Prolog.
Vladimir Vladimirovici Putin privea de la una dintre ferestrele cabinetului său, cu pereţii de culoarea untului, corbii care se năpusteau necontenit asupra turnurilor Kremlinului, rotindu-se croncănind în jurul cupolelor aurii. Era spectacolul cotidian. Stoluri de păsări negre se învârteau deasupra bătrânei fortăreţe. S-au succedat astfel secole de-a rândul, împinse parcă de un misterios instinct genetic. Nimeni nu a reuşit să explice vreodată atracţia acestor păsări pentru centrul puterii ruseşti. Nici măcar şoimii dresaţi la cererea lui Boris Nicolaievici Elţân nu reuşiseră să le vină de hac.
Era un soi de piază rea care nu îl afecta pe pragmaticul Vladimir Vladimirovici.
Puse un CD cu muzică de Ceaikovski şi deschise calculatorul. El comandase instalarea în această încăpere a unei sofisticate combine stereo la care asculta muzică clasică. A doua sa pasiune era să navigheze pe internet, căutând site-uri ale opoziţiei. Cei din FSB1 i le semnalau pe cele mai virulente ca să-şi poată face singur o părere.
Nimeri mai întâi peste site-ul lui Aleksandr Litvinenko, un fost maior din FSB, care fugise din Rusia în urmă cu 6 ani, ca să se alăture unui nucleu de opozanţi intransigenţi, grupaţi în jurul oligarhului Simion Gurevici, duşmanul declarat al lui Vladimir Putin, pe care, de altfel, îl ajutase foarte mult în ascensiunea sa pe vremea lui Elţân.
Îl parcurse foarte repede. În afara obişnuitelor acuzaţii în legătură cu implicarea în cele două atentate criminale care făcuseră peste trei sute de morţi la Moscova, în 1999 şi declanşaseră cel de-al doilea război în Cecenia, pe site se regăseau şi acuzaţii de pedofilie, cu amănunte respingătoare.
Vladimir Putin se strâmbă de scârbă şi trecu la site-ul lui Simion Gurevici. Aici avu un şoc: oligarhul declarase de curând mai multor jurnale că va folosi o parte din averea sa ca să pregătească o lovitură de stat în Rusia, pentru a o scăpa de Vladimir Putin!
Acesta rămase încremenit în faţa monitorului, resimţind aceeaşi furie ca atunci când acelaşi Simion Gurevici, crezând că totul îi este permis, intra fără să bată la uşă în cabinetul său de preşedinte al Rusiei.
Acest lucru îl înfurie la culme pe Vladimir Putin. Ierarhia şi autoritatea trebuiau respectate. Aşa învăţase el la KGB, pe când avea doar 23 de ani. Acum are 54 de ani şi ţinea în continuare la aceste principii. Or, cine în afara preşedintelui Rusiei merita mai mult respect?
Reveni la site-ul lui Simion Gurevici, blestemându-l pe oligarhul trădător. Procurorul general al Rusiei eliberase, la ordinul lui Putin, un mandat internaţional de arestare împotriva lui pentru diferite delicte financiare, însă britanicii s-au încăpăţânat să nu-l execute, acordându-i lui Gurevici statutul de refugiat politic.
Pe măsură ce naviga pe site, apăru o fotografie a ziaristei opoziţiei Anna Politkovskaia, încadrată, în cursul vizitei la Londra, de Simion Gurevici şi de Aleksandr Litvinenko. Nici pe aceasta nu o avea deloc la inimă, fiindcă le lua întruna apărarea acelor cemozopié2 de ceceni.
Brusc, Vladimir Putin avu senzaţia că era învelit cu drapelul tricolor care flutura pe cel mai înalt turn al Kremlinului şi pe care această clică îl murdărea. Privind fix ecranul monitorului, era parcă şi mai palid ca de obicei.
Închise calculatorul cu un gest scurt, luă un cartonaş pe care scrise rapid câteva rânduri, semnă, apoi apăsă butonul soneriei. Câteva clipe mai târziu, îşi făcu apariţia un „om în gri” căruia Putin îi înmână plicul pe care era scris numele destinatarului.
Se înnoptase. Sosise timpul să se ducă la reşedinţa sa din Jukovska, aflată la 18 kilometri de Moscova, unde locuiau cei mai mulţi conducători ruşi. Drumul care ducea acolo era singurul din toată Rusia care nu avea nici un semafor, pentru a nu încetini convoaiele oficiale. Vladimir Putin începea să se plictisească de misiunea de a fi preşedinte. Cu toate acestea, se părea că Rusia se afla pe drumul cel bun. Petrolul şi gazele naturale făceau să intre în visteria statului trei miliarde de dolari pe săptămână, salariile erau plătite, iar „Organele”, refăcute după dezastrul financiar din 1992, ţineau cu o mână de fier imensa ţară în care, la fel ca în epoca de glorie a Uniunii Sovietice, narodnu3 nu spuneau niciodată în public ceea ce gândeau cu adevărat.
Numai câteva elemente izolate mai cutezau încă să se ridice împotriva autorităţii centrale însă, în curând, acest lucru va fi doar o tristă amintire.
Totuşi, Vladimir Vladimirovici Putin dedica din ce în ce mai mult din timpul său plimbărilor călare sau sportului, iar în anumite zile, nu ajungea la Kremlin decât pe la ora 13:00. Or, până la alegerile prezidenţiale din mai 2008, mai era doar un an şi jumătate şi era ferm hotărât să-i lase succesorului său o Rusie lipsită de orice opoziţie.
Ultimele capete care se ridicau trebuiau retezate fără milă.
Capitolul I.
Serghei Gossak îi făcu semn barmanului îmbrăcat cu o haină de un alb îndoielnic să-i mai aducă o bere. Vreo doisprezece beţivani, încotoşmănaţi în haine din piele şi cu şepci tot din piele îndesate pe cap, ocupau câteva mese din bufetul nr. 3 al gării Bielorusia, situată mai sus de piaţa Tverskaia. Era un loc absolut sordid, principala destinaţie a trenurilor fiind spre Minsk, capitala Bielorusiei, aflată încă în epoca de piatră a comunismului. În fiecare tren se urcau zeci de babuşki4 încărcate precum asinii cu genţi de voiaj din plastic în carouri, ducând la Minsk alimente ce nu se găseau în raiul bielorus.
La o masă învecinată cu a lui Serghei Gossak, un bătrânel scoase pe furiş dintr-o sacoşă de pânză o sticlă fără etichetă, din care turnă un strop de licoare în ceaşca goală de cafea. Era votcă contrafăcută, cumpărată de la unul dintre numeroasele chioşcuri de la periferia Moscovei, infinit mai ieftină decât aceea vândută în bar, inaccesibilă acelui biet pensionar. Cu zece ruble5, comanda o cafea şi putea să citească în linişte un ziar găsit la coşul de gunoi, stând pe scaun la căldurică. La Moscova erau în prezent mulţi miliardari, dar şi mai mulţi săraci care trăgeau mâţa de coadă. Vladimir Vladimirovici Putin le promisese marea cu sarea, dar ei nu apucaseră să o vadă încă.
