HARRY CLIFTON
1939-1941

1

— Numele meu este HARRY CLIFTON.

— Da, sigur, şi eu sunt Babe Ruth, a spus detectivul Kolowski în timp ce-şi aprindea o ţigară.

— Nu, a zis Harry, nu înţelegeţi, a fost o greşeală groaznică. Sunt Harry Clifton, un englez din Bristol. Am fost pe acelaşi vas cu Tom Bradshaw.

— Păstreaz-o pentru avocatul tău, a spus detectivul, suflând adânc şi umplând mica celulă cu un nor de fum.

— Nu am niciun avocat, a protestat Harry.

— Dacă aş fi în locul tău, fiule, m-aş gândi că dacă l-aş avea de partea mea pe Sefton Jelks ar fi singura mea speranţă.

— Cine este Sefton Jelks?

— Poate n-ai auzit de cel mai grozav avocat din New York, a spus detectivul, suflând alt norişor de fum, dar are întâlnire cu tine mâine-dimineaţă, la ora nouă şi Jelks nu iese din biroul lui dacă nu a fost plătit în avans.

— Dar… a început Harry, în timp ce Kolowski bătea cu palma în uşa celulei.

— Deci, când Jelks apare mâine-dimineaţă, a continuat Kolowski, ignorând întreruperea lui Harry, ar fi bine să te prezinţi cu o poveste mai convingătoare decât cea că au arestat pe cine nu trebuia. I-ai spus ofiţerului de la Imigrări că eşti Tom Bradshaw şi, dacă asta a fost suficient de bine pentru el, va fi suficient şi pentru judecător.

Uşa celulei s-a deschis, dar nu înainte ca detectivul să mai scoată un nor de fum care l-a făcut pe Harry să tuşească. Kolowski a ieşit pe coridor fără să mai spună nimic şi a trântit uşa după el. Harry s-a prăbuşit pe priciul fixat de zid şi şi-a rezemat capul pe o pernă tare ca piatra. S-a uitat la tavan şi a început să se gândească cum de ajunsese într-o celulă de închisoare în cealaltă parte a lumii, acuzat de crimă.

***

Uşa s-a deschis înainte ca lumina dimineţii să-şi croiască drum printre zăbrelele închisorii în celulă. În ciuda orei matinale, Harry era treaz.

Un gardian a intrat cu o tavă cu mâncare pe care Armata Salvării n-ar fi dat-o nici măcar unui vagabond lipsit de un sfanţ. După ce a pus tava pe măsuţa din lemn, a plecat fără să spună o vorbă.

Harry a luat o înghiţitură de mâncare înainte de a începe să se învârtă prin celulă. Cu fiecare pas, era din ce în ce mai încrezător că, de îndată ce-i va explica domnului Jelks motivul pentru care îşi schimbase numele cu cel al lui Tom Bradshaw, problema va fi rezolvată. Desigur că îl aştepta deportarea în cel mai rău caz, dar cum dorise de la început să se întoarcă în Anglia şi să intre în marină, asta nu-i deranja cu nimic planul iniţial.

La ora 8:55 a.m., Harry s-a aşezat pe marginea priciului, aşteptând cu nerăbdare să apară Jelks. Uşa masivă din metal nu s-a deschis până la nouă fără douăsprezece minute. Harry a sărit în sus când un gardian al închisorii s-a dat deoparte ca să-i permită unui bărbat înalt, elegant, cu părul argintiu să intre. Harry s-a gândit că avea cam aceeaşi vârstă cu bunicul lui. Domnul Jelks purta un costum cu vestă dungat, albastru-închis, o cămaşă albă şi o cravată în dungi. Privirea obosită de pe faţa lui dădea de înţeles că nu-l mai mira nimic.

— Bună dimineaţa, a zis el, zâmbindu-i uşor lui Harry. Mă cheamă Sefton Jelks. Sunt partener în firma Jelks, Myers şi Abernathy, iar clienţii mei, domnul şi doamna Bradshaw, m-au rugat să vă reprezint la proces.

Harry i-a oferit lui Jelks singurul scaun din celulă, de parcă ar fi fost un vechi prieten care venise în vizită la Oxford să bea un ceai cu el. S-a aplecat pe prici şi l-a urmărit pe avocat cum şi-a deschis servieta, şi-a scos o agendă galbenă şi a pus-o pe masă.

— Poate ar fi bine pentru început să-mi spuneţi cine sunteţi, pentru că amândoi ştim că nu sunteţi locotenentul Bradshaw.

Chiar dacă avocatul a fost surprins de povestea lui Harry, nu a arătat-o. Ţinându-şi capul aplecat, scria întruna în carnet în timp ce Harry îi explica cum ajunsese să-şi petreacă noaptea în închisoare. După ce a terminat, Harry a presupus că problema era rezolvată, pentru că avea un avocat vestit de partea lui – asta până ce a auzit prima întrebare a lui Jelks.

— Aţi spus că i-aţi scris mamei dumneavoastră în timp ce eraţi la bordul navei Kansas Star şi i-aţi explicat de ce aţi luat identitatea lui Bradshaw?

— Da, domnule. Nu vreau ca mama să sufere fără motiv şi să înţeleagă de ce am luat o astfel de hotărâre drastică.

— Da, înţeleg de ce v-aţi gândit că schimbarea identităţii ar putea rezolva toate problemele dumneavoastră actuale, fără să vă daţi seama că veţi fi implicat în altele, mai grave, a spus Jelks. Următoarea lui întrebare l-a surprins pe Harry şi mai mult. Vă amintiţi conţinutul scrisorii?

— Desigur. Am scris-o şi am rescris-o de atâtea ori, încât aş putea s-o reproduc aproape cuvânt cu cuvânt.

— Atunci permiteţi-mi să vă testez memoria, a spus Jelks şi, fără un alt cuvânt, a rupt o foaie din agendă şi i-a dat-o, împreună cu un stilou, lui Harry.

Harry a stat o vreme până ce şi-a amintit cuvintele exact, înainte de a începe să redea scrisoarea:

Draga mea mamă,

Am făcut tot posibilul să primeşti această scrisoare înainte că cineva să-ţi spună că am murit pe mare.

După cum se vede din data scrisorii, nu am murit când s-a scufundat Devonian, pe 4 septembrie. De fapt, am fost cules de pe mare de o navă americană şi sunt cât se poate de viu. Totuşi, s-a ivit o ocazie să-mi asum identitatea altcuiva şi am făcut-o sperând că te va elibera şi pe tine şi familia Barrington de multele probleme pe care le-am cauzat fără să vreau de-a lungul anilor.

Este important să-ţi dai seama că dragostea mea pentru Emma nu a scăzut deloc, departe de asta. Dar nu am dreptul să mă aştept ca ea să-şi petreacă restul vieţii agăţându-se de speranţa vană că în viitor voi fi capabil să dovedesc că Arthur Clifton şi nu Hugo Barrington a fost tatăl meu. Aşa, ea cel puţin va putea contempla un viitor în care să se lege de un alt bărbat. Îl invidiez pe acel om.

Am intenţia să mă întorc în Anglia curând. Dacă vei primi scrisori de la un Tom Bradshaw, să ştii că vor fi de fapt de la mine.

Vom lua legătura de îndată ce voi ajunge în Anglia, dar, între timp, trebuie să te rog să păstrezi acest secret la fel de bine cum l-ai păstrat şi pe al tău atâţia ani.

Fiul tău iubitor,

Harry