CAPITOLUL I.
Prinţul Said Hadj Al Fujallah îşi introduse mâna în cupa conţinând vreo treizeci de ceasuri Piaget, toate din aur masiv şi luă unul la-ntâmplare, verificând dacă merge şi-l puse la mână.
Încă de când începuse să adune fabuloasa sa bogăţie, el avea obiceiul să le arunce pe cele care se opreau. Acum le păstra în această cupă din care valetul său Jafar, le lua şi le punea în mers pe măsură ce se opreau.
Prinţul întoarse şeaua veche pentru cămilă de care-i plăcea să se rezeme pentru a citi Coranul ridică o perdea neagră de velur şi intră în camera vecină, „barul” său, la fel ca-n fiecare casă de bogătaş kuweitian.
Consumul de băuturi alcoolice fiind interzis cu trei ani în urmă, toţi cei care aveau posibilităţi, îşi instalaseră la locuinţa lor o cameră, mereu încuiată, unde stocau scotchul cumpărat de pe piaţa neagră cu patru dinari1 sticla şi-l consumau departe de privirile servitorilor lor.
Said Hadj Al Fujallah adăugase la intrarea în această cameră un pat imens foarte jos pentru a combina plăcerea cărnii cu beţia alcoolului.
O veioză difuzând o lumină slabă, scotea în evidenţă o masă de păr blond împrăştiat pe pat. Deşi era mai mult frig la acest sfârşit de decembrie, fata blondă dormea dezbrăcată, întinsă pe o parte cu o mână pe covorul din lână bej, cadou din partea emirului din Ohofar către prinţul Said. Pereţii de marmură roz aveau o blândă strălucire în penumbră. Acesta se aplecă asupra patului, îşi puse degetele cărnoase pe c… l tinerei fete, urmărind cu blândeţe linia care separa fesele agresiv de rotunde, terminând periplul între coapsele fusiforme. Blonda se mişcă, fără însă să se trezească. Faţa de vultur plictisit a prinţului Said se crispă imperceptibil de dorinţă. El se gândi că va avea la dispoziţie tot timpul să o posede din nou atunci când se va întoarce. Ea se numea Marietta, era englezoaică şi o împrumutase pentru o săptămână de la una din cele mai bune agenţii de call-girls din Europa. Ea urma să plece cu un Boeing 707 al Kuweit-Airways. Prinţul Said o contemplă. Marietta era exact ce-şi dorea el: blondă, cu sâni grei şi tari, cu coapsele şi pulpele grăsuţe şi elastice, confortabile ca la egiptene. Prinţul Said însă, era snob: el aprecia că sângele său de văr al emirului Kuweitului îi impunea să se distreze cu europene, chiar dacă acestea erau de zece ori mai costisitoare decât o egipteană. Desigur că asta îi punea probleme deoarece lista sa civilă, deşi generos garnisită de emir, nu era totuşi inepuizabilă. Totuşi, acesta din urmă era departe de a fi meschin cu familia sa, plecând de la principiul că atunci când cineva cheltuie, nu se gândeşte la asasinat, metoda obişnuită de a obţine tronul în Golful Persic fiind aceea de a tăia gâtul deţinătorului titlului.
Din fericire prinţul Said nu era nici ambiţios nici fanatic. El se mulţumea să cultive cele trei surse ale fericirii conform părerii sale: aroganţa, risipa şi venalitatea, fălindu-se în plus cu modernismul lui, cumpărând de fiecare dată când mergea în Europa câte treizeci de costume de haine pe care le arunca după ce le purta odată, ca pe kleenexuri.
Un altul dintre verii lui îndepărtaţi, emirul Dhofarului, deja dobândise reputaţia unui suveran luminat înlocuind lapidarea femeilor adultere prin condamnarea la moarte cu lovituri de baston, după ce au fost băgate într-un sac.
Îmbrăcat în continuare în singura sa hlamidă princiară, prinţul Said se depărtă de pat cu regret. El nu înţelegea generaţia precedentă. Tatăl său îi mărturisise că el nu văzuse nici o femeie mâncând şi bând, nici chiar pe mama sa. El nici măcar nu-şi dăduse osteneala să ridice vălul tuturor soţiilor sale, dându-le în acest fel un omagiu, ceea ce era poate mai bine deoarece ele nu semănau toate cu strălucitoarea Marietta.
Dacă faţa ei ar fi fost o idee mai puţin colţuroasă şi bărbia mai puţin voluntară, ea ar fi fost perfectă.
Prinţul Said luă de jos o dişdaşa2 din borangic şi se-mbrăcă cu ea pentru a disimula corpul său scheletic. El mânca totuşi ca un înfometat pentru a-şi susţine bulimia sexuală. Sub veşmânt îşi fixă chiar pe piele o centură de care era agăţat un holster conţinând un revolver Smith & Wesson de calibru 38 cu ţeava de două degete, un mic obuzier, apoi îşi puse pe cap un kouffieh alb cu o agrafă împodobită cu fir de aur.
Înainte de a pleca, el se aşeză pe vine în faţa unui cufăr din lemn de abanos pe care-l deschise şi băgă în el sticla de J&B începută. Mobila era plină cu băuturi alcoolice de marcă precum J&B, Dom Perignon, trecând pe la coniacul Gaston de Lagrange, Moet & Chardon, votca Laika şi chiar o sticlă de, Château-Margaux 1945.
Prinţul Said încuie cufărul de două ori. Era inutil să dai idei proaste servitorilor.
Marietta continua să doarmă. Kuweitianul îşi puse ochelarii negri, îşi luă portţigaretul şi aruncă peste dişdaşa o capă mare din mătase neagră.
Sub arcadele curţii interioare el fu cuprins de un frison. O ploaie fină şi glacială îi biciui faţa. Vara, când sufla şamalul – vântul deşertului – afară erau 550, dar o săptămână pe an, termometrul cobora aproape de 00 ca în această dimineaţă.
Prinţul Said, înfrigurat, se uită chiorâş la duzina de Cadillacuri de toate culorile aliniate în garaj.
În urmă cu treizeci de ani, nu existau decât beduini şi pescuitori de perle în Kuweit. Acum întors spre Mecca la ora rugăciunii, emirul Kuweitului întreba: „Doamne spune-mi ce trebuie să fac cu toţi aceşti bani!”. Această problemă nu exista pentru vărul său Said Hadj Al Fujallah. Acesta din urmă cunoştea posibilitatea de a transforma petrolul în bucurii foarte pământeşti şi cheltuia cu cea mai mare neruşinare.
După o ezitare de câteva clipe, el se-ndreptă spre un Cadillac Eldorado de culoare galben canar şi lansă un ordin cu voce stridentă:
— Jafar!
Servitorul palestinian ieşi din casă fugind şi se-nclină adânc în faţa stăpânului său.
