In muntii Neamtului de Calistrat Hogas comentariu
Date despre autor si opera:
Scriitorul Calistrat Hogaș s-a născut la Tecuci, cu numele de Dimitriu. A fost fiul protopopului Gheorghe Dimitriu și al Mioarei Dimitriu (născută Stanciu). A fost înscris la școala publică, sub patronimicul Hogáș, din inițiativa învățătorului, Hogáș fiind porecla bunicului dinspre tată.
În 1907, cunoscându-l pe Garabet Ibrăileanu, Calistrat Hogaș s-a lăsat convins și a început colaborarea la revista Viața Românească, din nr. 2 ("Floricica"). În 1912, la editura Viața Românească s-a început tipărirea primei ediții a volumului "Pe drumuri de munte" de Calistrat Hogaș.
19 aprilie 1847: Se naşte la Tecuci (Jud. Galati), în familia preotului Gheorghe Dimitriu, cel pe care istoria literară îl va eterniza sub numele de
CALISTRAT HOGAŞ.
1855: Este înscris la şcoala publică, sub patronimicul Hogáş, din iniţiativa învăţătorului, Hogáş fiind porecla bunicului dinspre tată.
1860-1869: Urmează Academia Mihăileană, în generaţia lui A.D. Xenopol, Al. Lambrior, Vasile Conta, Gheorghe Panu şi alţii de care îl leagă prietenii durabile. După absolvirea liceului se înscrie la Facultatea de filozofie şi litere, tot din Iaşi, "branşa literară".
1869: În urma unui concurs, este numit profesor de "partea literară" la gimnaziul comunal din Piatra Neamţ şi, la foarte scurt timp - director.
17 ianuarie 1871: Se căsătoreşte cu fiica preotului Costache Gheorghiu din Piatra Neamţ, foarte tânăra şi sfioasa Elena, căreia scriitorul i se va adresa cu apelativul "Elencu".
La 19 aprilie 1976, s-a stins din viață la Piatra Neamț, în vârstă de 94 de ani, Domnișoara Sidonia C. Hogaș, în chiar ziua de naștere a ilustrului ei tată. Prin grija nepoatei surorii sale, d-na Elena Zbanț, a fost înmormântată la cimitirul "Eternitatea", împreună cu urna fratelui ei incinerat, Aetiu Hogaș.
Amantul naturii
„Amantul nestramutat al marilor privelisti ale naturii“, cel care de-a lungul vietii si-a trait vacantele batand Codrii Neamtului - a locuit intr-o casuta modesta, nu prea incapatoare pentru numeroasa-i familie. Asezata pe colt, la o intersectie principala, te invita si azi sa-i vezi interioarele, sa-ti aduci aminte de minunatele pagini din calatoriile sale montane, pigmentate la tot pasul cu glume si istorisiri pline de haz. Abia ce i-ai deschis portita si dai fata cu chipul „batranului satir“, purtand pe cap „palaria cat o roata de trasura“, dar lipsit de insufletirea de odinioara, caci „vestitul excursionist“ si-a lasat doar chipul cioplit in piatra si in poze si s-a mutat pe ceea lume…
Aflam de la custodele colectiei ca fostii sai elevi, carora le-a inchinat scrierile „in semn de dragoste si aducere aminte”, i-au multumit dupa talentul si posibilitatile lor. Unii i-au schitat portretul, altii i-au daruit bustul in marmura al lui Homer, caci “omul cu ochi de otel”, dupa cum il vedea Toparceanu, profesorul lor de greaca si latina ar fi, printr-o sincopa de veacuri, stranepot al marelui umanist al antichitatii. In sprijinul afirmatiei „depuneau marturie” ochii sai albastri, care, sub unele inflexiuni ale luminii, se opacizau aidoma celor ai genialului orb din Elada. Mai aflam ca Hogas s-a intitulat intotdeauna profesor si niciodata scriitor, iar in 1912, cand s-a pensionat, la 65 de ani, a primit o medalie – expusa intr-o vitrina – pe care se consemneaza „Ca rasplata a muncii pentru invatamant”.
Comentariu
"In muntii Neamtului" a aparut prima oara in revista „Viata romaneasca", in anul 1907.
Calistrat Hogas isi dedica intreaga sa opera literara descrierii muntilor. Inainte de el, Alecu Russo si Vasile Alecsandri au scris pagini entuziaste despre peisajul alpin modovenesc. Mare admirator al naturii. Hogas creeaza sub titlul "Pe drumuri de munte" ciclurile: "Amintiri dintr-o calatorie" si "In muntii Neamtului" in care zugraveste tablouri din natura ce incanta prin varietate si perspective largi "In muntii Neamtului" este un memorial de calatorie, una dintre cele mai frumoase si reprezentative evocari ale naturii patriei noastre.
Din cand in cand, descrierea peisajului montan este intrerupta de observatii, de cate o scurta meditatie, procedeu care are darul de a starni si mai mult interesul si curiozitatea cititorului: "Oare ziditorul a toata faptura n-a asezat cate o scanteie de viata si de simtire in fiecare lucru, de la om pana la firul de nisip?... De ce n-ar plange florile sau nu s-ar bucura si ele cu lacrimi de roua si de ce codrii nu s-ar tangui cu lacrimi de vânt'? Si de ce n-ar geme raurile cu eterne suspinari de ape." Hogas se manifesta ca un poet al naturii, ca un pictor, arhitect si povestitor; el divinizeaza natura, o vede ca un "templu" majestuos.
Muntii nu-i priveste decat rar de jos, urca pe culmi si admira totul intr-o desfasurare panoramica pana in departari. Templului i se canta o muzica potrivita: vanturi, furtuni cu acorduri tumultuoase. Hogas se distinge in creatia sa prin energie si robustete. Procedeele artistice folosite in descrierea naturii: exagerarea liniilor, ingrosarea contururilor, utilizarea ritmurilor si cadentelor muzicale, expunerea ampla si retorica contribuie la realizarea unor tablouri care se imprima usor in memorie. Toate acestea il impun pe Hogas ca pe un talentat cantaret al muntilor
Cele cinci texte care alcatuiesc ciclul povestesc etapele principale ale unei calatorii in Muntii Neamtului, prin indepartarea progresiva de oameni si de civilizatie (primul popas important, istorisit in Floricica, e la o mosie, unde calatorul e inconjurat de un grup numeros de tinere mondene si zburdalnice) si apoi reintoarcerea printre ei (La Tazlau este „epopeea" infruntarii fortelor dezlantuite ale apel, dar si „comedia" intalnirii cu un tip original de orasean in vacanta). Autorul calator are stiinta si interesul comunicarii cu semenii, fiind capabil sa se adapteze diapazonului existential al fiecaruia (fie ca o face cu adevarat, fie ca mimeaza numai, ironizand in subtext), dar cel mai bine pare sa se simta atunci cand se afla cu adevarat Singur (capitolul cu acest titlu relateaza punctul culminant al aventurii jubilatorii a omului ce se scufunda, si se confunda, chiar si numai cateva zile, in sanul naturii, neatinse si reinvigoratoare pana si in cele mai teribile manifestari ale sale).
Stilul hiperbolic (concretizat si in frecventa epitetelor imens, urias, nesfarsit si a altora de acelasi fel) se aplica atat personajului calatorului (care se foloseste de un cal „amarnic", ca in basme, e dotat cu o foame homerica si are capul plin de referinte livresti, totdeauna la indemana), cat si naturii (frageda si stralucitoare ca-n ziua dintai, dar si infricosatoare cand se dezlantuie intr-o furtuna, sau un puhoi de ape ce matura totul in cale), sau unora dintre oamenii intalniti in cale (si zugraviti in registrul monstruos-grotesc - cazul babei si fiicei din Spre Nichit - sau fabulos-uriesesc - ca Hutan si Sgribincea din La Tazlau). Hogaş e inzestrat cu un remarcabil dar descriptiv: tablourile sale de natura (ar merita comentate si comparate numeroasele „apusuri" si „rasarituri", fiecare aparte, fiecare sugestiv), niciodata prea lungi, stau marturie a unei sensibilitati mereu in stare de veghe si a unei imense iubiri pentru natura inca nepervertita de tehnica si de exploatarea mercantila. Lirismul de buna calitate al autorului nu risca niciodata sa cada in dulcegarie (decat, poate, in episodul, intr-un anume fel lateral, al vizitei la Floricica), pentru ca e in permanenta controlat de autoironie.
Fraza e ampla, ornata, metaforica, dar disciplinata de o solida cultura clasica si de obisnuinta claritatii latine. Confruntata cu un gen de text de o natagaduita originalitate (Calistrat Hogas nu are, cu adevarat, nici predecesori, nici imitatori), critica literara a ezitat intre recunoasterea placerii pe care o provoaca la lectura si severitatea indusa de prea marea evidenta a procedeelor, dupa cum a ezitat si atunci cand a fost vorba de a-l caracteriza pe autor conform unei grile generale, aplicabila intregii literaturi europene.