Toate acestea s-au întimplat în vremuri demult uitate.
Soţia împăratului dragonilor zămislise un prunc în. ;:utece şi mereu poftea câte ceva neobişnuit. Dorinţele e. nu se mai isprăveau : azi râvnea una, mâine alta...
Zi de zi împăratul dragonilor îşi trimitea supuşii în cele patru vânturi, poruncindu-le să-i aducă nevesti-şi tot ou-i pofteşte inima. Sărmanii peşti se istoviseră de-atâta Alergătură, iar caracatiţa de-abia se mai ţinea pe pici oare.
Într-o bună zi, soţia împăratului mărilor spuse :
- Vreau ficat de maimuţă. Dacă nu-mi veţi aduce, să ştiţi că altceva nu pun în gură.
Amuţiră cu toţii. Se ştie că în mare nu trăiesc maimuţe. Pe uscat sunt o mulţime de maimuţe, nici vorbă, x.ar cum să ajungi până la ele ?
Împăratul chemă sfatul cel mare. În castelul de sub c,pe se strânseră o mulţime de peşti mari şi mici. Statură ei, chibzuiră, se frământară, dar nu le venea nimic în r. linte. Când, iată că se ivi, înotând agale, broasca ţestoasă c?a greoaie.
- Ehei, zise broasca, văd eu că fără mine nu faceţi nici o scofală. Eu plutesc pe ape, dar umblu tot atât de lesne şi pe pământ.' Mă strecor pe unde nu gândeşti cu gândul. Aşa încât, trimiteţi-mă pe mine, o să vă aduc eu o maimuţă.
Peştii se învoiră bucuroşi :
- Mergi sănătoasă ! îţi dorim să izbândeşti cât mai grabnic în treaba asta grea.
Ţestoasa porni să împlinească porunca împăratului. De cum ajunse la mal, văzu o maimuţă care se legăna pe creanga unui brad.
- Bună ziua, doamnă maimuţă, spuse ţestoasa. Ce zi minunată e azi ! E o adevărată plăcere să-ţi încălzeşti spinarea la soare. Dar, ia spune-mi, o întrebă ea netam-nesam, ai avut vreodată prilejul să intri într-un castel ? în castelul împăratului dragonilor, de pildă. Află că eu chiar de-acolo vin...
- Nu, răspunse maimuţa, n-am avut acest prilej. De auzit am auzit multe despre castelul împăratului dragonilor, dar de văzut, ce-i drept, nu l-am văzut cu ochii mei.
- Oho, păi atunci înseamnă că degeaba mai trăieşti pe lume ! întregul an, în castelul stăpânului mărilor domneşte primăvara. Şi ce bucate de soi se mănâncă acolo ! în viaţa ta nu te-ai înfruptat din asemenea bunătăţi. Nu vrei să mergi cu mine să-ţi arăt castelul acela neasemuit ! Suie-te pe spinarea mea şi te duc cât ai bate din palme.
Spinarea ţestoasei era lată şi plutea ca o barcă. Maimuţa se aşeză pe ea, bucuroasă să se legene pe valuri.
În scurtă vreme ajunseră la castelul împăratului dragonilor. Ţestoasa nu minţi se defel : în castel domnea o primăvară veşnică, şi era atât de frumos, încât îţi lua graiul. Zidurile lui, făurite din argint, aur şi mărgăritare, străluceau orbitor.
- Binevoieşte să aştepţi oleacă, doamnă maimuţă, spune ţestoasa. Eu dau o fugă până la împăratul dragonilor, să-l vestesc că i-a sosit un oaspete de seamă.
Dădu maimuţa jos din spinare chiar în faţa porţilor, şi alergă să dea de ştire împăratului. .
De strajă la porţi se nimerise să fie tocmai caracatiţa. Se vede că i se cam urî se stând de caraulă şi cum avea sămânţă de vorbă, începu s-o căineze pe maimuţă :
- Sărmană maimuţă, bag de seamă că eşti tare veselă, pesemne că nici nu ştii ce te-aşteaptă. Stăpâna noastră a poftit să guste din ficatul tău. Milă mi-e de tine. dar soarta ţi-e pecetluită, fiindcă de-aici, de pe fundul mării, nu mai ai cum să fugi.
Auzind aceasta, maimuţa înlemni de spaimă. Dar se prefăcu nepăsătoare şi rămase să aştepte mai departe, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Curând, se întoarse M ţestoasa :
- Doamnă maimuţă, împăratul nostru e bucuros să Ic primească. Vino cu mine să-ţi arăt castelul. O să ai ce vedea, e plin cu tot felul de minunăţii.
- Vai de mine şi de mine. ţestoase ! Aproape că mi-e ruşine să-ţi spim... Sunt atât de zăpăcită, încât mereu uit cile ceva. Acum, de pildă, mi-am spălat ficatul şi l-îm agăţat pe ramura unui brad, să se usuce. Am uitat cu totul de el şi sunt tare îngrijorată : dacă vine ploaia şi-l udă ? Dacă mi-l ciugulesc ciorile ? Du-mă degrabă înapoi l
Ţestoasa fierbea de ciudă, dar se feri să se dea în vileag, fiindcă n-avea ce face cu o.maimuţă fără ficat. De aceea spuse :
- într-adevăr, ar fi o mare-nenorocire ! Urcă-te repede pe spinarea mea.
Ţestoasa înotă din răsputeri până la ţărm. Când ajunseră aici, grăi către maimuţă :
- Du-te de-ţi ia ficatul şi să ne întoarcem fără zăbavă la castel. Vom ajunge tocmai bine la cină.
Maimuţa se caţără cu sprinteneală pe creanga cea mai înaltă a bradului, îşi frecă lăbuţele de bucurie şi începu -să râdă în hohote :
- Bun rămas pentru totdeauna, ţestoaso ! Eşti cea mai neroadă făptură de pe lume. Se vede că ai uitat vechea zicătoare : „Copacii nu cresc în mare şi nici ficatul în copaci". Haide, ia-ţi tălpăşiţa !
Ţestoasa, care nu putea să se caţere prin pomi, în- l ţelese că totul e pierdut. Se întoarse amărâtă şi umilită /î la slăpânitorul mărilor.
Auzind tărăşenia, cei de la castel începură să se în-; trebe : „De unde să fi aflat maimuţa ce-o paşte ? Cine să-i fi destăinuit adevărul ? Să ştiţi că nimeni altul decit ~< caracatiţa, doar ea era atunci de strajă la porţi !"
O însfăcară pe nesocotita de caracatiţă şi-o luară lai bătaie. Atât de tare o chelfăniră, încât îi fărâmară toatef oasele.
Limba care flecăreşte n-are oase. Caracatiţa de asemenea.