Lupta cea mare dintre Hristos şi Satana, care a fost dusă aproape şase mii de ani, se va încheia în curând, astfel că cel rău îşi dublează eforturile pentru a nimici lucrarea lui Hristos în favoarea omului, ca să prindă suflete în cursele lui. Scopul pe care caută să-l îndeplinească este să-i ţină pe oameni în întuneric şi în nepocăinţă, până când mijlocirea Mântuitorului se încheie şi nu va mai fi jertfă pentru păcat. Când nu se depune nici un efort deosebit pentru a rezista puterii sale şi când nepăsarea predomină în biserică şi în lume, Satana nu este îngrijorat; căci nu este în primejdie să piardă pe aceia pe care-i duce robi la voia lui. Dar atunci când este atrasă atenţia la lucrurile veşnice, iar sufletele întreabă: "Ce să fac ca să fiu mântuit?", el este la lucru căutând să opună puterea lui împotriva puterii lui Hristos şi să contracareze influenţa Duhului Sfânt. Scripturile raportează că, într-o împrejurare când îngerii lui Dumnezeu au venit înaintea Domnului, a venit şi Satana în mijlocul lor (Iov 1,6), nu pentru ca să se închine înaintea Împăratului veşnic, ci ca să-şi continue planurile lui rele împotriva celor neprihăniţi. Cu acelaşi scop vine el şi în adunare, atunci când oamenii se adună pentru a se închina lui Dumnezeu. Cu toate că este ascuns vederii noastre, el lucrează cu toată puterea pentru a stăpâni minţile închinătorilor. Asemenea unui general iscusit, el îşi face planurile mai dinainte. Când vede pe solul lui Dumnezeu cercetând Scripturile, el ia notă de subiectul care va fi prezentat înaintea poporului. Apoi foloseşte toată viclenia şi dibăcia lui pentru a conduce împrejurările, astfel încât solia să nu ajungă la aceia pe care-i amăgeşte chiar în problema aceea. Acela care are cea mai mare nevoie de avertizare va fi solicitat într-o problemă care cere prezenţa lui sau prin alte mijloace va fi împiedicat să asculte cuvintele care ar fi fost pentru el ca o mireasmă de viaţă spre viaţă. Satana vede şi pe slujitorii lui Dumnezeu împovăraţi datorită întunericului spiritual care învăluie poporul. El aude rugăciunile lor stăruitoare pentru har şi putere divină, ca să rupă vraja indiferenţei, neglijenţei şi a indolenţei. Atunci, cu un zel nou îşi foloseşte priceperea. El îi ispiteşte pe oameni la îngăduirea apetitului sau la alte forme de îngăduinţă de sine şi în felul acesta le amorţeşte simţurile ca să nu mai audă lucrurile de care au o atât de mare nevoie să le înveţe. Satana ştie că toţi aceia pe care îi poate duce la neglijarea rugăciunii şi a cercetării Scripturilor vor fi învinşi de atacurile lui. De aceea născoceşte orice plan posibil pentru a preocupa mintea. Totdeauna a existat o categorie de oameni care mărturisesc că sunt evlavioşi, dar care, în loc să înainteze în cunoaşterea adevărului, îşi fac o religie din căutarea de greşeli în caracter sau în credinţă la aceia cu care nu se potrivesc. Aceştia sunt mâna dreaptă a lui Satana. Pârâtorii fraţilor nu sunt puţini şi sunt totdeauna activi atunci când Dumnezeu este la lucru, iar slujitorii Lui Îi aduc o închinare adevărată. Ei vor da un aspect fals cuvintelor şi faptelor acelora care iubesc şi ascultă de adevăr. Vor înfăţişa pe cei mai stăruitori, cei mai zeloşi şi mai lepădaţi de sine slujitori ai lui Hristos ca fiind amăgiţi sau amăgitori. Lucrarea lor este să reprezinte greşit motivele oricărei fapte nobile şi cinstite, să pună în circulaţie insinuările şi să trezească îndoiala în minţile celor fără experienţă. Pe orice cale posibilă, ei vor căuta să determine ca tot ce este drept şi curat să fie privit ca nebunie şi amăgire. Dar nimeni nu trebuie să fie amăgit cu privire la ei. Se poate vedea cu uşurinţă ai cui copii sunt, al cui exemplu îl urmează şi lucrarea cui o fac. "Îi veţi cunoaşte după roadele lor". (Mat. 7,16). Calea lor se aseamănă cu a Satanei, calomniatorul veninos, "pârâşul fraţilor noştri". (Apoc. 12,10). Amăgitorul cel mare are mulţi agenţi, gata să prezinte tot felul de rătăciri pentru a prinde sufletele în cursă – rătăciri pregătite pentru a se potrivi diferitelor gusturi şi capacităţi ale acelora pe care vrea să-i ducă la ruină. Planul lui este să aducă în biserică elemente nesincere, nerenăscute, care vor încuraja îndoiala şi necredinţa şi să împiedice pe toţi aceia care doresc să vadă lucrarea lui Dumnezeu înaintând ca să avanseze şi ei odată cu ea. Mulţi dintre aceia care nu au o credinţă adevărată în Dumnezeu şi în Cuvântul Său susţin unele principii ale adevărului şi sunt consideraţi creştini. În felul acesta li se dă posibilitatea să strecoare propriile lor rătăciri ca fiind învăţături ale Scripturii. Susţinerea că nu are nici o importanţă ce cred oamenii este una dintre amăgirile cele mai ascunse ale Satanei. El ştie că adevărul, primit în iubire, sfinţeşte sufletul primitorului, de aceea el caută fără încetare să-l înlocuiască cu teorii false, cu fabule sau cu o altă evanghelie. Încă de la început, slujitorii lui Dumnezeu au avut de luptat împotriva învăţătorilor rătăciţi, nu numai pentru că erau oameni plini de vicii, ci şi pentru că strecurau rătăciri fatale pentru suflet. Ilie, Ieremia, Pavel s-au împotrivit cu hotărâre şi fără teamă acelora care abăteau pe oameni de la Cuvântul lui Dumnezeu. Acele vederi liberale, care socotesc o credinţă religioasă corectă ca neimportantă, nu găsesc nici o acceptare la aceşti apărători sfinţi ai adevărului. Interpretarea superficială şi fantezistă a Scripturii, precum şi nenumăratele teorii contradictorii cu privire la credinţa religioasă, care se găsesc în lumea creştină, sunt lucrarea vrăjmaşului nostru cel mare care caută să încurce minţile, astfel ca ele să nu mai deosebească adevărul. Iar neînţelegerea şi despărţirea care există între bisericile creştinătăţii se datoresc în mare măsură obiceiului predominant de a denatura Scripturile pentru a susţine o teorie favorită. În loc să studieze Cuvântul lui Dumnezeu cu atenţie, cu inima umilită, pentru a obţine o cunoaştere a voinţei Sale, mulţi caută numai să descopere ceva ciudat sau original. Pentru a susţine învăţăturile rătăcite sau practicile necreştineşti, unii se opresc asupra unor pasaje ale Scripturii despărţite de context, citind pe jumătate dintr-un singur verset, pentru a dovedi punctul lor de vedere, atunci când restul versetului ar putea arăta că înţelesul este cu totul altul. Cu viclenia şarpelui, se ascund în spatele declaraţiilor fără legătură între ele, construite pentru a-şi urma dorinţele lor fireşti. În felul acesta mulţi pervertesc Cuvântul lui Dumnezeu. Alţii, care au o imaginaţie activă, se opresc asupra simbolurilor şi figurilor din Sfintele Scripturi, le interpretează pentru a se potrivi fanteziei lor, neţinând seama de mărturia Scripturii care este propriul ei interpret şi după aceea prezintă aceste capricii ca fiind învăţăturile Bibliei. Atunci când se studiază Scripturile fără un spirit de rugăciune, umil şi gata să primească învăţătură, pasajele cele mai simple şi mai lămurite, ca şi cele mai grele vor fi denaturate faţă de înţelesul lor adevărat. Conducătorii papali aleg părţi din Scriptură care slujesc cel mai bine scopurilor lor, le interpretează pentru a-i susţine şi după aceea le prezintă poporului, în timp ce le interzice privilegiul de a studia Biblia şi de a înţelege adevărurile ei sfinte. Întreaga Biblie trebuie dată oamenilor exact aşa cum se prezintă ea. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi învăţat din Biblie deloc, decât să fie interpretate greşit învăţăturile Scripturii. Biblia a fost dată cu scopul de a fi o călăuză pentru toţi aceia care doresc să cunoască voia Făcătorului lor. Dumnezeu a dat oamenilor cuvântul cel sigur al profeţiei; îngerii şi Însuşi Hristos au venit să facă cunoscut lui Daniel şi lui Ioan lucrurile care aveau să se întâmple în curând. Aceste probleme importante care privesc mântuirea noastră n-au fost lăsate învăluite de mister. Ele n-au fost descoperite în aşa fel încât să încurce şi să rătăcească pe cercetătorul sincer după adevăr. Domnul spunea prin profetul Habacuc: "Scrie proorocia şi sap-o pe table ca să se poată citi uşor". (Hab. 2,2). Cuvântul lui Dumnezeu este lămurit pentru toţi aceia care îl studiază cu o inimă plină de rugăciune. Orice suflet sincer va veni la lumina adevărului. "Lumina este semănată pentru cel neprihănit". (Ps. 97,11). Şi nici o biserică nu poate înainta în sfinţenie dacă membrii ei nu caută cu stăruinţă după adevăr ca după o comoară ascunsă. Pretinzând că au concepţii largi, oamenii sunt orbiţi faţă de planurile vrăjmaşului lor, în timp ce el lucrează tot timpul neabătut la împlinirea scopului lui. Dacă reuşeşte să înlocuiască Biblia cu speculaţiile omeneşti, Legea lui Dumnezeu este pusă deoparte, iar bisericile sunt sub robia păcatului, în timp ce pretind că sunt libere. Pentru mulţi, cercetările ştiinţifice au devenit un blestem. Dumnezeu a îngăduit ca un potop de lumină să se reverse peste lume prin descoperirile din ştiinţă şi din artă; dar chiar cele mai luminate minţi, dacă nu sunt călăuzite de Cuvântul lui Dumnezeu în cercetările lor, se rătăcesc în încercările de a cerceta legăturile dintre ştiinţă şi revelaţie. Cunoaşterea omenească, atât a lucrurilor materiale cât şi a celor spirituale, este parţială şi nedesăvârşită; de aceea mulţi nu sunt în stare să pună de acord vederile lor privitoare la ştiinţă cu declaraţiile Scripturii. Mulţi primesc teoriile şi speculaţiile ca fapte ştiinţifice şi socotesc că Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie probat prin învăţăturile "ştiinţei pe nedrept numite astfel". (1 Tim. 6,20). Creatorul şi lucrările Sale sunt dincolo de înţelegerea lor; şi pentru că nu le pot explica prin legile naturale, istoria biblică este socotită ca nefiind demnă de încredere. Aceia care se îndoiesc de autenticitatea rapoartelor din Vechiul şi Noul Testament, prea adesea fac un pas mai departe şi se îndoiesc de existenţa lui Dumnezeu şi atribuie naturii puterea infinită. Părăsindu-şi ancora, sunt lăsaţi să se lovească de stâncile necredinţei. În felul acesta mulţi se rătăcesc de la credinţă şi sunt amăgiţi de cel rău. Oamenii au încercat să fie mai înţelepţi decât Creatorul lor; filosofia omenească a încercat să cerceteze şi să explice taine care nu vor fi niciodată descoperite în veacurile veşnice. Dacă oamenii ar cerceta şi ar înţelege ceea ce Dumnezeu a făcut cunoscut despre Sine şi planurile Sale, ar câştiga o aşa viziune despre slava, maiestatea şi puterea lui Iehova, încât şi-ar da seama de propria lor nimicnicie şi ar fi mulţumiţi cu ceea ce le-a fost descoperit lor şi copiilor lor. Capodopera amăgirilor Satanei este să ţină minţile oamenilor în cercetarea şi emiterea de ipoteze despre lucrurile pe care Dumnezeu nu le-a descoperit şi pe care El nu intenţionează ca noi să le înţelegem. Din cauza aceasta şi-a pierdut Lucifer locul din ceruri. El a ajuns nemulţumit deoarece nu i-au fost încredinţate planurile ascunse ale lui Dumnezeu, iar el a dispreţuit ceea ce-i fusese descoperit cu privire la propria lui lucrare în poziţia importantă încredinţată lui. Trezind aceeaşi nemulţumire şi în ceilalţi îngeri de sub conducerea lui, i-a dus la cădere. Acum el caută să inspire minţile oamenilor cu acelaşi spirit şi să-i facă să dispreţuiască poruncile directe ale lui Dumnezeu. Aceia care nu vor să primească adevărurile lămurite şi tăioase ale Bibliei, caută necontenit povestiri plăcute care să le liniştească conştiinţa. Cu cât învăţăturile prezentate sunt mai puţin spirituale, cer mai puţină umilinţă şi lepădare de sine, cu atât mai mare este favoarea cu care sunt primite. Aceste persoane îşi înjosesc puterile intelectuale pentru a sluji dorinţelor lor fireşti. Prea înţelepţi fiind, după părerea lor, pentru a cerceta Scripturile cu inima umilită şi cu rugăciune stăruitoare pentru călăuzirea divină, ei nu au nici un scut împotriva amăgirii. Satana este gata să împlinească dorinţa inimii şi plasează amăgirile lui în locul adevărului. Aceasta a fost calea prin care papalitatea şi-a câştigat puterea asupra minţilor oamenilor; şi lepădând adevărul, deoarece el implică o cruce, protestanţii merg pe aceeaşi cale. Toţi aceia care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a studia avantajele şi interesul ca să nu fie în contradicţie cu lumea, vor fi lăsaţi să primească rătăcirea cea mai condamnabilă ca adevăr religios. Toate formele de rătăcire ce se pot imagina vor fi primite de aceia care leapădă de bunăvoie adevărul. Cel care priveşte cu oroare o amăgire, va primi cu dragă inimă o alta. Apostolul Pavel, vorbind despre aceia care "n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi", declară: "Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună: pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi". (2 Tes. 2,10-l2). Cu o astfel de avertizare în faţă, este de datoria noastră să fim veghetori la învăţăturile pe care le primim. Printre mijloacele cele mai eficiente ale marelui amăgitor sunt învăţăturile rătăcite şi minunile mincinoase ale spiritismului. Sub aparenţa unui înger de lumină, el îşi întinde plasele acolo unde se bănuieşte mai puţin. Dacă oamenii ar studia Cartea lui Dumnezeu cu rugăciune stăruitoare pentru a o înţelege, n-ar fi lăsaţi în întuneric să primească învăţături rătăcite. Dar pentru că ei leapădă adevărul, cad pradă amăgirii. O altă rătăcire primejdioasă este învăţătura care neagă dumnezeirea lui Hristos, pretinzând că El n-a existat înainte de venirea Lui în lume. Această teorie este primită favorabil de o mare categorie de credincioşi care pretind a crede Biblia; ea contrazice în mod direct declaraţiile lămurite ale Mântuitorului nostru privitoare la legătura Sa cu Tatăl, la caracterul Său divin şi la preexistenţa Sa. Această doctrină nu poate fi susţinută fără o deformare cu totul nejustificată a Scripturilor. Ea nu numai că înjoseşte concepţiile omului referitoare la lucrarea de mântuire, dar şi subminează credinţa în Biblie ca o descoperire de la Dumnezeu. În timp ce aceasta o face mai primejdioasă, ea devine şi mai greu de combătut. Dacă oamenii leapădă mărturia Scripturilor inspirate cu privire la dumnezeirea lui Hristos, este zadarnic să discutăm această problemă cu ei, că nici un argument, oricât de categoric, nu-i va convinge. "Omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte". (1 Cor. 2,14). Nimeni dintre aceia care susţin această rătăcire nu poate avea o concepţie adevărată despre caracterul şi misiunea lui Hristos sau cu privire la planul cel mare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Încă o rătăcire subtilă şi primejdioasă este credinţa care se răspândeşte cu repeziciune, că Satana nu există ca fiinţă personală şi că numele lui este folosit în Scripturi numai pentru a prezenta gândurile şi dorinţele rele ale omului. Învăţătura care răsună atât de larg la amvoanele de astăzi, cum că a doua venire a lui Hristos înseamnă venirea Sa la fiecare în parte la moarte, este un plan de a devia minţile oamenilor de la venirea Sa personală pe norii cerului. Timp de ani de zile Satana a spus: "Iată-L în odăiţe ascunse" (Mat. 24,23-26); şi multe suflete au fost pierdute prin primirea acestei amăgiri. Înţelepciunea omenească mai învaţă că rugăciunea nu este esenţială. Oamenii de ştiinţă pretind că nu poate exista un răspuns real la rugăciune; că aceasta ar fi o încălcare a legilor naturii, o minune şi că minuni nu există. Universul, spun ei, este guvernat de legi fixe şi chiar Dumnezeu nu poate face nimic împotriva acestor legi. În felul acesta ei reprezintă pe Dumnezeu ca fiind legat de propriilor Sale legi – ca şi când acţiunea unei legi divine ar exclude libertatea divină. O astfel de învăţătură este contrară mărturiei Scripturii. N-au fost făcute minuni de către Hristos şi apostolii Lui? Acelaşi Mântuitor milostiv trăieşte şi astăzi şi este tot atât de binevoitor să asculte rugăciunea credinţei ca şi atunci când a trăit vizibil printre oameni. Naturalul cooperează cu supranaturalul. Este o parte din planul lui Dumnezeu să ne dea, ca răspuns la rugăciunea credinţei, ceea ce nu ne-ar da dacă n-am cere în felul acesta. Nenumărate sunt învăţăturile rătăcite şi ideile amăgitoare care sunt la modă în bisericile creştinătăţii. Este peste putinţă să apreciem urmările rele ale îndepărtării uneia dintre pietrele de hotar stabilite de Cuvântul lui Dumnezeu. Cei puţini care se aventurează să facă acest lucru încep cu lepădarea unui singur adevăr. Majoritatea continuă să îndepărteze principiile adevărului unul după altul, până devin în realitate necredincioşi. Rătăcirile teologice din zilele noastre au adus multe suflete la scepticism, care altfel ar fi fost credincioase în Scriptură. Este cu neputinţă ca cineva să primească învăţături care lezează simţul lui de dreptate, de milă şi de bunătate; şi pentru că acestea sunt prezentate ca fiind învăţăturile Bibliei, refuză să le primească ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Şi acesta este scopul pe care Satana caută să-l realizeze. Nimic nu doreşte el mai mult decât să distrugă încrederea în Dumnezeu şi în Cuvântul Său. Satana stă în fruntea marii armate de îndoielnici şi lucrează cu toată puterea pentru a înşela sufletele să intre în rândurile lui. Este la modă să te îndoieşti. Există o mare categorie de oameni care privesc Cuvântul lui Dumnezeu cu neîncredere pentru acelaşi motiv pentru care a fost privit şi Autorul lui – pentru că el mustră şi condamnă păcatul. Aceia care nu vor să asculte de cererile lui încearcă să-i distrugă autoritatea. Ei citesc Biblia sau ascultă învăţăturile ei, aşa cum sunt prezentate de la amvoanele sfinte, numai pentru a găsi greşeli în Scriptură sau în predică. Nu puţini ajung necredincioşi pentru a se justifica sau a se scuza pentru neglijarea datoriei. Alţii adoptă principii sceptice din mândrie şi nepăsare. Prea iubitori de comoditate pentru a se evidenţia prin îndeplinirea unui lucru vrednic de cinste, care cere efort şi lepădare de sine, ei doresc să-şi asigure un renume de înţelepciune superioară criticând Biblia. Există multe lucruri pe care mintea mărginită, neluminată de înţelepciunea divină, nu le poate înţelege; şi în felul acesta găsesc ocazia să critice. Sunt mulţi care par să socotească o virtute să stea de partea necredinţei, a scepticismului şi a îndoielii. Dar, sub o aparenţă de nevinovăţie, se va vedea că aceştia sunt mânaţi de încredere în sine şi de mândrie. Mulţi se delectează când găsesc în Scripturi ceva care încurcă minţile altora. La început, unii critică şi judecă greşit numai de dragul contrazicerii. Ei nu-şi dau seama că în felul acesta se încurcă în cursa păsărarului. Dar după ce şi-au exprimat pe faţă necredinţa, simt că trebuie să-şi menţină poziţia. Astfel se unesc cu cei nelegiuiţi şi îşi închid porţile Paradisului. Dumnezeu a dat în Cuvântul Său suficiente dovezi cu privire la caracterul Său divin. Adevărurile cele mari care au legătură cu mântuirea noastră sunt prezentate lămurit. Cu ajutorul Duhului Sfânt, care este făgăduit tuturor acelora care îl caută cu sinceritate, orice om poate înţelege aceste adevăruri pentru sine. Dumnezeu a dat oamenilor o temelie puternică pe care să-şi aşeze credinţa. Cu toate acestea, minţile mărginite ale oamenilor nu sunt în stare să înţeleagă deplin planurile şi scopurile Celui Infinit. Niciodată nu vom putea descoperi pe Dumnezeu doar prin cercetare. Nu trebuie să încercăm a ridica cu o mână îndrăzneaţă cortina în spatele căreia El Îşi ascunde maiestatea Sa. Apostolul exclamă: "Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui". (Rom. 11,33). Putem înţelege atât de mult procedeele Sale cu noi şi motivele care-L determină, încât putem vedea iubirea şi mila Sa nemărginită, unite cu puterea Sa infinită. Tatăl nostru din ceruri rânduieşte totul cu înţelepciune şi cu dreptate, iar noi nu trebuie să fim nemulţumiţi şi neîncrezători, ci trebuie să ne plecăm în supunere plină de respect. El ne va descoperi atât de mult din planurile Sale cât este spre binele nostru să cunoaştem, iar mai departe de aceasta trebuie să ne încredem în mâna Sa atotputernică şi în inima Sa plină de iubire. Cu toate că Dumnezeu ne-a dat dovezi îndestulătoare pentru credinţă, El nu va îndepărta toate motivele pentru necredinţă. Toţi aceia care caută cârlige de care să-şi agaţe îndoielile, le vor găsi. Iar aceia care refuză să primească şi să asculte Cuvântul lui Dumnezeu până când toate obiecţiile au fost îndepărtate şi până când nu mai este nici o ocazie de îndoială, nu vor veni niciodată la lumină. Neîncrederea în Dumnezeu este manifestarea naturală a unei inimi nerenăscute, care este în vrăjmăşie cu El. Dar credinţa este inspirată de Duhul Sfânt şi ea va înflori numai dacă este păstrată cu duioşie. Nici un om nu poate deveni tare în credinţă fără un efort hotărât. Necredinţa se întăreşte când este încurajată; şi dacă oamenii, în loc să stăruiască asupra dovezilor pe care Dumnezeu le-a dat pentru a le susţine credinţa, îşi îngăduie să pună la îndoială şi să critice, vor constata că îndoielile lor devin mai puternice. Dar aceia care se îndoiesc de făgăduinţele lui Dumnezeu şi nu cred asigurarea harului Său, Îl dezonorează; iar influenţa lor, în loc să atragă şi pe alţii la Hristos, tinde să-i îndepărteze de El. Ei sunt ca nişte pomi neroditori care îşi întind ramurile umbroase departe, îndepărtând lumina soarelui de la celelalte plante şi făcându-le să se veştejească şi să moară sub umbra lor cea rece. Lucrarea vieţii acestor oameni va apărea ca o mărturie neîncetată împotriva lor. Ei seamănă seminţele îndoielii şi ale scepticismului şi vor recolta un seceriş care nu dă greş. Doar un singur drum de urmat este pentru aceia care doresc cu sinceritate să fie liberaţi de îndoieli. În loc de a pune la îndoială şi de a critica ceea ce nu înţeleg, să ia seama mai degrabă la lumina care străluceşte deja asupra lor şi vor primi o lumină mai mare. Să îndeplinească toate datoriile care au fost lămurite înţelegerii lor şi vor fi în stare să înţeleagă şi să îndeplinească şi pe acelea de care acum se îndoiesc. Satana poate prezenta o contrafacere atât de asemănătoare cu adevărul, încât amăgeşte pe aceia care voiesc să fie amăgiţi, care doresc să evite lepădarea de sine şi sacrificiul cerut de adevăr; dar este cu neputinţă pentru el să ţină sub puterea lui un suflet care doreşte cu sinceritate, cu orice preţ, să cunoască adevărul. Hristos este adevărul şi "Lumina care luminează pe orice om, venind în lume". (Ioan 1,9). Duhul adevărului a fost trimis să călăuzească pe oameni în tot adevărul. Şi prin autoritatea Fiului lui Dumnezeu, este declarat: "Căutaţi şi veţi găsi". "Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învăţătura este de la Dumnezeu." (Mat. 7,7; Ioan 7,17). Urmaşii lui Hristos cunosc puţin din comploturile pe care Satana şi oştile sale le urzesc împotriva lor. Dar Acela care stă în ceruri, va conduce toate aceste planuri pentru îndeplinirea scopurilor Sale mai profunde. Dumnezeu îngăduie ca poporul Său să fie supus încercării de foc a ispitei, nu pentru că are plăcere de necazurile şi suferinţa lor, ci pentru că acest procedeu este esenţial pentru biruinţa lor finală. El n-ar putea, potrivit cu slava Sa, să-i ocrotească de ispită; căci însuşi scopul încercării este să-i pregătească să reziste tuturor ispitelor celui rău. Nici oamenii nelegiuiţi şi nici îngerii cei răi nu pot împiedica lucrarea lui Dumnezeu sau să alunge prezenţa Sa de la poporul Săi, dacă ei doresc, cu inimi supuse şi zdrobite, să-şi mărturisească şi să îndepărteze păcatele şi în credinţă să ceară făgăduinţele Sale. Fiecărei ispite, fiecărei influenţe împotrivitoare, fie pe faţă sau ascunsă, i se poate rezista "nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor". (Zah. 4,6). "Ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor. Şi cine vă va face rău, dacă sunteţi plini de râvnă pentru bine?" (1 Petru 3,12.13). Când Balaam, ispitit de făgăduinţa unei răsplătiri bogate, a folosit descântece împotriva lui Israel şi prin jertfele aduse Domnului a căutat să invoce blestemul asupra poporului Său, Duhul Domnului i-a interzis răul pe care a vrut să-l rostească şi Balaam a fost obligat să exclame: "Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defaim eu pe cel ce nu-l defaimă Domnul? O, de aş muri de moartea celor neprihăniţi şi sfârşitul meu să fie ca al lor!" Când a fost din nou adusă jertfa, profetul nelegiuit a declarat: "Iată că am primit poruncă să binecuvântez. Da, El a binecuvântat şi eu nu pot întoarce. El nu vede nici o fărădelege în Iacov, nu vede nici o răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui este cu el, El este împăratul lui, veselia lui. Descântecul nu poate face nimic împotriva lui Iacov, nici vrăjitoria împotriva lui Israel; acum se poate spune despre Iacov şi Israel: "Ce lucruri mari a făcut Dumnezeu!" Totuşi, pentru a treia oară altarele au fost din nou ridicate, iar Balaam a încercat să rostească un blestem. Dar de pe buzele ostile ale profetului, Spiritul lui Dumnezeu a proclamat prosperitatea aleşilor Săi şi a mustrat nesocotinţa şi răutatea duşmanilor lor: "Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema!". (Num. 23,8.10.20.21.23; 24,9). Poporul lui Israel era în vremea aceea credincios lui Dumnezeu; şi atâta vreme cât ei continuau să rămână în ascultare de Legea Sa, nici o putere de pe pământ sau din iad nu-i putea birui. Dar blestemul, care nu i-a fost îngăduit lui Balaam să-l pronunţe împotriva poporului lui Dumnezeu, a reuşit să-l aducă în cele din urmă asupra lor, amăgindu-i la păcat. Când au călcat poruncile lui Dumnezeu, ei s-au despărţit de El şi au fost lăsaţi să simtă puterea distrugătorului. Satana este conştient sufletul cel mai slab care rămâne în Hristos, este mai mult decât un adversar pentru oştile întunericului şi că, dacă el s-ar descoperi pe faţă, ar întâmpina o împotrivire categorică. De aceea caută să îndepărteze pe soldaţii crucii din fortăreaţa lor puternică, în timp ce el stă la pândă cu forţele sale, gata să distrugă pe toţi aceia care se aventurează pe terenul lui. Numai în încredere umilă în Dumnezeu şi în ascultare de toate poruncile Sale putem fi în siguranţă. Nici un om nu este sigur nici măcar o zi sau o oră fără rugăciune. Îndeosebi trebuie să rugăm pe Domnul pentru înţelepciune, să înţelegem Cuvântul Său. Aici sunt descoperite ademenirile ispititorului şi mijloacele prin care i se poate împotrivi cu succes. Satana este expert în citarea Scripturii şi în a-şi pune propria lui interpretare asupra pasajelor prin care nădăjduieşte să ne facă să cădem. Trebuie să studiem Biblia cu inima umilită şi să nu pierdem niciodată din vedere dependenţa noastră de Dumnezeu. În timp ce trebuie să fim continuu atenţi la planurile Satanei, trebuie să ne rugăm continuu în credinţă: "Şi nu ne duce în ispită".
SFÂRŞIT