantelă fină de mătase, tras ca o pungă peste cap şi legat cu un şiret pe sub bărbie. Văzând mirarea celuilalt, individul râse pe înfundate.

— Ia loc, zise el şi nu te speria!

— Vă asigur domnule că nu sunt câtuşi de puţin spe­riat. Nimic pe lume nu m-a scos până acum din sărite decât propria-mi sărăcie şi gândul că va trebui să mor sărac.

Voalatul tăcu o vreme.

— Ai venit în urma anunţului meu? întrebă el.

Străinul dădu uşor din cap.

— Am înţeles că aveţi nevoie de un om care să ştie să tacă, să cunoască două-trei limbi străine şi să fie sărac. Ei bine, domnule, eu cred că îndeplinesc aceste condiţii. Iar dacă aţi mai fi adăugat că respectivul tre­buie să fi avut o viaţă aventuroasă şi să fie lipsit de scrupule, aş fi îndeplinit cu vârf şi îndesat toate aceste condiţii.

Deşi nu-i putea vedea ochii, străinul îşi dădu seama că cel care stătea la birou îl observa cu multă atenţie.

— Cred că vei corespunde cerinţelor mele.

— Mai mult ca sigur, răspunse cu răceală şi nepă­sare vizitatorul. Acum aş dori să-mi spuneţi ce-mi puteţi oferi ca să văd dacă-mi convine slujba. Ca om de afaceri ştiţi că pentru încheierea unei tranzacţii e nevoie de consimţământul ambelor părţi. Dar mai întâi vă rog să-mi spuneţi care vor fi obligaţiile mele…

Mascatul se rezemă de speteaza scaunului şi-şi vârî mâinile în buzunare.

— Sunt editorul unui ziar modest, spuse el, citit mai ales de servitorii oamenilor bogaţi. Din când în când pri­mesc informaţii interesante despre aristocraţie şi despre nobilimea de la ţară, informaţii trimise de cameristele franceze cam isterice şi exaltate sau de valeţii italieni, dornici de răzbunare. Din păcate eu nu cunosc limbi străine; am însă ferma convingere că scrisorile acestea conţin multe lucruri interesante pe care aş dori să le cunosc. Iată de ce am nevoie de o persoană discretă care să-mi selecteze corespondenţa şi să-mi traducă în engleză tot ceea ce i se pare interesant şi în acelaşi timp să-mi facă şi câte un rezumat al scrisorilor venite de la acei oameni binevoitori. Ştii foarte bine că bărbaţii nu prea sunt virtuoşi, femeile şi mai puţin iar cei care angajează astfel de oameni sunt complet certaţi cu morala. De obicei servitorii au întotdeauna de povestit lucruri care nu fac cinste stăpânilor lor, istorii urâte, dragul meu. Dar nu mi-ai spus cum te cheamă…

— Poltavo, răspunse străinul după o scurtă ezitare.

— Italian sau polonez?

— Polonez.

— Ei bine, ţi-am spus că redacţia ziarului se căzneşte să adune cât mai multe ştiri despre tot ce se întâmplă în societatea înaltă; ne interesează mai ales ceea ce se pe­trece în culise. Dacă putem tipări ceea ce aflăm, nu ne dăm în lături şi tipărim. Dacă — şi ajungând aici ridică prevenitor degetul — intrăm în posesia unor amănunte deocheate, nu le aruncăm ci le păstrăm la arhivă pentru plăcerea noastră.

Spuse toate aceste lucruri, indiferent, nepăsător dar Poltavo nu se lăsă înşelat. Din nou se făcu linişte; voa­latul păru că se gândeşte la ceva.

— Unde locuieşti? întrebă el.

— Într-o căsuţă din Bloomsbury, la etajul patru.

— Când ai venit în Anglia? întrebă mascatul.

— Acum şase luni.

— De ce ai venit?

Poltavo ridică din umeri.

— De ce ai venit? insistă editorul.

— Pentru că am avut o divergenţă cu stimatul şef al poliţiei din San-Sebastian, răspunse el la fel de indi­ferent ca şi celălalt.

— Dacă mi-ai fi spus altceva nu te-aş fi angajat.

— De ce? întrebă mirat Poltavo.

— Pentru că n-ai fi spus adevărul. Divergenţa dumitale de păreri cu poliţia din San-Sebastian era legată de o sumă de bani care se volatilizase. Încăperea din care au dispărut banii se afla alături de camera dumitale despăr­ţită doar printr-o uşă. Deci dacă cineva ar fi fost atât de isteţ să descuie cu o cheie potrivită acea uşă, afacerea era rezolvată. Plecarea dumitale a fost dealtminteri determi­nată şi de faptul că n-ai fost în stare să-ţi achiţi nota la hotel.