Capitolul l.
În ciuda frigului! Înţepător care se lăsase peste Strasbourg de trei zile, Zohra Chabib simţea o minge de căldură care se răspândea din stomac în tot corpul, întărindu-l în treacăt mameloanele sânilor mari şi grei.
Era ora cinci şi jumătate fugind după-amiază. Sau mai degrabă seara, pentru că în această jumătate de noiembrie soarele îşi începuse deja coborârea în spatele barierei muntoase a Vosgilor, munţii care separau Alsacia de restul Franţei.
Cerul era de un albastru intens în locul unde apunea soarele, dar aproape că se înnegrise la est. Dincolo de Rin. Aerul rece şi imobil era de o transparenţă perfectă, aproape cristalină.
Erau deja trei zile de când se lăsase gerul peste Alsacia, dar Zohrei îi era cald. Diti ce în ce mai cald. pe măsură ce parcurgea străzile drepte s-l mohorâte ale cartierului Andre-Fortier. Situat între stadionul Meinau şi cartierul Neudorf.
Cu un gest rapid, îşi deschise pe jumătate fermoarul bluzonului albastru din scai căptuşit. Coborând privirea, constată că sfârcurile întărite erau gata să străpungă materialul puloverului decoltat şi mulat. Un surâs mândru i se aşternu pe buzele pline şi parcă prea roşii, chiar dacă în acel moment nu era machiată.
Amin va aprecia asta cu siguranţă.
Numai faptul că pronunţase mental numele celui din cauza căruia se găsea aici, o făcuse pe Zohra să simtă o umezeală călduţă punând stăpânire pe abdomenul deja cuprins de frisoane.
JUnin! Amin Al-Whalid. Era înnebunită după el încă de când avea treisprezece sau paisprezece ani. Asta însemna de vreo doi ani. Şi astăzi, în seara asta mai exact, venise momentul la care ea nici măcar nu îndrăznise vreodată să viseze.
Mai întâi, din cauză că nu era singura care îi făcea ochi dulci: jumătate din fetele cartierului Andre-Fortier nu se gândeau decât la un sigur lucru: să-l seducă pe Amin Al-Whalid şi să i se dăruiască. Un anumit număr dintre ele realizaseră chiar ceea ce îşi propuseseră. Pentru că la douăzeci şi trei de ani Amin avea sângele fierbinte şi, umbla vorba printre fete pa, în fiecare zi, se culca cu altă fată. în timp ce mergea de-a lungul clădirii C3, cea maj lungă din cartier, Zohra zâmbi din nou mândră.
În cele din urmă, ea fusese cea care câştigase. De fapt. Nu încercase niciodată să caute să-l ademenească pe Amin, să-l provoace sexual, aşa cum făceau celelalte fete, în special Yasmina, Sandrine şi chiar mironosiţa de Djemila. Toate cele amintite aveau avantajul enervant de a fi cu un an sau doi mai mari decât ea şi, mai ales, nu mai era virgine de foarte multă vreme.
În timp ce ea.
Ea era încă virgină.
În străfundul sufletului, nu simţea asta nici ca pe o mândrie, nici ca pe un handicap. După părerea ei, era doar o fată simplă în pas cu vremurile în care trăia şi credea că nu întâlnise încă băiatul suficient de interesant, suficient de atrăgător, de dulce şi de tandru, care să-l trezească pofta să-l ofere ca jertfă acest ultim vestigiu al copilăriei unei femei.
Acum credea că îl întâlnise: se numea Amin Al-Whalid. Doar că, până acum o săptămână, Zohra nu şi-ar fi putut imagina niciodată că inaccesibilul Amin, „naşul” majorităţii fetelor din cartier, ar fi putut să-şi coboare privirea către ea şi să o găsească pe gustul lui.
Şi tocmai asta se întâmplase acum opt zile. Când se gândea la cele întâmplate, Zohrei nu-l venea să creadă că ar fi putut acţiona şi altfel. Poate printr-un miracol.
În acea zi se întorcea de la centrul comercial situat la marginea cartierului Andre-Fortier sau „Cartierul” cum i se spunea aici, ca şi cum ar fi fost singurul care exista, ca şi cum lumea se termina la marginea blocurilor de acolo. Intrase în casa scărilor din blocul B4, unde, la etajul trei, locuia împreună cu mama şi bunicul, când Amin se ivise de nu se ştie unde.
Cu o ţigară în colţul gurii, cu un zâmbet seducător pe faţă şi un tricou mulat pe care scria „FUCK” cu litere strălucitoare şi prin care i se vedea bustul musculos, Amin se aşezase între ea şi uşa care-ducea la scări.
Zohra îşi simţise bătăile inimii accelerându-se atunci când Amin o învăluise cu privirea lui întunecată, virilă şi mângâietoare în acelaşi timp, oprindu-se în special asupra locurilor cele mai erotice de pe corpul ei, de care şi ea era conştientă.
Era mândră în special de sânii mari şi fermi, cu mameloane roşii oricând gata să se ridice şi de crupa rotundă şi foarte cambrată, pe care avea grijă să o pună în valoare îmbrăcându-se numai cu blugi mulaţi sau fuste scurte şi foarte strânse.
Mai ştia că băieţii nu erau insensibili nici la atracţia erotică exercitată de gura ei roşie, de buzele pline şi strălucitoare, de ochii mari şi negri şi de chipul puţin rotund, înconjurat de o cascadă de păr negru şi ondulat.
Pe scurt, Zohra ştia că e mai degrabă minionă. Dar acolo, în faţa lui Amin, simţise că toate calităţile ei de adolescentă beton se evaporaseră şi începuse să tremure din toate încheieturile, ca un puşti dus în biroul directorului şcolii.
— Ştii că te faci pe zi ce trece mai frumoasă? Îi spusese el strivindu-şi neglijent ţigara cu vârful adi-daşilor Nike. Parcă ai fi o floare pe cale să se deschidă.
Zohra era destul de inteligentă şi umbiată pentru a-şi da seama că vorbele lui Amin nu străluceau de originalitate; ar fi putut spune că erau chiar la limita de jos a banalităţii. Dar venind din partea lui. Aveau acelaşi efect cu o descărcare electrică violentă.
