Capitolul I.
Colonelul Lee Chang se grăbea cu gesturi precise, economice şi rapide, ce nu reflectau nici tumultul gândurilor sale şi nici bătăile dezordonate ale inimii sale. Se afla la o cumpănă a vieţii. Fiecare foaie de hârtie pe care o introducea în fotocopiator îi micşora greutatea ce îi atârna în stomac. O linişte absolută domnea în imensa sală cu pereţii acoperiţi cu dulapuri metalice, în care erau închişi treizeci de ani de secrete păzite cu ferocitate, la etajul opt al Institutului de ştiinţe şi tehnologie Ching-Shan. Era un organism militar anexat Institutului de cercetări asupra energiei nucleare, al cărui director adjunct era colonelul Chang. Cu ajutorul insignei cu pistă magnetică, ofiţerul superior taiwanez avea acces la toate secretele păstrate în cele două institute.
În vreme ce fasciculul de lumină al fotocopiatorului mătura ultimele documente, Chang îşi întoarse privirea către acele luminoase ale ceasului său, marca Navitimer, primit cadou de la logodnica sa, Jou-Yi. Iar avea să ajungă cu întârziere, dar nu avea de ales. Jou-Yi era deja resemnată în privinţa lipsei lui de punctualitate şi, ori de câte ori trebuiau să se întâlnească, îşi lua ceva de citit. Colonelul Chang, deschise capacul fotocopiatorului ca să schimbe documentul. Ar fi câştigat ceva mai mult timp dacă ar fi lăsat capacul deschis tot timpul, dar fulgerele luminoase ar fi putut fi observate din exterior. El lăsă capacul în jos şi apăsă pe butonul „print”. În acelaşi moment avu o senzaţie ciudată. Planşeul începuse să vibreze uşor sub picioare, ca şi cum ar fi fost aproape de o linie subterană de metrou. Acest lucru însă era exclus cu desăvârşire. Pe sub clădirile institutului nu trecea nici o linie de metrou.
Vibraţia se simţi şi mai puternic. Colonelul Chang ridică privirea şi pulsul i se acceleră brusc. Văzu globul luminos din tavan dublându-se ca volum, ca şi cum ar fi suferit de tulburări de vedere. Apoi întreaga încăpere fu scuturată puternic. Un tablou se desprinse de pe perete, tavanul începu să se onduleze, iar curentul electric se opri. Era cutremur de pământ!
În Taiwan, seismele erau ceva obişnuit, având o intensitate variabilă, dar aproape întotdeauna erau primejdioase, în ciuda măsurilor de protecţie antiseismică, care trebuiau respectate cu stricteţe. Colonelul simţi cum îl cuprinde panica. Clădirea putea să se prăbuşească dintr-o clipă în alta, sau să se deformeze, blocând toate ieşirile. Deja ascensoarele nu mai funcţionau, fiind decuplate automat la prima zgâlţâială. O sirenă începu să sune, anunţând că edificiul trebuie evacuat de urgenţă.
Lumina clipea încontinuu, ca un semnal mut de dezastru. Colonelul Chang înşfacă documentele copiate şi le puse teanc lângă aparat, apoi le vârî în servietă. Imobilul se clătină din nou. În câteva momente, echipele de securitate aveau să cutreiere clădirea în lung şi în lat ca să se asigure că nu se mai găsea nimeni în ea. Dacă l-ar fi găsit acolo copiind documentele ultrasecrete, ar fi fost dus direct în faţa plutonului de execuţie. De la 1 ianuarie 1947, data refondării Republicii Populare Chineze, creată prima dată la 1 ianuarie 1912 de către dr. Sunyat Sen, nu mai era de glumit cu securitatea în Taiwan. Goniţi din China de armata lui Mao Tse Dong, partizanii mareşalului Thang Kai Şi creaseră un stat puternic militarizat ce avea ca scop recâştigarea şi recucerirea patriei mame.
Acest obiectiv devenea însă din ce în ce mai utopic, pe măsură ce raportul de forţe se schimba, regimul lui Thang Kai Şi axându-se pe lupta împotriva comunismului.
National Security Bureau avea ca obiectiv contraspionajul în străinătate, cu agenţi ce acţionau sub acoperire diplomatică sau clandestin. În interiorul insulei, Ministry of Justice Investigation Bureau, un fel de FBI politic, cerceta fără încetare cele douăzeci şi două de milioane de taiwanezi, căutându-i pe trădători, adică pe toţi cei care lucrau pentru regimul comunist. Graţie contactelor cu anumite triade implantate în Taiwan şi în China continentală, puteau reuşi anumite manipulări deosebit de vicioase.
Şi pentru ca şefii de la Beijing să nu creadă că cei din Taiwan au renunţat la gândul recuceririi teritoriilor pierdute, Intelligence Bureau of the Ministry of Defense îşi trimitea adesea înotătorii de luptă ca să-i sâcâie şi să-i enerveze pe comunişti.
Aceste trei organisme exercitau o presiune puternică asupra întregii insule şi nimeni nu era ferit de investigaţiile lor. Aparatul represiv nu ezita să-i elimine cu discreţie pe cei pe care-i considerau duşmani. Uniţi contra unui inamic exterior, aproape ca israeliţii, locuitorii insulei acceptau această dictatură discretă. Aşa că Lee Chang nu ignora defel riscurile pe care şi le asumase.
El adună repede documentele pe care le copiase şi le puse înapoi în clasoare şi în seifurile pe care le închise cu un cod secret. Uşurarea îi fu de scurtă durată. În clipa în care se precipită la servieta rămasă pe fotocopiator, lumina se stinse. În întuneric, urletul sirenei de alertă părea încă şi mai sinistru. Din nou, planşeul se clătină sub picioare, iar el înţepeni cuprins de o frică viscerală, ca în orice catastrofă naturală. Se şi vedea strivit sub dărâmături.
Fotocopiatorul era deja închis. Luându-şi servieta, colonelul Chang se repezi afară pe culoar şi auzi glasuri strigând. Echipele de securitate controlau clădirea. El se precipită pe scări, ghidat de luminile de securitate. Clădirea se cutremura şi structura metalică scotea nişte sunete înfricoşătoare. Plăci întregi se desprindeau din pereţi, uşile se deschideau singure, iar treptele se zgâlţâiau sub picioare.
Când se văzu la parter cu sufletul la gură, cutremurul se mai domolise, dar o eventuală alunecare de teren ar fi putut surveni în orice clipă, transformând institutul într-un morman de fiare vechi. Când ieşi în curte începu să alerge către maşina sa Hunday. În asemenea împrejurări, nu ar fi mirat pe nimeni. Văzu luminile unor lanterne şi o voce îl întrebă:
— Mai este cineva în clădire?
— Nu, nu cred, bâlbâi colonelul în timp ce se urca la volan. Ceva se desprinse din acoperiş şi se zdrobi cu un zgomot surd lângă vehiculul său.
