Capitolul I.
Omul care se numea Julius Nieder îşi armă cu precauţie pistoletul, la adăpostul vestei sale de şantung împăturită şi aşezată pe locul de lângă el.
Era un pistolet Smith & Wesson calibrul 38 cu butoi, un model foarte obişnuit meşterit într-un atelier din Stanleyville. La război, ca la război.
Zgomotul uşor al cocoşului tras spre spate fu estompat de mugetul celor patru motoare ale aparatului DC 6 al Companiei Air Congo care lua înălţime pentru a scăpa de o tornadă precoce din acest început de iarnă tropicală.
Julius Nieder era foarte destins, în ciuda faptului că se pregătea pentru o treabă foarte delicată – un asasinat într-un avion cu vreo cincizeci de pasageri în jurul lui, fără nici un fel de complici. Totuşi, el care nu avea nimic dintr-un kamikadze, era ferm hotărât să coboare bine mersi la Bujumbura, capitala statului Burundi şi viitoarea escală, cu misiunea îndeplinită. Pentru asta trebuia un pic de îndrăzneală şi de noroc.
Omul pe care el trebuia să-l omoare se găsea în acelaşi rând de fotolii cu el, pe partea cealaltă a culoarului central, privind prin hubloul opus. Îi despărţea doar un singur pasager.
Era ora 6,30 şi se-nnoptase. Cea mai mare parte a pasagerilor moţăiau tolăniţi în fotoliile lor, aşteptând dineul şi sosirea la Bujumbura, prevăzută pentru ora zece.
Cea mai mare parte erau bătrâni locuitori albi din colonii care de câteva decenii beau coniac şi whisky iar chelnerul negru nu prididea făcând naveta până la bar pentru a-i aproviziona.
Doar Julius Nieder nu bea. El nu bea niciodată în timpul orelor de serviciu. Corpolent, cu faţa bronzată şi părul rar, el inspira încredere. Era totuşi unul dintre aventurierii cei mai periculoşi produşi de Congo şi unul dintre cei mai capabili în meseria de asasin.
El înşirase pe fotoliul alăturat reviste şi o servietă, tocmai pentru ca nimeni să nu fie tentat să se aşeze. Cu ochii închişi pe jumătate şi cu capul confortabil sprijinit de tetieră, el îşi supraveghea viitoarea victimă.
Aparatul DC 6 zbura liniştit menţinându-se la altitudinea de 6000 de metri deasupra pădurii tropicale, o masă verde şi compactă.
Înalt, blond, foarte elegant, într-un costum de pânză de în gri, omul care trebuia să moară îşi plimba ochii strălucitori de-a curmezişul hubloului. El se juca maşinal cu şevaliera pentru a-şi alunga plictiseala şi proasta dispoziţie. Pentru prima dată după mai mult timp, el punea piciorul în Africa, un continent pentru care nu manifesta nici o preferinţă, mai ales când revii în condiţii stranii şi cu destule şanse să efectuezi o călătorie fără întoarcere.
Când eşti un prinţ care are dreptul la titlul de Alteţă Serenisimă şi la câteva altele, când eşti descendent dintr-o familie austro-ungară, este greu să-ţi imaginezi că o asemenea persoană lucrează pentru un serviciu de informaţii, chiar dacă este vorba de atotputernica şi bogata Central Intelligence Agency, floarea spionajului SUA.
Astfel stând lucrurile, prinţul Malko Linge, SAS pentru prieteni şi pentru inamicii din informaţii, era muncit de gânduri negre. Sigur că el lucra pentru o cauză dreaptă: toate veniturile sale, destul de semnificative de altfel, erau înghiţite de refacerea castelului său din Austria unde spera să se retragă într-o bună zi. Acest voiaj nu-i spunea însă nimic bun.
Nimeni nu atentase încă la viaţa lui, dar asta se putea întâmpla oricând.
El călătorea sub adevăratul său nume şi cu un paşaport austriac, cu adevărata sa naţionalitate de origine şi cu o viză în regulă de intrare în Burundi, ceea ce nu era uşor de obţinut (Burundi era în plină revoluţie şi străinii nu erau primiţi cu braţele deschise, mai ales aceea ca Malko, care cu greu puteau susţine o raţiune plauzibilă a motivului călătoriei lor acolo).
Din fericire prietenul Allan Pap avea o relaţie la consulat. Totul se aranjase în trei zile. Din păcate, acest lucru atrăsese atenţia asupra lui Malko, deoarece această filieră era rezervată unei anumite categorii de oameni cărora venirea sa nu le era pe plac. Din acest motiv, Malko se aştepta la serioase neplăceri, dar el fusese încântat să părăsească atmosfera apăsătoare din Elisabethville.
În două ore urma să-nceapă sarabanda. Până atunci însă, avea tot dreptul la un pic de odihnă.
Alături de el, călătorea un grec unsuros şi negricios care încă de la plecare murmura o rugăciune neinteligibilă. În mod vădit, el nu agrea avionul care în opinia sa, îl apropia mai mult de salvatorul său.
Barmanul trecu pe culoarul central anunţând: se găsesc ţigări de vânzare în spate.
Grecul se ridică pentru a-l lăsa să treacă pe vecinul său dar nu se reaşeză. Se simţea mai în largul său plimbându-se.
Alţi pasageri de asemenea se ridicară pentru a merge în spate. Era o bună ocazie pentru a-şi dezmorţi picioarele.
Trecu o stewardesă care depuse câte un meniu în faţa fiecărui pasager: pâine prăjită cu caviar, escalop de viţel, salată, brânză, prăjituri. Air Congo făcea cheltuieli, nu glumă.
Julius Nieder, după ce stătuse cu ochii închişi un moment, îi redeschise mari şi se crispă imperceptibil. Omul blond îşi reocupase locul, îşi fixase o pernă mică sub cap şi sprijinit confortabil de hublou cu spatele aproape întors, dormea.
Grecul se plimba într-una în sus şi în jos şi nimic nu-l despărţea pe asasin de viitoarea sa victimă.
Julius Nieder îşi alesese această identitate cu uşurinţa cu care-ţi cumperi o cravată şi aştepta de mult o astfel de ocazie.
Mâna sa alunecă uşor spre vesta aşezată lângă el şi dispăru sub ea. Aceasta forma o cocoaşă, dar ar fi trebuit să ai o imaginaţie bogată ca să te gândeşti că acolo se găseşte un pistolet cu amortizor.
Julius Nieder ridică braţul o fracţiune de secundă. Mâna sa şi arma erau ascunse sub mâneca vestei.
