Trăiau cândva pe lume un bărbat cu femeia lui. Intr-o una zi li se născu un fecior. Tânăra mamă se bucură r.i'.spus şi se gândi pe dală să~i găsească pruncului un !.iurne frumos, pentru ca şi viaţa să-i fie frumoasă, asemenea numelui.
Cugetă ea trei zile şi trei nopţi la rând, se frământă, îşi scormoni mintea, dar între timp o boală nemiloasă îi curmă firul vieţii şi, dându-'şi duhul, abia mai izbuti să şoptească :
- O, în sfârşit l-am aflat ! Numiti-l Cioon...
Dar nu mai putu să-şi termine vorba şi copilul rămase cu numele rostit doar pe jumătate. Plin de mâhnire, dar nevoit să împlinească dorinţa răposatei, tatăl îl numi pe băiat Numai Cioon.
Nu peste multă vreme, tatăl lui Cioon se însura din nou. Nevasta de-a doua aduse şi ea pe lume un fiu.
Cineva îşi şoptise mamei, în mare taină, că dacă îi va d.a copilului un nume scurt, atunci şi viaţa lui va fi scurtă. Iar dimpotrivă, cu cât va fi numele mai lung, cu-atât viaţa îi va fi mai lungă şi mai fericită. Se hotărî, așadar, să-i găsească băiatului un nume lung, lung de tot. ca să trăiască mult şi" să .aibă parte de noroc. Se gândi <'a, se tot gândi, şi după multă bătaie de cap, iată ce nume nemaivăzut născoci : „Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toţi-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Dolofan, Bonza-Care-Se-Scal-dă-n-Bani, Bonza-Prostuţul, Bonza-Nu-Ştiu-Cum-Să-i-Mai-Zic, Bonza-Bogatul-Răsbogatul-Mai-Bogat-Ca-Toţi, Ceaşca-Şi-Ceainicul, Viteazul-Năzdrăvan, Muntele-de-Argint, Să-Se-Numească-într-un Fel, Să-Se-Numească-Ori-cum-Şi-Aşa-Şi-Pe-Dineolo-Şi-Tot-Aşa-Şi-Aşa-Şi-Aşa Tem-plu-Pe-Munte, Acoperiş-Pe-Templu, Brad-Pe-Acoperiş, Lună-Deasupra-Bradului, Hei-Hei-Creşti-Mai-Repede, Eisuke !"
De cum crescură mai mărişori cei doi fraţ, începură să se certe între ei. Plin de răutate, prâslea îl necăjea întruna pe fratele cel mare, făcându-i fel de* fel de şotii. Apoi se depărta grabnic şi începea să-l aţâţe, batjooorindu-l pentru numele lui ce scurt :
- Cioon-Cioon, Numai Cioon ! Cioon-Cioon, Numai Cioon !
leşindu-şi din fire, Cioon încerca la rândul său să-i ia în râs pentru numele lui nemaipomenit de lung şi începea să strige' pe nerăsuflate :
- Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toţi-Bonzii-Bonza, Bonza^Cel-Grăsuţ, Bonza-Cel-Care-Se-Spală... Ba nu, nu, aşa ! Bonza-Care Bonzăie... Ptiu, fir-ai afurisit cu numele tău !
I se împleticea limba şi i se suia sângele la cap de supărare, astfel incit niciodată nu izbutea să-i spună nu-. mele până la capăt. Iar între timp, frăţiorul îşi lua tălpăşiţa şi pas de-l mai ajunge !
De câte ori tatăl avea nevoie de vreun ajutor, îl striga, fireşte, pe băiatul cel mare, fiindcă numele acestuia era mai uşor de rostit:
- Cioon, fă aia ! Cioon, fă ailaltă !
Toată treaba o făcea numai Cioon. Pentru poznele lui copilăreşti, bietul Cioon îşi primea numaidecât pedeapsa :
- Hei, Cioon ia vino încoace să te urechez ! Na, să mai faci şi altădată, blestematule !
Când fratele cel mic făcea vreo boroboaţă, tatăl începea să-l strige ca să-i dea chelfăneala cuvenită :
- Bonza-Cel-Mare, Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toţi-Sonzii-Bonza, Bonza-Cel-Umflat, Bonza-Care-Face-Baie... Na c-am încurcat-o !
Obosit şi mânios, omul ofta şi dădea din mâini a lehamite, lăsându-se păgubaş.
Iar maică-sa nu mai putea de bucurie : „Ce bine că i-am găsit fiului meu un nume atât de lung !"
Odată, din nebăgare de seamă, jucându-se prin curte cu ceilalţi copii, Numai-Cioon căzu în fântână. Copiii începură să strige speriaţi :
- Săriţi, Cioon. a căzut în fântână ! Ajutor, Numai-Cioon a căzut în fântână !
Dădură fuga, unii cu scara, alţii cu frânghia, şi-l scoaseră pe Cioon din fântână.
Iar mama vitregă se gândea : „Aşadar, nu m-a minţit cine mi-a spus că un copil cu nume scurt n^are zile multe. L-au scos din fântână mai mult mort decât viu. Gata-gata să se prăpădească."
Peste câteva zile, copiii se jucau iarăşi prin curte, în jurul fântânii. Eisuke-Nume lung începu să se laude :
- Ascultaţi ce vă spun, Cioon a căzut în fântână fiindcă are un nume prea scurt. Eu însă pot să mă joc cât vreau şi cum vreau, n-o să păţesc nimic, fiindcă am un nume lung şi sunt tare norocos.
Nu sfârşi bine vorba, că se aplecă peste ghizduri şi întinzându-se după ciutură, bâldibâc, căzu în apă ca un bolovan. Inspăimântaţi. copiii dădură buzna în casă, după aj utor. Începură să strige pe întrecute :
- De data asta Bonza-Cel-Mare,Bonza-Cel-Mic, Bonza-Peste-Toţi-Bonzii-Bonza, Bonza-Cel-Rotofei, Bonza-Prostă-lăul... Ba nu, nu-i aşa ! Bonza-Nu-Ştiu-Cum-Il-Mai-Cheamă, Bonza-Intoarce-Banii-Cu-Lopata... Aşa o fi oare ? Bogătaşul-Bogătaşilor-Putred-De Bogat... Adică nu... Cel-Mai-Răsbogat-Dintre... Na. c-am uitat ! Vai, ce nenorocire !
Se încurcaseră de-a binelea. Se uitau unii la alţii, indemnându-se buimaci :
- Cum e mai departe ? Parcă Lingura-Şi-Strachina...' Ba nu, Perna-Şi-Plapoma... Binişor ! Staţi s-o luăm de la început... Piuliţa-Şi-Pisălogul ? Aduceţi-vă odată aminte, ce naiba ! Aha ! Ceaşca-Şi-Ceainicul. Iar pe urmă ? Căpetenia-Vitejilor... Ba nu. Nâzdrăvanul-Cel-Mare ! Care-Bea-Ceai... Nici pomeneală... Bea- Vinul -Ca-Apa... Parcă aşa era... Dar mai era ceva cu un munte... Aha !... Uncheaşul-Cu-Păr-Argintiu-De-Sub-Munte... Ba parcă nu... Moşnea-gul-StrăJucitor-Ca-Muntele-De-Gros, Să-Se-Cheme-Aşa-Şi-Altminteri-Cine-Şiie-Cum-Ba-Aşa-Ba-Altfel... Uf, greu mai e de ţinut minte... Stă-Casa-Pe-Deal, Paie-Vechi-Pe-Acoperiş, Pe-Paie-Motanul-Pândeşte-Şoarecele. Şoarecele-Ti-pa-Tipa... Aoleu, ni s-a încâlcit limba... Hei, veniţi repede, Eisuke a căzut în fântână !
Dădură fuga cu toţii să-l scoată, dar era prea târziu : - Eisuke-Nume lung pierise înecat.