Risipitorul de Mircea Sântimbreanu
Vă voi pune tuturor cîteva întrebări. Recunosc, sînt întrebări atît de uşoare încît parcă mi-e şi ruşine să le numesc întrebări. Ştiu dinainte, răspunsul e unul singur, şi mai ştiu că mi-l spune pe nerăsuflate chiar şi cel mai mic copil din grupa mică. Şi totuşi, vă rog să le ascultaţi, pentru că mi s-a întîmplat să aud, oricît ar fi de necrezut, şi alte răspunsuri. Pe cuvînt de onoare. Dar iată prima întrebare:
— Ce se poate spune unui copil — în cazul de faţă lui Tase — care, de cîte ori are treabă la spălător, lasă robinetul deschis şi apa curge în neştire... Ei, ce se poate spune?
— Un singur lucru. Bravo, Tase! Nimic nu e mai minunat decît apa. Dă-i drumul, las-o să curgă toată ziua, nici nu ştii ce plăcere îmi faci.
— Şi cine a dat acest răspuns trăsnit? mă veţi întreba.
— Cum cine? O raţă. Pe cuvînt de onoare.
— O raţă într-o grădiniţă?
— Exact. Dar să vă pun a doua întrebare. Ce se poate spune unui copil — tot lui Tase — care la fiecare gustare îşi lasă bucăţi din pîinea cu unt şi marmeladă pe unde apucă? Ascult răspunsul!
— Păi, e unul singur şi anume: Minunat, Tase! Ce băiat generos eşti tu! Aşa să faci mereu, şi o să-ţi fiu recunoscător.
— Nu se poate, parcă v-aud. Cine să dea acest răspuns aiurit?
— Cum cine? Un purceluş. Pe cuvînt de onoare.
— Un purceluş în grădiniţă?
— Da. Dar să trecem la a treia întrebare. Ce se poate spune unui copil — îl ştiţi de-acum, e Tase — care de dimineaţa pîna seara împrăştie pretutindeni bucăţi de cretă, de hîrtie, cartoane şi creioane colorate?
— Răspunsul e limpede ca lumina zilei: Îţi mulţumesc, Tăsică, de-ai şti cîtă nevoie am eu de toate acestea!
— Şi cine a dat acest răspuns anapoda?
— Cum cine? Papagalul din grădiniţă! Dar hai să trecem la a patra întrebare. Ce se poate spune despre acelaşi Tase care îşi rătăceşte prin toată grădiniţa ba un ciorap, ba o batistă, ba un prosop? Şi totuşi, e cineva care îl felicită şi îi spune aşa:
— Ce bine, ce culcuş cald o să-mi fac din toate acestea! Bravo, Tase! Cine e? Cîinele ciobănesc.
— Nu se poate! O raţă, un purcel, un papagal, un cîine ciobănesc într-o grădiniţă? Nu, nu se poate!
— Ba da. Şi toţi aceştia îl laudă pe Tase. Pe cuvînt de onoare. Ce-i drept, sînt singurii lui lăudători. O, dar am uitat un amănunt. Un singur amănunt: şi raţa şi purcelul şi ceilalţi erau de plastilină.