Capitolul I
— Davai! Davai!
Bruneta cu ochi albaştri şi scânteietori bătea din palme în ritmul îndrăcit al cântecului ţigănesc. La fiecare mişcare, sânii liberi sub bluza portocalie îi tresăltau ca şi cum ar fi vrut să scape din ea. Orchestra de la Mathyas Prince fusese smulsă din toropeală cu ajutorul mai multor bancnote de o sută de forinţi. Bacşişul fusese reintrodus în Ungaria de doi ani. Violonistul se aplecă în faţa mesei întinse, mânuind arcuşul din ce în ce mai repede, cu riscul să piardă bancnotele băgate între corzi. Mesenii se opriseră din mâncat urmărind spectacolul. Instalat la subsol, cel mai bun restaurant din Budapesta era împărţit în separeuri cu ajutorul unor paravane din lemn. Cei pentru care cântau muzicanţii ocupau masa cea mai bună, aşezată în faţa scării. Bruneta cu ochii albaştri ca lapislazuli avea doi bărbaţi la dreapta ei şi un altul, la stânga. Toţi erau instalaţi pe bancheta din fund, aflată cu faţa la orchestră. Patru bărbaţi cu aspect de funcţionari erau aşezaţi la o măsuţă ceva mai retrasă, în stânga banchetei. Cu un ultim acord, violonistul îşi termină cântecul. Imediat, bruneta îşi petrecu braţul pe după gâtul vecinului din dreapta şi îl sărută pe gură. Acesta nu avea deloc aspectul unui seducător. Avea o faţă rotundă şi buhăită de aparatcic1 bine hrănit, cu părul rar şi cărunt. Acesta se feri uşor şi zâmbi încurcat când bruneta se dezlipi de el. Bărbatul aşezat la dreapta lui îşi vârî capul în farfurie după ce îi aruncă fetei o privire profund dezaprobatoare. Avea o faţă de muncitor, destul de ridată, cu pielea măslinie şi părul negru şi des. Deşi stătea foarte drept la masă, capul său ajungea doar până la umărul vecinului său.
Mate Balázs, şeful Serviciilor Secrete maghiare mai avea doar un an până să iasă la pensie şi nu avea chef să aibă nici un chef de probleme. Întoarse capul către vecinul său şi-i spuse în momentul în care orchestra începea o melodie nouă:
— Suslov Elvtárs 2cred că sunteţi obosit…
Bărbatul sărutat de fată zâmbi şi spuse cu o voce cleioasă:
— Nu sunt obosit deloc, Mate József, mă distrez foarte bine. Orchestra asta este excelentă.
După tradiţia rusească, el nu folosea decât prenumele. Mate Balázs oftă în sinea lui. Voia că vizita ministrului rus de Interne să se termine cât mai repede. Mai dura două zile. Valeri Ilici Suslov venise să contribuie la strângerea relaţiilor sovieto-ungare în domeniul securităţii interne. Cu alte cuvinte, voia să se asigure că nu se va repeta niciodată „Primăvara de la Budapesta”. Vizita trebuia să se desfăşoare fără un tam-tam prea mare, sprijinită în mod discret de prezenţa a două divizii mecanizate ale Armatei Roşii, staţionate în regiunea Salgótarján. Mate Balázs era obişnuit cu aceste vizite periodice. De multă vreme renunţase la ideea că în ţara sa ar putea exista libertatea exprimării. Aplica legile impuse ungurilor de către sovietici, eliminând practic orice represiune politică. În clipa în care serviciile sale aflau de existenţa vreunui contestatar acesta era contactat în mod discret şi rugat să se expatrieze într-o ţară la alegere. Asta făcea ca în ţara sa să nu existe lagăre de concentrare, iar el să-şi poată petrece liniştit toate weekend-urile pe malul lacului Balaton, într-un bungalow neînregistrat în mod oficial, la fel ca multe altele din jurul său. Toate erau construite cu materiale cumpărate pe piaţa neagră.
Orchestra interpreta acum un cântec ţigănesc de inimă albastră. În mod maşinal, Mate Balázs îl lăsă pe chelner să-i umple din nou paharul cu vin roşu marca Elger, cea mai bună din ţară. Alcoolul, împreună cu mâncarea grea ungurească, îl făcură să cadă într-o stare de mole? Eala. Sunetele viorii îi mergeau la inimă. El îşi spuse cu amărăciune că dacă ar mai exista încă un an 1956, cu siguranţă ar fi împuşcat pentru colaborarea lui cu sovieticii atât de urâţi de poporul maghiar. Dar asta-i viaţa… Încetul cu încetul, localul începea să se golească. Mate Balázs ar fi trebuit să meargă la culcare, dar nu putea să se scoale de la masă înaintea oaspetelui său.
Or, sovieticul nu părea prea decis să plece. Vecina brunetă, cu capul lăsat pe umărul lui, asculta muzica ţinând ochii închişi.
Mate Balázs o blestemă în gând. La început fusese de-a dreptul încântat de faptul că una din secretarele sale se oferise să fie interpreta ministrului venit în vizită. Cei mai mulţi dintre unguri îi detestau pe puternicii lor vecini din Est. În ciuda rusificării în masă impuse de regimul comunist, nimeni nu părea să ştie vreun cuvânt în ruseşte. De altfel, atunci când se făcea vreo referire la ei, nu erau niciodată numiţi altfel decât „marii fraţi”. Szüszi Sibrik, care lucrase la Moscova, se exprima cursiv în limba rusă. În plus, era o femeie superbă şi liberă. Soţul ei divorţase de ea pentru ca apoi să se stabilească în Statele Unite. Ca să o răsplătească pentru faptul că se oferise de bună voie, Mate Balázs îi făcuse cadou o pereche de pantofi importaţi din Italia de unul dintre agenţii lui. Serviciile maghiare aveau ca ţintă Italia, fapt care permitea o contrabandă destul de prosperă. Oamenii lui Mate Balázs nu duceau lipsă de pantofi, de cămăşi şi nici de jamboane.
Ministrul sovietic îi făcu semn violonistului care se apropie de masă. Valeri Iliici Suslov îi strecură o bancnotă de o sută de forinţi între corzile arcuşului. Muzicantul se frânse în două şi începu să cânte o melodie extrem de languroasă.
„Asta mai lipsea acum” oftă în sinea lui Mate Balázs.
El se înclină în faţă încercând să atragă privirea celuilalt vecin al lui Szüszi Sibrik, colonelul Igor Petrovici Antonov, rezident KGB la Budapesta. Era o namilă cu părul negru, cu trăsăturile tăiate cu dalta, îmbrăcat numai în costume ce cădeau pe el ca nişte saci de cărbuni. Dacă ar fi crezut în Dumnezeu, cu siguranţă ar fi fost călugăr. Adevărul era că avea tendinţa supărătoare de a-l confunda pe Dumnezeu cu Comitetul Central al Partidului Comunist din URSS… Odată pe lună el se închidea împreună cu Mate Balázs în sediul Partidului Muncitoresc Maghiar, care găzduia şi MVA3.
Acolo, ei făceau analiza situaţiei. Mai întâi vorbeau despre situaţia internă, apoi, despre rezultatele obţinute de agenţii unguri implantaţi în Italia.
