Capitolul I.
Igor Aleksandrovici Zakaiev contemplă cerul plin de stele şi se simţi stăpânul lumii. Din sud, sufla o briză uşoară, aducând cu ea o căldură plăcută care adăuga aniversării lui un fast deosebit. Sărbătorirea împlinirii celor patruzeci decani pe Coasta de Azur era într-adevăr o plăcere căzută din cer. În picioare, într-un colţ al terasei de unde se vedea întreaga proprietate, Igor Aleksandrovici îşi privea invitaţii care luaseră cu asalt bufetul instalat pe vasta esplanadă cu dale din marmură, ce înconjura piscina.
Smochingurile se amestecau printre rochiile elegante de seară. Se aflau aici cele mai frumoase femei de pe Coasta de Azur, însoţite de oamenii cei mai importanţi, deja Monte Carlo până la Saint-Tropez. Unii dintre ei veniseră şi mai de departe special pentru această seară. Cei care făcuseră deja turul bufetului dansau acum legănaţi de acordurile unei orchestre braziliene. Până şi celor mai blazaţi locuitori din Monaco, ce veniseră până la Cap d'Antibes, li se părea că erau deja pe altă planetă. Însă pe Igor Aleksandrovici îl considerau ca pe unul de-ai lor, căci locuia în principat, unde închiria pe un an întreg un apartament la Hotel de Paris. Cumpărase această proprietate ca să dea petreceri şi să facă pe miliardarul rus extravagant şi puţin nebun, comandând un conteiner plin cu mobilier de la arhitectul Claude Dalie, ce depăşise suma de cinci sute de mii de dolari. Dar, majoritatea timpului, vila era nelocuită sau împrumutată prietenilor lui din Moscova, care nu reuşiseră în viaţă la fel de bine ca Igor Zakaiev.
Orchestra se opri din cântat, iar proiectoarele care luminau esplanada de jur-împrejurul piscinei se stinseră. Numai razele de lună plină mai lăsau să se întrezărească siluetele invitaţilor care se opriseră din mâncat şi din dansat, întrebându-se ce surpriză le mai rezerva stăpânul casei. Două proiectoare se aprinseră din nou luminând capul scării maiestuoase ce cobora de pe terasă lângă piscină. Deodată, în lumina reflectoarelor îşi făcură apariţia două fiinţe neaşteptate: doi negri cu constituţie atletică, cu trupurile unse cu ulei, ca sclavii din Antichitate, doar cu o eşarfă albă prinsă în jurul coapselor, purtând pe braţe un talger mare din aramă pe care stătea, nemişcată ca o nimfă, o superbă tânără brunetă cu părul scurt şi negru ca abanosul semănând cu o cască. Avea umerii goi şi purta un furou argintiu foarte decoltat din zale, care îi ajungea până la glezne, dar lăsa să se vadă pieptul plin.
Parcă ar fi fost o scenă dintr-un film de aventuri cu subiect mitologic. De altminteri, rusul se inspirase dintr-un asemenea film. Urmări cu privirea cum coborau foarte încet scările şi simţi subit un foc mistuitor în pântece. Nu s-ar plictisi niciodată de frumuseţea aproape ireală a amantei sale, Elena Ivanovna. O cunoscuse cu doi ani în urmă la Moscova, într-o discotecă şic, Monte Carto, frecventată de „ruşii noi” şi de „bandiţi”1. Era însoţită de un bărbat care putea să-i fie tată şi dansa pe loc, sprijinindu-se de balustrada care împrejmuia ringul de dans. Era atât de strălucitoare şi atât de sexy, încât Igor uită numaidecât de târfa care stătea agăţată de braţul lui. Cunoştea toată lumea care se afla în discotecă. După două ore, când scăpase de cavalerul incomod – proprietarul magazinului de blănuri pentru care Elena făcuse o prezentare – o avea deja pe tânără la masa lui. Arogantă şi cu privirea pierdută, ea abia îi răspundea lui Igor la întrebări din vârful buzelor, în timp ce fuma cele mai ieftine ţigări care se găseau în Rusia, pe care le aprindea cu o brichetă Zippo bătută cu atâtea pietre preţioase, că semăna mai degrabă cu o raclă. Era măritată cu un om de afaceri care călătorea mult şi care locuia mai mult la Monte Carlo. Doar se vedea după rochii şi bijuterii că nu era o sărăntoacă. Au dansat împreună. Ţeapănă ca o prăjină, Elena de-abia se lăsa atinsă, hieratică şi cu mult mai ademenitoare. După ce luase câteva înghiţituri din vestita şampanie Taittinger Comtes Blanc de Blanes din 1994, comandată de Igor special pentru ea, la trei dimineaţa, începuse să caşte şi să se uite la ceas – un Breitling Callistino cu cadran auriu ale cărui cifre erau marcate cu mici diamante – apoi zise:
— Eu plec. Am un avion mâine dimineaţă.
— Îmi îngăduiţi să vă conduc? Îi propusese Igor imediat.
— Nu-i nevoie, locuiesc vizavi, la Balciuk. Dasvidania.
Igor i-ar fi omorât şi pe maică-sa şi pe taică-său numai să o poată avea imediat chiar acolo, pe banchetă. Mâinile i se umeziseră.
Şi simţea un ghem în stomac. Fără să scoată o vorbă, cele două gărzi de corp, masive ca nişte namile, se iviră şi o încadrară numaidecât. Igor se mulţumise s-o întrebe ca un licean timid:
— Unde aş putea să vă mai întâlnesc?
— La Monte Carlo, îi răspunsese tânăra rusoaică. Numărul meu e trecut în cartea de telefon.
Igor o urmărise cu privirea în timp ce „gorilele” îi făceau drum spre ieşire. El aşteptase totuşi cinci minute, apoi se repezi la portarul hotelului Balciuk Kempinski, care se afla chiar vizavi. Cu preţul a o sută de dolari, aflase în cinci minute cu ce cursă pleca a doua zi din Moscova Elena Ivanovna Sudalskaia.
Dar ea nu păru prea surprinsă când îl văzu în avionul aparţinând companiei Aeroflot. În timpul călătoriei, Igor aflase ceva mai multe lucruri despre ea şi îi descoperise vocea ciudat de răguşită. Elena era despărţită de soţul ei, însă acesta continua să-i asigure mijloacele unei existenţe luxoase. Ea îşi împărţea timpul între Moscova, Londra şi Monte Carlo, din petrecere în petrecere şi de la bijutier la un mare creator de modă. Chiar în seara cu pricina, Igor o dusese la „Ducasse”, la Hotel de Paris, iar după aceea, la Jimmy'z. Băuse din belşug şampanie roz Taittinger Comtes din 1993. După ce au plecat de acolo, Elena i-a propus lui Igor să mai bea un pahar în apartamentul ei situat pe bulevardul Princesse-Grace. Rusul şi-ar fi lăsat bucuros maşina Bentley în mijlocul drumului, numai să rămână singur cu ea. Nici măcar nu o lăsase pe Elena să destupe sticla de şampanie, că o şi împinsese spre dormitor, apoi o aruncase în pat.
