I.
SCURTĂ ŞI MOHORÂTĂ, TOAMNA SUEDEZĂ îşi şi făcuse apariţia în grădina de la Tjorpa. Vântul murmura printre brazi. Vânt familiar, care iarna învăluia în lunga lui jelanie casa familiei Yvarsen.
Pe aleea centrală, printre stejarii aurii şi straturile rămase fără flori, Rholf-Harald, care cu trei săptămâni mai înainte îşi făcuse apariţia în mijlocul acelei familii atât de unite, îşi potrivea pasul după cel al Idei. Tânăra femeie îl primise cu multă căldură pe acel frate vitreg despre care nu ştiuse nimic atâta vreme.
Logodna ei cu Jorgens Meldgaard, căsătoria apropiată n-o cufundaseră într-o fericire egoistă, imensa dragoste faţă de ai săi o făcuse să înflorească din nou – toate incertitudinile, toate ambiţiile amare se risipiseră – şi acum era gata să dăruiască o bună parte din această tandreţe acelui tânăr cu nume de viking, rezervat şi ascuns.
— Am impresia, spuse ea râzând, că ţi-e greu să-mi spui pe nume. Că tata te intimidează un pic, mi se pare normal. Lăsând la o parte modestia, doctorul Yvarsen este o mare personalitate şi trecutul s-ar putea să ţi-l facă mai puţin apropiat. Cu timpul, vă veţi apropia totuşi unul de celălalt. Dar Erling, Flavie şi mama te-au primit cu braţele deschise. De mine ce să mai zic? Sunt atât de bucuroasă de a fi descoperit că mai am încă un frate! Mi-ar fi plăcut să copilărim împreună, să ne jucăm, să-ţi mărturisesc gândurile mele.
Rholf-Harald îşi înălţă capul. Ide îi văzu profilul, acel profil mândru, cu trăsături regulate, care amintea şi de frumuseţea lui Sigrid şi de frumuseţea lui Jan.
— Ide, răspunse cu blândeţe tânărul, copilăria mea nu-mi aparţine decât mie. Am fost de mic de tot un copil fără familie. Comandantul Eckeby – unchiul meu Kristoffer – n-a pretins niciodată să-mi ţină loc de tată. A fost susţinătorul şi educatorul meu, apoi cel mai bun prieten. Am avut şi câteva bucurii: o mică excursie pe mare, o furtună dezlănţuită, am văzut la marginea unei păduri o ceată de animale sălbatice, apoi un castel pe malul unui lac, într-un amurg de o rară frumuseţe. Dar nu m-am jucat niciodată aşa cum te-ai jucat tu. E adevărat că am fost lipsit de griji. Mă găseşti romantic şi nu ascund această înclinare, dimpotrivă, încă de foarte mic am simţit că venisem pe lume sub semnul fatalităţii.
— Nu poţi uita acest lucru?
— E foarte greu, Ide! Nu mai sunt un adolescent maleabil, ci un bărbat în toată firea. M-au format anumite sentimente care mi-au împietrit inima. Am trăit vreme îndelungată cu ranchiuna în suflet şi m-am obişnuit să fiu singur. Aici, la Tjorpa, toţi m-au primit ca pe un fiu sau ca pe un frate. Dar totul e încă prea proaspăt. Încearcă să mă înţelegi! Tu eşti atât de dreaptă şi de spontană! Nu pot să mă integrez fără efort în clanul vostru. Voi mă socotiţi ca pe unul de-ai voştri, dar eu mă consider ca un invitat, mai exact: ca „o mobilă nouă”.
— Totul se reduce la răbdare, zilele trec repede, iar viaţa ne aduce până la urmă şi bucurii.
O umbră fugară înceţoşa ochii Idei, vântul îi lipi câteva şuviţe de păr pe obrazul atât de delicat. Clătină din cap ca şi cum ar fi vrut să alunge tristele amintiri, apoi spuse:
— Eu a trebuit să-mi smulg bucată cu bucată fericirea.
— Da, tu ştii ce-i lupta, zilele negre, suferinţa!
— Rholf-Harald, acum sunt o femeie fericită şi aş dori ca şi tu să fii un bărbat fericit. Văd că ţi-ai pus în minte ceva. Îmi dau seama de acest lucru, după chipul tău. Ori de câte ori tata ia o hotărâre serioasă, are privirea asta pe care o ai tu acum, privire care pare că vrea să provoace soarta. Bărbia îi devine parcă mai pătrată, mai dură, aşa cum e a ta în acest moment. Nu vrei să-mi spui la ce te gândeşti?
Gura fermă a lui Rholf-Harald schiţă un surâs.
— Probabil că ţin foarte mult la tine, din moment ce-ţi împărtăşesc ideea mea care aproape că a devenit o idee fixă, dar care mi se pare întemeiată. În loc să aştept să aibă loc adevărata fuziune morală între. Doctorul Yvarsen şi mine, şi să cadă barierele dintre familia ta – acel bloc compact, ca de granit – şi înclinarea mea către singurătate, sunt convins că e necesar să. Mă maturizez sufleteşte. Vreme de câteva luni, un an, poate chiar şi mai mult, aş vrea să călătoresc, să văd diverse ţări cu tot ce au ele mai deosebit. Nu cunosc decât Suedia şi oraşul Paris, unde m-am născut şi pe care l-am părăsit când eram încă foarte mic, dar unde m-am reîntors mai târziu pentru a regăsi câteva urme ale trecutului. Sunt poet, cu alte cuvinte un animal destul de rar în zilele noastre. Alte ceruri, alte peisaje m-ar inspira. Mă voi gândi la voi toţi mai liber, mai detaşat, fiindcă depărtarea te face mult mai obiectiv, cum eu încă n-am ajuns să fiu. De îndată ce voi pleca de la Tjorpa, îi voi trimite o scrisoare tatălui tău şi cred că mă va înţelege.
— Tatăl meu! Ca şi cum n-ar fi şi tatăl tău! Mereu eziţi să-i spui „tată”. Da, te va înţelege. Va admite că din prea multă pudoare doreşti să eviţi o discuţie delicată. Îţi mulţumesc că ai avut încredere în mine. Dar te rog să nu mă mâhneşti plecând înainte de căsătoria mea.
— Când e? Peste zece zile? Sigur, pot să aştept până atunci şi-ţi făgăduiesc că voi fi de faţă la ceremonia de la biserică.
Cu un gest afectuos, Ide îşi strecură braţul sub cel al lui Rholf-Harald. Se strădui să-şi ascundă neliniştea care o tulbura. De ce trebuia să se gândească numai la nenorociri şi la primejdii? Fratele regăsit se va întoarce, dar când?
Cu trei săptămâni mai înainte, tânăra femeie nici măcar nu bănuia existenţa acestui nou venit. Prestigiul, seducţia sa erau de aşa natură, încât se impuseseră tuturor, în mod firesc. Absenţa lui avea să işte un mare gol mai ales în sufletul lui Jan şi, mai mult ca sigur, şi al Théresei.
