Încă de la începutul luptei celei mari din ceruri, scopul Satanei a fost să distrugă Legea lui Dumnezeu. Tocmai pentru a aduce la îndeplinire lucrul acesta s-a răsculat împotriva Creatorului şi, cu toate că a fost aruncat din cer, a continuat aceeaşi luptă pe pământ. Ţinta pe care a urmărit-o neabătut a fost să amăgească pe oameni şi să-i determine să calce Legea lui Dumnezeu. Lucrul acesta s-a realizat fie prin lepădarea Legii în întregime, fie prin lepădarea unuia dintre principiile ei, dar consecinţa va fi în cele din urmă aceeaşi. Cine calcă "o singură poruncă" manifestă dispreţ pentru toată Legea; influenţa şi exemplul lui sunt de partea neascultării; el "se face vinovat de toate". (Iacov 2,10). Căutând să arunce dispreţ asupra statutelor divine, Satana a pervertit învăţăturile Bibliei iar aceste rătăciri au fost astfel încorporate în credinţa mulţimilor care mărturisesc a crede în Scriptură. Ultima mare luptă dintre adevăr şi rătăcire nu este decât bătălia finală a unei controverse îndelungate cu privire la Legea lui Dumnezeu. În această luptă intrăm acum – o luptă între legile oamenilor şi preceptele lui Iehova, între religia Bibliei şi religia fabulelor şi a tradiţiei. Factorii care se vor uni împotriva adevărului şi dreptăţii în această luptă sunt acum la lucru. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care ne-a fost dat cu preţul atâtor suferinţe şi sânge, este prea puţin preţuit. Biblia este la îndemâna tuturor, dar sunt puţini aceia care o primesc în adevăr ca fiind călăuza vieţii. Necredinţa predomină într-o proporţie alarmantă, nu numai în lume, dar chiar şi în biserică. Mulţi au ajuns să combată chiar învăţăturile care constituie înşişi stâlpii credinţei creştine. Faptele mari ale creaţiunii, aşa cum sunt prezentate de scriitorii inspiraţi, căderea omului, ispăşirea, perpetuitatea Legii lui Dumnezeu, sunt practic lepădate, fie cu totul, fie în parte, de o mare parte din lumea zisă creştină. Mii de oameni care se mândresc cu înţelepciunea şi cu independenţa lor, socotesc ca o dovadă de slăbiciune a-şi pune cineva încrederea în Biblie; ei socotesc ca o dovadă de talent superior şi cultură să găsească greşeli în Scripturi, să denatureze şi să nege cele mai importante adevăruri ale ei. Mulţi predicatori învaţă poporul şi mulţi profesori şi învăţători îşi instruiesc studenţii că Legea lui Dumnezeu a fost schimbată sau desfiinţată; iar aceia care privesc cerinţele ei ca fiind încă valabile, că trebuie ascultate literal, sunt socotiţi ca meritând numai batjocură sau dispreţ. Lepădând adevărul, oamenii leapădă pe Autorul lui. Călcând Legea lui Dumnezeu, ei leapădă autoritatea Legiuitorului. Este tot atât de uşor a face un idol din învăţăturile şi teoriile rătăcite, cum este a modela un idol din lemn sau din piatră. Reprezentând greşit atributele lui Dumnezeu, Satana îi conduce pe oameni să-şi imagineze într-un fel neadevărat caracterul Lui. În viaţa multora, un idol filosofic este întronat în locul lui Iehova; în timp ce viul Dumnezeu, aşa cum este descoperit în Cuvântul Său, în Hristos şi în lucrările creaţiunii, este slujit doar de puţini. Mii de oameni zeifică natura, în timp ce leapădă pe Dumnezeul naturii. Deşi într-o formă diferită, idolatria există în lumea creştină de astăzi în mod tot atât de real, cum exista în vechiul Israel din zilele lui Ilie. Dumnezeul multora dintre pretinşii oameni înţelepţi, filosofi, poeţi, politicieni, ziarişti – dumnezeul cercurilor rafinate mondene, al multor colegii şi universităţi, chiar şi al unor instituţii teologice – este doar cu puţin mai bun decât Baal, zeul soare al Feniciei. Nici o rătăcire primită de lumea creştină nu se ridică cu mai multă îndrăzneală împotriva autorităţii Cerului, niciuna nu este mai opusă dictatelor raţiunii, niciuna nu este mai ucigătoare în consecinţele ei, decât învăţătura modernă care câştigă teren atât de repede, că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie pentru oameni. Fiecare popor îşi are legile lui, care cer respect şi ascultare; nici o guvernare nu poate exista fără ele; dar se poate concepe ca Făcătorul cerurilor şi al pământului să nu aibă nici o lege care să guverneze fiinţele pe care le-a făcut? Să presupunem că predicatori proeminenţi ar învăţa în mod public că legile care guvernează ţara lor şi ocrotesc drepturile cetăţenilor ei n-ar fi obligatorii – că ele restrâng libertatea oamenilor şi de aceea n-ar trebui să fie ascultate; cât timp ar mai fi îngăduiţi astfel de oameni la amvon? Dar este oare o jignire mai gravă să dispreţuieşti legile statelor şi ale popoarelor decât să calci acele precepte divine care sunt temelia oricărei guvernări? Ar fi cu mult mai potrivit pentru naţiuni să-şi abroge legile şi să îngăduie oamenilor să facă ce le place, decât pentru Conducătorul universului să-Şi anuleze Legea şi să lase lumea fără o măsură care să condamne pe vinovat sau să îndreptăţească pe cel ascultător. Dorim să cunoaştem rezultatele anulării Legii lui Dumnezeu? Experienţa a fost încercată. Teribile au fost scenele care au avut loc în Franţa atunci când ateismul a devenit puterea stăpânitoare. S-a demonstrat atunci înaintea lumii că a lepăda restricţiile pe care Dumnezeu le-a impus înseamnă primirea conducerii celui mai crud dintre tirani. Când măsura dreptăţii este îndepărtată, se deschide calea pentru prinţul întunericului de a-şi întemeia puterea pe pământ. Oriunde preceptele divine sunt lepădate, păcatul încetează să mai fie privit ca păcat iar neprihănirea nu este de dorit. Aceia care refuză să se supună guvernării lui Dumnezeu sunt cu totul nepregătiţi pentru a se conduce pe ei înşişi. Prin învăţăturile lor vătămătoare este sădit spiritul de nesupunere în inimile copiilor şi ale tineretului, care din fire nu suportă să fie controlaţi; şi ca urmare va fi o societate nelegiuită şi imorală. În timp ce-şi bat joc de credulitatea acelora care ascultă de cerinţele lui Dumnezeu, mulţimile primesc cu uşurinţă amăgirile Satanei. Ei dau frâu liber plăcerii şi practică păcatele care au adus judecăţile asupra păgânilor. Aceia care învaţă pe oameni să privească cu uşurinţă poruncile lui Dumnezeu, seamănă neascultare pentru a culege neascultare. Să fie date la o parte restricţiile impuse de Legea divină şi atunci legile omeneşti vor fi în curând neluate în seamă. Din cauză că Dumnezeu interzice practicile necinstite, lăcomia, minciuna şi înşelăciunea, oamenii sunt gata să calce principiile Sale pe care le socotesc ca o piedică în calea prosperităţii lor pământeşti; dar urmările îndepărtării acestor precepte ar fi de aşa natură încât nu se pot anticipa. Dacă legea n-ar fi obligatorie, de ce să mai fie teama de a o călca? Proprietatea n-ar mai fi sigură. Oamenii ar lua bunurile aproapelui prin violenţă, iar cel mai tare ar deveni cel mai bogat. Nici viaţa n-ar mai fi respectată. Legământul căsătoriei n-ar mai sta ca o fortăreaţă sfântă pentru ocrotirea familiei. Cine ar avea puterea, dacă ar dori, ar putea lua nevasta aproapelui prin violenţă. Porunca a cincea ar fi îndepărtată împreună cu a patra. Copiii nu s-ar sfii să ia viaţa părinţilor lor dacă, făcând aşa, şi-ar putea împlini dorinţa inimii lor stricate. Lumea civilizată ar deveni o hoardă de hoţi şi asasini; iar pacea, liniştea şi fericirea ar fi alungate de pe pământ. Deja învăţătura că oamenii sunt eliberaţi de ascultarea de cerinţele lui Dumnezeu a slăbit puterea obligaţiei morale şi a deschis stăvilarele nelegiuirii asupra lumii. Nelegiuirea, risipa şi corupţia se revarsă peste noi ca un val copleşitor. În familie, Satana este la lucru. Steagul lui flutură chiar şi în căminele zise creştine. Gelozia, bănuielile, făţărnicia, înstrăinarea, rivalitatea, cearta, trădarea încrederii sacre, îngăduirea poftei se află acolo. Întregul sistem de principii şi de învăţături religioase, care ar trebui să constituie temelia şi structura vieţii sociale, pare a fi un edificiu gata să se prăbuşească în ruină. Criminalii cei mai josnici, când sunt aruncaţi în închisoare pentru abaterile lor, sunt făcuţi adesea obiectul atenţiilor şi darurilor ca şi când ar fi obţinut o distincţie de invidiat. Se acordă o mare publicitate caracterului şi crimelor lor. Presa publică amănunte revoltătoare cu privire la vicii, iniţiind în felul acesta şi pe alţii în practicarea înşelătoriei, furtului şi a crimei; iar Satana tresaltă pentru succesele planurilor lui diabolice. Pasiunea nebunească a viciului, violenţa cu care se i-a viaţa, creşterea teribilă a necumpătării şi a nelegiuirii de orice fel şi peste orice măsură, trebuie să îi trezească pe toţi aceia care se tem de Dumnezeu, să se întrebe ce se poate face pentru a opri valul răului. Curţile de justiţie sunt corupte. Conducătorii sunt mânaţi de dorinţe după câştig şi de iubire de plăceri senzuale. Necumpătarea a întunecat facultăţile multora, aşa încât Satana are aproape stăpânire deplină asupra lor. Juriştii sunt pervertiţi, mituiţi, înşelaţi. Beţia şi petrecerile, pasiunea, invidia, necinstea de orice fel, sunt prezente printre aceia care administrează legile. "Adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte şi neprihănirea nu poate să se apropie." (Is. 59,14). Nelegiuirea şi întunericul spiritual care au stăpânit în timpul supremaţiei Romei, au fost urmarea inevitabilă a suprimării Scripturilor; dar unde trebuie căutată cauza necredinţei larg răspândite, a lepădării Legii lui Dumnezeu şi a stricăciunii care este legată de acestea, în lumina deplină a iluminării Evangheliei într-un veac de libertate religioasă? Acum, pentru că Satana nu mai poate ţine lumea sub stăpânirea lui prin interzicerea Scripturilor, el recurge la alte mijloace pentru a-şi atinge acelaşi scop. Distrugerea credinţei în Biblie slujeşte scopului lui tot aşa de bine ca şi distrugerea Bibliei însăşi. Prin introducerea ideii că Legea lui Dumnezeu nu este obligatorie, în realitate el conduce pe oameni să o calce ca şi când ar fi întru totul necunoscători ai preceptelor ei. Şi acum, ca şi în veacurile trecute, el a lucrat prin biserică pentru a-şi realiza planurile. Organizaţiile religioase din timpul nostru au refuzat să asculte adevărurile nepopulare descoperite clar în Scripturi şi combătându-le, ele au adoptat interpretări şi au luat poziţii care au semănat pe o scară largă seminţele necredinţei. Acceptând rătăcirea papală despre nemurirea naturală a sufletului şi conştienţa omului în moarte, ele au lepădat singura apărare împotriva amăgirilor spiritismului. Învăţătura cu privire la chinurile veşnice a condus pe mulţi să nu mai creadă în Biblie. Şi când cuvintele poruncii a patra sunt susţinute înaintea oamenilor, se descoperă că este poruncită păzirea Sabatului zilei a şaptea; şi ca singură cale de a se elibera de o datorie pe care nu sunt gata să o îndeplinească, mulţi învăţători populari declară că Legea lui Dumnezeu nu mai este obligatorie. În felul acesta ei leapădă Legea şi odată cu ea şi Sabatul. Când lucrarea pentru reforma Sabatului se extinde, această lepădare a Legii divine, pentru a evita cerinţele poruncii a patra, va deveni aproape generală. Învăţăturile conducătorilor religiei au deschis uşa către necredinţă, către spiritism şi către dispreţuirea Legii sfinte a lui Dumnezeu; şi asupra acestor conducători zace o răspundere grozavă pentru nelegiuirea care există în lumea creştină. Şi cu toate acestea chiar această categorie de oameni susţine că răspândirea rapidă a stricăciunii se datoreşte în mare măsură profanării aşa numitului "Sabat creştin" şi că impunerea păzirii duminicii ar reface într-o mare măsură morala societăţii. Această susţinere este accentuată îndeosebi în America, unde învăţătura cu privire la Sabatul cel adevărat a fost predicată pe scară largă. Aici lucrarea de cumpătare, una dintre cele mai proeminente şi importante reforme morale, este adesea combinată cu mişcarea duminicală, iar apărătorii acesteia de pe urmă se prezintă ca unii care lucrează pentru promovarea celor mai înalte interese ale societăţii. Aceia care refuză să se unească cu ei sunt denunţaţi ca fiind duşmanii reformei şi ai cumpătării. Dar faptul că mişcarea către întemeierea rătăcirii este unită cu o lucrare care este bună în ea însăşi, nu este un argument în favoarea rătăcirii. Putem ascunde otrava amestecând-o cu o hrană sănătoasă, dar nu-i putem schimba natura. Din contră, devine şi mai primejdioasă şi este mai uşor de luat de către cei neavizaţi. Unul din planurile lui Satana este să amestece suficient adevăr cu rătăcirea pentru a o face plauzibilă. Conducătorii mişcării duminicale pot pleda pentru reforme de care oamenii au nevoie, principii care sunt în armonie cu Biblia; şi cu toate acestea, dacă împreună cu ele se află şi o cerinţă care este contrară Legii lui Dumnezeu, slujitorii Lui nu se pot uni cu ei. Nimic nu le poate justifica punerea de o parte a poruncilor lui Dumnezeu în schimbul preceptelor oamenilor. Prin cele două rătăciri mari, nemurirea sufletului şi sfinţirea duminicii, Satana va aduce pe oameni în robia amăgirilor sale. În timp ce prima pune temelia pentru spiritism, ultima creează o legătură de simpatie cu Roma. Protestanţii din Statele Unite se vor afla în primele rânduri pentru a întinde mâna peste abis şi a prinde mâna spiritismului; ei vor trece peste abis pentru a da mâna cu puterea romană; şi sub influenţa acestei întreite uniri, această ţară va merge pe urmele Romei pentru a călca în picioare drepturile conştiinţei. Deoarece spiritismul imită din ce în ce mai mult pretinsul creştinism, el are o putere mai mare să amăgească şi să încurce. După concepţia actuală, chiar şi Satana s-a convertit. El va apărea sub forma unui înger de lumină. Prin intermediul spiritismului vor fi făcute miracole, bolnavii vor fi vindecaţi şi vor fi înfăptuite multe minuni de necontestat. Şi pentru că duhurile vor mărturisi credinţa în Biblie şi vor da pe faţă respect pentru instituţiile bisericii, lucrarea lor va fi socotită ca o manifestare a puterii divine. Linia de deosebire dintre creştinii cu numele şi cei nelegiuiţi abia se mai distinge astăzi. Membrii bisericii iubesc ce iubeşte lumea şi sunt gata să se unească cu ea, iar Satana este hotărât să-i unească într-o singură organizaţie şi în felul acesta să-şi întărească puterea, aruncându-i în rândurile spiritismului. Papistaşii, care se laudă cu minunile, ca fiind un semn sigur al adevăratei biserici, vor fi amăgiţi cu uşurinţă de această putere făcătoare de minuni; iar protestanţii care au lepădat scutul adevărului, vor fi amăgiţi şi ei. Papistaşii, protestanţii şi cei lumeşti vor primi în egală măsură o formă de evlavie fără putere şi vor vedea în această unire o mare mişcare pentru pocăinţa lumii întregi şi pentru inaugurarea mileniului mult aşteptat. Prin spiritism, Satana apare ca un binefăcător al omenirii, vindecând bolile oamenilor şi pretinzând că aduce o ordine nouă şi un sistem mai înalt de credinţă religioasă; dar în acelaşi timp lucrează ca un nimicitor. Ispitele lui duc mulţimile la ruină. Necumpătarea detronează raţiunea, urmează îngăduinţa senzuală, lupta şi vărsarea de sânge. Satana găseşte plăcere în război, căci el provoacă pasiunile cele mai rele ale sufletului şi apoi îşi aruncă pentru veşnicie victimele cufundate în viciu şi în sânge. Ţinta lui este să provoace popoarele la război unul împotriva altuia, pentru că în felul acesta poate îndepărta minţile oamenilor de la lucrarea de pregătire pentru a sta în ziua lui Dumnezeu. Satana lucrează şi prin elementele naturii pentru a-şi strânge secerişul de suflete nepregătite. El a studiat secretele laboratoarelor naturii şi îşi foloseşte toată puterea pentru a dirija aceste elemente ale naturii atât cât îi îngăduie Dumnezeu. Când i s-a îngăduit să-l chinuiască pe Iov, cât de repede au fost distruse turmele, cirezile, robii, casele, copiii, un necaz venind după altul într-o clipă. Dumnezeu este Acela care ocroteşte făpturile Sale şi le înconjoară pentru a le feri de puterea distrugătorului. Dar lumea creştină a dovedit dispreţ faţă de Legea lui Iehova; Domnul însă va face exact ceea ce a spus – Îşi va retrage binecuvântările de pe pământ şi-Şi va îndepărta grija Sa ocrotitoare de la aceia care se răscoală împotriva Legii Sale şi care îi învaţă şi îi obligă şi pe alţii să facă la fel. Satana are stăpânire peste toţi aceia pe care Dumnezeu nu-i păzeşte în mod deosebit. El va favoriza şi va face pe unii să prospere pentru ca să-i aducă la îndeplinire planurile lui şi va aduce necazuri peste alţii, făcând pe oameni să creadă că Dumnezeu este Acela care-i chinuieşte. În timp ce va apărea înaintea copiilor oamenilor ca un medic mare care le poate vindeca bolile, el le va aduce boală şi dezastru, până acolo încât oraşele populate să fie aduse în stare de ruină şi părăsire. Chiar acum el este la lucru. În accidente şi calamităţi pe mare şi pe uscat, în marile conflagraţii, în furtuni grozave şi în uragane pustiitoare, inundaţii, cicloane, valuri uriaşe şi cutremure, în toate locurile şi în mii de forme, Satana îşi exercită puterea. El distruge recolta gata de recoltat şi ca urmare vine foametea şi suferinţa. El face ca aerul să fie poluat de moarte şi mii de oameni pier din cauza epidemiilor. Aceste calamităţi vor deveni din ce în ce mai frecvente şi mai dezastruoase. Distrugerea va veni asupra oamenilor şi a animalelor. "Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sunt mâhniţi şi tânjesc; ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!" (Is. 24,4.5). Şi atunci amăgitorul cel mare îi va convinge pe oameni că aceia care slujesc lui Dumnezeu provoacă toate aceste rele. Clasa de oameni care a provocat dizgraţia cerului vor pune toate necazurile lor asupra acelora a căror ascultare de Legea lui Dumnezeu este o mustrare continuă pentru aceia care o calcă. Se va spune că oamenii insultă pe Dumnezeu prin călcarea sabatului duminical; că acest păcat a adus calamităţile care nu vor înceta până nu se va impune cu stricteţe păzirea duminicii; şi că aceia care susţin cerinţele poruncii a patra, distrugând prin aceasta respectul faţă de duminică, sunt tulburătorii poporului, împiedicând revenirea lor la favoarea divină şi la prosperitatea materială. În felul acesta, acuzaţia ridicată în vechime împotriva slujitorului lui Dumnezeu se va repeta pe criterii bine stabilite: "Abia a zărit Ahab pe Ilie şi i-a zis: "Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?" Ilie a răspuns: "Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali". (1 Regi 18,17.18). Când mânia oamenilor va fi provocată prin acuzaţii neadevărate, ei se vor urma faţă de trimişii lui Dumnezeu o cale foarte asemănătoare cu aceea pe care Israelul apostaziat a urmat-o în ceea ce privea pe Ilie. Puterea făcătoare de minuni dată pe faţă prin spiritism, îşi va exercita influenţa împotriva acelora care aleg să asculte de Dumnezeu mai mult decât de oameni. Comunicările din partea duhurilor vor declara că Dumnezeu le-a trimis pentru a convinge pe aceia care leapădă duminica de rătăcirea lor, afirmând că legile ţării trebuie ascultate ca fiind Legea lui Dumnezeu. Ele vor deplânge nelegiuirea cea mare din lume şi vor susţine mărturia învăţătorilor religioşi că starea morală decăzută este cauzată de necinstirea duminicii. Mare va fi indignarea împotriva tuturor acelora care refuză să accepte mărturia lor. Modul de procedare al Satanei în această luptă finală cu poporul lui Dumnezeu este acelaşi pe care l-a folosit la începutul marii controverse din ceruri. El pretindea a căuta să promoveze stabilitatea cârmuirii divine, în timp ce, în ascuns, depunea toate eforturile pentru a asigura răsturnarea ei. Şi astfel, chiar lucrarea pe care se străduia să o îndeplinească o punea în seama îngerilor credincioşi. Aceeaşi lucrare de amăgire a marcat istoria bisericii romane. Ea a susţinut că lucrează ca vicerege al Cerului, în timp ce a căutat să se înalţe mai presus de Dumnezeu şi să-l schimbe Legea. Sub conducerea Romei, aceia care au suferit moartea pentru credincioşia lor faţă de Evanghelie au fost denunţaţi ca răufăcători; au fost declaraţi a fi aliaţi ai Satanei; s-au folosit toate mijloacele posibile pentru a-i acoperi de ruşine, a-i face să apară în ochii oamenilor şi chiar în ochii lor ca cei mai odioşi criminali. Tot aşa va fi şi acum. În timp ce Satana caută să distrugă pe aceia care cinstesc Legea lui Dumnezeu, va face ca ei să fie acuzaţi de călcarea legii, ca oameni care dezonorează pe Dumnezeu şi aduc judecăţile Lui asupra lumii. Dumnezeu nu forţează niciodată voinţa sau conştiinţa; dar calea continuă a Satanei – pentru a câştiga stăpânire asupra acelora pe care nu-i poate amăgi altfel – este constrângerea şi cruzimea. Prin teamă sau frică el încearcă să stăpânească conştiinţa şi să-şi asigure închinarea. Pentru împlinirea acestui ţel, el lucrează prin autorităţile religioase şi pământeşti, mobilizându-le să impună legile omeneşti şi dispreţuind Legea lui Dumnezeu. Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denunţaţi ca vrăjmaşi ai legii şi ai ordinii, ca unii care calcă în picioare preceptele morale ale societăţii, provocând anarhie şi corupţie şi atrăgând judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului. Stăruinţele lor de a nu-şi călca pe conştiinţă vor fi socotite ca încăpăţânare, îndărătnicie şi dispreţ faţă de autoritate. Ei vor fi acuzaţi de nemulţumire faţă de cârmuire. Predicatorii care contestă obligativitatea Legii divine vor prezenta de la amvoane datoria de a da ascultare autorităţilor civile ca fiind rânduite de Dumnezeu. În sălile legislative şi în curţile de judecată, păzitorii poruncilor lui Dumnezeu vor fi greşit reprezentaţi şi condamnaţi. O falsă interpretare va fi dată cuvintelor lor, iar asupra motivelor lor va fi pusă cea mai rea intenţie. Când bisericile protestante leapădă argumentele clare, scripturistice în apărarea Legii lui Dumnezeu, ele vor dori să aducă la tăcere pe aceia a căror credinţă n-o pot respinge cu ajutorul Bibliei. Cu toate că închid ochii faţă de acest fapt, ele adoptă acum o cale care va duce la prigonirea acelora care refuză în mod conştient să facă ceea ce face restul lumii creştine şi să recunoască pretenţiile sabatului papal. Demnitarii bisericii şi ai statului se vor uni pentru a corupe, a convinge sau pentru a constrânge toate clasele de oameni să cinstească duminica. Lipsa autorităţii divine va fi înlocuită cu decrete prigonitoare. Corupţia politică distruge iubirea de dreptate şi respectul pentru adevăr; chiar şi în America liberă, conducătorii şi legiuitorii, pentru a-şi asigura favoarea publică, se vor supune cererii populare după o lege care să impună păzirea duminicii. Libertatea de conştiinţă, plătită cu un sacrificiu atât de mare, nu va mai fi respectată. În conflictul care se apropie cu grăbire, vom vedea exemplificate cuvintelor profetului: "Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos". (Apoc. 12,17).
SFÂRŞIT