Viewing Single Post
AnnaE
#0

Capitolul I.

          Poliţistul care păzea intrarea în staţia Peshawar aruncă o privire surprinsă şi puţin dispreţuitoare pasagerului ce cobora dintr-o ricşă, modest mijloc de transport echipat cu o cabină înveselită de nişte desene naive şi de placaje din crom.

          Un fel de hippie îmbrăcat într-un costum pakistanez zdrenţăros, cu pantaloni bufanţi foarte largi şi cu o cămaşa ce-i ajungea până la genunchi şi bineînţeles, cu nelipsitul pancol1 pe o creştetul capului.

          Părul negru, prea lung, îi cobora în valuri năclăite pe umeri, iar când hipiotul trecu prin faţa lui, cu o raniţă pe umăr, poliţistul fu frapat de albeaţa pielii, ce contrasta cu barba neagră, de ochii lui de nebun, ce clipeau fără astâmpăr, străinul trăgea nervos dintr-un chiştoc, pe care-l ţinea cu o mână tremurătoare cu unghii jegoase.

          El îi aruncă poliţistului un surâs vag şi se pierdu în mulţimea din staţie. Poliţistul îl urmări cu privirea, dar nu-l opri. Erau treaba lui, într-adevăr, răufăcătorii şi hoţii. Dar acest hippie voia probabil să-şi cumpere niţel haşiş de la vreun camionagiu ce venea din Afganistan, iar asta nu-l privea.

          John Davidson se opri pentru a-şi aprinde o nouă ţigară, iluminând cu o privire scrutătoare împrejurimile. Un gard din sârmă ghimpată delimita un teren situat între Railway Road şi calea ferată, de-a lungul căreia se întindea un depozit. Mai multe camioane erau la încărcat, altele, pe butuci, aşteptau o ipotetică reparaţie. Şoferii se odihneau, lungiţi de-a dreptul pe jos, pe bucăţi zdrenţuite din ceea ce fuseseră cândva covoare.

          De-aici plecau toate camioanele cu destinaţia Afganistan. John Davidson aruncă o privire invidioasă unui şofer de camion care, instalat pe o cârpă, fuma haşiş şi-l privea la rândul lui. Însă confuz, stând lângă enorma lui semiremorcă Mercedes încărcată cu baxuri de ceai. Îşi făcea curaj pentru că-l aştepta etapa Kabul! Nouă ore de condus, cu traversarea trecătoarei Khyber, cu nenumăratele ei curbe periculoase, iar apoi punctul de frontieră Torkham şi Jalalabad, teatrul ambuscadelor neîntrerupte şi în sfârşit, devierea groaznică, chiar până în capitala afgană. Vreo cincisprezece camioane erau în curs de încărcare. Practic, tot ceaiul şi toate legumele consumate la Kabul veneau din Peshawar şi din valea Indului. John Davidson dădu roată semiremorcii, cercetând maşina, care-l interesa.

          Îşi şterse fruntea acoperită de broboane de sudoare. Deşi era aproape ora şase după-amiază, erau în continuare vreo patruzeci de grade afară, iar aerul îţi usca mucoasele. Târându-şi picioarele, tânărul hipiot se strecura printre camioanele superb colorate şi înveselite de desene naive şi de motive în crom drăgăstos decupate. Şoferii mai cocheţi chiar îşi înlocuiseră portierele din tablă cu uşi frumos sculptate din lemn!

          John Davidson trecu nebăgat în seamă şi se apropia din ce în ce pentru a arăta sub pancolul bej ud de transpiraţie o faţă de european. Strecurându-se printre camioane şi şoferi, ajunse chiar în spatele hangarului de încărcare. Uşurarea pe care o simţi îl făcu să uite câteva clipe de căldură. Un vechi Bedford, încărcat cu enorme scânduri din lemn se afla gară, într-un con de umbră. John Davidson scoase o hârtie şi verifica numărul: 8261, apoi litera „dari2” ce semnala înmatricularea de Kabul. Şoferul stătea aplecat şi pregătea ceaiul. Un tânăr bărbos, cu nasul gros. John Davidson se aşeză lângă el.

          — Salam alleikum…

          — Alleikum salam, mormăi politicos celălalt, fără să se oprească din ce făcea, după ce-i aruncă o privire.

          Hipiotul continuă în dialect:

          — Vii de la Kabul?

          — Da.

          — Ai ajuns demult?

          — De o oră.

          — Şi mujahedinii?

          Şoferul se încruntă:

          — Erau, după Jalalabad. A trebuit să le dau 2500 de afghani.

          Între graniţă şi Jalalabad, sovieticii renunţaseră să mai controleze drumul. John Davidson dădu din cap cu înţelegere, aşteptând ca celălalt să-şi toarne ceaiul într-un pahar. Şoferul îi întinse ceainicul:

          — Tehai shang? 3

          — Baleh4.

          Hipiotul scoase o cană de metal din raniţă. Ca întotdeauna, ceaiul era fierbinte şi foarte dulce. Cei doi băură în tăcere: în Pakistan, nu erau niciodată presaţi de timp. Nici de lucrurile importante. Când şoferul îşi goli paharul, John Davidson îl întrebă cu o voce egală:

          — Ţi-ai luat încărcătura de la Chardeh?

          Acesta era unul din cele două cartiere sudice ale Kabulului.

          — Da, confirmă afganul.

          Şoferul nu părea mirat de întrebare. John Davidson scuipă, cu gâtul uscat. Îşi pierduse toată buna educaţie englezească. În momentele sale de luciditate, îşi dădea seama că nu eră decât o epavă, ce avea să sfârşească pe o grămadă de gunoi. Într-un bazar, din cauza unei supradoze. Consulatul britanic îi oferise cu trei luni în urmă, un bilet pentru Londra. Hipiotul îl revânduse imediat. De cinci ani, se toi învârtea între Kabul, Peshawar şi Kashmir. Din zi în zi, mai distrus.

          O angoasă vagă începea să-l învăluie. Unde era cel pe care venise să-l caute, colegul său Bryan? Îşi aprinse o nouă ţigară, trase cu sete din ea un fum prelung şi se aplecă spre şofer.

          — Înainte de a pleca, nu te-ai întâlnit cumva cu cineva la Shahzada Market?

          Piaţa de schimb din Kabul, sediul central al traficului Afganul îi aruncă o privire pătrunzătoare, îşi mai turnă puţin ceai în pahar, îl aruncă, apoi îl reumplu. John Davidson îşi scarpină furios bustul pricăjit şi albicios. De ce nu-l aşteptase Bryan?

          — Da, lăsă să-i scape şoferul. Am văzut pe cineva la Shahzada.

          — Unde este?